Acasă » Articole etichetate 'limba română'

Arhive etichetă: limba română

Reclame

Cuvânt de miere și alint

O dulce, tandră mângâiere,
cuvânt de miere și alint
e limba română cu al ei cânt
și a poeziilor cu a versurilor adiere.

Are lumina cuibărită în cuvânt,
un dar ceresc în vorbă și în scriere
ce din lăstarul iubirii prin scânteiere
din seva veche a pornit cu sfânt cuvânt.

Privirea-i luminoasă n-are bariere
are surori întru cuvânt și simțământ,
se întâlnesc, se bucură, și-n legământ
cu pagini aurii fac să dispară frontiere.

Lumina din credință și cultura
susțin cuvântul și îi dau măsura.

© Georgeta R.M.

Reclame

Un vechi şi dintotdeauna pământ românesc

”De obicei, când se vorbeşte sau se scrie despre teritoriile româneşti anexate de Uniunea Sovietică în iunie 1940, sunt menţionate Basarabia şi nordul Bucovinei se uită astfel că, în acele zile tragice, România a pierdut şi ţinutul Herţa. Un inimos român – şi herţan! -, prof. dr. doc. Ion Gherman, s-a străduit, după decembrie 1989, să păstreze în memoria românilor acest colţ de ţară, având şi astăzi o populaţie covârşitor românească. Citez dintr-o lucrare a sa: „Ţinutul Herţa este un vechi şi dintotdeauna pământ românesc care, cu o suprafaţă mai mică de 400 km2, era situat în fostul judeţ Dorohoi, în partea de nord-est a României (Vechiul Regat)
Dintre herţanii de seamă, amintim pe Gheorghe Asachi, pictorul Artur Verona şi filologul Vasile Bogrea, a cărui erudiţie îi atrăsese admiraţia lui Nicolae Iorga.
Cum a ajuns ţinutul Herţa sub stăpânirea Uniunii Sovietice, întrucât el nu făcea parte din Basarabia şi nordul Bucovinei – specificate în textul notei ultimative sovietice din 26 iunie 1940 – ci aparţinea, aşa cum am arătat, Vechiului Regat, mai exact jud. Dorohoi?”
Continuare:
http://www.art-emis.ro/istorie/950-cum-a-ocupat-armata-rosie-tinutul-herta.html

O fiică a Limbii Române

”Astfel am fost îndemnat să numesc noua carte – „Cugetări / Reflections” – tipărită de Vavila Popovici în USA, Columbia SC, și apărută în 08 July 2017. Este, dacă am contabilizat corect, cel de al 42-lea volum al autoarei, care a navigat, cu vânt bun din pupa, pe oceanul imprevizibil al literaturii, când pe corabia prozei, când pe cea a poeziei, dar şi pe iahturile de lux ale eseului şi, iată, al cugetării. Ca și alte câteva cărți publicate în anii anteriori, şi aceasta este bilingvă (română – engleză), autoarea locuind de câțiva ani în America”.
„Gândim, voim, făptuim în mod diferit. Important este ca buchetul de gânduri, dorințe și fapte să fie înfășurat în ambalajul aceluiași scop, cel al binelui”
„Omul bun dăruiește pământului o fărâmă din armonia cerului”
„Neîmbrăcată în haina rațiunii, sensibilitatea tremură de frig!”
„Sensibilitatea trebuie rafinată prin cultură”
„Societatea trebuie să folosească energia tinerilor și înțelepciunea bătrânilor – atunci când acestea există”.
Surse citate:
Vavila Popovici
svnews.ro
Poezia: Mi-e dor!

Frumoasa mea, Limba Română

 

 

 

 

Imagine

Iubesc limba română

Iubesc limba română,
e slova cu care m-am născut,
o știu, citesc, e cea care alină
îmi este reazăm bun, plăcut.
E cea în care am aflat
de-un strămoșesc trecut
ce a netezit spre acest prezent
și-i demnă de un viitor
cât mai frumos, decent.
Cântec, dor și graiul pâinii
le găsesc mereu în ea
căci la baza rădăcinii
ei, foc ce arde, apă vie
întrețin o armonie:
ale noastre adevăruri
scrise-n piatră și în ceruri.

Frumoasa mea, limba română

Cu tine am crescut
frumoasa mea cu slove
românești; de la început
cu tine am știut de snoave
și povești și de acele brave
suflete ce vitejește au luptat
pentru credință și neamul românesc.
Astfel, au biruit și au deșteptat
în noi un cuget treaz, adevărat,
de român, ca limba română
să fie un orizont deschis, deziderat:
căci temelia ta este lumină,
frumoasa mea – Limba Română !

© Georgeta R.M.

În aura Limbii Române

În anul acesta, 2017, s-au împlinit 100 de ani de la publicarea poemului Limba noastră scris de Alexe Mateevici, poem care a devenit în 1995 imnul Republicii Moldova (Basarabia, pământ românesc).
Poemul a fost citit prima oară la Congresul învățătorilor în mai 1917 și publicat apoi în ziarul Cuvânt moldovenesc.
Celebrarea poemului a avut loc pe 21 iunie 2017 la Chișinău unde președintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu a declarat conform http://basarabialiterara.com.md/?p=26230 :
”Actualitatea poemului este una netrecătoare (…) Actualitatea o simțim și noi fiindcă se referă la o actualitate lingvistică pe care o mai trăim și noi la început de secolul XXI, așa cum a trăit-o Alexe Mateevici și contemporanii săi. Limba română se află încă pe baricade aici, la noi”.

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam ce fară veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codri veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Limba noastră-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le-nșirate,
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram ș-acasa
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plang și care-o cântă
Pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slimul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.
Strângeți piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Nu veți plânge-atunci amarnic
Ca vi-i limba prea săracă
Și-ti vedea cât îi de darnic
Graiul țarii noastre dragă.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatra rară
Pe moșie revarsată.

de: Alexei Mateevici

Semnificații pentru poporul român

Din curcubeul meu
azi, trei culori, un panaceu,
licoare fermecată în care
înmoi al meu condei
și zilei de 9 Mai, o dedicare
căci are un temei:
9 Mai 1895cântec sub stele,
Ziua Independenței de stat a României
și Ziua Europei.

George Enescu – Poema Română

Revin să spun că și în această zi
de sărbătoare cum sunt de altfel
toate zilele, dar unele vor a trezi
iar altele în taină au un țel
și așteaptă timpul în a lor fel.

Limba română cu a sa licoare
fermecată în trei culori e lucrătoare,
de mii de ani, de la izvoare
și până azi, frumoasă floare,
din nou îi dă condeiului impuls să zboare,
să povestească, să îmi aducă aminte
de o victorie, împlinire, un gând fierbinte
al strămoșilor ce-au fost cuceritori,
nu de pământuri străine lor, nu răpitori,
ci de o viață în care dragi valori
să poată crește în tihnă, în bună pace
cu toții în Europa și din lume bine să se-mpace.

Căci ce este mai importantă în călătoria noastră
pe acest Pământ atât de dăruit, unde să dăruim
prietenie și în tihnă să trăim, planeta albastră
să o iubim, la patrimoniul spiritual
al omenirii cu voie bună să contribuim,
căci fiecare om de pe pământ e special
și prețios, un gând divin, primordial.

© Georgeta R.M.

Un ostaș devotat al limbii române

O ţară am

O ţară am, un neam am şi o limbă,
Şi-un dor de Alba ca de-un semn ceresc,
Chiar dacă potentaţii mă mai plimbă
Pe-un pod de vămi: român-moldovenesc.

La Chişinău când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Chişinău mi-i dor de România,
La Bucureşti de Basarabia mi-i dor.

Acelaşi neam, acelaşi plai şi-acelaşi grai
La Bucureşti, la Herţa, Cernăuţi,
Chiar de-i străin în ţara sa Mihai,
Ostracizat de-un neam de găgăuţi.

La Cernăuţi când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Cernăuţi mi-i dor de România,
La Bucureşti de Bucovina-mi este dor.

Acelaşi dor, acelaşi verde,- acelaşi nai e
La Ismail, Cetate şi Hotin.
Chiar dac-o Iudă-n carne vie taie
La rădăcina propriului destin.

La Ismail când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Ismail mi-i dor de România,
La Bucureşti de Ismail îmi este dor.

poezie de Nicolae Mătcaș

N-aș fi, Doamne, sacrileg

Unu-am fost și fost-am una:
Marea, munții, Țara, muma,
Și mai fost-am, pe-al meu plai,
Doar un neam cu-același grai.

Unul s-a făcut că plouă
Și m-a sfârtecat în două:
Două țări și două neamuri,
Două limbi și două hamuri.

Mă usucă stiblă plânsu-mi
Că-s vecin cu mine însumi.
Cum se-mparte, mă crucescu,-n
Două graiuri Eminescu?

N-aș fi, Doamne, sacrileg,
De m-aduni iar în întreg.

sonet de Nicolae Mătcaș

Mai mândre nu-s averi și nici coroană – sonet, în:
centruldepromovareaculturiibaia-mare.hopernicus.falezedepiatra.net

Născut la 17 aprilie 1940 în satul Crihana Veche, azi raionul Cahul, Nicolae Mătcaş a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău (1962), s-a specializat la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg (1964-1967), a devenit doctor în filologie în 1967, a ajuns doctor honoris causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1993) şi profesor honoris causa al Universităţii din Bucureşti (1995). A fost ministru al Învăţământului al Republicii Moldova, şef de catedră şi decan la Institutul Pedagogic (actualmente Universitatea Pedagogică de Stat) „Ion Creangă” din Chişinău, în 1987-1989 afirmându-se ca unul dintre cei mai activi şi mai perseverenţi luptători pentru cauza românismului în Republica Moldova. A fost membru (şi secretar) al Comisiei interdepartamentale pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti şi a contribuit esenţial la elaborarea şi adoptarea legislaţiei lingvistice din 1989. Cărţile sale de referinţă sunt Introducere în lingvistică (în colaborare, 1980), Lingvistica generală (în colaborare, 1984), Coloana infinită a graiului matern (în colaborare, 1990), Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul (1998), Calvarul limbii române din Basarabia (2011).
Continuare…

„La prezent sau la viitor, poezia lui Nicolae Mătcaş va fi una care oricând va putea fi încadrată la „cea mai frumoasă poezie de dragoste“ (Ionela MENGHER// [ziarul] Libertatea (or. Panciova, Voivodina, Serbia), 19 iun.1999);
„Alături de Grigore Vieru şi Leonida Lari, Nicolae Mătcaş întregeşte treimea poeţilor basarabeni care-şi deversează unda lirică în marele fluviu de poezie care curge prin ecluzele Coşbuc, Goga, Blaga, Voiculescu, Pillat, Gyr, Păunescu, Ioan Alexandru, fertilizând sensibilitatea şi conştiinţa românească, greu încercată,în ultima vreme, de asaltul ideologiilor şi politicilor integralisto-globaliste” (Tudor OPRIŞ // Tribuna învăţământului, nr. 686, 17-23 mart. 2003).
Numeroase poeme de N. Mătcaş au fost preluate de publicaţii periodice ale românimii din teritoriile învecinate sau înstrăinate (Banatul Sârbesc, Nordul Bucovinei) precum şi ale diasporei române din Europa de Vest, America, Australia, inclusive în versiunile electronice ale unor astfel de ziare şi reviste. Iată că, în aceste trei ipostaze, Nicolae Mătcaş nu numai că s-a manifestat excepţional, dar şi-a putut găsi rostul suprem, cel mai frumos şi cel mai eficient al existenţei sale.
Continuare…
”Nicolae Mătcaş este un ostaş devotat al limbii române, un bun cunoscător al ordinii ei interioare şi al legităţilor de dezvoltare a ei şi un fin preţuitor al inegalabilelor ei frumuseţi, un sincer admirator al farmecului irezistibil ce caracterizează graiul nostru (…). Cuvintele aparent simple, poate chiar banale pentru un neiniţiat, sînt văzute ca nişte continente sentimentale, felul acesta de a le percepe transmiţîndu-se şi cititorului (…).
Înarmat cu o gamă întreagă de procedee poetice, avînd un simţ ales al cuvîntului, Nicolae Mătcaş, deşi vine mai tîrziu decît semenii săi la „ospăţul poeziei“, apare tumultuos, plin de vervă, de energii interioare neexplorate, de iluzii pe care mulţi nu le mai au”. (Anatol Ciocanu, „Glasul naţiunii“, nr. 4, 25 februarie 1998)

Un remarcabil savant-poet, Nicolae Mătcaş de Tudor Opriș:
art-emis.ro/cronica/cronica-literara