Arhive pe etichete: Mihai Eminescu

Clipe poetice cu parfum de flori de tei

Gând de iunie
cu teii plini de floare,
copacul simbol.

*****

Teii vechi din Bucovina
înfloresc și în poezii
izvorăsc din ei lumina,
teii vechi din Bucovina.
Cânt, poem nasc din tulpina
ocinii, o știu toți barzii,
teii vechi din Bucovina
înfloresc și în poezii.

© Georgeta R.M.

Citind “Fat-Frumos din tei” și “Povestea teiului”, două povești de iubire, cuprinse în versuri nemuritoare după cum au fost considerate și în:
https://www.literaturadeazi.ro/rubrici/un-vers-de-eminescu/flori-de-tei-el-are-n-paru-i-14213
descoperim spiritul teiului sacru care se confundă cu însăși natura care-l înconjoară, tei care a inspirat mulți poeți îndrăgostiți de opera eminesciană :
”Sara vine din arinişti,
Cu miroase o îmbată,
Cerul stelele-şi arată,
Solii dulci ai lungii linişti.

Dar prin codri ea pătrunde
Lângă teiul vechi şi sfânt,
Ce cu flori pân-în pământ
Un izvor vrăjit ascunde.

Îngânat de glas de ape
Cânt-un corn cu-nduioşare
Tot mai tare şi mai tare,
Mai aproape, mai aproape;

Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea, sunând din valuri –
Sus în codri de pe dealuri
Luna blândă ţine strajă”.
(Povestea teiului)

” Şi dacă se întâmplă pe tine să te văz,
Desigur că la noapte un tei am să visez.
Şi dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,
Desigur toată noaptea visez la ochii tăi.”
(catren de Mihai Eminescu din Corespondenţă Mihai Eminescu – Veronica Micle)

De altfel teiul apare în multe poezii eminesciene: Luceafărul (Sub șirul lung de mândri tei), Dorința (”în păr înfiorate/Or să-ți cadă flori de tei” sau “Adormind de armonia/Codrului bătut de gânduri,/Flori de tei deasupra noastră/Or să cadă rânduri-rânduri.”), Scrisoarea IV (tei cu umbra lată și cu flori până-n pământ), ș.a.
Ambele poezii au în esență tema iubirii, a dragostei, dar teiul, teii locului natal al poetului, teii din Cernăuți, Iași, din Bucovina, au devenit un simbol, au căpătat o aură proprie găsindu-și un loc special în poeziile românești, marcate de amprenta eminesciană (de parcă în teiul lui Eminescu s-a concentrat iubirea unui neam întreg), ca un omagiu adus Eminescului:
„Teii vechi din Bucovina/ Te-au văzut, te ştiu, te simt / Şi-nfloresc a câta oară / Prin pădurea de argint” (Vasile Levițchi).

”A înflorit argintu-n ramuri,/parfum de tei îmbată satul,/s-au ridicat a noastre neamuri/Zicând că le-a sosit veleatul” (Scrisoare de răzeș, lui Eminescu de Pavel Corutz)

”Șoapte de dragoste și adieri de vânt, frunzele de tei le aduc pe pământ” (Lacul lui Eminescu de Andrei Breabăn)

”Pe statuia învechită/Teiul crengile îşi apleacă,/Spiritul lui Eminescu/Veşnic viu, vine şi pleacă (…) Luna îi sărută ochii reci,/Teiul îi mângâie obrazul,/Spiritul lui Eminescu /Cântă versuri printre ramuri”
Sau:
* * *
Bate vântul printre ramuri,
Teii tremură la geamuri
Şi vorbesc de Eminescu;
Plopii străjuiesc aleea,
Luceafărul stăpâneşte
dragostea şi epopeea,
iar în lume poezia.
(Valeria Mahok)

”Plouă din Teiul lui Eminescu,/Plouă cu miere din faguri de stele,/Cerul lăcrimează de Luceferi,/Marea se întoarce în valurile grele”. (Marin Moscu)

”Din teiul eminescian am frânt un ram…
Ce sfânt balsam! Firească reverie!
Pământul tot… şi eu, eram un psalm
Şi era lumea imn de fericire”.
(Rodica Nicoleta Ion)

”Acum când vara îşi aşterne
Culoarea şi căldura ei
Eu mă topesc în amintirea
Parfumului din flori de tei”.
(Doina Bonescu)

Un alt exemplu este poezia ”Parfum de tei” care dă și titlul volumului Parfum de tei a lui Gheorghe A. Stroia care se constituie ca un adevărat crez artistic:
http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=177906
http://armoniiculturale.ro/2017/04/27/gheorghe-a-stroia-parfum-de-tei-trilingv-ro-fr-en/

În încheiere:

Un freamăt verde,
aripi fiecărui dor
teiul și codrii.
Îmi vor aminti mereu
chipul drag și versul tău.

© Georgeta R.M.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Mihai Eminescu, colaborator la Lexiconul „Brockhaus”

”În Manuscrisul 2.255 de la Biblioteca Academiei Române se găsește o scrisoare semnată „F.A. Brockhaus” și adresată „Domnului bibliotecar M. Eminescu la Iași”. Scrisoarea a fost expediată din Leipzig, la 12 iulie 1875. A fost publicată în revista „Manuscriptum”, nr. 1, 1983, de către Mariana Petrescu-Popa. Semnătura are altă grafie decât textul (scris foarte clar, în gotic). A fost scrisă cu altă peniță și altă cerneală. Semnatarul are două intervenții pe fila 331 recto (subliniază un „dumneavoastră” și introduce un „însă”). El se referă la o scrisoare a lui Eminescu din 27 februarie 1875 și la unele „articole” pe care acesta le-a trimis semnatarului pentru a XII-a ediție a „Lexiconului de conversație” (Conversations Lexikon). Reiese din scrisoare faptul că Titu Maiorescu, pe atunci ministru al Cultelor, l-ar fi însărcinat pe Eminescu să colaboreze la publicația amintită în locul istoricului A.D. Xenopol. Brockhaus i-a scris acestuia din urmă și s-a convins că, într-adevăr, bolnav fiind, nu mai poate trimite „articolele” solicitate de către editor. Este de acord ca Eminescu să continue munca acestuia și îi trimite alăturat o circulară (care nu s-a păstrat) referitoare la condițiile colaborării. Necunoscând aceste condiții, în special faptul că titlurile „articolelor” trebuie să fie solicitate de către editor, Eminescu a trimis mai multe materiale nesolicitate. Este vorba de date referitoare la anumite personalități românești sau localități din România, date pe care semnatarul scrisorii le numește „articole”. Dintre acestea, deși nesolicitate, editorul consideră că „vor fi neapărat acceptate” cele referitoare la București și Brăila. În plus, îl roagă pe Eminescu să revadă, din ediția a XI-a a „Lexiconului de conversație” articolele: Bolintineanu, Botoșani și Brătianu.
(…)
Toate documentele sus-menționate sunt întocmite în forma unui […], din care cauză unii boieri din Sfat contrasemnează actele domnitorului lor și cu copiii și copiii copiilor. Urmează articolul despre „Botoșani”, după care Eminescu continuă: „În perioada decăderii militare a Principatelor (secolele 17 și 18) funcționarii civili erau numiți boieri. Aceștia erau fii de boieri care trebuiau, ca mari proprietari funciari, să preia servicii de stat neplătite, și prin aceasta […] noblețea oficială în familie. Această noblețe nu era însă ereditară.”
(…)
Sursa: http://www.art-emis.ro/istorie/4613-mihai-eminescu-colaborator-la-lexiconul-brockhaus.html

Scrie un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Zilele Mihai Eminescu

 

Prietenă poemului
și cu seninul curcubeu
dau curs condeiului;

prietenă poemului
omagiu Eminescului
aduc aici, acum, mereu,

prietenă poemului
și cu seninul curcubeu.
(Georgeta R. M. – Triolet)

 

Prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 s-a declarat ca ziua de 15 ianuarie să fie Ziua Culturii Naționale, zi care reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889), cea mai importantă zi din zilele de-a lungul anului când îl omagiem pe ”Luceafărul” poeziei românești. Nu suntem singura țară care am ales ca Ziua Culturii Naționale să fie aleasă în ziua nașterii celui mai reprezentativ poet(ă), scriitor(toare)… există precedente pentru această sărbătoare: Spania, Portugalia, ș.a.
Românii, în majoritatea lor, indiferent de locul unde se află, în țară sau în comunitățile românești (ale vechii noastre Dacii) care sunt în componența statelor vecine României, nu uită sărbătorile sufletului românesc:
”Însăşi vitregiile suferite astăzi ne-au dictat găzduirea lui „Eminescu ziaristul” la redacţia ziarului nostru, angajat într-o luptă perpetuă pentru apărarea fiinţei româneşti prin dăinuirea limbii materne. Ne este nemărginit de drag Poetul Eminescu, ne cuprind dulci fiori la recitirea fermecătoarelor pagini din proza-i romantică… Însă ca model de luptă, de verticalitate şi rezistenţă îl luăm pe Eminescu publicistul”(…) neuitând nici o clipă convingerea lui Mihai Eminescu: „Indiferent de frontierele care îi separau, românii sunt populaţia autohtonă în spaţiul geografic pe care îl locuiesc”. Sursa citat:
http://www.zorilebucovinei.com/news/show/2092/
considerându-l pe Mihai Eminescu Voievod al sufletului românesc și astfel opera și personalitatea marelui și dragului nostru poet, care a devenit suport sufletesc și păstrarea identității, reunește pe românii de pretutindeni care îi consacră gândurile, admirația și scrierile lor cele mai frumoase:
Mihai Eminescu va fi omagiat în Moldova:
http://ziarullumina.ro/mihai-eminescu-va-fi-omagiat-in-moldova-129766.html
dar și în Basarabia, azi Republica Moldova:
https://www.moldpres.md/news/2018/01/12/18000236
http://www.bnrm.md/index.php/biblioteca/despre-noi/noutati/1199-lansare-de-carte-mihai-eminescu-un-dumnezeu-r-nit
Festivalul literar „Mihai Eminescu”, ediția a XXVII-a :
https://suceavalive.ro/festivalul-literar-mihai-eminescu-editia-xxvii/
Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită, luni, la USV:
https://www.newsbucovina.ro/evenimente/212700/ziua-culturii-nationale-va-fi-sarbatorita-luni-la-usv
Zilele “Mihai Eminescu” – Premiul Național de Poezie “Mihai Eminescu”, ediţia XLIX:
http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/zilele-mihai-eminescu-premiul-national-de-poezie-mihai-eminescu-editia-xlix/
Zilele „Mihai Eminescu”:
http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/zilele-mihai-eminescu/

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Strălucire vie

Gând ivit în zori
în cuvinte călător
spre Eminescu,
o strălucire vie
și temei spiritual.

© Georgeta R.M.

Eminescu” Și dacă” – PRO MUSICA

Comentarii închise la Strălucire vie

Din categoria Motive pentru condei

Din poeziile lui Eminescu

De-or trece anii…

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, „nu ştiu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i „nu ştiu ce”.

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu ştiu ce” ş-un „nu ştiu cum”.

de: Mihai Eminescu

Lasă-ţi lumea…

Lasă-ţi lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da viaţa toată,
Nime-n lume nu ne ştie.

Vin’ cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.

Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Şi afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.

Părul tău ţi se desprinde
Şi frumos ţi se mai şede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.

Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu-atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr-o rarişte de fag.

Îi răspunde codrul verde
Fermecat şi dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.

Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ochii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaş.

Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.

Tremurând cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Şi visând o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.

De-al tău chip el se pătrunde,
Ca oglinda îl alege –
Ce priveşti zâmbind în unde?
Eşti frumoasă, se-nţelege.

Înălţimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiţi
Şi suntem atât de singuri
Şi atât de fericiţi!

Numai luna printre ceaţă
Varsă apelor văpaie,
Şi te află strânsă-n braţe,
Dulce dragoste bălaie.

de: Mihai Eminescu

De vorbiţi mă fac că n-aud…

De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;

Dară nime nu m-a face
Să mă ieu dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.

Mihai Eminescu

Comentarii închise la Din poeziile lui Eminescu

Din categoria Motive pentru condei

Un Phoenix e o pasăre-n vechime

”Purtând titlul Un Phoenix e o pasăre-n vechime, această poezie reprezintă cea mai exactă şi mai inspirată definire de către poet a artei sale, capodopera incontestabilă a seriei de ars poetica. Ştim că Eminescu a scris numeroase poezii pe această temă. Tradiţia pedagogică, uneori ideologic orientată, a impus memoriei publice multe poezii autentice, dar şi fragmente ori bruioane: alături de Singurătate, Cugetările sărmanului Dionis ori Iambul, sunt la fel de cunoscute Eu nu cred nici în Iehova, În zadar în colbul şcolii, Cu gândiri şi cu imagini etc.; majoritatea sunt închinate locului comun romantic despre poezie echivalată cu sărăcia. În acelaşi timp, fantastica parabolă a bătrânului dascăl din Scrisoarea I a rămas în bună măsură ignorată ca artă poetică. Sunt însă convins că Un Phoenix e o pasăre-n vechime, prin concentrare şi perfecţiune, spune mult mai mult despre arta poetului, aşa cum o înţelegea Eminescu, decât toate celelalte poezii citate la un loc.
Alături de alte zece „capodopere dezgropate”, poezia se află în severa selecţie întreprinsă de Petru Creţia prin Anexa cărţii sale deja citate. Dacă prima compunere din acest grup, Eterna pace, a fost considerată de editor drept cea mai reuşită cosmologie eminesciană, Un Phoenix…, a treia din grup, cred că merită titlul de ars poetica supremă. Este posibil, de altfel, ca Petru Creţia să fi avut şi o raţiune suplimentară, pur personală, în selectarea acestei capodopere: tema ei se află intim legată de inspiraţia poetului Petru Creţia, cel care a închinat un extraordinar volum de versuri aceleiaşi Păsări Phoenix (apărut în 1986).”
Sursa citat: romlit.ro

MIHAI EMINESCU, Un Phoenix e o pasăre-n vechime

Comentarii închise la Un Phoenix e o pasăre-n vechime

Din categoria Motive pentru condei

Personalitatea lui Eminescu

În activitatea sa publicistică, de o dimensiune fără egal în epocă, Mihai Eminescu s-a dovedit un gânditor profund, cu un orizont cultural impresionant, ce nu poate fi comparat, după opinia lui Mircea Eliade, decât cu orizontul intelectual al lui Hasdeu. În sistemul său de gândire, Eminescu utilizează cunoştinţe solide de economie politică, sociologie, politologie, filosofia culturii, lingvistică şi ştiinţele naturii.

Pentru a reconstitui personalitatea şi gândirea lui Eminescu, de multe ori deformate în decursul unui veac de cercetări aplicate şi de interpretări divergente asupra operei sale, este oportun să recurgem la imaginea pe care i-o construieşte Maiorescu, cel care îl cunoştea ca nimeni altul. Astfel, încercând să definească personalitatea lui Eminescu, criticul care l-a impus reţine ca element caracteristic tocmai capacitatea sa intelectuală deosebită, forţa, modernitatea şi amplitudinea gândirii sale, numindu-l „rege al cugetării“, care şi-a trăit viaţa aspirând să cunoască întregul patrimoniu al culturii umane.

„Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o aşa de covârşitoare inteligenţă, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-şi întipărise vreodată nu-i mai scăpa…., încât lumea în care trăia el după firea lui şi fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale, ce şi le însuşise şi le avea pururea la îndemână“. [T. Maiorescu, Eminescu şi poeziile lui, în volumul De la T. Maiorescu la G. Călinescu, vol. I, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971, p. 55]

Această sete de cunoaştere, orientată deopotrivă spre cultura universală şi spre cea naţională, îl defineşte în mod fundamental, Maiorescu afirmând că era „omul cel mai silitor, veşnic cetind, meditând, scriind“. Anticipând parcă acuzele nedrepte de naţionalism, Maiorescu susţinea că Eminescu sintetizează tendinţele contradictorii şi complementare ale epocii sale, anume aspiraţia de a asimila temele şi ideile culturii europene – în ceea ce are ea caracteristic „în artă, în ştiinţă, în filosofie“ – şi exprimarea spiritului naţional în forme moderne:

„Amândouă condiţiile le realizează poezia lui Eminescu în limitele în care le poate realiza o poezie lirică; de aceea Eminescu face epocă în mişcarea noastră literară“.

În ceea ce priveşte sistemul de gândire al poetului, Maiorescu este impresionat tocmai de „înălţimea de vederi ce apare în toate articolele sale“, de faptul că în activitatea sa publicistică de la Timpul „a biciuit fraziologia neadevărată“ şi a formulat „sinteza unei direcţii istorice naţionale“. Este cea dintâi recunoaştere a faptului că Eminescu a codificat, în ansamblul operei sale, o „direcţie“ a spiritualităţii naţionale, un vector al evoluţiei moderne a societăţii româneşti.

În mod paradoxal, contemporanii lui Eminescu nu erau atât frapaţi de imaginaţia sa poetică debordantă, de forţa simbolică a construcţiilor sale literare, cât de profunzimea analizelor sale economice şi sociologice, de pertinenţa observaţiilor şi a judecăţilor sale politice.

Ca urmare a activităţii sale publicistice, între anii 1880-1883 Eminescu devenise un reper pentru orientarea spiritului public. Constrastând cu etichetele puse în circulaţie de cei care vor vedea în el un „romantic întârziat“, un paseist şi un nostalgic al vremurilor trecute, Maiorescu îl înfăţişează ca pe un intelectual modern, sincronizat cu ideile şi curentele de gândire din spaţiul european.

„Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturei europene de astăzi. Cu neobosita lui stăruinţă de a ceti, de a studia, de a cunoaşte, el îşi înzestra fără preget memoria cu operele însemnate din literatura antică şi modernă. Cunoscător al filosofiei, în special a lui Platon, Kant şi Schopenhauer, şi nu mai puţin al credinţelor religioase, mai ales al celei creştine şi budaiste, admirator al „Vedelor“, pasionat pentru operele poetice din toate timpurile, posedând ştiinţa celor publicate până astăzi din istoria şi limba română, el afla în comoara ideilor astfel culese materialul concret de unde să-şi formeze înalta abstracţiune, care, în poeziile lui, ne deschide aşa de des orizontul fără margini al gândirii omeneşti“. [T. Maiorescu, Eminescu şi poeziile lui, în volumul De la T. Maiorescu la G. Călinescu, vol. I, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971, p. 59]

Intuind forţa modelatoare a geniului său, amploarea influenţei sale asupra culturii române, Maiorescu conchide în finalul studiului său „Eminescu şi poeziile lui“, din 1889:

„Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti“.

G. Călinescu, cel care a reconstituit cu atâta forţă evocatoare biografia poetului şi a analizat prima oară întregul univers al creaţiei sale (poezie, proză, publicistică, gândire filosofică şi socială), a dezvăluit complexitatea şi orizontul personalităţii lui Eminescu, proiectându-i imaginea peste generaţii, în cuvinte ce amintesc de versetele biblice:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.“

Sursa: istoriiregăsite.wordpress.com

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Eminescu e poetul …

Mai presus de legea firii
Și de viață în cuvânt,
Eminescu e Poetul –
Taină, vis și legământ.

Răsfoind a vieții carte,
Scris e peste ani, deplin,
Eminescu e Poetul –
Doină, viață și alin.

Colindând prin constelații
Pe al lacrimilor zbor,
Eminescu e Poetul –
Veșnicie, cânt și dor.

Dăinuind peste milenii
Visul dorului de-un veac,
Eminescu e Poetul –
Crez, duminică și leac.

Ne-am născut pe-aceste plaiuri
Înfrățindu-ne-destin,
Eminescu e Poetul –
Codru, stea și dulce chin.

Tot urcând înspre înalturi
Cu el facem legământ,
Eminescu e Poetul –
Un Luceafăr dalb și sfânt.

Eleonora Schipor, Cernăuți, Ucraina

7 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Poezii de Veronica Micle

De-ai ști…

De-ai ști, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Și mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aș privi,
Vorbele s-ar înmulți.

Tu mi-ai spune una mie,
Eu ti-aș spune multe ție
Făr-de rost și chibzuire,
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

Pe-al meu gând…

Pe-al meu gând să fiu în stare
Eu cu lanţuri l-aş lega,
Şi de voie, de nevoie,
Poate s-ar astâmpăra.

Căci el fără de-a mea ştire
Pururea este pribeag,
Iar de-l cât văd ca la tine
A zburat iară cu drag.

Şi ce simt atuncia nu ştiu,
Însă eu gândului meu
De-aş putea aripi i-aş pune
Să-l ajut în zborul său.

Atat de frageda

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Poezii

Această prezentare necesită JavaScript.

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei