Arhive pe etichete: poezie

Eminescu e poetul …

Mai presus de legea firii
Și de viață în cuvânt,
Eminescu e Poetul –
Taină, vis și legământ.

Răsfoind a vieții carte,
Scris e peste ani, deplin,
Eminescu e Poetul –
Doină, viață și alin.

Colindând prin constelații
Pe al lacrimilor zbor,
Eminescu e Poetul –
Veșnicie, cânt și dor.

Dăinuind peste milenii
Visul dorului de-un veac,
Eminescu e Poetul –
Crez, duminică și leac.

Ne-am născut pe-aceste plaiuri
Înfrățindu-ne-destin,
Eminescu e Poetul –
Codru, stea și dulce chin.

Tot urcând înspre înalturi
Cu el facem legământ,
Eminescu e Poetul –
Un Luceafăr dalb și sfânt.

Eleonora Schipor, Cernăuți, Ucraina

7 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

După Capricii

Din zilele cu frig, vânt și ninsoare
ce peste tot ce-i floare și verde a trecut
n-a mai rămas nimic și-i soare,
tot ce părea sfârșit acum e iară un început.

Cu zâmbet plin de soare, cerul,
a șters fulgii de ninsoare și acum
natura primește din nou darul
primăverii, în culoare și parfum.

Zi de iarnă în primăvară
spune-mi că te-ai uimit
de soarele ce te-a iubit
și zăpada ți-a topit
lăsând visul tău de iarnă
după toamnă să se aștearnă.

© Georgeta R.M.

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

În primăvară

Martie vestește

Martie anunță primăvară
când plouă cu senin de soare
și-i mult mai cald și bine afară.
A renunțat iarna la ger, ninsoare
și-mbracă altă haină, de sărbătoare.

Natura toată se-nveselește,
razele de soare încălzesc norii,
ploaia caldă teama de frig risipește –
încurajează spre tainele iubirii
și-n verde totul încolțește.

Și gustă din această taină dulce
vrăbiuțe gureșe și păsări vesele în zbor,
sub cerul plin de zâmbete complice
încep s-apară puișorii din al naturii dar,
e un miracol în care armonia e dirijor.

Când primăvara sosește

Când primăvara a sosit
plină de verde și boboci de înflorit
degrabă au dezbrăcat-o de culori
și hainele țesute din razele de sori
cele a pământului după ninsori.

Așa aflat-a întreaga fire
că toate ale primăverii sunt nemurire
și cu iubire mereu se dăruiește
acolo pe unde trece și poposește
dând viață naturii pe care o trezește.

© Georgeta R.M.

Flori de primăvară

13 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Călătoria …

Sunt cuceriri de vârfuri de multe feluri
pentru atingerea unor dragi țeluri.

Să urci un vârf vestit de munte
e o reală provocare așternută dinainte.

Fiecare în viața lui are niște vârfuri
ce-i sunt sortite pentru a călători.

Pe unii îi interesează doar drumul
ca să-i culeagă darul și parfumul.

Pe alții îi interesează frumusețile
și bucuria de a împărtăși amintirile.

Iar alții vor s-atingă înaltul pisc
ca o împlinire, chiar dacă există risc.

Dorința suișului în orice sens
e forță interioară trăită intens.

De aceea drumul devine posibil
chiar dacă uneori pare inaccesibil.

Călătoria, cucerirea reală sau metaforică
e apanajul unui timp cu o dinamică

mai specială, în care pur și simplu ești,
te descoperi, primești și dăruiești.

© Georgeta R.M.

Comentarii închise la Călătoria …

Din categoria Motive pentru condei

Ești primăvară…

Dragă mamă, îți trimit un mesager
până acolo, sus în cer:
să știi că primăvara a sosit,
cu gândul și cu versul îți trimit
verde din mărul (ce-l știi, cu cier)
ce așteaptă de înflorit.

În primăvară, doar verde și flori,
promisiuni de senin, fără ninsori,
cu ploi hrănitoare ce nasc curcubeu
ce adună și măresc fărâme de cer
ce-au fost odată dăruite de Dumnezeu.

Povestea primăverii de la tine o știu,
în verde, cu cercei cireșe și păr auriu,
cu raze de lună și soare, niște minuni,
răsăritul și apusul, daruri din înălțimi
și visele pentru a construi mai bune lumi.

Oriunde ești, în orice cer, făptura ta zâmbește,
cu tine altfel Universul strălucește
iar astrele te luminează, căci, firește,
ești primăvară în inimă-mi mereu,
cum ai fost și vei rămâne, sfânt panaceu.

Pe mame le iubește și al nostru Sfânt Dumnezeu,
Creația fiind însuși tu, inima ce încălzește.

© Georgeta R.M.

6 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Din tezaurul folcloric românesc


Din tradiţii şi obiceiuri de Dragobete
Dar curat de primăvară

9 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Având o cale, visuri…

Știi, dragul meu, când zilele întâlnirii sărbătorim
și-n toamna vieții cu primăvară în suflet devenim,
ne amintim cu drag de treptele iubirii.
Chiar dacă anii aduc schimbări, ne suntem reazim
și tot mai mult cunoaștem termenul de om.

Urcând de tineri pe treptele iubirii cu pasiune,
dragoste, afecțiune, bunăvoință, amiciție și tandrețe…
(pe celelalte nu le pomenim, din compasiune,
căci căutam esențele cu aspră franchețe),
momentele de regăsire, gingășie și alegrețe
erau fărâmele de cer din sufletul de om.

Cu tristeți, cu bucurii, cu frumuseți
călătorit-am prin lumea noastră; având o cale, visuri,
prin anotimpuri ne facem rost de dimineți
să depășim jocul ascuns de forme, înțelesuri
ca în spirit luminat trăind – găsim adevăratul om.

© Georgeta R.M.

Comentarii închise la Având o cale, visuri…

Din categoria Motive pentru condei

O nouă ninsoare…

Ninge din nou și acum lumina
s-a schimbat. Trecând de norii iernii
razele de soare s-au apucat
gustând din iarnă, de repictat,
cu fulgi de nea toate cele a le firii,
balsam neprețuit la rădăcina
existențelor ce au de rafinat,
de reconstruit ce s-a stricat
și cu lumina primăverii
să-nainteze ferm, echilibrat.

© Georgeta R.M.

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Clipa trăită în intensitatea ei – Triolete

În intensitatea clipei
viețuiește veșnicia,
un prezent continuu al ei
în intensitatea clipei…
Depășim limite cu chei:
profunzimea, armonia
în intensitatea clipei
viețuiește veșnicia.

***

În intensitatea clipei
salvatoare prin al ei sens
deschizi ușa veșniciei
în intensitatea clipei…
Zbor interior cu temei,
posibilități și consens
în intensitatea clipei
salvatoare prin al său sens.

© Georgeta R.M.

7 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Eminescu între fizică și poezie

Pe la începutul secolului al XX-lea, Eugeniu Speranţia spunea că acela în care Eminescu n-a pus nimic, ori nu este cult, ori nu este român. De aceea a şi fost considerat Eminescu poet naţional, totodată – barometru între analfabetism şi şcolaritate, dar şi între estetism şi scientism, între disciplinar şi transdisciplinar etc. Şi un Ion Barbu a avut o minte genială, împărţind-o între poezie şi matematică, dar n-a stârnit atâtea controverse precum mărturia că el, Eminescu, a avut dintotdeauna o preocupare ştiinţifică şi literară (mărturie dintr-o scrisoare către Veronica Micle), ordinea celor două cuvinte având semnificaţia ei, ocultată sistematic însă de mai toţi comentatorii săi. Ion Barbu ne-a uşurat identificarea prin dubla lui personalitate realizată în operă: matematician, sub numele de Dan Barbilian, poet – sub acela de Ion Barbu. Dar autorul Jocului secund a ştiut că despărţirea celor două domenii este „artificială” (la nivel de limbaj specializat) şi ne-a atras atenţia că poezia şi geometria se-ntâlnesc undeva în înalt, într-un loc luminos, între niveluri de Realitate, ceea ce abia transdisciplinarii contemporani au înţeles „jocul”. E singura cale de a evita confuzia punctelor de vedere, de a distinge în disciplinar potenţele terţiului tainic ascuns, dincolo de rigorismul raţionalismului cartezian al ştiinţei şi esteticii. Fără o asemenea „concesie” translogică, oamenii de ştiinţă n-ar fi putut conveni niciodată că fotonul este, simultan, corpuscul şi undă. Deşi a trăit şi a creat în plină ascensiune a fizicii cuantice, un geniu ca G. Călinescu n-a putut să se desprindă de zidurile disciplinarităţii, în ciuda strădaniei de a fi multidisciplinar şi interdisciplinar, încât dorinţa lui de a practica o critică totală n-a ieşit din cadrele unei erudiţii impresionante, însă, din păcate, atinsă de opacitatea acelor ziduri. Aşa se explică de ce el a înţeles doar parţial geniul ştiinţific al lui Eminescu (a admis, bunăoară, competenţa în ştiinţa economiei), coroborându-i fragmentarium-ul fie cu diletantismul, fie cu simptomele produse de un imaginar sifilis, care a provocat nu doar tragedia ultimilor şase ani de viaţă (vezi intoxicaţia fatală cu mercur), dar şi o îndelungată, inutilă controversă asupra vieţii şi operei poetului, prelungită până în zilele noastre. Slavici, care i-a fost în preajmă, de la Viena până la îmbolnăvire, spune în amintirile sale: „Nu era ramură şi ştiinţă pentru care el n-avea, cum zicea, particulară slăbiciune, şi când se-nfigea în vreo chestiune, citea un întreg şir de cărţi privitoare la ea.” Ieronim Bariţiu aprecia că citea atât de mult şi de divers, încât oricât de genial ar fi cineva, n-ar fi putut asimila tot ce parcurgea. Avea dreptate, căci Eminescu mai deţinea un secret esenţial, acela al vederii dincolo de livresc („Nu e carte să înveţi”, zice el în În zadar în colbul şcolii), un simţ pe care, astăzi, îl numim transdisciplinar şi pe care puţini îl pot înţelege, cu atât mai puţin disciplinarii. În cartea sa, de la care am pornit aceste glose, profesorul de fizică Ioan Câmpan (Eminescu, magul călător, Editura Sigma, 2007), evocă o conferinţă a lui Octav Onicescu, de la Academia Română, consemnată de Edgar Papu. Cunoscutul fizician vorbise despre capacitatea vizionară, în spaţiul ştiinţei, a poetului nostru. (…)
Eminescu între fizică și poezie de Theodor Codreanu din Revista Bucovina literară nr. 3-4 (martie-aprilie) 2016
Continuare pe:
https://vasilegogea.files.wordpress.com

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei