Arhive pe etichete: limba română

Frumoasa mea, Limba Română

 

 

 

 

Imagine

Iubesc limba română

Iubesc limba română,
e slova cu care m-am născut,
o știu, citesc, e cea care alină
îmi este reazăm bun, plăcut.
E cea în care am aflat
de-un strămoșesc trecut
ce a netezit spre acest prezent
și-i demnă de un viitor
cât mai frumos, decent.
Cântec, dor și graiul pâinii
le găsesc mereu în ea
căci la baza rădăcinii
ei, foc ce arde, apă vie
întrețin o armonie:
ale noastre adevăruri
scrise-n piatră și în ceruri.

Frumoasa mea, limba română

Cu tine am crescut
frumoasa mea cu slove
românești; de la început
cu tine am știut de snoave
și povești și de acele brave
suflete ce vitejește au luptat
pentru credință și neamul românesc.
Astfel, au biruit și au deșteptat
în noi un cuget treaz, adevărat,
de român, ca limba română
să fie un orizont deschis, deziderat:
căci temelia ta este lumină,
frumoasa mea – Limba Română !

© Georgeta R.M.

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

În aura Limbii Române

În anul acesta, 2017, s-au împlinit 100 de ani de la publicarea poemului Limba noastră scris de Alexe Mateevici, poem care a devenit în 1995 imnul Republicii Moldova (Basarabia, pământ românesc).
Poemul a fost citit prima oară la Congresul învățătorilor în mai 1917 și publicat apoi în ziarul Cuvânt moldovenesc.
Celebrarea poemului a avut loc pe 21 iunie 2017 la Chișinău unde președintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu a declarat conform http://basarabialiterara.com.md/?p=26230 :
”Actualitatea poemului este una netrecătoare (…) Actualitatea o simțim și noi fiindcă se referă la o actualitate lingvistică pe care o mai trăim și noi la început de secolul XXI, așa cum a trăit-o Alexe Mateevici și contemporanii săi. Limba română se află încă pe baricade aici, la noi”.

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam ce fară veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codri veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Limba noastră-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le-nșirate,
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram ș-acasa
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plang și care-o cântă
Pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slimul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.
Strângeți piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Nu veți plânge-atunci amarnic
Ca vi-i limba prea săracă
Și-ti vedea cât îi de darnic
Graiul țarii noastre dragă.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revarsată.

de: Alexei Mateevici

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Semnificații pentru poporul român

Din curcubeul meu
azi, trei culori, un panaceu,
licoare fermecată în care
înmoi al meu condei
și zilei de 9 Mai, o dedicare
căci are un temei:
9 Mai 1895cântec sub stele,
Ziua Independenței de stat a României
și Ziua Europei.

George Enescu – Poema Română

Revin să spun că și în această zi
de sărbătoare cum sunt de altfel
toate zilele, dar unele vor a trezi
iar altele în taină au un țel
și așteaptă timpul în a lor fel.

Limba română cu a sa licoare
fermecată în trei culori e lucrătoare,
de mii de ani, de la izvoare
și până azi, frumoasă floare,
din nou îi dă condeiului impuls să zboare,
să povestească, să îmi aducă aminte
de o victorie, împlinire, un gând fierbinte
al strămoșilor ce-au fost cuceritori,
nu de pământuri străine lor, nu răpitori,
ci de o viață în care dragi valori
să poată crește în tihnă, în bună pace
cu toții în Europa și din lume bine să se-mpace.

Căci ce este mai importantă în călătoria noastră
pe acest Pământ atât de dăruit, unde să dăruim
prietenie și în tihnă să trăim, planeta albastră
să o iubim, la patrimoniul spiritual
al omenirii cu voie bună să contribuim,
căci fiecare om de pe pământ e special
și prețios, un gând divin, primordial.

© Georgeta R.M.

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Un ostaș devotat al limbii române

O ţară am

O ţară am, un neam am şi o limbă,
Şi-un dor de Alba ca de-un semn ceresc,
Chiar dacă potentaţii mă mai plimbă
Pe-un pod de vămi: român-moldovenesc.

La Chişinău când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Chişinău mi-i dor de România,
La Bucureşti de Basarabia mi-i dor.

Acelaşi neam, acelaşi plai şi-acelaşi grai
La Bucureşti, la Herţa, Cernăuţi,
Chiar de-i străin în ţara sa Mihai,
Ostracizat de-un neam de găgăuţi.

La Cernăuţi când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Cernăuţi mi-i dor de România,
La Bucureşti de Bucovina-mi este dor.

Acelaşi dor, acelaşi verde,- acelaşi nai e
La Ismail, Cetate şi Hotin.
Chiar dac-o Iudă-n carne vie taie
La rădăcina propriului destin.

La Ismail când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Ismail mi-i dor de România,
La Bucureşti de Ismail îmi este dor.

poezie de Nicolae Mătcaș

N-aș fi, Doamne, sacrileg

Unu-am fost și fost-am una:
Marea, munții, Țara, muma,
Și mai fost-am, pe-al meu plai,
Doar un neam cu-același grai.

Unul s-a făcut că plouă
Și m-a sfârtecat în două:
Două țări și două neamuri,
Două limbi și două hamuri.

Mă usucă stiblă plânsu-mi
Că-s vecin cu mine însumi.
Cum se-mparte, mă crucescu,-n
Două graiuri Eminescu?

N-aș fi, Doamne, sacrileg,
De m-aduni iar în întreg.

sonet de Nicolae Mătcaș

Mai mândre nu-s averi și nici coroană – sonet, în:
centruldepromovareaculturiibaia-mare.hopernicus.falezedepiatra.net

Născut la 17 aprilie 1940 în satul Crihana Veche, azi raionul Cahul, Nicolae Mătcaş a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău (1962), s-a specializat la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg (1964-1967), a devenit doctor în filologie în 1967, a ajuns doctor honoris causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1993) şi profesor honoris causa al Universităţii din Bucureşti (1995). A fost ministru al Învăţământului al Republicii Moldova, şef de catedră şi decan la Institutul Pedagogic (actualmente Universitatea Pedagogică de Stat) „Ion Creangă” din Chişinău, în 1987-1989 afirmându-se ca unul dintre cei mai activi şi mai perseverenţi luptători pentru cauza românismului în Republica Moldova. A fost membru (şi secretar) al Comisiei interdepartamentale pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti şi a contribuit esenţial la elaborarea şi adoptarea legislaţiei lingvistice din 1989. Cărţile sale de referinţă sunt Introducere în lingvistică (în colaborare, 1980), Lingvistica generală (în colaborare, 1984), Coloana infinită a graiului matern (în colaborare, 1990), Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul (1998), Calvarul limbii române din Basarabia (2011).
Continuare…

„La prezent sau la viitor, poezia lui Nicolae Mătcaş va fi una care oricând va putea fi încadrată la „cea mai frumoasă poezie de dragoste“ (Ionela MENGHER// [ziarul] Libertatea (or. Panciova, Voivodina, Serbia), 19 iun.1999);
„Alături de Grigore Vieru şi Leonida Lari, Nicolae Mătcaş întregeşte treimea poeţilor basarabeni care-şi deversează unda lirică în marele fluviu de poezie care curge prin ecluzele Coşbuc, Goga, Blaga, Voiculescu, Pillat, Gyr, Păunescu, Ioan Alexandru, fertilizând sensibilitatea şi conştiinţa românească, greu încercată,în ultima vreme, de asaltul ideologiilor şi politicilor integralisto-globaliste” (Tudor OPRIŞ // Tribuna învăţământului, nr. 686, 17-23 mart. 2003).
Numeroase poeme de N. Mătcaş au fost preluate de publicaţii periodice ale românimii din teritoriile învecinate sau înstrăinate (Banatul Sârbesc, Nordul Bucovinei) precum şi ale diasporei române din Europa de Vest, America, Australia, inclusive în versiunile electronice ale unor astfel de ziare şi reviste. Iată că, în aceste trei ipostaze, Nicolae Mătcaş nu numai că s-a manifestat excepţional, dar şi-a putut găsi rostul suprem, cel mai frumos şi cel mai eficient al existenţei sale.
Continuare…
”Nicolae Mătcaş este un ostaş devotat al limbii române, un bun cunoscător al ordinii ei interioare şi al legităţilor de dezvoltare a ei şi un fin preţuitor al inegalabilelor ei frumuseţi, un sincer admirator al farmecului irezistibil ce caracterizează graiul nostru (…). Cuvintele aparent simple, poate chiar banale pentru un neiniţiat, sînt văzute ca nişte continente sentimentale, felul acesta de a le percepe transmiţîndu-se şi cititorului (…).
Înarmat cu o gamă întreagă de procedee poetice, avînd un simţ ales al cuvîntului, Nicolae Mătcaş, deşi vine mai tîrziu decît semenii săi la „ospăţul poeziei“, apare tumultuos, plin de vervă, de energii interioare neexplorate, de iluzii pe care mulţi nu le mai au”. (Anatol Ciocanu, „Glasul naţiunii“, nr. 4, 25 februarie 1998)

Un remarcabil savant-poet, Nicolae Mătcaş de Tudor Opriș:
art-emis.ro/cronica/cronica-literara

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Despre trei culori

Ziua limbii române n-a trecut
căci vorba dulce cu care am crescut
e răsfățată de poeți și scriitori,
de toți cei ce o iubesc neabătut
pe drumul vieții călători.
Și iau condeiul spre mărturisire
căci nu-mi dă pace, din cauză de iubire:

Luat-am din galbenul
din spic și soare:
taina iubirii ambasadoare;
luat-am din albastrul
azuriu al cerului
o taină, spre dar pământului;
luat-am din roșul
sângelui de om viteaz
și-al buzelor ce dau cuvântul,
puterea realizării, simțul treaz;
de toate trei îmi spune gândul
că nu înseamnă numai tricolorul,
ci poate fi licoare fermecată
în care, să-mi înmoi condeiul
și despre trei culori să scriu,
în el – poemul.

© Georgeta R.M.

Scrie un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Cartea de noblețe a neamului românesc, un ambasador

31 August - Ziua Limbii Române

Orice limbă e oglinda sufletului naţiunii care o creează. (Ion Pillat)
Limba este cartea de noblețe a unui neam. (Vasile Alecsandri)
”… Aici, pe-acest picior de plai,
vin rodnici ani în evantai
și-n limba mea ca-ntr-un izvor
e-un cer răsfrânt multicolor.

E limba mea, pe care mama
mi-a pus-o-n suflet pentru drum
și-așa-i de nouă și bogată,
că n-o știu bine nici acum”.

(O altă limbă mai frumoasă nu-i de Victor Teleucă, 1958)

Limba și cultura sunt legate între ele fapt care nu apare evident decât la o gândire mai profundă în acest sens, ele sunt o oglindă una pentru cealaltă: dacă o limbă are un vocabular bogat atunci e ușor să descrii anumite idei, lucruri și bineînțeles contează metoda ei de folosire. Acest lucru se poate evidenția și atunci când faci o traducere dintr-o limbă în alta, și se poate observa astfel dacă limba devine sau nu o barieră în comunicarea dorită. Iată ce mărturisește d-na Herta Müller în dialog cu d-na Gabriela Adameșteanu în articolul Limba română participă la limba germană în care scriu din Revista22:
”Cred ca a fost un noroc pentru ca, neavand limba romana ca limba materna si invatand-o mai tarziu, cand deja aveam o privire fixata pe literatura si estetica limbii, mi-am dat seama din capul locului ce multa poezie exista in limba romana, ce multe comparatii si metafore. De multe ori mi-a aparut spontan in minte comparatia intre cum se spune in limba mea si cum se spune in limba romana. Si mi-am dat seama ca limba romana priveste acelasi lucru cu totul altfel decat limba mea materna si, din punct de vedere al structurii psihice, de multe ori, privirea asta mie mi-era mai aproape…
Cioran descrie limba română – în comparație cu franceza – ca fiind mai primitivă, dar mai concretă…
Da, sigur. Cred ca limba romana nu se lasa prea usor bagata in notiuni abstracte. Dar, pe de alta parte, spontaneitatea ei este mult mai mare, cred ca e mult mai vie si sunt mult mai multe nivele, mai ales in domeniul sentimentelor, al relatiilor. In germana, de exemplu, daca ai un iubit si vrei sa-i spui un cuvant gingas, ii spui schatz – schatz inseamna comoara. Pe cand in romana exista atatea cuvinte pentru acelasi lucru, e mult mai multa tandrete si de aceea e mai greu de tradus. ”
Sursa citat
Învățarea și cultivarea limbii române, ca factor de păstrare a individualității spiritului românesc este extrem de importantă, în contextul globalizării și diversităților multiculturale în care trăim. Limba română are statut oficial nu numai în România dar și în Uniunea Europeană, astfel că promovarea limbii române beneficiază de condiţii favorabile la momentul actual ”deoarece politica lingvistică a Consiliului Europei stipulează expres încurajarea predării şi învăţării limbilor „mici”Sursa citat
Despre un „om al energiilor luminate” ne povestește d-na Lucia Olaru Nenati în articolul său Un ambasador-făr-de arginţi al spiritului românesc în lume care a reușit să producă în locul unde viețuiește ”un curcubeu de suflet şi spirit românesc” și care este ”preocupat mereu de ridicarea nivelului spiritual al conaţionalilor săi, de păstrarea unei permanante comunicări şi legături între românii din diaspora şi cei din Ţară, având şi o deosebită grijă ca urmaşii săi să vorbească perfect şi limba-mamă”. Sau, Pr. Dumitru Ichim cu minunatele sale poezii în limba maternă, pline de forță, vitalitate și armonie pentru care limba română este o legătură vie cu originile și identitatea sa națională, exprimă cultura, valorile sale reprezentând un factor de coeziune în comunitatea română unde locuiește, dar și în comunitatea wordpress-ului, contribuind în cea mai mare parte la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la ridicarea unei noi biserici ortodoxe române. Având ca reper natura înconjurătoare, religia și istoria ne descoperă prin poeziile sale – rezultat al reveriilor contemplative, un univers sensibil, ce pune în valoare harul său, virtuțile creatoare ale limbii române. Citindu-i opera, d-na Muguraș Maria Petrescu ne spune că : ”poezia lui Dumitru Ichim este înnăscută, iar nu făcută pentru că în ruga lui permanentă, în dialogul lui zilnic cu Dumnezeu, „cu îndrăznire și fără de osândă” el este cel ce poartă cu sine, cu frică și smerenie „Nu vorba, ci spusul/ ce Tu l-ai pus în mine” (La poarta lui Omega, p. 70)”. Sursa citat
Citiți și o frumoasă poveste (adevărată) în legătură cu limba română, ”Undeva prin Pamir, munţii cei mai înalţi din Asia, cărora li se mai spune şi „acoperişul lumii”, se află un aul mic, pierdut între pietre, care vorbeşte româneşte”. În aulul de lângă Afganistan din Badahşanul-de-Munte al Tadjikistanului, se vorbesc două limbi: tadjica şi româna: cotidianul.ro
Rezultatul relațiilor interumane în decursul mileniilor, de la oamenii cei mai simpli (izvorul curat al creațiilor populare) până la cei mai învățați, sofisticați care au sporit în frumusețe limba română, a făcut ca limba română să ajungă asemeni unui ”fagure de miere” după cum constată și simte Eminescu în poezia Epigonii. Și indiferent unde locuim noi românii, acasă în România sau oriunde în lume, cinstindu-ne valorile, poeții și scriitorii, scriind și citind românește, ne înțelegem și ținem la istoria noastră, ne menținem identitatea noastră românească și ”comoara” care este limba română (Alexei Mateevici în poezia Limba română).
Fie ca, în continuare, cartea de noblețe a neamului românesc, să fie un bun ambasador în lume. Românii de succes de peste hotare, răspândiți pe tot globul care și-au construit o carieră (cercetători în diverse domenii, medici, ingineri, profesori, preoți, oameni de cultură sau de afaceri, etc) care nu au uitat să vorbească despre România sunt la rândul lor ambasadori ai României, ai limbii române.
Limba Română

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Graiul inimii, cu care noi trăim sub soare și dă rațiune poporului de a fi

”…Plămadă de sunete și gânduri
din ancestrale rădăcini ce dau cuvântul,
nu știu de are aripi, dar zboară pururi
pe-ntreg pământul, mări și râuri,
o floare de lumină ce-l iscă gândul”.

Cuvintele limbii române – de Georgeta R.M.

Slova românească

Prin dulcea slovă românească
rodește în lumină cu dragoste cuvântul,
lăsat cu grijă de iubirea strămoșească
ca să ne apere când aspru bate vântul.

E o tradiție a cerului, a luminii,
cuvântul să vegheze când e necesar
și nu oricum, pe drumuri rectilinii,
cu dragoste, înțelepciune, ca un dar.

Cuvântul netezește drumul, spre a-l veghea,
noi trebuie doar să îl păstrăm curat
și atunci mereu găsi-vom calea
s-avem un viitor mai luminat.
© Georgeta R.M

Eu știu…

Eu știu că limba românească-i o comoară
din care-și trage seva și condeiul meu
să poarte din primăvară în primăvară,
noi gânduri străbătute de lumină
avându-i pe poeții noștrii în inimă mereu.

E un grai de inimă, de sărbătoare,
e graiul cu care noi trăim sub soare
ce dă rațiune poporului de a fi,
să ne-nțelegem, să iubim și a vorbi,
ne reprezintă-n lume și spre a dăinui.
© Georgeta R.M

Scrie un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Cultura sub semnul lui Eminescu

Un adept înflăcărat și susținător al culturii, al ideii de emancipare prin cultură și autor al primei monografii despre Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti, în baza unui doctorat susţinut la Budapesta în 1895, în limba maghiară, Elie Miron Cristea, a folosit pentru prima oară sintagma „Luceafărul poeziei româneşti”: ”meritele deosebite ale acestei prime lucrări monografice despre Eminescu au fost evidenţiate de către Elena Stan, Gheorghe Bulgăr, Ilie Şandru, Nicolae Băciuţ, Prea Fericitul Antonie Plămădeală şi, mai recent, PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”. (http://www.limbaromana.md/numere/d61.pdf pg. 26 ) Această monografie s-a dorit un demers în apărarea integrităţii şi unităţii culturii româneşti sub semnul lui Eminescu amplasat în contextul culturii române dar și celei europene. Pledând pentru identificarea culturii românești în contextul celei europene: ”îl compară pe Eminescu cu poetul francez Beranger, încadrându-l pe autorul nostru în familia spirituală din care fac parte poeţi precum Lenau, Petofi, Schiller, Arany, accentuând că formarea lui Eminescu se află sub înrâurire dublă: pe de o parte, a fost influenţat de creaţia folclorică românească, iar pe de altă parte, de filozofia lui Schopenhauer”, lucru ce demonstrează astfel caracterul avansat al concepţiilor autorului, Elie Miron Cristea, cel care a devenit primul patriarh al creștinismului ortodox românesc ales la 4 februarie 1925 și investit la 1 noiembrie 1925.
Cultura este o moștenire ce ne ajută să identificăm trecutul poporului nostru, să pătrundem tainic în bogăţia mesajului autorilor pentru a hrăni acele suflete care sunt doritoare de frumuseţe, armonie, demnitate, istorie şi sens și este definită de morală și cât de mult cunoaștem.
„Astfel, întreaga cultură umană autentică poate deveni cult inteligent şi sensibil adus Creatorului universului, iar cultul religios rămâne matricea şi paradigma originară a culturii. Când cultul a rodit în cultură, el s-a deschis spre universalitate, iar când cultura s-a inspirat din cult, ea s-a deschis spre eternitate” (†Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Dăruire şi Dăinuire, Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor, Edit. Trinitas, Iaşi, 2005, p. 72).
Acest volum ca „o mărturisire a luminilor prezenţei şi lucrării harului divin în istoria şi spiritualitatea poporului român” a fost publicat într-un an cu multiple semnificaţii pentru Biserica Ortodoxă Română: 120 de ani de Autocefalie, 80 de Patriarhat şi 55 de ani de slujire arhierească a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul României, cu scop social-pastoral şi cultural-misionar. Capitolele cărţii conţin studii, articole, cuvântări şi meditaţii privitoare la istoria, credinţa, cultura, arta, viaţa socială şi spiritualitatea poporului român ca fiinţare şi rodire în spaţiu şi în timp, ca dăinuire eternă în comuniune, întru credinţă, speranţă şi iubire de Dumnezeu şi de oameni.
Într-un studiu publicat în revista Academiei Române „Academica” cu prilejul zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale, din 15 Ianuarie 2015, PF Părinte Daniel pune în evidență comoara lingvistică înțeleasă și promovată de Mihai Eminescu: „Făuritor al limbii romane literare moderne, Eminescu a înţeles că, între multe daruri moştenite de la înaintaşi în patrimoniul spiritual al neamului romanesc, cel mai mare dar este limba naţională în care ne exprimăm identitatea şi comuniunea între generaţii, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, în care descriem frumuseţile locurilor natale şi ale sufletului românesc”.

Scrie un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Despre Mihai Eminescu – Horia Roman Patapievici

H.R. Patapievici: – Știți ce este Eminescu, este diapazonul. Ca o orchestră să cânte, iar orchestra este cultura română, trebuie întotdeauna să dai un LA ca să se acordeze toate instrumentele după un sunet comun. Eminescu a fixat în limba română sunetul etalon pentru că a reușit să conjuge și acesta este geniul care i-a permis să fie canonic în mod absolut. A reușit să conjuge o adâncime a inteligenței cu o expresie verbală care nu este adăugată ci, este consecința directă a inteligenței, iar acest lucru l-a făcut cu limba română. Dacă citiți toți scriitorii români de dinainte de Eminescu o să vedeți că la ei limba română pare concrescută pe sensibilitate sau pe gândire, pe inteligență. La Eminescu limba română pare direct născută din inteligență, adică a făcut din limba română un fapt pur de inteligență, iar pe acest lucru s-a putut construi toată cultura română modernă. Fără asta, ar fi fost această dezorientare pe care o simțim la toți scriitorii de dinainte de Eminescu, parcă nu sunt la largul lor în limba română. O locuiesc fără să o încapă. După Eminescu toți scriitorii români sunt în forma mentis a limbii române ca univers.
B.Rareș: – Deci Eminescu a fost borna. Din momentul Eminescu a fost o bornă pentru tot ce a însemnat cultura română până azi.
H.R. Patapievici: – A centrat cultura română… ne-a centrat și ne-a calibrat în același timp. Ne-a calibrat. După el poți să fii inteligent în limba română fără rest.

Fragment din interviul luat de d-l Rareș Bogdan d-lui H.R. Patapievici la emisiunea Jocuri de putere:
Horia-Roman Patapievici, despre Mihai Eminescu

Interviul complet:
Horia-Roman Patapievici la Jocuri de Putere

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Cuvintele limbii române

Pe partea noastră de cer
sunt nestematele noastre,
stele strălucitoare cu irizări albastre,
cuvintele limbii române, un colier
ce pentru noi sunt filon aurifer.

E taină limba noastră românească
cu rădăcini din vremuri vechi, trecute
căci, mulți și azi ostenesc șiru-i să urmărească,
cum oare s-a zămislit pe acest pământ și ape
de-s dulci și doina și cântecele toate ?

Plămadă de sunete și gânduri
din ancestrale rădăcini ce dau cuvântul,
nu știu de are aripi, dar zboară pururi
pe-ntreg pământul, mări și râuri,
o floare de lumină ce-l iscă gândul.

© Georgeta R.M.

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei