Acasă » Articole etichetate 'Lucian Blaga'

Arhive etichetă: Lucian Blaga

În lumina cuvintelor din universul blagian

„În acest suflet de poet e atâta dinamism și în acest creier de gânditor atâta concentrare, încât versul său sparge cătușele formei tradiționale… Lucian Blaga a pătruns…taina specificului nostru etnic, s-a așezat pe crestele înălțimilor, unde puterea furtunilor pustiitoare crește ca să fie aproape de lumină. El a trecut cu o nepăsare aristocratică pe drumul ce-l depărta de succesul imediat…astfel a izbutit să dea o operă poetică atât de închegată, nouă, originală și adâncă…”
Sextil Pușcariu
”A filosofa înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace supermature la întrebări pe care şi le pun copiii” – Lucian Blaga
.
De câte ori îl citim pe Lucian Blaga ne cufundăm în universul său spiritual descoperind mereu în lumina cuvintelor, metaforelor sale hrana ce decurge din puterea cuvintelor venite din minte, transmise din inimă, din lumina acumulată, din taina specificului nostru etnic dar și a literaturii universale, spre bucuria cititorilor. Citindu-l pe Blaga e o sărbătoare a vieții cuvântului căci Lucian Blaga a fost înzestrat cu o conștiință vie a valorii, istoriei și culturii opera sa constând într-o mare diversitate ideatică și în îmbinarea poeziei cu filozofia într-un mod profund și inedit mărturisind viziunea sa poetică bogat metaforică și realizând o sinteză organică între dimensiunea filozofică și cea artistică în cultura românească.
Ce aduce nou Lucian Blaga în filosofie, este punctul său de vedere asupra psihologiei adâncurilor pe care-şi bazează întreaga construcţie filosofică, importanţa pe care o dă metaforei şi rolul ei în cultură, armonizarea contrariilor sub zodia terţului inclus așa cu aflăm citind un aforism de al său: „Ştiinţa va sfârşi prin a postula în orice obiect «antinomicul» pe care teologii l-au bănuit numai în fiinţa lui Dumnezeu” (Lucian Blaga, Ceasornicul de nisip, în Aforisme) luminând locul său în sfera culturală românească.

Dar hai să citim ce au scris alții despre el:

Filosofia lui Lucian Blaga

Filosofia lui Lucian Blaga

Sextil Pușcariu: între tradiţia romantică şi intuiţia modernităţii
https://ciret-transdisciplinarity.org/biblio/biblio_pdf/irina_dinca.pdf pag.327-329

Îngemănarea filosofiei cu arta: între metafizică şi poezie
https://ciret-transdisciplinarity.org/biblio/biblio_pdf/irina_dinca.pdf pag. 69-71

Confesiune poetică

 

Poezia Biografie, este un crez artistic despre rosturile poetului şi ale poeziei, despre un mod personal, poetic de a fi, despre raporturile eului creator cu lumea, cu universul şi cu arta.

 

 

 

Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.

Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof și diplomat

Alean

De Ziua Dorului,
popasuri poetice, la an de răscruce
într-o drumeție
spre universul poetic blagian,
când încă este primăvară.

© Georgeta R.M.

Dorul
Alean și amintiri ce torc poezie
Alean

Zile care au marcat istoria României și a Europei, motive de sărbătoare

Această prezentare necesită JavaScript.

În zilele de 9 și 10 mai, România are mai multe motive de sărbătoare:
Ziua independenţei – se împlinesc 143 de ani de când ţara noastră şi-a proclamat independenţa (9 mai 1877 – Declarația de Independență);
Ziua Victoriei – se aniversează 75 de ani de la victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial (9 mai 1945);
Ziua Europei – în ziua de 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus formarea C.E.C.O. (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului). C.E.C.O. a devenit fundaţia pentru Comunitatea Economică Europeană (redenumită ulterior Comunitatea Europeană şi în final Uniunea Europeană).
Ziua Regalității, sărbătoare națională – 10 mai, începutul domniei lui Carol I şi încoronarea primului rege al ţării.
La 10 Mai 1866, Carol I devine domnitor al României,
10 Mai 1877 statul român își va oficializa independența,
10 Mai 1881 România devenea regat.
Aceste zile care au marcat istoria României și a Europei sunt chiar și în aceste vremuri motive de sărbătoare rememorându-le oriunde am fi, ne bucurăm, fac parte din istoria noastră. Cine știe dacă și cum am fi fost noi cei de astăzi dacă părinții, bunicii, străbunicii… nu s-ar fi străduit ca ele să existe.
Tot azi e ziua de naștere a filozofului, poetului, dramaturgului, traducătorului, jurnalistului, profesorului universitar, academician și diplomat român Lucian Blaga personalitate impunătoare și polivalentă a culturii românești.

Din aspirația spre cunoaștere
a spiritului său descopăr și eu
enigme cosmice, taine, mistere
ce se învăluie luminos în versul său
dar și vibrații românești, profunde
la actul Unirii, din însemnările fecunde.

Poezia lui Blaga, un dar răsărit pe neașteptate

Acrostih

Lumina îi hrănește conștiința, sufletul,
Un univers poetic solar și gândul,
Contemplarea lumii în adâncime,
Idei ce conturează esența, lirismul –
Aspirație plenară, cosmică, în poeme
Neliniști ale sufletului caută o limpezime.

Bând curcubeul din apa căutată
Luci de-ndată în versuri frumusețea,
Arta cuvântului pornită din suflet toată
Găsește drumul propriu prin orizont și stil, noblețea
Armoniilor și taina lor, în poeme e luminată.

© Georgeta R.M.

”Când în 1919 Lucian Blaga apărea cu primul său volum de poeme, însuflețirea cu care i s-a răspuns îndată decurgea într-o anumită măsură și din condițiile speciale ale momentului. În acei ani ai căutării de drumuri multe lucruri păreau învechite și un loc aștepta în suflete pentru cine s-ar fi priceput să-l ocupe. Vestea a fost adusă de câteva călduroase cuvinte ale d-lui Sextil Pușcariu care n-au trebuit să aștepte mult pentru a se transforma într-un succes unanim și sărbătoresc, cum nu mai luminase debutul nici unui alt poet. Era ca o satisfacție generală în spirite că glasul așteptat venea tocmai din Ardealul care dovedea prin el că sub apăsarea îndelungată nutrise o viață bogată și plină, capabilă să rodească din belșug. Frumoasa strălucire a acestei înfloriri se ridica cu atât mai proaspătă, cu cât stătea mai aproape de obscura tainiță a sucurilor ei. Dar mai presus de aceste împrejurări tânărul poet se înfățișa cu o noutate menită să sporească uimirea. Toți cântăreții cari în ultimii ani legaseră o faimă de numele lor puteau fi asociați cu o tradiție, continuau într-un înțeles sau altul o directivă mai veche.
Poezia lui Blaga apărea însă ca un dar răsărit pe neașteptate. Nimic n-o pregătise și nimeni n-ar fi putut-o presimți. Din albastra cărticică tipărită la Sibiu vorbea un suflet pe care trebuia să-l bănuim întocmindu-se în anii de grijă a războiului, dar atât de recules din tumultul epocii încât nimic nu se mai putea recunoaște din aspra ei preocupare. Mi-aduc aminte cum împrejurarea își adăuga farmecul ei. Regăseam în poemele lui Blaga o imagine a omului redat sie însuși, a unei conștiințe desăvârșind în reculegere și tăcere solia ei. Impresia a rămas hotărîtoare pentru tot ce a dat el mai târziu. Astăzi încă volumele lui Blaga sunt niște popasuri de care nu te poți apropia decât într-o dispoziție de purificare internă, în lipsa căreia taina lor delicată se ascunde.
Vâlva debutului a amuțit mai demult în jurul cărților care s-au adunat numeroase, dar dacă nu se mai regăsește publicul zgomotos al succeselor literare, străjuie ceața mai rară, dar cu atât mai prețioasă, a spiritelor înrudite.
Cititorii poeziilor lui Blaga alcătuiesc o comunitate cultivând viața interioară și valorile ei de profunzime.”
Fragment din:
Scriitori români, vol III, Tudor Vianu, Ed. Minerva, 1971, București, Ediție îngrijită de Cornelia Botez, antologie de Pompiliu Marcea, pag. 339-340

Mărturii din «Viața literară» (III)

(continuare de aici)

Poet al sufletului considerat de T.Vianu făcând parte din clasa misticilor Lucian Blaga aduce în poezia sa o experiență de o întindere și o adâncime deosebită, fiind considerat de E. Lovinescu unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre în a cărui poeme deslușim alături de neliniștile metafizice bucuria de a trăi, un optimism sprijinit uneori pe considerații intelectuale.
”De cîte ori calc prin brazda bătută/buzele humei mă sărută”, sau ”Fluturând în veșminte de culoarea șofranului/ard fetele verii ca steaguri/în vântul și râsetul anului”, mărturisind în interviul dat lui I. Valerian că adevăratul filon poetic nu l-a găsit decât la întoarcerea lui în țară (1919 când s-a întors de la Viena) și că :
” – Poezia care îmi convine mie, deși e ultra modernă, o cred însă în anumite privințe mai tradiționalistă decât obișnuitul tradiționalism, fiindcă reînnoiește o legătură cu fondul nostru sufletesc primitiv, nealterat de nici un romantism, nici de naturalism, nici de simbolism.
Îți voi lua un exemplu din artele plastice: Brâncuș. Acest artist reia o tradiție cu mult mai veche decât așa-zisa sculptură tradiționalistă, înnodând firul cu fondul nostru primitiv bizantin.
Pentru această artă sunt și eu. Aș spune pentru un fel de tradiționalism metafizic trecând peste, dacă vrei, trecutul apropiat și făcând legătură cu elemente mai primare ale fondului nostru sufletesc.”
Întrebat după ce criterii judecă o operă de artă, aflăm că ”opera de artă o judeci imanent în cadrul stilului de viață în care a apărut.”
”Au trecut ani de la «Poemele luminii», ce ne-au încântat tinerețea, și de atunci volumele ce au urmat s-au așezat într-adevăr ca niște pietre la temelia ”templului” ce și l-a visat și acum îl ridică tot mai sus.”, încheie astfel I. Valerian după interviul luat.

Semnificații

Zi luminoasă,
însemnătatea zilei
din România.
Independență, Blaga
uniți în Europa.

© Georgeta R.M.

Semnificații pentru poporul român

Din curcubeul meu
azi, trei culori, un panaceu,
licoare fermecată în care
înmoi al meu condei
și zilei de 9 Mai, o dedicare
căci are un temei:
9 Mai 1895cântec sub stele,
Ziua Independenței de stat a României
și Ziua Europei.

George Enescu – Poema Română

Revin să spun că și în această zi
de sărbătoare cum sunt de altfel
toate zilele, dar unele vor a trezi
iar altele în taină au un țel
și așteaptă timpul în a lor fel.

Limba română cu a sa licoare
fermecată în trei culori e lucrătoare,
de mii de ani, de la izvoare
și până azi, frumoasă floare,
din nou îi dă condeiului impuls să zboare,
să povestească, să îmi aducă aminte
de o victorie, împlinire, un gând fierbinte
al strămoșilor ce-au fost cuceritori,
nu de pământuri străine lor, nu răpitori,
ci de o viață în care dragi valori
să poată crește în tihnă, în bună pace
cu toții în Europa și din lume bine să se-mpace.

Căci ce este mai importantă în călătoria noastră
pe acest Pământ atât de dăruit, unde să dăruim
prietenie și în tihnă să trăim, planeta albastră
să o iubim, la patrimoniul spiritual
al omenirii cu voie bună să contribuim,
căci fiecare om de pe pământ e special
și prețios, un gând divin, primordial.

© Georgeta R.M.

Evocări din mărturii

Această prezentare necesită JavaScript.

Din cartea intitulată «Lucian Blaga şi ultima lui muză», scriitoarea Anca Sîrghie reconstituie dialogul în trepte purtat cu Elena Daniello (1910-2010), una dintre doamnele literaturii române care a trăit la Cluj și care l-a inspirat pe Lucian Blaga în ultima parte a vieții lui, o perioadă înnegurată a vieţii lui, carte care reprezintă o realizare frumoasă a eforturilor de cercetare susținută de pasiunea istoricului literar și este luminată din puncte de vedere inedite. Dialogul doamnei Anca Sîrghie cu doamna Elena Daniello, a circulat înaintea apariției cărții sub forma filmului documentar “Amintiri despre Lucian Blaga”. Astfel din ”firul basmului depănat de Elena Daniello” ce s-a continuat prin dezvăluiri în urma întâlnirilor de la Sibiu și Cluj, scriitoarea Anca Sârghie a legat o prietenie sinceră, care a durat 13 ani, cu d-na Elena Daniello pătrunzând datorită ei într-un mod intim în universul poetic blagian: ”în care aceasta din urmă îi prezintă texte în manuscris cu poezii blagiene deja publicate, pe care ea le inspirase poetului, precum şi epistole inedite de o superbă încărcătură metaforică, vădind o tainică iubire, alături de traduceri, texte filosofice, cugetări” rezultând un merit incontestabil prin ”faptul că Elena Daniello a făcut din păstrarea amintirilor şi a textelor încredinţate ei de poetul interzis o datorie sacră şi o menire, un sens al dăinuirii ei într-un anume loc sub Soare, anume în vila ei de pe str. Eminescu, nr. 3 din Cluj-Napoca, unde ea va trăi până la 100 de ani. Astfel, transcriind fragmente din dialogul desfăşurat între Anca Sîrghie şi Elena Daniello, se naşte acest sens evocativ, textul-document cuprinzând cele trei trepte ale volumului”, după cum aflăm din articolul lui Ștefan Străjer, recenzie a d-nei Doina Popa (Dexter, Michigan):
http://www.curentul.net/2016/08/22/lucian-blaga-si-ultima-lui-muza-o-carte-premiata/
sau din articolul d-nei Antonia Bodea: «Lucian Blaga şi ultima lui muză ca document literar inestimabil»: ”De curând, cartea scriitoarei Anca Sîrghie intitulată „Lucian Blaga şi ultima lui muză” (Editura Technomedia, Sibiu, 2015), a fost răsplătită cu Premiul “Octavian Goga”, decernat de filiala locală a Uniunii Scriitorilor din România. Volumul reprezintă o încununare fericită a îndelungatului efort de căutări ale istoricului literar, cercetări susţinute de pasiunea deosebită pentru creaţia poetului-filosof născut în Lancrămul Sebeşului. Acest interes s-a accentuat prin împrejurarea pe de o parte dramatică, dar pe de alta fericită pentru oraşul de refugiu al poetului împreună cu Universitatea clujeană” Regele Ferdinand” , Sibiul, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, căci acolo trecerea lui a lăsat urme bogate. Ca profesoară la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Anca Sîrghie a cercetat opera literară a scriitorului născut în Lancrăm, dar interesul pentru aspecte mai puţin cunoscute ale biografiei lui s-a adâncit atunci când ea a avut prilejul şi privilegiul de-a o cunoaşte pe Elena Daniello, „ultima muză” a poetului, ei fiindu-i închinate poemele inspirate din perioada finală a vieţii. Și nu doar acestea, ci tot ce a zămislit cu mintea sa de scriitor și de filosof.” (…)
http://revistaderecenzii.ro/lucian-blaga-si-ultima-lui-muza-ca-document-literar-inestimabil-de-antonia-bodea/

Grazie Lucian Blaga

Fu la poesia a chiamarmi a Cluj,
la poesia di Lucian Blaga,
e la cortesia di vecchi e nuovi amici.

Agì anche un ricordo di gioventù,
una brace mai spenta sotto la cenere:
a Firenze volli seguire un corso di romeno,
mi affascinò Eminescu.
Ero dunque un predestinato,
stava scritto nella parte più antica di me.

Ma a Cluj, che scoperte, che doni,
quante gioie per me e la consorte!
In città: la lupa, dono di Roma madre, le chiese,
gli echi di canti religiosi nelle strade,
incontri fecondi nelle sedi più degne

con colleghi (tanti) ed entusiasti studenti.
Ma la presenza di Dorli, figlia assai somigliante,
diede a tutti l’emozione più grande:
sembrava fosse tornato tra noi il Poeta.

Nei dintorni: le favolose cicogne e i loro nidi
mai visti prima, le case di pietra e legno,
frutto, segno di operosa, sublime umiltà.
E i miei cari asini in abbondanza,
che trainavano carretti allegramente al trotto
– io impazzito e plaudente –; o al pascolo, in libertà.

Decisamente più belli e felici
dei cavalli in questo loro paradiso.

Sui Carpazi: ricchi d’acqua come i nostri
Appennini, ma più di essi
popolati di contadini, fieri
del loro eroe Avram Iancu,
come noi di Garibaldi.

Quante affinità, che reciproco amore,
e un comune sentire, un condiviso patrimonio
di valori, usi, costumi,
rimasti miracolosamente intatti
– delicati cristalli, diamanti luminosi –
durante venti secoli.

de Gerardo Vacana, 2 martie 2012, poezie scrisă sub imperiul emoțiilor și impresiilor în urma Festivalului „Lucian Blaga” de la Cluj, 2010 unde a fost oaspete. Sursa și traducerea poeziei:
http://miscarealiterara.ro/imagini/ml2_14.pdf pag. 133

Poezii pentru azi

Pasărea sfântă
Întruchipată în aur de sculptarul C. Brâncuşi

În vântul de nimeni stârnit
hieratic Orionul te binecuvântă,
lăcrimându-şi deasupra ta
geometria înaltă şi sfântă.
Ai trăit cândva în funduri de mare
şi focul solar 1-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întâielor ape.
Pasăre eşti? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ţi-am zice, potir fără toarte,
cântec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.
Dăinuind în tenebre ca în poveşti
cu fluier părelnic de vânt
cânţi celor ce somnul şi-l beau
din macii negri de subt pământ.
Fosfor cojit de pe vechi oseminte
ne pare lumina din ochii tăi verzi.
Ascultând revelaţii fără cuvinte
subt iarba cerului zborul ţi-1 pierzi.
Din văzduhul boltitelor tale amiezi
ghiceşti în adâncuri toate misterele.
Înalţă-te fără sfârşit,
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi.
(Lucian Blaga)

Identificare

Nu, nu este numai câmpia aceasta
Îmbătată de lumină
Străbătută de tainice zămisliri
Nu sunt doar munţii aceştia
Martirizaţi sub destinul înălţimilor
Nici neliniştea apelor
Răsfrântă peste ecourile triumfale
Sau miracolul săpat
În tainice, foşnitoare păduri
Nici doar cerul ocrotit
De izvorul seninului
Ci mai este şi plaiul
Pe care
Tâmpla vremii l-a vrut leagăn
Nemuririi lui Decebal
Şi bulgărele acela
Din cremene
Înfirbântat cu ideal
Sub însemnele tăriei
Purtat de Bălcescu la Palermo
Şi gândul stăpânitor peste mâna ce cioplea
La Paris
Coloana infinitului, purtată în ascuns
În sufletul lui Brâncuşi
Sfântă comoară, turnul veşniciei noastre
Stâlp casei şi legătura cu cerul
Mai sunt şi păsările măiestre
Izvodite din lumină
Pentru zbor, spre Paradis
Înlţându-se
Stol acum ridicându-se
Pe cer deschis
Din toate colţurile pământului
Unde sunt plecaţi cei născuţi aici
Din care ţâşnesc gândurile lor
Ale Paznicilor
La intrarea şi rămânerea în vis.
(Elena Armenescu)

Omul din Hobiţa

Cu ciocanul şi dăltiţa,
Brâncuşi, omul din Hobiţa,
sculptează-n mijlocul verii,
din piatră, masa tăcerii.
Modelează-apoi granitul
şi sculptează infinitul.
Ridică-n calea vântului
o poartă a sărutului.
Pleacă-n zbor, din mâna lui,
departe, în zarea-albastră
Pasărea văzduhului,
să ducă-n lume, arta noastră.
(Dumitru Delcă)