Acasă » Articole etichetate 'Mihai Viteazul'

Arhive etichetă: Mihai Viteazul

Mihai Viteazul în conștiința și pictura europeană

Sursa imagine

„El era bine cunoscut tuturor prin strălucirea părintească şi prin prerogativele datorate naşterii sale, printro distinsă frumuseţe şi dreaptă purtare a trupului; astfel, încât, între alte virtuţi alese era plin de credinţă faţă de Dumnezeu, împodobit cu statornicie, îngăduinţă şi alte asemenea calităţi faţă de ceilalţi. Toţi cei buni se simţeau atraşi cu dragoste prin atâtea calităţi desăvârşite, de o fire atât de generoasă şi care de la natură părea a fi chemată la fapte mari; nu mai puţin prin elocinţa cuvintelor sale, care oricât se cerea, vorbirea sa ştia fără o pregătire prealabilă să curgă dulce şi înţeleaptă“ – cronicarul silezian Baldasar Walther, cel care îl cunoscuse personal pe marele voievod, îl va consemna în lucrarea sa, Scurtă descriere a faptelor de arme ale lui Mihai, domnul Moldovei, Munteniei sau Valahiei

Sursa:
Mihai Viteazul în conştiinţa europeană
Vezi și
Portretul lui Mihai Viteazul în pictura europeană
Mihai Viteazul – simbolul unităţii naţionale a românilor
Tiberiu Olah – Suita Simfonica „Mihai Viteazul”
http://www.youtube.com/watch?v=gztfD6J1X60

Mihai Viteazul – simbolul unităţii naţionale a românilor

Deși ”o efemeră unificare prin îndrăzneala, curajul şi dibăcia lui Mihai Viteazul” (Dan Berindei) care ”a rămas în conştiinţa românilor ca un moment crucial al fiinţării lor” (Dan Berindei) prin unirea Țărilor Române din mai 1600, când Mihai Viteazul devine ”domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, se realizează prima unire politică a celor trei țări române, moment drag, de referință și de cinstire pentru orice român, oriunde s-ar afla el, căci sentimentul unicității, cultura și limba comună, lanțul de tradiții și obiceiuri cu rădăcini milenare și-au spus cuvântul și în acel moment al istoriei prin apariția plină de motivație a unui conducător ca Mihai Viteazul care să le împlinească aspirațiile: ”El voi a-şi crea o patrie mare cât ţine pământul românesc”, scria Bălcescu în ”Românii supt Mihai Voievod Viteazul“. Astfel, Alba Iulia devenea prima capitală a țărilor române unite unde apare pe 27 mai 1600 primul document în care se intitulează: “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată țara Moldovei” împlinind astfel nu numai idealul și voința sa ci și cea din cugetul și inima întregului neam românesc. „De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită poezie tragică.” (Nicolae Iorga) și a devenit simbolul unității naționale a românilor.

Din istoricul zilei de 27 mai

27 mai 1600 Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând prima unire politică a celor trei țări române.
27 mai 1872 – s-a născut Alexandru Voevidca, folclorist și muzicolog român (d. 1931)
https://motivepentrucondei.wordpress.com/2016/05/27/primul-cercetator-obiectiv-al-cantecului-popular-din-bucovina/
27 mai 2004 Orașele Sibiu și Luxemburg au fost desemnate drept „capitale europene ale culturii” pentru anul 2007, de către miniștrii pentru educație, tineret și cultură din cele 25 de state membre UE întruniți la Bruxelles;
27 mai 2007 – Filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Cristian Mungiu a câştigat, pentru prima dată în istoria cinematografului românesc, premiul Palme d’Or al Festivalului de la Cannes;
27 mai 1963 – s-a născut Frederic Delarue un renumit compozitor de muzică de renume mondial, scriitor, învăţător spiritual, orator motivaţional.
http://www.youtube.com/watch?v=TD2QXRES6og