Arhive pe etichete: Magda Isanos

Cum era Magda Isanos

Trebuie să tindem mereu spre realizarea ideii de bine, generozitate şi frumuseţe, nici o operă literară nu poate trăi fără ele. Puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o trebuie s-o întrebuinţăm bine, încât în urma noastră arta să devină mai bogată şi oamenii mai buni. Magda Isanos

”Pentru ea, poezia în cele mai fericite expresii nu voia să încarce lumea, ci, dimpotrivă, s-o descarce … poezia ei în epocă a fost o rara avis, care nu se alinia cerinţelor la modă … Citeşti Magda Isanos şi nu mai ai nici o legătură cu tot ceea ce e contorsionat şi şocant” – Dan Stanca
Când citeai poeziile ei, necunoscând-o, nu puteai nici măcar bănui ce fire veselă avea: în versuri răsuna tristețe multă și gravă… Cum se împăcau aceste două fete? Lumina și umbra conviețuiau în totală armonie. Artist înnăscut, simțea că trebuie să se țină departe de sinceritatea impudică a confesiunii directe, de mărturisirea spontană și uneori necugetată, care mută povara pe sufletul altuia, relatându-și jurnalistic necazurile culese la cald și spuse de-a dreptul, sub formă de vești din infernul personal. Veselia diurnă îi filtra, dar îi și potența tristețea. Structurată în adâncime, ca o eclipsă, când între Soare și Terra se interpune Luna, iar sus se ivește „soarele negru al melancoliei”, Magda avea forța care se naște din echilibrul energetic al contrariilor. Știa din experientă că oamenii nu vor sã plângă, ci să râdă ori să fie mângâiați. Râsul, o altă fateță a hohotului de plâns, e mai greu de stârnit, iar a mângâia e un har pe care puțini îl au, de obicei doar aceia care au suferit. Din îmbinarea între râs vădit și plâns ascuns, izvora profundul ei farmec. Nu alesese calea egoistă și ușoară a celor care se gândesc doar la durerea lor, afișându-și nefericirea, în loc să-și menajeze aproapele. Ea făcea mai mult: încerca să-i vindece pe cei din jur de melancolia vieții, ca și cum rostul ei pe lume era să nu-i lase pe ceilalți să-și risipească lacrimile. Continuare aici

Poezii: http://www.isanos.ro/ro/magdaisanos/opera.html

Fără nume

O carte-mi tine-ades tovărăşie
Şi-a mai rămas pe rândurile ei,
Ca pulberea de soare străvezie,
Lumina unui gând din ochii tăi.
Stau astfel vremea fără s-o mai număr;
Mă-nşală visul bun şi mă gândesc
Că-mi urmăreşti lectura peste umăr,
Şi, dacă taci, e pentru că citesc.
http://poetii-nostri.ro/magda-isanos-fara-nume-poezie-id-19749/

Pentru pace mă rog…

Pentru pace mă rog, pentru lucruri uitate
și pentru oameni din singurătate.
Un cerc vrăjit se-nchide în jurul lor.
Și fruntea îngheață, orele cobor,
spre zi, mai albe, orele cobor.
Mă mai rog pentru sîngele plin
de întuneric și spaimă, sînge străin,
nicicînd să nu fie vărsat pe pămînt,
unde morții aproape ca florile sînt.
https://yousef59.wordpress.com/tag/magda-isanos/

Dimineața

Vreau să descopăr lumea, niciodată
n-am crezut, cum spun poeții, că-i frumoasă.
Însă astăzi, cu lumină pieptănată,
dimineața mi-a intrat în casă.

Fumegam de somn, când am simțit
pașii cuiva lângă perete –
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.

Cu picioarele goale ea pășea,
în oglindă răsuna cristalul,
dimineața strămutase balul
fetelor-lumini în casa mea.

Și privind, eu mă gândeam: e bine
să fii tânăr când afară-i soare.
Zi frumoasã, îți voi pune legătoare
după gât și-o să te iau cu mine.
Din volumul „Poezii/Poésies”, 1996
http://www.isanos.ro/ro/magdaisanos/opera.html#12

Reclame

Comentarii închise la Cum era Magda Isanos

Din categoria Motive pentru condei

Poezii

Această prezentare necesită JavaScript.

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Elanul spre-al artelor temei

Eusebiu Camilar
Sursa pozelor: ro.wikipedia.org
Să ne reamintim azi de prozatorul și poetul Eusebiu Camilar (7 octombrie 1910 – 27 august 1965), născut în comuna Udești la 20 km sud de Suceava, unde este organizat anual Festivalul național de literatură „Eusebiu Camilar – Magda Isanos“.
Casa_memorială_Eusebiu_Camilar
și citind din ce s-a scris despre el și din poeziile sale.
Din scrierile sale, de proză, dramaturgie se degajă cu o impresionantă forță evocatoare, cu un stil colorat, un univers de cele mai multe ori de un realism crud, pe care Eusebiu Camilar l-a lăsat sub forma romanelor, posterității. În lumea povestirilor lui Eusebiu Camilar personajele sunt ezitante în fața opțiunilor, ele trăiesc între teama de a trăi și de a muri, o teamă primitivă, trăind într-o lume închisă. (Avizuha, Seceta, etc.) Spre deosebire de proză și dramaturgie, poezia sa este de o simplitate frumoasă, luminoasă. De altfel el definește poezia ca „dimineaţa omenirii, istoria sentimentelor înălţătoare, îndemnul permanent către bine şi adevăr”. De un talent literar incontestabil totuși a fost considerat un talent bizar de unii scriitori care, de altfel, l-au apreciat în mod deosebit (Constantin Loghin, Revista Bucovinei nr. 5/1943). Eusebiu Camilar a colaborat la diverse publicații încă de pe vremea liceului în publicații sucevene. Amintesc de colaborarea sa la revista „Țara fagilor” a lui Constantin Milici. A fost laureat al mai multor concursuri literare, a îndeplinit funcții de răspundere în Consiliul de Conducere a Uniunii Scriitorilor iar din 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane.
A scris proză, dramaturgie, poezii, traduceri însumând peste 50 de titluri neuitând bineînțeles colaborările la diverse reviste literare.
Dintre numeroasele aprecieri sau critici amintim:
„ G. Călinescu: „Cordun e un poem tribal”.
„Cordun este o scriere în proză care ar putea să fie asemănată cu Amintirile lui Creangă./…/ Deosebirea este aceasta, că dl. Eusebiu Camilar privește viața cu un ochiu mai cult, mai critic și dă grupului de amintiri o structură de ficțiune, pe temeiul unei impresiuni dominante, încât în cele din urmă nu știi dacă scrierea e curat autobiografică, ori e o simplă invențiune la persoana întâi./…/Fapt este că în Cordun, aflăm un fel de poem epic, în care faptele sunt necesare numai întrucât indică miscările elementare, primitive, ale societății umane. Cordun e un poem tribal. Stilul e limpede, cu oarecare culoare dialectală, pe unde trebuie nervos, și uneori poate prea sacadat./…/Scurtele, fioroasele ciocniri între acești oameni, posomorâți de sărăcie, sunt descrise sobru, în stil de epopee./…/Scena mergerii cu vitele la codru e admirabilă./…/Sunt și alte pagini admirabile în cartea d-lui Eusebius Camilar: fugărirea copilului călare de către tatăl mâniat, jupuirea unui câine prea bătrân. Talentul scriitorului este învederat. Vom observa numai un mic cusur, ușor de amendat. Sunt unele cruzimi de expresie inutile, deși în spiritul adevărului, pe de-o parte și unele note prea sumbre pe de alta. Nu suntem pudici și ipocriți. Dar nu trebue să se construiască un sat văzut naturalistic.”
(„Cordun – manuscrisul D-lui Eusebius Camilar”, în „Viața românească”, iulie 1938)

Ion Drăgușanul – Mărturisitorii
„Everestul Bucovinei“, Eusebiu Camilar, înseamnă, în proza bucovineană, un altceva, de un tulburător realism… „Eusebiu Camilar: „Cordun“, roman, Fundaţia Regală, Bucureşti,1942. Cine citeşte romanul domnului Eusebiu Camilar rămâne cu o impresie bizară. Îşi dă seama că acest roman nu este ceea ce suntem deprinşi a cunoaşte în această materie de la maeştrii genului…
Bucovina domnului Camilar nu mai este ţara codrilor întunecaţi de fag. „Acum nu mai sunt. Târgul i-a fulgerat cu fierăstrăul. Au rămas dealurile pleşuve. Bălţile cu trestii au secat“ (pg. 18).
Și alte aprecieri: aici și aici

Blazonul

Mărturisesc, să afle ai mei nepoți măcar:
Mi-au fost blazon opinca și bâta de văcar,

Și mi-a aprins elanul spre-al artelor temei,
Natura udeșteană, în amfiteatrul ei:

Am învățat ce-i ritmul în sacadat alai,
când tropoteau pe prunduri nepotoliții cai;

De la furtuni cu aprig, uluitor duium,
Am învățat ce-i setea avântului la drum –

Simțeam cum gingășie se pune în cuvânt,
când ierburile zvelte se legănau în vânt,

Și cum eternitatea încape într-un vers,
Prin rouă, când reflectă întregul univers…

La mine-n sat, în Balta Ciurariului, și-acum
Mă mai așteaptă caii în adâncimi de fum.

(Eusebiu Camilar – Din vol. „Poezii”, 1964)

Ploaia de atomi

Te-ngrijorezi că ochii și creierii se cern?
În energia lumii doar ești și tu etern!

Presimți spre ce noianuri de energii te-ndrumi,
Când știi că doar un singur atom conține lumi?

Când clopotul va bate pe dealul udeștean,
Eu o să fiu departe în cerul de mărgean,

Dar nimeni n-o să vadă cum trece peste pomi,
Din pieptul meu, o ploaie de luminoși atomi,

Și nimeni n-o să știe că un minut, o stea
A strălucit mai tare din energia mea.

(Eusebiu Camilar – Din vol. „Poezii”, 1964)

Stejarul din Borzeşti – o frumoasă povestire istorică de Eusebiu Camilar pe: http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/09/23/stejarul-din-borzesti-povestire-istorica-de-eusebiu-camilar/

Date biografice pe:
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-eusebiu-camilar-poezii.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Eusebiu_Camilar
http://ziarulceahlaul.ro/eusebiu-camilar-49-de-ani-de-la-moarte/
http://www.isanos.ro/ro/eusebiucamilar/biografie.html
http://www.isanos.ro/poze/galery/galery001.html
http://www.muzeulbucovinei.ro/muzeu/expozitii-permanente/casa-eusebiu-camilar

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei