Acasă » Articole etichetate 'poet'

Arhive etichetă: poet

125 de ani de la nașterea lui Ion Vinea

“Totul depinde de la cine rabzi. Înariparea poetică a lui Ion Vinea nu putea fi înlocuită atunci cu nimic. Preferam să-i rabd defectele decât calităţile unui om mediocru. Se poate întâmpla ca un defect la anumiţi oameni să devină în anumite condiţii o calitate. Trebuie să recunosc că aşteptarea lui Ion – repet – m-a făcut să scriu, să citesc, să gândesc adânc. Lângă un om obişnuit, viaţa mi-ar fi fost uşoară şi eu mai frivolă, mai superficială.”
― Despre Realitatea Iluziei: de Vorba Cu Henriette Yvonne Stahl
Sursa: https://www.goodreads.com/quotes/tag/ion-vinea

Am considerat că este mai bine să încep a-l prezenta și în alt fel pe poetul și scriitorul Ion Vinea folosind fragmente din mărturii ale epocii în care a trăit (articolul anterior), despre biografia sa în aspectele sale mai importante puteți citi aici:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Vinea
https://www.tititudorancea.com/z/biografie_ion_vinea.htm

Cazul Ion Vinea: un recurs monografic


.
Perceput la vremea lui ca un poet ”avangardist moderat” (Șerban Cioculescu) lirismul poetului Ion Vinea este rafinat, interiorizat, pare fragil prin sentimentul melancoliei care îl încearcă dar în același timp uneori ironic pentru că sufletul lui fiind în căutarea adevăratei sale lumi pare în criză identitară. Poate de aceea poeziile sale au fost răspândite și dăruite în revistele vremii neavând o preocupare de a le publica într-un volum.
Singurul său volum de poezii ”Ora fântânelor” apare în 1964 de către Editura pentru Literatură în chiar ziua morții sale care survine pe data de 6 iulie 1964 la București.
Inteligența, creativitatea, insolitul dau o imagine modernă poeziei lui din care transpare o expresie sinceră, curată a stărilor sale sufletești pe care versul său le oglindește fidel.

Întâlnire

Mâinile tale sunt albe şi cinstite
şi ochii tăi sunt de la Dumnezeu,
cum şi-i închipuire călugării, albaştri.
Semeni cu floarea-soarelui când e ostenită.

Dacă vrei vom merge lung pe chei
de-a lungul apelor supuse sorţii lor,
vei şti atunci că tu eşti cea chemată
şi ai să-mi fii ca steaua preacurată
când toate rănile mă dor.

http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-intanlire-poezie-id-21432/

Abecedar

Ziua sfârşeşte în ochii tăi.
Ziua izvorăşte din ochii tăi.
Apa izvorăşte din gura ta.
Florile seamănă cu gingiile tale.
Aerul e tânăr în glasul tău.
primăvara vine din rochia ta.
Păsările le-ai făcut cu mâinile tale.
Umbra se ascunde în unghiul trupului tău.
Lacrimile sunt lumini pentru urechea ta.
Râsul e un cântec pentru dinţii tăi.
Seara e o vrajă a părului tău.
Somnul e o clipă din sânul tău.

http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-abecedar-poezie-id-18326/

Madrigal

Mi-e veche inima: un menuet
captiv în ceasul unei jucării.
L-asculţi şi-ncerci în soarta lui să-l scrii
altfel: să-i stingi suspinul desuet.

Împotrivit pe singurul său gând,
se-ntoarce-n arcuri cântecul plăpând
şi lasă semn, ca dintr-un zbor ţinut,
rugina lui pe degete de lut.

Polen de chin pe albe cinci petale,
fie-le, Doamnă, dulce nimbul pus,
şi iartă ornicului nesupus
când încă plânge-n degetele Tale.

http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-madrigal-poezie-id-21291/

Alte poezii aici:
http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-autor-310/

Lui Grigore Vieru

Poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut
prin versuri dorul ți-ai trăit,
poet cu vis neîmplinit.
Prin tot ce-ai scris și-ai năzuit
unirea ai dorit, cerut,
poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut.

© Georgeta R.M.

Nu, nu mi-e totuna
(pentru Grigore Vieru)

Nu, nu mi-e totuna,
dacă nu ai fi fost,
și eu strig soarele și luna
ca să le spun al tău rost.

Nu, nu mi-e totuna,
când știu de dorul tău
de țară și graiul ei – româna
ce are înțelesul și farmecul său.

Nu, nu mi-e totuna,
dacă condeiul tău nu ar fi scris,
de poezia ta știu una:
e o rază însorită – un orizont deschis.

(de: Georgeta R.M.)

view original post

”Noros ori clar ca o amiază
Eu sunt poetu acestui neam
Și-atunci când lira îmi vibrează
Și-atunci când când cântece nu am”.
Grigore Vieru

„Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” – Grigore Vieru (supranumit „Poetul podului de cuvinte”)
„Vin din Basarabia, unde românii sunt săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e iubirea. Mângâierea noastră e credinţa în Dumnezeu”.
De aceea s-a scris despre el: ”Poetul cu lira în lacrimi” – Eugen Simion
Pentru el rolul poeziei era: ”să-i facă omului clipa mai ușoară și mai frumoasă, să-l facă pe om mai bun, mai încrezător în forțele sale. Să-l facă să-i fie dragă viața, natura din sânul căreia uneori este smuls. Să încurajeze soarele să răsară și femeia să nască. Să împingă la viață. Cam astea ar fi sarcinile distinsei Doamne Poezia.”
Grigore Vieru a fost unul dintre inițiatorii Frontului Popular din Moldova și s-a aflat printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A fost împlicat în Mișcarea de Eliberare Națională a Românilor din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. A susținut cu tărie necesitatea introducerii limbii române ca limbă oficială și trecerea la grafia latină în Republica Moldova participând activ la Sesiunea istorică a Sovietului Suprem din RSSM ce s-a ținut între 29 august și 1 septembrie 1989 alături de alți participanți activi la dezbateri în sprijinul proiectelor lingvistice precum Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Ion Druță, Veneamin Apostol, Nicolae Matcaș, Mihai Volontir și Vladimir Curbet.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sesiunea_a_XIII-a_a_Sovietului_Suprem_din_RSSM
În satul natal al poetului – Pererâta din Republica Moldova în august 2015 a fost inaugurată – Casa muzeu Grigore Vieru. Câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi şi Buzău poartă numele lui Grigore Vieru.

Amintitiți-vă despre Grigore Vieru: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru

Dorul si limba

Cerul e țesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.
Din pamânt izvorul iese,
Grâul – din semințe dese,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

de: Grigore Vieru

Lui Eminescu

Iubirea, dorul curge în versul tău firesc,
citindu-te în noi și ele încolțesc
de parcă aripi de poet ne înfloresc,
în muzică, pictură, sculptură, versuri te definesc
sau pur și simplu în cuvinte dragi te amintesc.

© Georgeta R.M.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Edgar Papu, despre Mihai Eminescu

Gânduri în cinci linii

Aroma literelor
cu înțelesul lor
se ridică
ușor
spre cititor.

***

Degetele
sunt
prietenii fideli
ai cuvântului
scris.

***

În căutarea
unui răspuns
poeziile
se ridică deasupra
realității.

***

Ploaie
de primăvară,
soare și petale,
natura
povestește.

***

În leagănul lunii,
privind stelele,
poetul
pune o cunună
farmecului nopții.

© Georgeta R.M.

O gândire deschisă spre toate orizonturile

„N-am să-mi iert niciodată că nu mi-am notat spusele lui, truvaiurile, salturile unei gândiri deschise spre toate orizonturile, luptând permanent cu tirania şi mediocritatea evidenţelor, gândire însetată de propriile ei contradicţii şi parcă îngrozită că ar putea izbândi.” Emil Cioran despre B. Fondane (Exerciţii de admiraţie)

„Pentru spiritul poetului mistuit de pasiunea cunoaşterii, existenţa elementară, vegetativă, nu poate fi o soluţie: un nou spaţiu se cere deci inventat. Fundoianu prelungeşte astfel o temă deja consacrată de simbolismul din care el însuşi se desprinsese. O face însă cu o energie nouă şi cu o cutezanţă a expresiei trădând o altă vârstă a poeziei.” Ion Pop
Sursă citate

În 15 noiembrie 1898: S-a nascut la Iasi, criticul, eseistul, poetul și teoreticianul literar franco-român de etnie evreiască, B. Fundoianu, alias Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler [ortografiat și Wechsler]).
În 1923 se expatriază, stabilindu-se la Paris, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români și publică constant în revistele de avangardă din România, Integral, Unu, sau Contimporanul.
De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieții și dedicat „virtual” lui Ion Minulescu, „primul clopotar al revoltei lirice românești”, intitulat Priveliști, îi apare în 1930, după plecarea din țară.

A tradus în franceză versuri din creația lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu.

În timpul ocupației germane a Franței este arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunț cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închiși în lagărul de la Drancy, de unde câțiva prieteni, între care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul său, Exerciții de admirație, Stephane Lupasco, Paulhan, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei, care nu avea încă cetățenia franceză.
Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa, Lina. Ei au fost deportați la Auschwitz în mai 1944. Urma Linei s-a pierdut, iar Fondane va muri după câteva luni, la 2 octombrie 1944, la Birkenau.

Creația poetică originală franceză a lui Benjamin Fondane a fost adunată în volumul antologic Le mal des fantômes (1980), titlul fiind ales chiar de autor și trimis soției sale, Genevieve, prin intermediul unei scrisori testament, scrisă în lagărul de sortare a evreilor de la Drancy. Scrisoarea aceasta conținea indicații precise asupra modului în care trebuia editată opera sa. Acest volum antologic a fost publicat târziu, după dispariția lui tragică, alcătuit din câteva cicluri separate de versuri Ulysse, l’Exode, Titanic, Au temps de poème, Poèmes épars.
Sursa: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/15/ziua-de-15-noiembrie-in-istoria-romanilor/
Alte surse:
http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/premiul-de-excelenta-b-fundoianu-benjamin-fondane
https://fondane.net/

Dorm florile

Dorm florile uşor în pluşul moale
Al nopţii ce se mistuie şi moare,
Iar licurii de rouă-n cupe clare
Au scânteieri fugare de opale.

Şi risipit în straturi şi în oale
Norodu-ntreg de flori mirositoare
Îşi profilează-n noaptea visătoare
Conturul zvelt al trupurilor goale.

Un crin suspină-n somn; apoi se-nclină
Extatic, în cascade de lumină
Ce se scoboară blândă dinspre astre.

Şi dintr-atâtea cupe-nlăcrimate,
Aromele se-nalţă val, furate
Dintr-un buchet suav de flori albastre.
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Benjamin+Fondane

Femeie luminoasă…

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.

Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Benjamin+Fondane

Incursiune în lumea artei a pictorului, poetului, scriitorului Constantin Severin

Expoziţia inedită de pictură monocromă „Ierarhia luminii” a artistului sucevean Constantin Severin care a fost deschisă la Galeria Elite Art în octombrie 2013 revine tot sub un soare senin și blând de toamnă de această dată pe Motive pentru condei grație clipului:
Ierarhia luminii de Constantin Severin
și frumoasei prezentări a d-nei Paula Romanescu despre expoziţia ”Ierarhia Luminii”, dar și admirației mele pentru lucrările pe care le-am putut vedea ”cercetând” blogul domniei sale și linkurile cu trimiteri la 1, 2, 3, etc., fiind întru totul de acord cu ceea ce însăși ne mărturisește scriitorul Constantin Severin că: ”The Archetypal Expressionism could represent an amazing bridge between Western and Oriental art and it’s also close to the Totemic art of the native nations worldwide.” pe:
https://constantinseverin.wordpress.com/2018/09/22/message-for-my-possible-future-art-dealers/
și care m-au inspirat să compun un triolet:

Din ierarhia luminii,
Severin – pictor, scriitor
valoros printre românii
din ierarhia luminii.
Tălmăciri din timpul vremii
în ”text și timp” au autor
în ierarhia luminii
Severin – pictor, scriitor.

Poezii – Nichita Stănescu

”Cuvintele sunt umbra de aur în conştiinţă a materiei”– Nichita Stănescu

Cântec de primăvară

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.

Gând 3

Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş
scrie. Pur şi simplu, n-aş crede şi… e o falsă
modestie să spui „domnule, eu scriu pentru că
iubesc poezia… da’ nu prea cred dacă am talent,
dacă n-am talent”. Eu cred foarte mult în
talentul şi în vocaţia mea, pentru asta mi-am
jertfit întreaga mea existenţă, ca să adaug, cu o
picătură în plus, sensibilităţii contemporane o
formulare mai nouă, mai adecvată etcaetera.

Alegerea culorii

Inima mea îşi alege culoarea
Ea îşi alege propria ei culoare, culoarea pe care-o avea încă de dinainte de a şti că o are.

Inima mea îşi alege culoarea cea fără umbră, cea nemişcătoare.
Cea care se vede chiar şi atunci cînd ţii pleoapele-nchise

şi – asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el însuşi,
tot timpu-n afară,
în acelaşi loc
şi pretutindeni,
purtînd istoria lumii în fiecare rază
cum poartă frumosul ou de pasăre în el
istoria tuturor păsărilor
până la punctul solemn din care începe
istoria zborului
care poartă în el istoria mişcărilor toate
până la punctul solemn de unde
începe
istoria însăşi
a luminii.
Inima mea îşi alege culoarea
roşie, îşi alege
roşu vertical,
roşul pe care l-a pulsat
necontenit, roşul pur

hrană a gândurilor
roşul care s-a născut sânge
ca să devină idee,
care s-a născut pasăre
ca să devină zbor.
Roşu, roşu vertical
cascadă, pantă de deal
săltând din oul secundei
ovalul de ou,
şi înfăţişat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricând şi oriunde,
naştere, zestre
a lui
A FI schimbîndu-se în
ESTE.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/nichita-stanescu-autor-25/

Ion Pillat un poet în căutarea esenţei poetice a sufletului românesc

Academician, antologator, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român Ion Pillat s-a născut la 31 martie 1891 în București; este descendent, prin tată, al unei vechi familii cu sânge aristocratic, de boieri de țară din ținutul Fălciului, iar mama lui este fiica lui Ion C. Brătianu, cunoscutul politician Ion Brătianu, care a fost adesea evocat în poemele sale (Bunicul, Bunica). A rămas în conştiinţa publică literară ca o personalitate complexă cu rafinate şi vaste preocupări artistice căutând inspirație în poezia populară românească, pe care a considerat-o ”de o desăvîrşire artistică şi de o adîncime lirică neîntrecută, izvorul unei inspiraţii româneşti valabile”, fără să renunțe și la alte surse de inspirație literare, muzicale, sau din pictură, dar nu numai din acestea ci și din din experienţele călătoriilor făcute, oglindind o bogată erudiție.
Într-un registru inedit a explorat filonul prețios al naturii având ca arie de inspirație anotimpul toamnei în diverse chei, cu o dispoziție plină de fantezie, o mărturisire metaforică care ne dezvăluie atașamentul față de culorile toamnei cu paleta sa largă de semnificații, simbolică, în care atmosfera autumnală devine muzică de fond poetic în opera sa:
”Mi-am ctitorit viata pe dealurile toamnei.
Prin viile de aur ca banii dintr-o salbă,
Pe al colinei mele împodobit pieptar,
Închis-am fericirea în strimtul ei hotar
De nuci bogaţi în umbră, umbrind o casă albă”
.
(din Ctitorii).

Brumărel

Cu soarele azi galben ca fagurii de miere,
În jurul meu se-nchide un măr boltit de mere.

Din ram eu rup ca-n basme un rod de aur și
O, pom vrăjit de toamnă, nu poți să mă reții.

Prin ramuri desfăcute ușor de mîna mea,
Zăresc comoara viei și-odihna ei mă vrea.

Sub un butuc de viță rămîn culcat pe spate –
Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate.

În mîna iau ciorchina cu bob de chilimbar
Și o ridic spre soare, sus. Raza lui cu jar

Fantastic o pătrunde : un lampion aprins ;
Îi sug lumina dulce și focu-i m-a cuprins.

Beau soare. Dar un piersic cu brațul gol m-agață
Și îmi lipsește sînul, pietros și mic, pe față.

Eu îl sărut cu dinții, și poama lui cu sînge
Stropește pătimașa iubire ce o frînge.

O, toamnă, vrăjitoare mai tare decît moartea
La tine intru-n slujbă cît mă va ține soarta.

Dă-mi frunza ta ce sună cu galbenii din lună,
Dă-mi pe covorul foilor iar coborîtul oilor ;

Dă-mi în zăvoi sitarii, pe miriște ogarii,
Și peste zarea drumului, albastru, sulul fumului ;

Dă-mi în iatac sulfină, pe ceruri dă-mi lumină,
Și scîncetul cucoarelor pe liniștea ogoarelor ;

Și dă-mi un muc stufos, la umbră să stau jos,
Să scriu pe fruntea gliei tot calendarul viei.

Una din cele mai fecunde ipostaze ale creaţiei sale în care a căutat să redea esenţa poetică a sufletului românesc din care face parte, sunt Poemele într-un vers, care deși par să aibă o formă poetică austeră arată rafinament, erudiție, o autentică și valoroasă mânuire a metaforei în care descoperim frumusețea reflecției.
Aceste poeme au ca trăsătură principală concentrarea ideii poetice într-un vers ce pot induce o stare de meditaţie spre deosebire de poemele mai lungi unde ideea poetică este dezvoltată. Cititorul are posibilitatea să vină cu aportul său în interpretarea poemului devenind, într-un fel, coautor. În acest sens se apropie de poemele haiku japoneze.

Poeme într-un vers:

Arta poetică
Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.

Reîntoarcere
Am pribegit cu zeii, la oameni să mă-ntorc.

Ciocârlia
Din praştia câmpiei lumina cântă sus.

Marinarul
Din larg zăream pământul, pe ţărm privesc în larg.

Tinereţe
Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei.
Toamna copilăriei
Mireasmă de gutuie într-un iatac bătrân.

Poetul
Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod.

Păstorul
Cu fluierul la gură cum tace, codrul cântă.

Amintirea
La cuib, o rândunică prin suflet zboară lung.

Sfârşit de iarnă
Cocorii ţipă. Gheaţa din suflet mi se sparge.
Sursa: poezie.ro

Momente cu Radu Stanca

”Nu există portret mai excentric pe care să şi-l fi făcut vreodată un poet român decât cel compus de Radu Stanca (unui alter-ego liric al său), în celebrul poem Corydon”.
http://www.romlit.ro/radu_stanca
”Un autoportret spiritual-fantezist, poem al estetismului spiritualizat și al amprentei evocatoare. Poate fi identificat, în această poezie, într-o formă superlativă, întreg cultul lui Radu Stanca pentru valorile artistice, pentru expresivitatea iradiantă a formei plastice care girează, sub specia esteticului convulsiile trăitului. (…) Fascinația fantazării și acoladele epice ale frazei lirice, ca și cadența ceremonioasă a versului, toate aceste elemente definesc în bună măsură poetica lui Radu Stanca, autor pentru care practica scrisului se însoțește mereu cu o acută și limpede conștiință a limitelor și beneficiilor actului creator.”
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A2761/pdf
” Radu Stanca s-a format în respectul tradiției clasice a armoniei, în cultul pentru limba română, unică în expresivitatea sonorității ei muzicale.”
http://revistaderecenzii.ro/antonia-bodea-o-carte-de-colectie-radu-stanca-evocari-si-interpretari-in-evantai/

Biblică

La început a fost sărutul
Şi el era pe gura ta …
Depus pe gura mea sfinţi văzduhul,
Şi lumea s-a născut atunci din duhul
Sărutului ce ne unea …

Dar ape mari cuprinseră uscatul
Şi noi muream tăcuţi sub greul lor …
Veni atunci o pasăre în zbor,
Pasăre roşie, şi Araratul
Se înălţă din mări biruitor …
Iar noi ne-am ridicat cu el odată
Spre zarea nouă şi înseninată
Purtând peste abisele genunii
Sărutul de la începutul lumii.

Deschidere

Știu, sufletul acesta care e
Ȋndrǎgostit de toate stelele,
De-aici, de dupǎ geamuri și ferești,
Nu vei putea vreodatǎ sǎ-l oprești.

Nici cântecul bolnav de frumuseți
Nu vei putea vreodatǎ sǎ-l dezveți,
Cu degetele umede, sǎ cate
Pe geamurile de singurǎtate.

Pe panglicile grele de ajur,
Sǎ zgârie-ncet cu mâinile-azur;
Nu-l vei putea opri, decând
Pe-același loc privește tremurând,

Acest ȋnalt sǎ-l poatǎ ȋndrǎgi,
Nici, când la toamnǎ pomii vor veni
– Aproape de ferestrele târzii,
– Aproape de cumințile hârtii,

Sǎ-mi scrie, lângǎ inimǎ-n apus,
Mai mult de ȋnțeles decât de spus,
Umblând ȋncet cu degetul pe geam,
Cel mai frumos poem pe care-l am….

Toast

Ridic acest pahar pentru iubire
Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta strălucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune
Şi apa limpezindu-se treptat
După ce trece, cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Şi presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
În care-nvăţ din nou ca să iubesc…

Scăpat de rana mea dintodeauna,
Abia acum când matca de nisip
Mi-o desenează argintie luna
Îmi pot privi adevăratul chip.

Abia acum, cuprins de strălucire,
Pot la mâjirea zilei să închin
Pentru prieteni şi pentru iubire
Acest pahar de frumuseţe plin!

Sursă poezii: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-autor-78/

Cuvintele din triolet

Cuvintele din triolet
sunt chibzuite și propun
o meditație, discret,
cuvintele din triolet.
E exprimare de poet,
de formă, fond care transpun,
cuvintele din triolet
sunt chibzuite și propun.

© Georgeta R.M.