Arhive pe etichete: istoria muzicii

Robert Schumann

”În fiecare operă muzicală trebuie să găsim ceva din farmecul primăverii.
Nu dispreţui viaţa pentru că e măruntă; fă-o mai bună şi atunci îţi va deveni scumpă”
– Robert Schumann

În galeria marilor compozitori germani, la loc de frunte se află Robert Schumann (1810-1856). Omul şi muzicianul Schumann întruchipează pe romanticul german, aşa cum cel francez este ilustrat de Berlioz, iar cel slav de Chopin. Complexa sa personalitate, de muzician şi literat, a fost dublată de înalta conştiinţă a germanului dornic de a propulsa pe culmi cultura sa naţională. (…)
Poezia muzicii sale se caracterizează prin imagini fantastice, ce exprimă adesea avânturile şi năzuinţele sale frenetice printr-o muzică a introspecţiei. Tema sa preferată este lumea sa lăuntrică. (…)
Ca toţi romanticii excelează în piese aparţinând genului scurt, din care transpar frământările sufletului său, când torturat, când încrezător. Miniaturile pianistice dezvăluie poezia şi verva sa tinerească, intimitatea şi răzvrătirea, atâtea faţete ale sufletului său tumultuos. Sfera poetică este foarte întinsă, de la fantasticul capricios şi bizar la graţia şi duioşia sentimentelor intime.
Lucrările cele mai izbutite sunt cele destinate pianului, ele fiind un adevărat testament al romantismului, prin atâtea genuri îndrăgite de el: foi de album, tablouri miniaturale, scene de basm, piese nocturne, siluete graţioase, acuarele, eroi de carnaval, piese lirice, dansuri stilizate, toate trădând o imensă imaginaţie poetică. Originalitatea acestor creaţii îl aşază alături de marii romantici. El tratează pianul cu totul nou: gândirea sa armonică aduce variate culori, ritmul este mereu neliniştit, figuraţiile melodice şi armonice, împărţite la diferite voci, conferă pianului valenţe orchestrale. Creaţia pianistică îl impune ca un distins melodist, de o debordantă spontaneitate, cu o vădită libertate armonică şi varietate ritmică. (…)
Prin imaginile lirice, descriptive şi fantastice ale miniaturilor sale, în care varietatea coloritului compensează absenţa dimensiunilor mari, muzica sa pentru pian prefigurează impresionismul de la finele secolului. În schimb, sonatele sale, fructul elanului romantic, anunţă pe Brahms şi pe Franck, prin patosul subiectiv şi prin procedeele de înrudire tematică între părţi. (…)
Lirismul şi gravitatea liedurilor sale sunt o oglindă a conflictelor şi a vieţii sale sufleteşti tensionate. Înclinaţia timpurie spre literatură explică selecţia făcută de el în privinţa poeţilor, optând pentru texte valoroase, concordante cu propriul său univers poetic. Creaţia lui Goethe, Schiller, Heine, Eichendorf, Novalis, Chamisso, Burns, Byron a fost tălmăcită în muzică sa.
Sursa: https://cpciasi.wordpress.com/lectii-de-istoria-muzicii/lectia-7-romantismul-muzical/robert-schumann/

Robert Schumann – Traumerei (Reverie)
Symphony n°2 – Leonard Bernstein

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei