Acasă » Articole etichetate 'poezii'
Arhive etichetă: poezii
Creații literare dedicate lui Mihai Eminescu
15 iunie e ziua în care Mihai Eminescu a trecut pragul vieții pământești vegheat de stele, în parfumul florilor de tei, și în consens cu dorurile sale având codrul aproape, sub cer senin, la marginea mării, alături de strămoșii săi și s-a născut la ceruri nu numai prin poezia sa unde natura și iubirea-i scrisă în versuri de lumină ci prin întreaga sa operă în chip fericit pentru neamul românesc căci el este «întruparea literară a conștiinței românești una și nedespărțită», «expresia integrală a sufletului românesc» (N. Iorga).
Admirația pentru Eminescu s-a răsfrânt de-a lungul timpului mai ales în sfera artei, în sculptură, pictură, muzică, în literatură, devenind un cult spontan prin rezonanța cu sufletele altor poeți, scriitori care au scris despre el și sentimentele care s-au născut în ei citind versurile sale inspiratoare de factură romantică, patriotică. Dar să citim câteva poezii dedicate poetului atât de iubit și prețuit:
Lui Eminescu (triolet)
Nins de flori ni se arată
Printre tei aprinși de floare
Ani de ani, prin secoli, iată
Nins de flori ni se arată…
Cum din fruntea-i luminată
Curge-a versului suflare
Nins de flori ni se arată
Printre tei aprinși de floare.
Mircea Coroș
https://en.calameo.com/read/0026474451588569c6766 pag. 132
Domnul Eminescu
Doamne, când te-ai îndurat de neamul
Oropsit, ce-am fost în veacuri,
Mare mila Ta fiind-Ți,
Ni l-ai dat pe Eminescu –
Universului să-i fie
Lacrima de bucurie!
El – menit să facă limba
Mai frumoasă, mai bogată,
Inimile spre înalturi să deschidă și
Neamului să-i dea tăria
Epopeea să-și trăiască…
Străbătând cărări de suflet
Ce-s aceleași pe pământ,
Universul, El – Poetul, iată-l mișcă prin Cuvânt.
Constantin Mironescu
https://en.calameo.com/read/0026474451588569c6766 pag 196
Lui Eminescu
Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare
Ai cântat durerea noastră de la munte pân’ la mare,
Cântăreț al suferinței, al minunilor trecute
Într-a îngerilor lume liniștit acuma, du-te,
Căci necazurilor vieții le-ai adus un sfânt prinos:
Strai de purpură și aur, versul tău armonios…
În zadar ceruși în viață o lumină să se-arate,
Când slăveai albastra noapte din privirile-adorate.
Dar acum, acum te cheamă, în iubirea lor dintâi,
Visătoarele copile ce te țin la căpătâi…
Nu simți tu în nopți cu lună cum se-adună pe-ndelete
Feți-frumoși cu păr de aur, zburători cu negre plete,
Cosânzenele, fecioare ce-ți roiesc lângă mormânt?
Nu-ți aduce glas de bucium blânda batere de vânt?
Ca un stol de corbi trecură deznădejdiile grele…
Vin la teiul tău acuma somnoroase păsărele
Să-și ascundă sub aripă obositul căpușor…
Ca și ele, dormi în pace somnul dulce, somn ușor…
Dormi în pace. Dulci iluzii vor veni să te-mpresoare,
Or să-ți cânte, de departe, singuratice izvoare.
Iar pădurea murmura-va: Numai eu știu să te-ascult,
„O, rămâi, rămâi la mine…te iubesc atât de mult!”
Te iubim și noi atâta, drag copil al suferinții!
Ne-ai vrăjit copilăria și bunicii și părinții,
Tot ce e simțire naltă, caldă, suflet românesc,
Ai vibrat până-n zenitul unde aștrii se-ntâlnesc.
Noapte bună! Noapte bună!…Universul tău de gânduri
N-a fost scris să-l nimicească învelișul cel de scânduri.
El împarte înstelarea-i din hotar până-n hotar,
Preamărind pe cel ce fuse „Împărat și proletar”!
Victor Eftimiu
https://poetii-nostri.ro/victor-eftimiu-lui-eminescu-poezie-id-43607/
Elena Gheorghe – Eminescu (Love Moments – Live Session) Cover
Poezii pentru copii
1 Iunie
Ziua parcă-i mai senină
Și se-nalță de cu zori,
Trece primăvara lină
Printre cântece și flori.
Vântule ce zbori în zare,
Pașii peste ape du-mi-i.
Azi e zi de sărbătoare
Pentru toți copiii lumii.
Autor: Nicolae Nasta
Sonetul adevăratei credințe
Singurii credincioși cu adevărat
Sunt copiii: ei văd ce nu se vede;
Doar ei citesc, necitind, străvechi vede
Și au sufletul doar din aur curat.
Doar ei văd în frunze arginți, monede
Și-n orice piatră un rubin sau agat
În șotron un ducat pătrat un palat
Și – n-ai crede – în scaun patrupede.
Doar copii vorbesc cu o păpușă:
Cred în sacra lucrurilor iubire
Și în a cerului lunii privire,
Că soarele însuși poate fi mire,
Că fiarele încap într-o mănușă.
Doar ei schimbă lumea cu-o nuielușă…
Autor: Lucian Strochi
Credință în existența luminii
“Don’t ask what the world needs. Ask what makes you come alive, and go do it. Because what the world needs is people who have come alive.”/
”Nu te întreba de ce are nevoie lumea, întreabă-te ce te face pe tine să prinzi viață. Și apoi mergi și fă acel lucru. Pentru că lumea are nevoie de oameni care simt viața”.
― Howard Thurman
Lăsându-ne iubiți de viață credem în existența unei lumini a iubirii și tandreței care are grijă de noi și veghează asupra noastră. Contracarăm stresul zilelor de azi cu o conștiință mai senină, sănătoasă și creativă.
Pe cărările timpului
Caută comoara din interiorul tău,
Vei găsi bogăţii ascunse,
Muguri de lumină, scânteia iubirii…
Eternul dor, flacăra dragostei vor lumina
Cărările vieţii, viitorul tău şi al lumii.
De lucrează în suflet adevărul, omenia
Bulgări de bucurie vor curge,
Pe cărările misterioase ale timpului.
Şi fără bogăţii poţi avea
O lume frumoasă în fiece zi.
Nu uita că în cămările inimii tale
Se aprinde scânteia iubirii. 2
Doar Domnul, Începătorul vieţii,
Ne trimite comori nepieritoare.
De dăruieşti…bucurie, vei primi
Sărutul clipei ce naşte veşnicia
Cutează! Fii nemuritor!
de Ionel Marin
revistedecultura.files.wordpress.com/2021/11/revista_bogdania_nr.-89-90_noiembrie-decembrie-2021.pdf pag. 32
Dumnezeu e şi Român
Dumnezeu e Român
şi-i Universul
trăirilor şi speranţelor noastre
e steaua ce ne luminează noaptea de Crăciun
atotocrotitorul vărsărilor
de sânge, de lacrimi şi dezastre!
Dumnezeu e Român
Să nu vă fie teamă
Când dintre viscole şi ploi
Fraţi şi surori ne cheamă
Vrea doar să stea de vorbă cu noi
Despre moartea
Ce vis şi viaţă ne destramă!
Dumnezeu e Român
Prea bând şi binefăcător în toate cele
Oricât de trist aş fi, aici rămân
Cu Dumnezeul meu şi îngerii din stele!
de Dumitru Buțoi
revistedecultura.files.wordpress.com/2021/11/revista_bogdania_nr.-89-90_noiembrie-decembrie-2021.pdf pag. 33
Poezii de Zaharia Stancu
Grădina în zori
Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori
Albine cum se roagă smerite şi se-nchină
Pe fiecare dintre sălbaticele flori,
Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină.
Faptă
Am prins în mâni, în zori, o stea care cădea,
Să nu lovească-n aripi, în aer, o albină
Ce se-ntorcea grăbită, în zbor, cu cofa grea,
Către prisaca ei, de miere şi lumină.
Mâinile cântau ca pădurile
Mâinile cântau ca pădurile,
Şoldurile nechezau ca stepele,
Ochii purtau corăbii cu pânzele umflate,
Genunchii păşteau: căprioare.
Dar buzele, buzele rămâneau neclintite,
Iar tâmplele roşii zvâcneau
Lângă roşul urechilor ciulite,
Lângă roşul timid al obrajilor.
Grâu
Vântul vine de departe, de foarte departe.
Vine şi scutură grâul în palmele mele,
Scutură grâu şi scutură stele.
Lumina vine de departe, de foarte departe.
Vine şi-n aur mă-mbracă, în straie de aur,
Şi-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.
Ciocârlia zboară şi cântă aproape de cer,
Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,
Şi aripele nu i se aprind de la soare.
Stau lângă soare şi eu, nu ard, nu m-aprind,
Stau lângă soare şi cânt,
Grâul se scutură greu, pe pământ,
La anul alt grâu să se legene-n vânt,
Alt grâu, mereu alt grâu să se legene-n vânt.
Izvorul
Miroase a pământ, a umed, a nori.
Mâine, primăvara va pătrunde-n oraş
Cu trăsura plină de flori,
În faţa ei se vor deschide toate uşile.
Ca să iasă din bârlogul de iarnă,
Urşii trebuie să meargă de-a buşile.
Ciutele vorbesc între ele în şoapte
Despre lupii ce cutreieră câmpul
Şi despre iezii fătaţi peste noapte.
Primăvara va veni, va pleca,
Cu altă iarbă, cu alte zăpezi,
Dar izvorul vieţii nu va seca.
Inimă
Inima mea e plină de vis şi de iubire,
Cum e încărcat de flori un ram de măr în mai,
Un ram cu candeli albe pufoase, unde vin
Albinele s-adune pentru ştiubeie miere.
Struguri
Soarele a căzut în panere,
Albastru, violet, auriu,
Soarele dealurilor mele,
Soarele dulce pe care îl ştiu.
Strugurii mei, luminile mele,
Gem în panerele lumii,
Soarele din viile acestea mustoase,
Soarele căzut pe mâinile tale.
Stele
Spre ziuă , stele-n roi s-au năruit în munte
Ca să le prindă-n ramuri şi-n coarne brazi şi cerbi
Ori ca să nu lovească-n somn gâzele mărunte
Şi iepurii-n răzoare, culcaţi sub frunze-n ierbi.
Vis în codru
Visez: în miez de codru, lângă izvoare melci,
Şi cer căzut prin ramuri cu soarele-n amiază,
Lung părul inelat şă ţi-l desprind din spelci
Când ochii se ascund şi graiu-abia cutează.
Albina
Priveşti: prin lanurile verzi se pierde
Un fir de vânt şi-o dungă de lăcustă,
Şi ierburile prind ca să-ţi dezmierde
Picioarele şi tivul de la fustă,
Iar o albină gura bujorată
Ţi-o caută în zbor ca pe-un ulei
În care duce mierea adunată
Din florile de câmp, cu truda ei.
de Zaharia Stancu
https://poetii-nostri.ro/zaharia-stancu-autor-158/
Poezii…
Rondel din clipe aurii
Sunt clipe aurii ce vor să povestească
în zilele când teiul este în floare
de ploaia caldă a razelor de soare
ce aduc aminte de casa părintească.
Cum curge peste noi lumina cea cerească
parfum de-alint ca în zi de sărbătoare
sunt clipe aurii ce vor să povestească
în zilele când teiul este în floare.
Adun culori din amintiri ce vor să sfătuiască
în vara la-nceput de drum, rod de izvoare
cu ape vii și clare ce pot să strălucească,
să-mi ție saț, loc bun sub soare în care
sunt clipe aurii ce vor să povestească.
Chipul iubirii
Chipul iubirii e în bolta înstelată,
în răsăritul senin al soarelui din zori,
la amiază, și din apus și-i aromată
de parfumul florilor de tei, de flori
de iasomie, din universul armoniei,
dar mai ales în om, în esența lui umană,
de ființă care în adâncimea ei
se recunoaște prin lumină
sfântă, darul lui Dumnezeu.
Știai…
Știai că florile de tei
nu sunt numai a teiului
ci sunt și ale Poetului,
prinse în coroana poeziei?
Sub razele luceafărului
se înnobilează paleta artei-
culorile, sunetele, cuvintele ei
prind viață dând sens izvorului.
Harul reflecției este în acei
ce văd izvor de apă vie în versul lui,
seva sacră a Eminescului
cu toată setea de senin a dragostei.
E iunie, aroma florilor, poemelor
ne-ncarcă cu inefabilul trăirilor.
© Georgeta R. M.
125 de ani de la nașterea lui Ion Vinea
“Totul depinde de la cine rabzi. Înariparea poetică a lui Ion Vinea nu putea fi înlocuită atunci cu nimic. Preferam să-i rabd defectele decât calităţile unui om mediocru. Se poate întâmpla ca un defect la anumiţi oameni să devină în anumite condiţii o calitate. Trebuie să recunosc că aşteptarea lui Ion – repet – m-a făcut să scriu, să citesc, să gândesc adânc. Lângă un om obişnuit, viaţa mi-ar fi fost uşoară şi eu mai frivolă, mai superficială.”
― Despre Realitatea Iluziei: de Vorba Cu Henriette Yvonne Stahl
Sursa: https://www.goodreads.com/quotes/tag/ion-vinea
Am considerat că este mai bine să încep a-l prezenta și în alt fel pe poetul și scriitorul Ion Vinea folosind fragmente din mărturii ale epocii în care a trăit (articolul anterior), despre biografia sa în aspectele sale mai importante puteți citi aici:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Vinea
https://www.tititudorancea.com/z/biografie_ion_vinea.htm
.
Perceput la vremea lui ca un poet ”avangardist moderat” (Șerban Cioculescu) lirismul poetului Ion Vinea este rafinat, interiorizat, pare fragil prin sentimentul melancoliei care îl încearcă dar în același timp uneori ironic pentru că sufletul lui fiind în căutarea adevăratei sale lumi pare în criză identitară. Poate de aceea poeziile sale au fost răspândite și dăruite în revistele vremii neavând o preocupare de a le publica într-un volum.
Singurul său volum de poezii ”Ora fântânelor” apare în 1964 de către Editura pentru Literatură în chiar ziua morții sale care survine pe data de 6 iulie 1964 la București.
Inteligența, creativitatea, insolitul dau o imagine modernă poeziei lui din care transpare o expresie sinceră, curată a stărilor sale sufletești pe care versul său le oglindește fidel.
Întâlnire
Mâinile tale sunt albe şi cinstite
şi ochii tăi sunt de la Dumnezeu,
cum şi-i închipuire călugării, albaştri.
Semeni cu floarea-soarelui când e ostenită.
Dacă vrei vom merge lung pe chei
de-a lungul apelor supuse sorţii lor,
vei şti atunci că tu eşti cea chemată
şi ai să-mi fii ca steaua preacurată
când toate rănile mă dor.
http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-intanlire-poezie-id-21432/
Abecedar
Ziua sfârşeşte în ochii tăi.
Ziua izvorăşte din ochii tăi.
Apa izvorăşte din gura ta.
Florile seamănă cu gingiile tale.
Aerul e tânăr în glasul tău.
primăvara vine din rochia ta.
Păsările le-ai făcut cu mâinile tale.
Umbra se ascunde în unghiul trupului tău.
Lacrimile sunt lumini pentru urechea ta.
Râsul e un cântec pentru dinţii tăi.
Seara e o vrajă a părului tău.
Somnul e o clipă din sânul tău.
http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-abecedar-poezie-id-18326/
Madrigal
Mi-e veche inima: un menuet
captiv în ceasul unei jucării.
L-asculţi şi-ncerci în soarta lui să-l scrii
altfel: să-i stingi suspinul desuet.
Împotrivit pe singurul său gând,
se-ntoarce-n arcuri cântecul plăpând
şi lasă semn, ca dintr-un zbor ţinut,
rugina lui pe degete de lut.
Polen de chin pe albe cinci petale,
fie-le, Doamnă, dulce nimbul pus,
şi iartă ornicului nesupus
când încă plânge-n degetele Tale.
http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-madrigal-poezie-id-21291/
Alte poezii aici:
http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-autor-310/
Cum era Magda Isanos
Trebuie să tindem mereu spre realizarea ideii de bine, generozitate şi frumuseţe, nici o operă literară nu poate trăi fără ele. Puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o trebuie s-o întrebuinţăm bine, încât în urma noastră arta să devină mai bogată şi oamenii mai buni. Magda Isanos
”Pentru ea, poezia în cele mai fericite expresii nu voia să încarce lumea, ci, dimpotrivă, s-o descarce … poezia ei în epocă a fost o rara avis, care nu se alinia cerinţelor la modă … Citeşti Magda Isanos şi nu mai ai nici o legătură cu tot ceea ce e contorsionat şi şocant” – Dan Stanca
Când citeai poeziile ei, necunoscând-o, nu puteai nici măcar bănui ce fire veselă avea: în versuri răsuna tristețe multă și gravă… Cum se împăcau aceste două fete? Lumina și umbra conviețuiau în totală armonie. Artist înnăscut, simțea că trebuie să se țină departe de sinceritatea impudică a confesiunii directe, de mărturisirea spontană și uneori necugetată, care mută povara pe sufletul altuia, relatându-și jurnalistic necazurile culese la cald și spuse de-a dreptul, sub formă de vești din infernul personal. Veselia diurnă îi filtra, dar îi și potența tristețea. Structurată în adâncime, ca o eclipsă, când între Soare și Terra se interpune Luna, iar sus se ivește „soarele negru al melancoliei”, Magda avea forța care se naște din echilibrul energetic al contrariilor. Știa din experientă că oamenii nu vor sã plângă, ci să râdă ori să fie mângâiați. Râsul, o altă fateță a hohotului de plâns, e mai greu de stârnit, iar a mângâia e un har pe care puțini îl au, de obicei doar aceia care au suferit. Din îmbinarea între râs vădit și plâns ascuns, izvora profundul ei farmec. Nu alesese calea egoistă și ușoară a celor care se gândesc doar la durerea lor, afișându-și nefericirea, în loc să-și menajeze aproapele. Ea făcea mai mult: încerca să-i vindece pe cei din jur de melancolia vieții, ca și cum rostul ei pe lume era să nu-i lase pe ceilalți să-și risipească lacrimile.
Lui Grigore Vieru
Poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut
prin versuri dorul ți-ai trăit,
poet cu vis neîmplinit.
Prin tot ce-ai scris și-ai năzuit
unirea ai dorit, cerut,
poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut.
© Georgeta R.M.
Nu, nu mi-e totuna
(pentru Grigore Vieru)
Nu, nu mi-e totuna,
dacă nu ai fi fost,
și eu strig soarele și luna
ca să le spun al tău rost.
Nu, nu mi-e totuna,
când știu de dorul tău
de țară și graiul ei – româna
ce are înțelesul și farmecul său.
Nu, nu mi-e totuna,
dacă condeiul tău nu ar fi scris,
de poezia ta știu una:
e o rază însorită – un orizont deschis.
(de: Georgeta R.M.)
”Noros ori clar ca o amiază
Eu sunt poetu acestui neam
Și-atunci când lira îmi vibrează
Și-atunci când când cântece nu am”.
Grigore Vieru
„Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” – Grigore Vieru (supranumit „Poetul podului de cuvinte”)
„Vin din Basarabia, unde românii sunt săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e iubirea. Mângâierea noastră e credinţa în Dumnezeu”.
De aceea s-a scris despre el: ”Poetul cu lira în lacrimi” – Eugen Simion
Pentru el rolul poeziei era: ”să-i facă omului clipa mai ușoară și mai frumoasă, să-l facă pe om mai bun, mai încrezător în forțele sale. Să-l facă să-i fie dragă viața, natura din sânul căreia uneori este smuls. Să încurajeze soarele să răsară și femeia să nască. Să împingă la viață. Cam astea ar fi sarcinile distinsei Doamne Poezia.”
Grigore Vieru a fost unul dintre inițiatorii Frontului Popular din Moldova și s-a aflat printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A fost împlicat în Mișcarea de Eliberare Națională a Românilor din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. A susținut cu tărie necesitatea introducerii limbii române ca limbă oficială și trecerea la grafia latină în Republica Moldova participând activ la Sesiunea istorică a Sovietului Suprem din RSSM ce s-a ținut între 29 august și 1 septembrie 1989 alături de alți participanți activi la dezbateri în sprijinul proiectelor lingvistice precum Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Ion Druță, Veneamin Apostol, Nicolae Matcaș, Mihai Volontir și Vladimir Curbet.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sesiunea_a_XIII-a_a_Sovietului_Suprem_din_RSSM
În satul natal al poetului – Pererâta din Republica Moldova în august 2015 a fost inaugurată – Casa muzeu Grigore Vieru. Câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi şi Buzău poartă numele lui Grigore Vieru.
Amintitiți-vă despre Grigore Vieru: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru
Dorul si limba
Cerul e țesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.
Din pamânt izvorul iese,
Grâul – din semințe dese,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.
Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.
de: Grigore Vieru
Lui Eminescu
Iubirea, dorul curge în versul tău firesc,
citindu-te în noi și ele încolțesc
de parcă aripi de poet ne înfloresc,
în muzică, pictură, sculptură, versuri te definesc
sau pur și simplu în cuvinte dragi te amintesc.
© Georgeta R.M.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Edgar Papu, despre Mihai Eminescu
Motive pentru condei 