Arhive pe etichete: libertate

Azi din scrierile Sf. Maxim Mărturisitorul

Ce citesc azi ? Mai bine zis recitesc unele pasaje cum sunt Capetele despre dragoste, Capetele teologice (gnostice) ale Sf. Maxim Mărturisitorul având în minte cugetarea sa: ”Omul are două aripi: harul și libertatea care îmi este foarte dragă. Capetele despre dragoste care după părerea erudiților este cea mai completă scriere despre viața duhovnicească, sunt inspirate din viața de zi cu zi a omului. Câteva din ele:
Din «Cele patru sute de capete de dragoste» ale Sf. Maxim Mărturisitorul:
10. Când mintea porneşte în focul dragostei spre Dumnezeu, nu se mai simte nici pe sine, nici vreun lucru oarecare. Căci luminată fiind de lumina dumnezeiască cea nemărginită, părăseşte simţirea faţă de toate cele făcute de Dumnezeu, precum şi ochiul sensibil nu mai simte stelele, când răsare soarele.
11. Toate virtuţile ajută mintea să câştige dragostea dumnezeiască. Dar mai mult ca toate, rugăciunea curată. Căci prin aceasta zburând către Dumnezeu, iese afară din toate cele ce sunt.
13. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu (4) nu poate să nu iubească şi pe tot omul ca pe sine însuşi, deşi nu are plăcere de patimile celor ce nu s-au curăţit încă. De aceea când vede întoarcerea şi îndreptarea lor, se bucură cu bucurie mare şi negrăită.
15.Cel ce vede în inima sa vreo urmă de ură faţă de un om oarecare, pentru vreo anumită greşeală, e cu totul străin de iubirea de Dumnezeu, deoarece iubirea de Dumnezeu nu suferă câtuşi de puţin ura faţă de om.
16.«Cel ce Mă iubeşte pe Mine, zice Domnul, va păzi poruncile Mele». «Iar porunca Mea aceasta este, ca să vă iubiţi unii pe altii». Cel ce nu iubeşte aşadar pe aproapele nu păzeşte porunca. Iar cel ce nu păzeşte porunca nici pe Domnul nu-L poate iubi.
17.Fericit este omul care poate să iubească pe tot omul la fel.
18.Fericit este omul care nu se lipeşte de nici un lucru stricăcios sau vremelnic.
19.Fericită este mintea care a trecut peste toate lucrurile şi se desfătează neîncetat de frumuseţea dumnezeiască.
23.Cel ce iubeşte pe Dumnezeu cu siguranţă iubeşte şi pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate păstra banii, ci-i foloseşte cu dumnezeiască cuviinţă, dând fiecăruia din cei ce au trebuinţă.
29.Când vei fi ocărât de cineva, sau dispreţuit în vreo privinţă oarecare, fii cu luare aminte dinspre gândurile mâniei, ca nu cumva, despărţindu-te de dragoste din pricina supărării, să te aşezi în ţinutul urii.

Din «Cele două sute de capete teologice» ale Sf. Maxim Mărturisitorul:
8. Toate existenţele se numesc inteligibile, întrucât principiile cunoaşterii lor pot fi demonstrate. Dumnezeu, însă, e numit neînţelesul, pentru că e crezut numai că există, pe baza celor ce pot fi înţelese. De aceea, nimic din cele ce pot fi înţelese nu se compară cu El în nici un chip.
11. Nu este suflet raţional mai cinstit după fiinţă decât alt suflet raţional. Căci Dumnezeu Cel Bun, făcând tot sufletul după chipul Său, îl aduce la existenţă înzestrat cu capacitatea de a se mişca prin sine. Dar fiecare prin hotărâre liberă îşi alege de bunăvoie cinstea, sau îşi agoniseşte prin fapte necinstea.
21. Cei ce se apropie de lucruri cu evlavie şi nu născocesc nici un prilej de a se mândri vor afla înţelesurile prea luminoase ale lor venindu-le întru întâmpinare şi sădind între ei înţelegerea cea mai deplină a lor. Către aceştia zice Legea: „Intrând aţi moştenit cetăţi mari şi frumoase şi case pline de toate bunătăţile, pe care nu le-aţi zidit, şi lacuri săpate, pe care le-aţi sădit”. Căci cel ce nu trăieşte sieşi, ci lui Dumnezeu, să se umple de toate darurile dumnezeieşti, care nu s-au arătat mai-nainte din pricina patimilor, care apăsau cu povara lor.

și multe altele pe care vă las să le citiți în:
Filocalia-02

Reclame

Comentarii închise la Azi din scrierile Sf. Maxim Mărturisitorul

Din categoria Motive pentru condei

Artistul este un apostol al frumosului și al armoniei

„Lacul oglindește stelele pentru că vrea să fie cer”. (Lucian Blaga)

Fiecare om are între darurile primite și darul libertății. Făcut după chipul lui Dumnezeu, omul se bucură de libertate, atât de mult încât Îl poate refuza chiar pe Creator. Fără libertate, arta ca formă de căutare și realizare a frumosului nu este posibilă. Arta este născută dintr-o libertate interioară și are capacitatea de a propune libertatea. Artistul este un apostol al frumosului și al armoniei. Arta se naște din armonia interioară a sufletului artistului și propune armonia. Artistul are libertatea, inspirația și metoda de a transfigura materia. Arta este o formă de spiritualizare a materiei. Piatra, lemnul, sticla capătă formă, culoare și, astfel, ele spun o poveste. Aerul primește viață, se transformă în sunete armonioase și apoi în emoții și, ascultând aceste sunete, oamenii primesc și ei viață. Prin arta sa, artistul are libertatea de a vorbi oamenilor. Artistul are și libertatea de a alege mesajul pe care dorește să-l transmită. El poate transmite o stare personală, trecătoare sau o idee în care să se regăsească întreaga umanitate. Libertatea în artă se vede și din faptul că opera de artă la un moment dat trăiește independent de artist, trăiește și după trecerea artistului din această viață. Opera capătă viață și autonomie. Atunci se formează o trinitate: public, artist și frumos. În această trinitate artistul însuși se poate uimi, se poate hrăni din opera sa. (…)
Fragment din Arta – expresie a libertății

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Cuvinte vii de la Părintele Arsenie Boca

Pr Arsenie Boca

Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea – Iubirea – necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea – Voinţa necesară Desăvârşirii omului.

În fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dumnezeu, care prin om trebuie să devină creaţie.

Citeşte asimilând, nu simplu citind – că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeşte trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumuseţea unei idei, te construieşte conştient şi subconştient, iar timpul scoate cele sădite acolo aşa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămane după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îţi aparţine cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci nu te îndrum de-a citi ca să-ţi încarci memoria, aceasta e bibliografie şi slavă deşarta; ci de a creşte sufletul şi pe aripile artei mântuirii.

Căsătoria cere multe motive ca să fie Taină.

Oameni suntem toţi, OM însă numai din când în când câte unul.

Cea mai mare libertate a omului este libertatea faţă de păcat.

Cea mai grea luptă în viața aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propășirea binelui.
(Arsenie Boca)

Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită și cred că Părintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adică dacă era inginer, nu era un inginer comun; dacă era profesor, era un profesor excepțional; dacă era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o înzestrare nativă deosebită și când l-am cunoscut eu in ’42 avea 32 de ani și, deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată, însă eu personal cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poți fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat și arta, a făcut Școala de Belle Arte, secția pictură, a facut și ceva Medicină, cunoștea șli chestiuni de medicină, și toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat și cu o cultură bine pusă la punct. (Părintele Teofil: Cele mai frumoase cuvinte ale Părintelui Arsenie Boca)

A scris cartea Cărarea împărăției ca răspuns la „atâtea lacrimi” iar cartea este spre luminarea urmașilor pentru a nu mai orbecăi în noaptea neștiinței și a lipsei de sfat. Cartea cuprinde de la tâlcuirea scripturii și până la elemente de matematică, genetică și logică. Și mai scrie o carte – “Cuvinte vii” – în care adună predicile rostite la Prislop, în total 137. Scurte, concise și pe înțelesul tuturor. Preotul Constantin Necula spune că “sunt predici absolut fenomenale. E ca o declarație de dragoste. Nu e încrâncenat. Asta nu prinde bine celor care cred că ortodoxia trebuie să se încrânceneze de către ceva”.
La biserica de la Dragănescu, lângă București, numită și „capela sixtină a ortodoxiei romanești” părintele Arsenie Boca a lucrat mai bine de 15 ani realizând o lucrare într-un stil nemaiîntâlnit în bisericile noastre cu mesaje pe înțelesul tuturor:
”Capela sixtină” a ortodoxiei românești, pictată de Părintele Arsenie Boca la Drăgănescu

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Nevoia morală de a voi să te smulgi din ignoranță

”Muzica nu trebuie explicată, ea trebuie trăită”. (Sergiu Celibidache)
”Meritele cuiva nu se pot niciodată defini prin excluderea celuilalt. Meritul meu, dacă se poate vorbi de el este acela de a avea curajul să afirm ceea ce pot afirma, nevoia morală de a voi să te smulgi din ignoranță”. (Sergiu Celibidache)
”Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii. Dar nu-i nimic mai fals ca definiţia întregii filosofii că arta este jocul senzaţiilor, nu. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poţi ajunge undeva unde nu te simţi tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos… Asta-i libertatea”. (Sergiu Celibidache)


SERGIU CELIBIDACHE – DESPRE MUZICA SI MUZICIENI (interviu rar)
Sergiu Celibidache on his Philosophy of Music
https://www.youtube.com/watch?v=O4vrc3A8s6Y

7 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Azi, Andrei Pleșu…

„Citesc cu plăcere, îmi plac ideile și îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac și cîrnații de Pleșcoi, bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanța. Sunt, hélas, lacom, echivoc, ușor de atras spre lejerități de tot soiul… Asta e, vreau-nu-vreau, „rețeta” mea existențială, tensiunea primejdioasă a destinului meu. (…) Cine – atribuindu-mi perfecțiuni geometrice – e dezamăgit să-mi vadă ridurile, și-a creat un interlocutor fals și nu am de gînd să încurajez o asemenea anomalie. – Andrei Pleșu

Andrei Plesu – limba vorbită prost otrăvește sufletele

Andrei Plesu – să faci cât mai mult bine

Andrei Plesu – despre libertatea interioară

http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Ple%C8%99u

9 comentarii

Din categoria Motive pentru condei