Acasă » Articole etichetate 'Mihai Eminescu'

Arhive etichetă: Mihai Eminescu

Creații literare dedicate lui Mihai Eminescu

15 iunie e ziua în care Mihai Eminescu a trecut pragul vieții pământești vegheat de stele, în parfumul florilor de tei, și în consens cu dorurile sale având codrul aproape, sub cer senin, la marginea mării, alături de strămoșii săi și s-a născut la ceruri nu numai prin poezia sa unde natura și iubirea-i scrisă în versuri de lumină ci prin întreaga sa operă în chip fericit pentru neamul românesc căci el este «întruparea literară a conștiinței românești una și nedespărțită», «expresia integrală a sufletului românesc» (N. Iorga).
Admirația pentru Eminescu s-a răsfrânt de-a lungul timpului mai ales în sfera artei, în sculptură, pictură, muzică, în literatură, devenind un cult spontan prin rezonanța cu sufletele altor poeți, scriitori care au scris despre el și sentimentele care s-au născut în ei citind versurile sale inspiratoare de factură romantică, patriotică. Dar să citim câteva poezii dedicate poetului atât de iubit și prețuit:

Lui Eminescu (triolet)

Nins de flori ni se arată
Printre tei aprinși de floare
Ani de ani, prin secoli, iată
Nins de flori ni se arată…

Cum din fruntea-i luminată
Curge-a versului suflare
Nins de flori ni se arată
Printre tei aprinși de floare.

Mircea Coroș
https://en.calameo.com/read/0026474451588569c6766 pag. 132

Domnul Eminescu

Doamne, când te-ai îndurat de neamul
Oropsit, ce-am fost în veacuri,
Mare mila Ta fiind-Ți,
Ni l-ai dat pe Eminescu –
Universului să-i fie
Lacrima de bucurie!
El – menit să facă limba
Mai frumoasă, mai bogată,
Inimile spre înalturi să deschidă și
Neamului să-i dea tăria
Epopeea să-și trăiască…
Străbătând cărări de suflet
Ce-s aceleași pe pământ,
Universul, El – Poetul, iată-l mișcă prin Cuvânt.

Constantin Mironescu
https://en.calameo.com/read/0026474451588569c6766 pag 196

Lui Eminescu

Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare
Ai cântat durerea noastră de la munte pân’ la mare,
Cântăreț al suferinței, al minunilor trecute
Într-a îngerilor lume liniștit acuma, du-te,
Căci necazurilor vieții le-ai adus un sfânt prinos:
Strai de purpură și aur, versul tău armonios…
În zadar ceruși în viață o lumină să se-arate,
Când slăveai albastra noapte din privirile-adorate.
Dar acum, acum te cheamă, în iubirea lor dintâi,
Visătoarele copile ce te țin la căpătâi…
Nu simți tu în nopți cu lună cum se-adună pe-ndelete

Feți-frumoși cu păr de aur, zburători cu negre plete,
Cosânzenele, fecioare ce-ți roiesc lângă mormânt?
Nu-ți aduce glas de bucium blânda batere de vânt?
Ca un stol de corbi trecură deznădejdiile grele…
Vin la teiul tău acuma somnoroase păsărele
Să-și ascundă sub aripă obositul căpușor…
Ca și ele, dormi în pace somnul dulce, somn ușor…
Dormi în pace. Dulci iluzii vor veni să te-mpresoare,
Or să-ți cânte, de departe, singuratice izvoare.

Iar pădurea murmura-va: Numai eu știu să te-ascult,
„O, rămâi, rămâi la mine…te iubesc atât de mult!”
Te iubim și noi atâta, drag copil al suferinții!
Ne-ai vrăjit copilăria și bunicii și părinții,
Tot ce e simțire naltă, caldă, suflet românesc,
Ai vibrat până-n zenitul unde aștrii se-ntâlnesc.
Noapte bună! Noapte bună!…Universul tău de gânduri
N-a fost scris să-l nimicească învelișul cel de scânduri.
El împarte înstelarea-i din hotar până-n hotar,
Preamărind pe cel ce fuse „Împărat și proletar”!

Victor Eftimiu
https://poetii-nostri.ro/victor-eftimiu-lui-eminescu-poezie-id-43607/

Elena Gheorghe – Eminescu (Love Moments – Live Session) Cover

Frumoasă-i

Sursa foto 

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşiind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă în umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.

Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La geamătul dulce din vânt.
Natura, de jur împrejur,
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin,
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.

De ce nu am aripi să zbor!
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin,
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz:
Frumoasă-i ca ziua de azi!

Mihai Eminescu

Eminescu și filozofia

”Filosofia are valoare critică, ea creşte intelectul, îl dezvaţă de la lenea cugetării şi de la încrederea prea mare în idei străine, îl deprinde a cerceta lucrurile în mod genetic şi a cumpăni fiecare cuvânt înainte de a-l aşeza într-o teorie”– Mihai Eminescu

Pe Eminescu îl sărbătorești citindu-l, recitindu-l (de multe ori descoperind ceva nou), aprofundându-l căci opera sa literară cât și publicistica este vastă, deși la îndemâna tuturor prin temele pe care le abordează în special natura și iubirea, oferă nenumărate piste de reflecție, revelații ce ne așteaptă să le (re)descoperim mereu uimindu-ne prin filozofia creației sale plină de forță și adâncime rămânând un reper pentru toți gânditorii români și nu numai.
Alături de opera sa minunată pe care toți am descoperit-o mai profund sau mai puțin, citind-o mai mult sau mai puțin, îi citim de asemeni pe cei care au scris despre ea, reflecțiile, analizele, criticile sau apologiile lor pentru a îl înțelege mai bine sau pentru a afla lucruri noi despre cum este văzută opera sa. De aceea vin și vă propun spre citire texte din ceea ce cred că înseamnă Eminescu și filozofia spre a vă bucura și voi alături de mine:

MIHAI EMINESCU (1850-1889), pe care îl numim şi noi, după Constantin Noica „omul deplin al Culturii româneşti”, a fost printre cei mai semnificativi gânditori ai ei. Eminescu este printre puţinii români pe care-i citeşte chiar şi Emil Cioran, în cheia superlativă, considerând că a dat un rost seminţiei noastre: „Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul este aproximativ. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toţii, o excepţie inexplicabilă pentru noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi un Buddha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet”. Vom începe cu definiţia dată de Eminescu filosofiei şi cu înalta sa preţuire pentru cei ce se ocupă de meditaţia filosofică preluând un fragment mai lung din: Mihai Eminescu – Lecturi kantiene citat şi de Constantin Noica:

Continuare
Citiți de asemeni și:
Mihai Eminescu-întemeietorul limbajului filosofic românesc
academia.edu/6381749/Mihai_Eminescu-intemeietorul_limbajului_filosofic_romanesc

Despre Serbarea de la Putna -1871, 2021 – Anul Serbării de la Putna – 150 ani

Suvenir al trecutului
e Serbarea de la Putna
la semnalul Eminului.
Suvenir al trecutului,
la 150 ani dă prezentului
un impuls de a lumina,
suvenir al trecutului
e Serbarea de la Putna.

© Georgeta R. M.

Inițiatorul primei Serbări a românilor de pretutindeni, care a avut loc la Putna, în 15 august 1871 a fost Mihai Eminescu, care i-a avut alături pe studenții români din Viena, căruia i s-au alăturat Ioan Slavici, Nicolae Teclu, A.D. Xenopol și studenții organizatori care au dorit să reînsuflețească lupta pentru unire a românilor. Aceste manifestări care s-au reluat și în următorii ani au fost pași importanți spre Marea Unire din 1918.
În 15 august 1871 la M-rea Putna după Sfânta Liturghie a urmat o maiestuoasă procesiune salutată de salve, cuvântarea festivă a domnului A.D. Xenopol apoi corul teologilor români care a intonat cântecul „Imn religios”, compus anume de domnul Vasile Alecsandri, muzica de domnul A. Flechtenmacher:

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,
Tu, ce ai dat lumii viaţă şi omului cuvânt,
În tine crede, speră întreaga românime,
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Sub ochii tăi, în lume, lungi valuri de-omenire
Pe marea veşniciei dispar ca nori în vânt
Şi-n clipa lor de viaţă, trecând, strigă-n uimire:
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Tu din sămânţa mică înalţi stejarul mare,
Tu junelor popoare dai un măreţ avânt.
Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare:
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

În tine-i viitorul, trecutul şi prezentul,
Tu duci la nemurire, prin tainicul mormânt.
Şi numele-ţi cu stele lumină firmamentul,
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,
Tu care ţii la dreapta-ţi pe Ştefan, erou sfânt,
Fă-n lume să străluce iubita-i românime,
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!
Imn religios – https://www.stefancelmare.ro/Scrieri-s4-ss20.htm

Luni, în 16 august, dimineaţa, junimea academică, clerul şi autorităţile publice și alți diverși reprezentanți au asistat la Sfânta Liturghie, după care s-a ţinut parastasul de pomenire, apoi Ciprian Porumbescu a cântat la vioară în fața mulțimii și corul teologilor a intonat „Imnul Iui Ştefan cel Mare”, compus anume de Vasile Alecsandri, muzica de A. Flechtenmacher. Acest imn suna astfel:

La poalele Carpaţilor,
Sub acest vechi mormânt,
Dormi, erou al românilor,
O, Ştefan, erou sfânt!
Ca sentinele falnice
Carpaţii te păzesc.
Şi de sublima-ţi glorie
Cu secolii şoptesc.

Când tremurau popoarele
Sub aprigii păgâni,
Tu le-apărai cu sângele
Vitejilor români…
Cu drag privindu-i patria
Şi moartea cu dispreţ,
Măreţ în sânul luptelor,
Şi-n pace-ai fost măreţ!

În cer apune soarele
Strângând razele lui,
Dar într-a noastre suflete
Etern tu nu apui.
Prin negura trecutului,
O, soare-nvingător,
Lumini ca raze splendide
Prezent şi viitor!

În timpul vitejiilor,
Cuprins de-un sacru dor,
Visai Unirea Daciei
Cu-o turmă şi-un păstor.
O, mare umbră eroică,
Priveşte visul tău:
Uniţi suntem în cugete,
Uniţi în Dumnezeu!

La poalele Carpaţilor,
Lâng-al tău vechi mormânt,
Toţi în genunchi, o, Ştefane,
Depunem jurământ:
„Un gând s-avem, în numele
Românului popor,
Aprinşi de-amorul gloriei
Şi-al patriei amor!”.
Imn lui Ștefan cel Mare – https://www.stefancelmare.ro/Scrieri-s4-ss20.htm

Pe calea ce conduce la mănăstire se înalță Arcul de Triumf, dedicat „Memoriei lui Ştefan cel Mare, mântuitorul neamului!”. Stindardele principale au purtat numele celor mai însemnaţi fondatori ai ţărilor şi neamului român, iar în decursul serbării, s-au împărţit medalii de bronz şi argint, bătute anume pentru această festivitate, cu următoarea inscripţie: „Putna – 15 august 1871”, iar pe cealaltă parte: „Memoriei lui Ştefan cel Mare – Râvnitorii gloriilor străbune”.
Urna, ce conținea pământ adus din toate provinciile românești ce s-a depus pe mormântul viteazului domnitor Ştefan cel Mare, turnată din argint curat are următoarea inscripţie: „Eroului. Învingătorului. Apărătorului existenţei române. Scutului creştinătăţii. Lui Ştefan cel Mare. Junimea română academică. MDCCCLXX”.

Punte peste timp, prin Serbarea de la Putna – continuitatea unui ideal, la 150 ani de la primul eveniment, organizatorii notează că se impune să se redefinească idealul reunirii românilor, al regăsirii într-o lume și într-o istorie în reașezare în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor.

Vizionați un fragment din filmul ”Ciprian Porumbescu” (1972), cu Serbarea de la Putna din 1871:
http://www.youtube.com/watch?v=flLS64obI5I&t=1s
și de asemeni:
Serbarea de la Putna 150 – Tineri ai României, Este Șansa Noastră!
http://www.youtube.com/watch?v=RA6ZrXQ7z0w

Despre

Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal

Program

150 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga

Poet, istoric, dramaturg, documentarist, enciclopedist, memorialist, gazetar, publicist, profesor universitar, academician, om politic, Nicolae Iorga a iubit scrisul și a lăsat o amprentă viguroasă în cultura română prin numeroase volume scrise, studii și articole publicate în ziarele vremii. Poliglot în adevăratul sens al cuvântului, mare savant, deținătorul a 32 de titluri științifice acordate de academii, universități și institute de învățământ superior din lumea întreagă, era descris ca:
”un bărbat în multe învăţat şi a multe scriitor, pe care, dacă aş voi să-l numesc Titu Liviu al Daciei sale Transdanubiene, ar fi să ascund ceea ce ar trebui rostit mai înainte de toate, anume : că el a scris opere istorice în patru limbi, că a mers până la izvoarele cele mai ascunse, că a prefăcut în piese de teatru povestiri istorice şi şi-a împletit numele său cu însăşi istoria… căci nu a descris numai faptele românilor, nu a publicat numai monumentele şi a străbătut cu o curiozitate ca a lui Pliniu arta, sălaşurile şi mânăstirile lor, el urmând analele turceşti, pe o întindere de cinci 45 secole, în tot atâtea tomuri le-a înfăţişat, precum a cercetat şi obiceiurile şi aşezămintele tuturor neamurilor din părţile de miazăzi şi soare-răsare ale Europei. Căci nimeni nu se bucură în atare privinţă de o mai mare şi mai răspândită faimă…” Poynter
„… Trăsăturile caracteristice izbitoare ale profesorului Iorga sunt amploarea spiritului său, universalitatea cunoştinţelor sale…” Paul Delacroix – sursa citate
Creator de publicaţii ştiinţifice şi culturale, revista Sămănătorul, apărută la Bucureşti în perioada 2 decembrie 1901 – 27 iunie 1910 a fost cea mai importantă revistă a sa care a jucat un rol important în viaţa literară a vremii constituind catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi literar care i-a purtat numele – „Semănătorismul” – care susţinea, printre altele, valorile naţionale tradiţionale şi folclorice şi necesitatea culturalizării ţărănimii. Nicolae Iorga a fost o personalitate care a dat substanţă culturii naţionale și școlii românești şi a influenţat puternic viaţa social-politică a României lăsând posterității o operă vastă și valoroasă, care cuprinde numeroase domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, literaturii, tipăriturilor, comerțului, a călătorilor în străinătate și altele.
Eugen Lovinescu despre Nicolae Iorga lasă scris în Istoria literaturii române contemporane că:
„Mulţi l-au întrecut prin sobrietate, prin echilibru, prin eleganţă; nimeni nu l-a egalat însă prin căldura pasională: lava incandescentă a prozei sale apostolice nu s-a stins nici până azi şi, probabil, nu se va stinge, atât timp cât vor exista ochi care să se plece peste paginile învechite ale trecutului: nimic nu-i rezistă; cele mai neînsemnate şi mai uitate lucruri, «bibliotecile circulante», «bisericile maramureşene», «calendarele», «serbările de la Sibiu», «cărţile de şcoală», «o comună rurală din România», «sfârşitul examenului» se aprind la torţa incendiară a stilului d-lui Iorga şi ni se înfăţişează în plină actualitate.
Cu o astfel de forţă de a comunica, nu e de mirat că, în literatură, d. Iorga a părăsit de la început domeniul esteticei în favoarea ideei naţionale, pentru a o lărgi apoi în domeniul acţiunii politice; neputând zăbovi în recea formulă estetică, tribunul avea nevoie de ceea ce leagă pe oameni şi-i poate îndrepta spre o acţiune determinată. Pentru acest scop, puterea explozivă a temperamentului era ajutată de mijloace literare neegalate de niciunul din scriitorii noştri: ironie, vervă, susţinută până-n cele mai îndepărtate ramificaţii, patetismul, invectiva, suflul puternic al unei singure idei iraţionale se leagă în personalitatea literară a d-lui Iorga sub forma atitudinii pamfletare”.
(dintr-un articol a lui Eugen Simion din Caiete critice, Revistă editată de Fundația Națională pentru Știință și Artă, nr.12 (374) • decembrie 2018, pag. 3-11 )
În portretul pe care i-l face ziarul „Paranny” din Varşovia, este caracterizat astfel: ”e mai mult decât un om, este un institut, o maşină care creează mereu, după ultimul model; se reliefează bunăvoinţa ce o are de a apropia toate popoarele între ele pe baze culturale, de prietenie şi colaborare”. (Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga. 1871–1940 Biobibliografie, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, p. 106).
Și pentru că se împlinesc 150 de ani de la nașterea acestui mare om de cultură al neamului românesc am să amintesc că la vârsta de 60 de ani revista „Raze de lumină” a Societății studenţilor în Teologie din Bucureşti îi dedică un frumos text omagial, care așa cum mărturisește autorul articolului, Lucian Radu Stanciu, într-o evocare din Revista de sociologie/2006 este ”caracterizarea splendidă a unor dimensiuni ale personalităţii sale”, pe care îl puteți citi în Revista de sociologie la pag. 11-14
Cu prilejul acestei evocări țin să amintesc că luna iunie este o lună bogată în simboluri și amintiri neprețuite. Dacă în iunie s-a născut cu 150 de ani în urmă, la Botoşani, un titan al gândirii şi faptei culturale româneşti, Nicolae Iorga, tot în iunie s-a născut la ceruri Mihai Eminescu, luceafărul poeziei românești.
Talentul său în a creiona portrete ale unor personalități pe care le-a cunoscut îl găsim în volumul ”Oameni care au fost” despre care George Călinescu și Valeriu Râpeanu au scris:
”Cînd vezi cum d. Iorga, decenii întregi, s-a oprit cu condeiul sau asupra tuturor acelora, oricît de mărunți, însuflețiți de un gînd de cultură, cum a știut să găsească un cuvînt de laudă și pentru cel mai umil, înlaturînd cu omenie punctul de vedere critic, cînd vezi ca nimic pornit din buna intenție de a face ceva bun nu-i scăpa, întelegi de ce omul acesta a fost iubit și este…” – George Călinescu

”Oameni cari au fost” o galerie de portrete cum nu a mai fost scrisă alta, unică în literatura română. Un omagiu adus celor mai de seamă făuritori de istorie, de frumos, de bine pentru obște… Un gînd luminos dăruit tuturor celor care și-au jertfit viața nobilei idei de apărare a patriei”. – Valeriu Râpeanu

Iată unul din ele la pag. 207:

Eminescu si tineretul
0 scrisoare către studenti
16 iunie 1929

Iubiți studenți,

Cultul vostru pentru Eminescu, acela care n-a avut înaintași și nu va putea să aibă ușor urmași ai geniului său, pentru marele creator de veșnică poezie în care se dovedește strălucit că se pot îmbina armonic cele mai înalte preocupări morale, cel mai nobil avînt național cu cele mai frumoase realizări estetice, e o adevărată garanție pentru viitorul nostru și prin aceasta pentru însușii viitorul acestei țări. Arătați astfel prin asemenea comemorari pioase și pline de discreție că mintea voastră, bine îndreptată, nu se lasă momita de formulele stralucitoare ale unui esteticism bolnav și ale unei dibace șarlatanii literare, meșteră în a jongla cu cuvintele : Cuvinte goale, ce din coadă pot să sune,… că nu cădeți în defectul naivilor sau pretențioșilor, cari, pozînd in „noua generatie” pentru meritul singur că au numai douazeci de ani, cred că lumea începe cu dînșii, ca nu priviți legătura, așa de naturală, cu ceea ce s-a facut pînă acum ca o îngenunchiere la zeii cari au murit, ca înțelegeți pe deplin unitatea organismului național urmînd de la sine, peste rătăciri de moment; drumul care corespunde mai bine cu scopurile lui imutabile. Vă felicit pentru toată siguranța pe care o dați celor de o vârsta cu mine, cari nu voiesc să lase în praful aventurilor comoara pe care au primit-o și au adaus-o.
Cu părintești sentimente al vostru N. Iorga

și de asemenea articolul de la pag. 103:
În amintirea lui Eminescu
Din cartea format pdf:

Dă clic pentru a accesa Nicolae_Iorga_-_Oameni_cari_au_fost.pdf

Citiți și Eminescu mentor spiritual al lui Nicolae Iorga

EMINESCU MENTOR SPIRITUAL AL LUI NICOLAE IORGA

Sonet

Pătruns de frumusețea luminii și sonorității imaginarului liric eminescian, a misterului ei indefinibil ”Sonetul” a reprezentat, cum mărturisește compozitorul Eugen Doga, prima lucrare în care a fost inspirat din creaţia lui Eminescu: ”Am scris o piesă muzicală fără cuvinte, apoi am trecut la poezie. (…) repet: nu compun pe versurile lui Eminescu, eu descifrez muzica din versurile lui Eminescu”(…) ,,Eu consider că opera lirică, epică, filozofică a marelui Eminescu e în sine o continuă geneză”.
Sursa: http://dogamusic.com/cosmosul-eminescian-lirica-muzicala-lui-eugen-doga-observatorul-16012020
Sonnet – Eugen Doga

Ascultați și Omagiu lui Mihai Eminescu a cărui premieră are loc:
Omagiu Eminescu

Despre studii eminescologice, antropogonice

Când pun aripi gândurilor
îmi amintesc un răsărit
și dau curs cercetărilor
când pun aripi gândurilor.
Izvorul efluviilor
eminesciene e zărit
când pun aripi gândurilor
îmi amintesc un răsărit.

***

Din antiteze eminesciene
descoperim arheul
ce palpitând de viață
aspiră la transcendere
ființă de lumină
pe promenada superbei
curbe în infinit a universului…
Cuvântul cu puterile lui tainice
în cadrul rostirii deține
statutul devenirii.
.
Misterul cuvântului eminescian
se oferă, se revelează
fiecărui cititor ce meditează
când se adâncește în lirismul
universului său poetic
unde spiritul său atât de liber
s-a întâlnit cu altele
în perioada atât de frumoasă
și iubită a romantismului
luminând astfel spiritul
și scrisul românesc.

© Georgeta R.M.

Cine este omul, care este esența lui ? Întrebări care s-au pus din cele mai vechi timpuri de către filozofi, teologi, biologi, antropologi, istorici, etc., eforturi spirituale pentru a găsi un limbaj comun de înțelegere a omului. Susținând libertatea și virtuțile modelatoare ale acesteia Mihai Eminescu în tot timpul vieții lui a căutat răspunsuri în contextul raportării la natură, la univers, … într-un dialog spiritual cu Infinitul.
Cum universul eminescian relevă o viziune artistică și filozofică complexă despre om, pătrunsă de fiorul cosmogonic, vă propun să citiți despre apartenenţa lui Eminescu la romantism unde poezia e taină revelată și vizionarismul eminescian în articolele:

.
eminescu.bibliotecabotosani.ro/Poezia ca manifestare a sacrului la Eminescu
.
Antropogonia eminesciană de Carmina Cojocaru:
http://arhiva.bibmet.ro/Uploads/Literatorul_nr_151.pdf pag. 6-7
.
și articolul istoricului și criticului literar Dumitru Micu, despre cartea Antropogonia eminesciană de Carmina Cojocaru:

Vizionarismul eminescian într-o noua exegeza

Problema Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu

27 martie -102 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu România

Ștefan SOFRONOVICI,
Centrul Academic Internațional Eminescu

Genialul poet Mihai Eminescu, publicist și om de știință de același calibru, ne-a lăsat drept moștenire prin opera sa un adevărat tezaur spiritual nu doar de talie națională, ci și de talie europeană și universală. Din cele opt volume ale operelor sale complete, editate în 2001 în Chișinău, la Editura Gunivas, publicistica sa cuprinde ultimele patru din ele: vol 5; 6; 7; și 8. Fiind la fel de valoroasă ca și poezia și alcătuind un tot întreg cu ea, publicistica eminesciană cuprinde cugetări în domeniul artei și al culturii, ( limbă și literatură, istorie și sociologie,) dar și în domeniul unor științe exacte( economie, astronomiei ș.a.), care sunt actuale și acum, la începutul mileniului trei.
Marele nostru gânditor, în rezultatul unei munci titanice, a realizat învățături valoroase, aducându-le drept ofrandă plină de adevăr, de dragoste și de slujire cu devotament pe altarul poporului român, pe care l-a iubit, l-a slujit și pentru care s-a jertfit. Și din cauza că a fost un luptător pentru dreptate și că adevărul i-a fost toată viața mai scump chiar decât unii prieteni, el a luptat neîncetat cu aceste flagele sociale cum sunt minciuna, corupția, trădarea și alte metehne omenești. Tocmai de aceea și-a făcut mulți dușmani, în țară și peste hotare. Și iată că dușmanii lui și ai țării s-au unit împotriva lui. Mai întâi l-au hulit, numindu-l nebun, ca să-l poată scoate din câmpul bătăliei în calitatea sa de jurnalist, iar după ce l-au lăsat fără nici o sursă de existent, sub pretextul afișat fariseic de a-l ajuta, așa, de ochii lumii, dezinformând opinia publică, l-au sechestrat, l-au maltratat, l-au batjocorit, înjosindu-l și chinuindu-l timp de șase ani de zile, din 28 iunie 1883 și până la 15 iunie 1889, când l-au asasinat.
Valoroasele învățături rămase de la el, ne sunt de mare folos și noi avem privilegiul de a le moșteni, dar și sfânta datorie de a le însuși, a le valorifica și a le păzi de răuvoitori. Căci, din păcate, sămânța lor încă n-a pierit.
Mă voi referi succinct la problema / chestiunea Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu, problemă apărută, după cum se știe, în rezultatul războiului ruso-turc din anii 1806- 1812, fiind stipulată în tratatul de pace, semnat între Imperiul Rus și Poarta Otomană la 16/29 mai 1812, la București.
Publicistul Mihai Eminescu consacră acestei teme mai multe articole. Eu am consultat peste treizeci din ele, convingându-mă că sunt adevărate capodopere publicistice și științifice. În ele găsim valoroase lecții de istorie, de sociologie, de diplomație și politică, lecții de cunoaștere și de promovare a adevărului, dar și lecții de moralitate, și de demnitate . În ele se vede caracterul său, caracterul unui mare bărbat al Neamului Românesc, în ele vedem eroul și martirul Mihai Eminescu, un model pentru noi.

view original post

Lui Eminescu

Iubirea, dorul curge în versul tău firesc,
citindu-te în noi și ele încolțesc
de parcă aripi de poet ne înfloresc,
în muzică, pictură, sculptură, versuri te definesc
sau pur și simplu în cuvinte dragi te amintesc.

© Georgeta R.M.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Edgar Papu, despre Mihai Eminescu

Luna Ianuarie, o lună priveligiată

Într-adevăr, luna ianuarie este o lună priveligiată, afirmație preluată din articolul ”Eminescu despre Ștefan cel Mare”, autor Liviu Antonesei, o lună cu multe evenimente importante din istoria și cultura română.
La 5 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Moldovei îl votează în unanimitate ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza.
La 10 ianuarie 1475 are loc bătălia de la Podul Înalt unde Ștefan cel Mare cu o oaste alcătuită din 40000 de moldoveni, 8000 de secui și 18000 de ardeleni înfrânge pe cei 120000 de turci conduși de Soliman Magnificul.
Pe 23 ianuarie 1893 sosește în România viitoarea regină a țării, Maria, care a dovedit reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României, încercând chiar de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și începând din 1914 ca regină.
La 24 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Țării Românești s-a pronunțat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza realizându-se astfel Unirea Principatelor Române.
La 24 ianuarie 1862 la București s-a deschis primul Parlament unic din România, orașul București a fost proclamat capitala țării.
Pe 18 ianuarie 1990, cursa Swiss Air de Geneva aducea la Bucureşti pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, însoţită de sora sa, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia. Regele Mihai încredinţase primei sale fiice misiunea de a-l reprezenta în ţară, pentru prima oară de la plecarea, în zorii zilei de 4 ianuarie 1948, în exil.
.
La 15 ianuarie 1850 se naște Mihai Eminescu, glasul duios al Bucovinei – numită și coroana Moldovei, al României, de fapt al întregului neam românesc căci, citind poezia ”Rugăciunea unui dac” ne dăm seama că Mihai Eminescu era conștient de vechimea acestui neam.
Atât Ștefan cel Mare și Sfânt cât și Mihai Eminescu și-au legat destinul folosind sabia și condeiul pentru libertatea și nemurirea neamului românesc:
”Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Mihai Eminescu”. ( Mircea Eliade)
”Eminescu este unul din exemplarele splendide pe care le-a produs umanitatea. El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc și cel dintâi român în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasa a sufletului daco-roman cu cultura occidentală”. (Garabet Ibrăileanu – Poezii)
15 ianuarie 1850, acest fericit moment, ne reamintește de poetul care a dus arta poeziei la înălțimi neîntrecute, viziunilor orizont nemărginit și cu simțăminte de adâncime unică a dăruit cuvintelor armonii uimitoare.
Ziua de 15 ianuarie, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889), cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic.

Surse:
Eminescu despre Ștefan cel Mare
Mircea Eliade despre Eminescu
Eminescu – creator ce străbate timpul
Mihai Eminescu și Ștefan cel Mare – simboluri ale identității românilor din Cernăuți
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ianuarie