Acasă » Articole etichetate 'lumină'
Arhive etichetă: lumină
Credință în existența luminii
“Don’t ask what the world needs. Ask what makes you come alive, and go do it. Because what the world needs is people who have come alive.”/
”Nu te întreba de ce are nevoie lumea, întreabă-te ce te face pe tine să prinzi viață. Și apoi mergi și fă acel lucru. Pentru că lumea are nevoie de oameni care simt viața”.
― Howard Thurman
Lăsându-ne iubiți de viață credem în existența unei lumini a iubirii și tandreței care are grijă de noi și veghează asupra noastră. Contracarăm stresul zilelor de azi cu o conștiință mai senină, sănătoasă și creativă.
Pe cărările timpului
Caută comoara din interiorul tău,
Vei găsi bogăţii ascunse,
Muguri de lumină, scânteia iubirii…
Eternul dor, flacăra dragostei vor lumina
Cărările vieţii, viitorul tău şi al lumii.
De lucrează în suflet adevărul, omenia
Bulgări de bucurie vor curge,
Pe cărările misterioase ale timpului.
Şi fără bogăţii poţi avea
O lume frumoasă în fiece zi.
Nu uita că în cămările inimii tale
Se aprinde scânteia iubirii. 2
Doar Domnul, Începătorul vieţii,
Ne trimite comori nepieritoare.
De dăruieşti…bucurie, vei primi
Sărutul clipei ce naşte veşnicia
Cutează! Fii nemuritor!
de Ionel Marin
revistedecultura.files.wordpress.com/2021/11/revista_bogdania_nr.-89-90_noiembrie-decembrie-2021.pdf pag. 32
Dumnezeu e şi Român
Dumnezeu e Român
şi-i Universul
trăirilor şi speranţelor noastre
e steaua ce ne luminează noaptea de Crăciun
atotocrotitorul vărsărilor
de sânge, de lacrimi şi dezastre!
Dumnezeu e Român
Să nu vă fie teamă
Când dintre viscole şi ploi
Fraţi şi surori ne cheamă
Vrea doar să stea de vorbă cu noi
Despre moartea
Ce vis şi viaţă ne destramă!
Dumnezeu e Român
Prea bând şi binefăcător în toate cele
Oricât de trist aş fi, aici rămân
Cu Dumnezeul meu şi îngerii din stele!
de Dumitru Buțoi
revistedecultura.files.wordpress.com/2021/11/revista_bogdania_nr.-89-90_noiembrie-decembrie-2021.pdf pag. 33
Triolete închinate limbii române
Limba noastră românească
astăzi se sărbătorește
i-a fost dat să ne unească
limba noastră românească.
Mulți pot să o folosească
corect, atenți spre a crește,
limba noastră românească
astăzi se sărbătorește.
***
Lumină este în cuvânt
corect să-l folosim oricând
astfel înțelesul păstrând
lumină este în cuvânt.
Cuvinte se unesc în cânt,
temeiul în inimi vibrând
lumină este în cuvânt
corect să-l folosim oricând.
***
E o bucurie mare
să o cânt în triolete
semn discret că-i sărbătoare,
e o bucurie mare.
Cu ea scriem, creatoare
energie se transmite,
e o bucurie mare
să o cânt în triolete.
© Georgeta R. M.
Limba română, graiul țării
Limba română, cuvântul strămoșesc
care ne e drag chiar de la început
cu mama, cu tata, cu el am crescut
din toate cele bune să-mi însușesc.
De-a lungul vremii sincer m-au susținut
și uite azi în sonet vă povestesc
de limba română în crez părintesc
ce se bucură de un bogat conținut.
Mereu în gânduri ea devine sacră
căci folosind-o respect îi datorăm
înnobilându-ne astfel ne consacră
mereu , părinți, copii să o respectăm.
Frumoasa mea Limba Română lucră
prin noi mereu frumoasă să o păstrăm.
***
Poezia rămâne garanția
nobilă a limbii noastre române
purtată pe aripi de a sa misiune,
din dragoste trăgându-și bogăția.
Cu rădăcini în lumină rămâne
comoara neamului din părinția
cea dintru început, ca relația
cea iubitoare de înțelepciune.
Ca un fagure de miere, filtrată
prin razele sufletești, moștenire
vie e, mereu cu drag păstrată
îmbogățirea-i nouă strălucire.
Limba română-i muzică cântată
de poeți și scriitori cu iubire.
© Georgeta R. M.
Din taine…
Când se iubesc
părinții noștri
tăinuiesc (uneori fără să știe)
cu Dumnezeu
să dea naștere
unui cuib de lumină-
un suflet care
se construiește
mereu de-a lungul
vieții pământești
până ajunge din nou
la Dumnezeu.
***
De mici învățăm ușor
arta iubirii
cu cerul pe buze
prin sărut
pecete punem.
Rareori îi păstrăm
inocența, declarație
tainică în suprem.
De mici învățăm ușor
arta iubirii,
iubire care o avem în noi
ca dar divin,
doar ne reamintim de ea
în lumea în care am venit,
după modelul părintesc.
Ferice de cei ce își amintesc
că sunt
fii și fiice ai cerului
construind și mergând
pe poduri de lumină.
© Georgeta R. M.
Din armoniile toamnei
Cântecul Toamnei
ce îmbracă pământul
sunete de pian.
Armonie de toamnă
sub lumina soarelui.
***
Armoniile
în rapsodia Toamnei
acorduri de pian.
© Georgeta R. M.
Haiku
Pădure deasă,
pătrunde curioasă
raza de soare.
***
Cald și lumină
poienița veselă
plină de viață.
***
Din cerul senin
dorință împlinită
albăstrelele.
© Georgeta R. M.
Plenitudine
Soare radios
spre-nalturile verii
plenitudine.
Lumina și căldura
strălucitoare vreme.
***
Sub cerul senin
bobul de grâu inimos
pâinea din glie.
Taina bobului de grâu
cu asemănarea Lui.
© Georgeta R. M.
Poezii…
Rondel din clipe aurii
Sunt clipe aurii ce vor să povestească
în zilele când teiul este în floare
de ploaia caldă a razelor de soare
ce aduc aminte de casa părintească.
Cum curge peste noi lumina cea cerească
parfum de-alint ca în zi de sărbătoare
sunt clipe aurii ce vor să povestească
în zilele când teiul este în floare.
Adun culori din amintiri ce vor să sfătuiască
în vara la-nceput de drum, rod de izvoare
cu ape vii și clare ce pot să strălucească,
să-mi ție saț, loc bun sub soare în care
sunt clipe aurii ce vor să povestească.
Chipul iubirii
Chipul iubirii e în bolta înstelată,
în răsăritul senin al soarelui din zori,
la amiază, și din apus și-i aromată
de parfumul florilor de tei, de flori
de iasomie, din universul armoniei,
dar mai ales în om, în esența lui umană,
de ființă care în adâncimea ei
se recunoaște prin lumină
sfântă, darul lui Dumnezeu.
Știai…
Știai că florile de tei
nu sunt numai a teiului
ci sunt și ale Poetului,
prinse în coroana poeziei?
Sub razele luceafărului
se înnobilează paleta artei-
culorile, sunetele, cuvintele ei
prind viață dând sens izvorului.
Harul reflecției este în acei
ce văd izvor de apă vie în versul lui,
seva sacră a Eminescului
cu toată setea de senin a dragostei.
E iunie, aroma florilor, poemelor
ne-ncarcă cu inefabilul trăirilor.
© Georgeta R. M.
De primăvară
Gândurile, cuvintele și zâmbetele
ce au umplut acest poem spre bine
fac parte din primăvara care vine
să țină de senin în toate clipele.
Totul depinde de noi, de clarviziune ce susține,
lumea pare fragilă și astfel par zilele,
depinde de noi cum vedem culorile
în dragostea de semeni, de glie, de mâine.
Privind copacul cum spre cer își înalță brațele-
iubire de lumină, în verde și flori deține
răspunsul, la felul de a fi sincer cu sine
și în el se odihnesc și cântă fericite păsările.
Să fie senină primăvara ce vine
cu dragoste de semeni, de glie, de mâine.
© Georgeta R.M.
Șirag de mărgăritare (apelative) ale dragostei: Drag, Drăguţ, Dragoş, (Descălecătorul), Drăgălina, Drăguliţă, Dragomir, Dragomirna, Dragobete
Azi e zi de Dragobete
cu dor mare după fete.
Dragobete-i un flăcău
coborât de pe Ceahlău.
E frumos, semeț și-i dac,
cu drag fetele îl plac.
Are zâmbetul șăgalnic
și din fire e năvalnic.
În suflet are o comoară,
dar curat de primăvară,
cu rost pe acest pământ:
de iubire, drag și cânt.
Și până la mărțișor
leagă în inimi dor cu dor.
© Georgeta R.M. (Dar curat de primăvară)
În tradiţia populară românească, Dragobetele este Ziua îndrăgostiţilor. Prilej de bucurie şi bunăstare. Dragobetele este una din cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Numit şi Cap de Primăvară, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele este sărbătoarea dragostei, având la origini obiceiuri şi datini străvechi ale poporului nostru. Se ţine pe data de 24 februarie, considerată data la care natura se trezeşte din somnul iernii. Denumirea de Dragobete ar proveni de la cuvintele dacice TRAGO (ţap) şi PEDE (picioare). După creştinarea dacilor Dragobetele a devenit un simbol al dragostei curate, ataşamentul, cuplului durabil. Dragobetele este un tânăr – mire împodobit cu o mantie de raze ţesută din străfulgerarea bucuriei divine. DRAG – cuvânt dac, ce semnifică „chip frumos”, „chip de lumină”, plăcut spiritual. BETEL – cuvânt dac, ce semnifică „casa lui Dumnezeu”, „cel ce locuieşte în Dumnezeu”, „Omul lui Dumnezeu”. Dragobetele se traduce prin „Chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tânărul frumos, ales”. Semnificaţia expresiei „din Casă spre Acasă exprimă naşterea prin tradiţii, prin credinţă, spre definire – întoarcere Acasă prin, în Dumnezeu, la mântuire”. Dragobetele era „peţitor şi protector al animalelor”, „naş cosmic” al păsărilor de pădure, căci toate găseau cu cale să se logodească la sfârşit de februarie – început de martie când îşi făcea şi el simţită prezenţa. Dragobetele era personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al romanilor, ce oficia în cer, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor, tradiţie care s-a extins treptat în rândul locuitorilor din sudul şi nordul Dunării. Conform legendelor, Dragobetele era fiul Babei Dochia, un bărbat frumos şi iubăreţ care oficia în cer nunta animalelor. Dragobetele este descris ca un tânăr voinic, frumos şi cumsecade, care inspiră fetelor şi femeilor încredere şi dragoste curată. În popor se credea că numele Dragobete înseamnă a iubi,a fi îndrăgostit şi a fi beat de dragoste. Dragobetele este zeul dragostei şi a bunei dispoziţii, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet. De Dragobete se credea că se logodesc păsările cerului. Era şi perioada când toate animalele, sălbatice sau domestice, intră în perioada ritului de primăvară. Toată natura se pregăteşte să renască. Ursul iese din bârlog, păsările…