Arhive pe etichete: poezii

Tudor Arghezi – 90 de ani de la „Cuvinte potrivite”, 50 de ani de la moartea scriitorului

Această prezentare necesită JavaScript.


Imagini slide-show: google.com

Revista „Cultura” își propune, la 90 de ani de la debutul unuia dintre cei mai importanţi poeţi români, Tudor Arghezi, să reconstituie din trei perspective de analiză miturile, receptarea și efectele poeziei argheziene după volumul din 1927, „Cuvinte potrivite”. Astfel, dă curs invitaţiei noastre acad. Eugen Simion, care oferă spre relectură volumul de debut al lui Arghezi și desfacerea acestuia după principalele mituri poetice – adevărate resorturi ale imaginarului și credinţelor poetice. Eseul face parte din prefaţa criticului la seria de Opere Complete publicate de Academia Română și care, în 2017, s-a îmbogăţit cu două volume ce cuprind creaţia poetică argheziană. Răspund chestionarului revistei (organizat cu ocazia aniversării debutului) și doi importanţi critici literari și profesori, a căror activitate critică l-a avut mereu pe Arghezi în prim-plan: Ion Simuţ și Călin Teutișan. Nu în ultimul rând, Revista „Cultura” propune o panoramare a poetului Tudor Arghezi așa cum se vede în/din manualele școlare de astăzi, tocmai pentru că în ultima vreme au existat dezbateri ample, dar deseori deviante în ceea ce privește prezenţa autorilor canonici în programele și manualele de limba și literatura română. Răspunde invitaţiei revistei „Cultura” scriitorul și inspectorul școlar Horia Corcheș. (Ș.B.)
Sursa și continuarea articolului:
http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_581_25_2017.compressed.pdf pag. 9-14

Comentarii închise la Tudor Arghezi – 90 de ani de la „Cuvinte potrivite”, 50 de ani de la moartea scriitorului

Din categoria Motive pentru condei

Poezii de Maria Pilchin

Scoica

bărbatul pe care-l iubesc e frumos
are mâini frumoase şi pasul de cerb
bărbaţii care mă doresc pe el îl doresc
grozav de frumoşi se doresc pe ei în el
cu mâini frumoase şi pasul de cerb
bărbaţii care îmi zic cuvinte alese
lui i le zic ei suflă în mine ca într-o moluscă
ca să audă el îmi ating cochilia albă şi calcaroasă
şi îl ating pe el eu scoică marină cochilie sunt
carapace colilie şi animal un refugiu…

Cercei cu motive greceşti

de ziua mea am mers cu el
la aureola unde mi-a cumpărat
acei cercei cu motive greceşti
iubirea noastră azi ţine de antichitate
dar la fiecare alegeri îmi scot caseta
cu bijuterii de ocazie şi mi-i pun
merg şi votez împotriva partidului
din care face parte pun ştampila
vin acasă şi îmi scot cerceii
democraţia s-a născut la elini.

Aurul foşnitor

alchimiştii forfoteau să facă aur din nimic
au reuşit căci aveau piatra filozofală
fiecare bancnotă pe care o dau la ghişeu
este arta prefacerii nimicului în aur.

Comentarii închise la Poezii de Maria Pilchin

Din categoria Motive pentru condei

Evocări din mărturii

Această prezentare necesită JavaScript.

Din cartea intitulată «Lucian Blaga şi ultima lui muză», scriitoarea Anca Sîrghie reconstituie dialogul în trepte purtat cu Elena Daniello (1910-2010), una dintre doamnele literaturii române care a trăit la Cluj și care l-a inspirat pe Lucian Blaga în ultima parte a vieții lui, o perioadă înnegurată a vieţii lui, carte care reprezintă o realizare frumoasă a eforturilor de cercetare susținută de pasiunea istoricului literar și este luminată din puncte de vedere inedite. Dialogul doamnei Anca Sîrghie cu doamna Elena Daniello, a circulat înaintea apariției cărții sub forma filmului documentar “Amintiri despre Lucian Blaga”. Astfel din ”firul basmului depănat de Elena Daniello” ce s-a continuat prin dezvăluiri în urma întâlnirilor de la Sibiu și Cluj, scriitoarea Anca Sârghie a legat o prietenie sinceră, care a durat 13 ani, cu d-na Elena Daniello pătrunzând datorită ei într-un mod intim în universul poetic blagian: ”în care aceasta din urmă îi prezintă texte în manuscris cu poezii blagiene deja publicate, pe care ea le inspirase poetului, precum şi epistole inedite de o superbă încărcătură metaforică, vădind o tainică iubire, alături de traduceri, texte filosofice, cugetări” rezultând un merit incontestabil prin ”faptul că Elena Daniello a făcut din păstrarea amintirilor şi a textelor încredinţate ei de poetul interzis o datorie sacră şi o menire, un sens al dăinuirii ei într-un anume loc sub Soare, anume în vila ei de pe str. Eminescu, nr. 3 din Cluj-Napoca, unde ea va trăi până la 100 de ani. Astfel, transcriind fragmente din dialogul desfăşurat între Anca Sîrghie şi Elena Daniello, se naşte acest sens evocativ, textul-document cuprinzând cele trei trepte ale volumului”, după cum aflăm din articolul lui Ștefan Străjer, recenzie a d-nei Doina Popa (Dexter, Michigan):
http://www.curentul.net/2016/08/22/lucian-blaga-si-ultima-lui-muza-o-carte-premiata/
sau din articolul d-nei Antonia Bodea: «Lucian Blaga şi ultima lui muză ca document literar inestimabil»: ”De curând, cartea scriitoarei Anca Sîrghie intitulată „Lucian Blaga şi ultima lui muză” (Editura Technomedia, Sibiu, 2015), a fost răsplătită cu Premiul “Octavian Goga”, decernat de filiala locală a Uniunii Scriitorilor din România. Volumul reprezintă o încununare fericită a îndelungatului efort de căutări ale istoricului literar, cercetări susţinute de pasiunea deosebită pentru creaţia poetului-filosof născut în Lancrămul Sebeşului. Acest interes s-a accentuat prin împrejurarea pe de o parte dramatică, dar pe de alta fericită pentru oraşul de refugiu al poetului împreună cu Universitatea clujeană” Regele Ferdinand” , Sibiul, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, căci acolo trecerea lui a lăsat urme bogate. Ca profesoară la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Anca Sîrghie a cercetat opera literară a scriitorului născut în Lancrăm, dar interesul pentru aspecte mai puţin cunoscute ale biografiei lui s-a adâncit atunci când ea a avut prilejul şi privilegiul de-a o cunoaşte pe Elena Daniello, „ultima muză” a poetului, ei fiindu-i închinate poemele inspirate din perioada finală a vieţii. Și nu doar acestea, ci tot ce a zămislit cu mintea sa de scriitor și de filosof.” (…)
http://revistaderecenzii.ro/lucian-blaga-si-ultima-lui-muza-ca-document-literar-inestimabil-de-antonia-bodea/

Grazie Lucian Blaga

Fu la poesia a chiamarmi a Cluj,
la poesia di Lucian Blaga,
e la cortesia di vecchi e nuovi amici.

Agì anche un ricordo di gioventù,
una brace mai spenta sotto la cenere:
a Firenze volli seguire un corso di romeno,
mi affascinò Eminescu.
Ero dunque un predestinato,
stava scritto nella parte più antica di me.

Ma a Cluj, che scoperte, che doni,
quante gioie per me e la consorte!
In città: la lupa, dono di Roma madre, le chiese,
gli echi di canti religiosi nelle strade,
incontri fecondi nelle sedi più degne

con colleghi (tanti) ed entusiasti studenti.
Ma la presenza di Dorli, figlia assai somigliante,
diede a tutti l’emozione più grande:
sembrava fosse tornato tra noi il Poeta.

Nei dintorni: le favolose cicogne e i loro nidi
mai visti prima, le case di pietra e legno,
frutto, segno di operosa, sublime umiltà.
E i miei cari asini in abbondanza,
che trainavano carretti allegramente al trotto
– io impazzito e plaudente –; o al pascolo, in libertà.

Decisamente più belli e felici
dei cavalli in questo loro paradiso.

Sui Carpazi: ricchi d’acqua come i nostri
Appennini, ma più di essi
popolati di contadini, fieri
del loro eroe Avram Iancu,
come noi di Garibaldi.

Quante affinità, che reciproco amore,
e un comune sentire, un condiviso patrimonio
di valori, usi, costumi,
rimasti miracolosamente intatti
– delicati cristalli, diamanti luminosi –
durante venti secoli.

de Gerardo Vacana, 2 martie 2012, poezie scrisă sub imperiul emoțiilor și impresiilor în urma Festivalului „Lucian Blaga” de la Cluj, 2010 unde a fost oaspete. Sursa și traducerea poeziei:
http://miscarealiterara.ro/imagini/ml2_14.pdf pag. 133

8 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Un ostaș devotat al limbii române

O ţară am

O ţară am, un neam am şi o limbă,
Şi-un dor de Alba ca de-un semn ceresc,
Chiar dacă potentaţii mă mai plimbă
Pe-un pod de vămi: român-moldovenesc.

La Chişinău când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Chişinău mi-i dor de România,
La Bucureşti de Basarabia mi-i dor.

Acelaşi neam, acelaşi plai şi-acelaşi grai
La Bucureşti, la Herţa, Cernăuţi,
Chiar de-i străin în ţara sa Mihai,
Ostracizat de-un neam de găgăuţi.

La Cernăuţi când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Cernăuţi mi-i dor de România,
La Bucureşti de Bucovina-mi este dor.

Acelaşi dor, acelaşi verde,- acelaşi nai e
La Ismail, Cetate şi Hotin.
Chiar dac-o Iudă-n carne vie taie
La rădăcina propriului destin.

La Ismail când cântă ciocârlia,
La Bucureşti ecou-i ne alină-n zbor.
La Ismail mi-i dor de România,
La Bucureşti de Ismail îmi este dor.

poezie de Nicolae Mătcaș

N-aș fi, Doamne, sacrileg

Unu-am fost și fost-am una:
Marea, munții, Țara, muma,
Și mai fost-am, pe-al meu plai,
Doar un neam cu-același grai.

Unul s-a făcut că plouă
Și m-a sfârtecat în două:
Două țări și două neamuri,
Două limbi și două hamuri.

Mă usucă stiblă plânsu-mi
Că-s vecin cu mine însumi.
Cum se-mparte, mă crucescu,-n
Două graiuri Eminescu?

N-aș fi, Doamne, sacrileg,
De m-aduni iar în întreg.

sonet de Nicolae Mătcaș

Mai mândre nu-s averi și nici coroană – sonet, în:
centruldepromovareaculturiibaia-mare.hopernicus.falezedepiatra.net

Născut la 17 aprilie 1940 în satul Crihana Veche, azi raionul Cahul, Nicolae Mătcaş a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău (1962), s-a specializat la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg (1964-1967), a devenit doctor în filologie în 1967, a ajuns doctor honoris causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1993) şi profesor honoris causa al Universităţii din Bucureşti (1995). A fost ministru al Învăţământului al Republicii Moldova, şef de catedră şi decan la Institutul Pedagogic (actualmente Universitatea Pedagogică de Stat) „Ion Creangă” din Chişinău, în 1987-1989 afirmându-se ca unul dintre cei mai activi şi mai perseverenţi luptători pentru cauza românismului în Republica Moldova. A fost membru (şi secretar) al Comisiei interdepartamentale pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti şi a contribuit esenţial la elaborarea şi adoptarea legislaţiei lingvistice din 1989. Cărţile sale de referinţă sunt Introducere în lingvistică (în colaborare, 1980), Lingvistica generală (în colaborare, 1984), Coloana infinită a graiului matern (în colaborare, 1990), Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul (1998), Calvarul limbii române din Basarabia (2011).
Continuare…

„La prezent sau la viitor, poezia lui Nicolae Mătcaş va fi una care oricând va putea fi încadrată la „cea mai frumoasă poezie de dragoste“ (Ionela MENGHER// [ziarul] Libertatea (or. Panciova, Voivodina, Serbia), 19 iun.1999);
„Alături de Grigore Vieru şi Leonida Lari, Nicolae Mătcaş întregeşte treimea poeţilor basarabeni care-şi deversează unda lirică în marele fluviu de poezie care curge prin ecluzele Coşbuc, Goga, Blaga, Voiculescu, Pillat, Gyr, Păunescu, Ioan Alexandru, fertilizând sensibilitatea şi conştiinţa românească, greu încercată,în ultima vreme, de asaltul ideologiilor şi politicilor integralisto-globaliste” (Tudor OPRIŞ // Tribuna învăţământului, nr. 686, 17-23 mart. 2003).
Numeroase poeme de N. Mătcaş au fost preluate de publicaţii periodice ale românimii din teritoriile învecinate sau înstrăinate (Banatul Sârbesc, Nordul Bucovinei) precum şi ale diasporei române din Europa de Vest, America, Australia, inclusive în versiunile electronice ale unor astfel de ziare şi reviste. Iată că, în aceste trei ipostaze, Nicolae Mătcaş nu numai că s-a manifestat excepţional, dar şi-a putut găsi rostul suprem, cel mai frumos şi cel mai eficient al existenţei sale.
Continuare…
”Nicolae Mătcaş este un ostaş devotat al limbii române, un bun cunoscător al ordinii ei interioare şi al legităţilor de dezvoltare a ei şi un fin preţuitor al inegalabilelor ei frumuseţi, un sincer admirator al farmecului irezistibil ce caracterizează graiul nostru (…). Cuvintele aparent simple, poate chiar banale pentru un neiniţiat, sînt văzute ca nişte continente sentimentale, felul acesta de a le percepe transmiţîndu-se şi cititorului (…).
Înarmat cu o gamă întreagă de procedee poetice, avînd un simţ ales al cuvîntului, Nicolae Mătcaş, deşi vine mai tîrziu decît semenii săi la „ospăţul poeziei“, apare tumultuos, plin de vervă, de energii interioare neexplorate, de iluzii pe care mulţi nu le mai au”. (Anatol Ciocanu, „Glasul naţiunii“, nr. 4, 25 februarie 1998)

Un remarcabil savant-poet, Nicolae Mătcaş de Tudor Opriș:
art-emis.ro/cronica/cronica-literara

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Poezii de Veronica Micle

De-ai ști…

De-ai ști, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Și mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aș privi,
Vorbele s-ar înmulți.

Tu mi-ai spune una mie,
Eu ti-aș spune multe ție
Făr-de rost și chibzuire,
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

Pe-al meu gând…

Pe-al meu gând să fiu în stare
Eu cu lanţuri l-aş lega,
Şi de voie, de nevoie,
Poate s-ar astâmpăra.

Căci el fără de-a mea ştire
Pururea este pribeag,
Iar de-l cât văd ca la tine
A zburat iară cu drag.

Şi ce simt atuncia nu ştiu,
Însă eu gândului meu
De-aş putea aripi i-aş pune
Să-l ajut în zborul său.

Atat de frageda

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Poezii

Această prezentare necesită JavaScript.

4 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Poezii pentru azi

Pasărea sfântă
Întruchipată în aur de sculptarul C. Brâncuşi

În vântul de nimeni stârnit
hieratic Orionul te binecuvântă,
lăcrimându-şi deasupra ta
geometria înaltă şi sfântă.
Ai trăit cândva în funduri de mare
şi focul solar 1-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întâielor ape.
Pasăre eşti? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ţi-am zice, potir fără toarte,
cântec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.
Dăinuind în tenebre ca în poveşti
cu fluier părelnic de vânt
cânţi celor ce somnul şi-l beau
din macii negri de subt pământ.
Fosfor cojit de pe vechi oseminte
ne pare lumina din ochii tăi verzi.
Ascultând revelaţii fără cuvinte
subt iarba cerului zborul ţi-1 pierzi.
Din văzduhul boltitelor tale amiezi
ghiceşti în adâncuri toate misterele.
Înalţă-te fără sfârşit,
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi.
(Lucian Blaga)

Identificare

Nu, nu este numai câmpia aceasta
Îmbătată de lumină
Străbătută de tainice zămisliri
Nu sunt doar munţii aceştia
Martirizaţi sub destinul înălţimilor
Nici neliniştea apelor
Răsfrântă peste ecourile triumfale
Sau miracolul săpat
În tainice, foşnitoare păduri
Nici doar cerul ocrotit
De izvorul seninului
Ci mai este şi plaiul
Pe care
Tâmpla vremii l-a vrut leagăn
Nemuririi lui Decebal
Şi bulgărele acela
Din cremene
Înfirbântat cu ideal
Sub însemnele tăriei
Purtat de Bălcescu la Palermo
Şi gândul stăpânitor peste mâna ce cioplea
La Paris
Coloana infinitului, purtată în ascuns
În sufletul lui Brâncuşi
Sfântă comoară, turnul veşniciei noastre
Stâlp casei şi legătura cu cerul
Mai sunt şi păsările măiestre
Izvodite din lumină
Pentru zbor, spre Paradis
Înlţându-se
Stol acum ridicându-se
Pe cer deschis
Din toate colţurile pământului
Unde sunt plecaţi cei născuţi aici
Din care ţâşnesc gândurile lor
Ale Paznicilor
La intrarea şi rămânerea în vis.
(Elena Armenescu)

Omul din Hobiţa

Cu ciocanul şi dăltiţa,
Brâncuşi, omul din Hobiţa,
sculptează-n mijlocul verii,
din piatră, masa tăcerii.
Modelează-apoi granitul
şi sculptează infinitul.
Ridică-n calea vântului
o poartă a sărutului.
Pleacă-n zbor, din mâna lui,
departe, în zarea-albastră
Pasărea văzduhului,
să ducă-n lume, arta noastră.
(Dumitru Delcă)

3 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Din poeziile lui I.L. Caragiale

Triolete simboliste

Pornind din vremuri de demult
Un glas de trâmbiţă mai sună,
Şi-aşa de drag mi-e când l-ascult
Pornind din vremuri de demult.
În al vieţii trist tumult
Şi-n dragostea-mi inoportună,
Pornind din vremuri de demult,
Un glas de trâmbiţă mai sună.

***
Apocaliptica gândire
De azi e înţeleasă mâni;
Tiranilor, ce prevestire!
Le cad topuzele din mâni!
O apă-ntreaga omenire,
Nici robi de-acu şi nici stăpâni:
Apocaliptica gândire
De azi va fi-nţeleasă mâni!

Iarna
Primăvara

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Poezii

Anamneză

Puterile cuvântului le ştiu
şi nu de-acum şi nici de prin aproape,
ci de pe când mi se purtau pe ape
în oglindirea cerului sălciu,
precum in deltă duhul dimineţii
închipuie icoane din nimic,
în pelican se’ncuibă şi’n chitic
şi’ngreunează cimbrii şi scaieţii.
Rostesc şi totul se preface’n rost:
Ologul zburdă, ciungul vă mângâie,
vă’mbrăţişaţi cu cel mâncat de râie,
lunatecul surâde’n adăpost,
aude surdul, orbul vede, sfinte
vi-s târfele cetăţii, prin ce spun
se’ntoarnă osândiţii din surghiun,
cuvântul meu răzbate şi’n morminte.
Uimiţi, voi credeţi că scornesc minuni
ca să-mi arăt puteri nepământene.
Minunea, vai !, e numai pentru lene.
La spaime sacre când veţi fi imuni?
Sunt om ca voi, dar om încuvântat.
Miracolul e fapta mea cea bună.
De-acum nici o durere n’o să spună
că mi-a cerut un leac şi nu i-am dat.

Axion

M’apropii de tine cu dulce sfială,
ca aburul gliei de slava domoală,
şi cumpăn văzduhul ca norul stingher,
uşor pentru humă, prea greu pentru cer.
Mă bucur de tine cu dulce cântare,
ca scoica’ntr’o undă, ca roua’ntr’o floare,
că numai prin tine suflarea-mi scânteie
a opta lumină pe reci curcubeie.
Mă mântui prin tine cu dulce minune,
cum gândul nu ştie, cum graiul nu spune,
cum numai oglinda făptura mi-o’ngână,
cu-o faţă’n lumină, cu alta’n ţărână.
Si cântu-te, Doamnă, cu dulce uimire,
cu inima prinsă pe strună subţire,
ca steaua’ntr’o rază, ca măru’n parfum,
cercând veşnicia pe clipa de-acum. ”

de Bartolomeu Valeriu Anania

9 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Și dacă…

foto 5

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

de Mihai Eminescu

Angela Gheorghiu – Si daca ramuri bat in geam

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei