Azi e zi de Dragobete
cu dor mare după fete.

Dragobete-i un flăcău
coborât de pe Ceahlău.

E frumos, semeț și-i dac,
cu drag fetele îl plac.

Are zâmbetul șăgalnic
și din fire e năvalnic.

În suflet are o comoară,
dar curat de primăvară,

cu rost pe acest pământ:
de iubire, drag și cânt.

Și până la mărțișor
leagă în inimi dor cu dor.

© Georgeta R.M. (Dar curat de primăvară)

În tradiţia populară românească, Dragobetele este Ziua îndrăgostiţilor. Prilej de bucurie şi bunăstare. Dragobetele este una din cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Numit şi Cap de Primăvară, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele este sărbătoarea dragostei, având la origini obiceiuri şi datini străvechi ale poporului nostru. Se ţine pe data de 24 februarie, considerată data la care natura se trezeşte din somnul iernii. Denumirea de Dragobete ar proveni de la cuvintele dacice TRAGO (ţap) şi PEDE (picioare). După creştinarea dacilor Dragobetele a devenit un simbol al dragostei curate, ataşamentul, cuplului durabil. Dragobetele este un tânăr – mire împodobit cu o mantie de raze ţesută din străfulgerarea bucuriei divine. DRAG – cuvânt dac, ce semnifică „chip frumos”, „chip de lumină”, plăcut spiritual. BETEL – cuvânt dac, ce semnifică „casa lui Dumnezeu”, „cel ce locuieşte în Dumnezeu”, „Omul lui Dumnezeu”. Dragobetele se traduce prin „Chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tânărul frumos, ales”. Semnificaţia expresiei „din Casă spre Acasă exprimă naşterea prin tradiţii, prin credinţă, spre definire – întoarcere Acasă prin, în Dumnezeu, la mântuire”. Dragobetele era „peţitor şi protector al animalelor”, „naş cosmic” al păsărilor de pădure, căci toate găseau cu cale să se logodească la sfârşit de februarie – început de martie când îşi făcea şi el simţită prezenţa. Dragobetele era personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al romanilor, ce oficia în cer, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor, tradiţie care s-a extins treptat în rândul locuitorilor din sudul şi nordul Dunării. Conform legendelor, Dragobetele era fiul Babei Dochia, un bărbat frumos şi iubăreţ care oficia în cer nunta animalelor. Dragobetele este descris ca un tânăr voinic, frumos şi cumsecade, care inspiră fetelor şi femeilor încredere şi dragoste curată. În popor se credea că numele Dragobete înseamnă a iubi,a fi îndrăgostit şi a fi beat de dragoste. Dragobetele este zeul dragostei şi a bunei dispoziţii, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet. De Dragobete se credea că se logodesc păsările cerului. Era şi perioada când toate animalele, sălbatice sau domestice, intră în perioada ritului de primăvară. Toată natura se pregăteşte să renască. Ursul iese din bârlog, păsările…

view original post