Acasă » Articole etichetate 'poezii'

Arhive etichetă: poezii

Reclame

Invitație

Prietene, de vii în ţara mea
Şi vrei să afli totul despre ea,
Ascultă-o rapsodie de Enescu,
Citeşte un poem de Eminescu,
Priveşte „Pasărea Măiastră”,
Ori mergi la marea cea albastră,
Contemplă „Gânditorul” din argilă,
El în istorie e prima filă!
Admiră cerul, de-i senin ori înnorat,
Spre el drapelul ţării mele-i înălţat.
Urcă pe munţi, coboară spre câmpii
Şi prinde-te în jocuri de copii.
Mănâncă borşul românesc cu cimbru
Şi calcă rar pe urme vechi de zimbru.
Intră să vezi o veche mănăstire
Şi sufletul ţi-l umple de iubire.
Prietene, de vii în ţara mea,
Aş vrea să afli multe despre ea;
Te voi primi cu pâine şi cu sare,
Venirea ta va fi o sărbătoare!

de: Gheorghe Vicol

Reclame

O gândire deschisă spre toate orizonturile

„N-am să-mi iert niciodată că nu mi-am notat spusele lui, truvaiurile, salturile unei gândiri deschise spre toate orizonturile, luptând permanent cu tirania şi mediocritatea evidenţelor, gândire însetată de propriile ei contradicţii şi parcă îngrozită că ar putea izbândi.” Emil Cioran despre B. Fondane (Exerciţii de admiraţie)

„Pentru spiritul poetului mistuit de pasiunea cunoaşterii, existenţa elementară, vegetativă, nu poate fi o soluţie: un nou spaţiu se cere deci inventat. Fundoianu prelungeşte astfel o temă deja consacrată de simbolismul din care el însuşi se desprinsese. O face însă cu o energie nouă şi cu o cutezanţă a expresiei trădând o altă vârstă a poeziei.” Ion Pop
Sursă citate

În 15 noiembrie 1898: S-a nascut la Iasi, criticul, eseistul, poetul și teoreticianul literar franco-român de etnie evreiască, B. Fundoianu, alias Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler [ortografiat și Wechsler]).
În 1923 se expatriază, stabilindu-se la Paris, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români și publică constant în revistele de avangardă din România, Integral, Unu, sau Contimporanul.
De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieții și dedicat „virtual” lui Ion Minulescu, „primul clopotar al revoltei lirice românești”, intitulat Priveliști, îi apare în 1930, după plecarea din țară.

A tradus în franceză versuri din creația lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu.

În timpul ocupației germane a Franței este arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunț cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închiși în lagărul de la Drancy, de unde câțiva prieteni, între care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul său, Exerciții de admirație, Stephane Lupasco, Paulhan, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei, care nu avea încă cetățenia franceză.
Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa, Lina. Ei au fost deportați la Auschwitz în mai 1944. Urma Linei s-a pierdut, iar Fondane va muri după câteva luni, la 2 octombrie 1944, la Birkenau.

Creația poetică originală franceză a lui Benjamin Fondane a fost adunată în volumul antologic Le mal des fantômes (1980), titlul fiind ales chiar de autor și trimis soției sale, Genevieve, prin intermediul unei scrisori testament, scrisă în lagărul de sortare a evreilor de la Drancy. Scrisoarea aceasta conținea indicații precise asupra modului în care trebuia editată opera sa. Acest volum antologic a fost publicat târziu, după dispariția lui tragică, alcătuit din câteva cicluri separate de versuri Ulysse, l’Exode, Titanic, Au temps de poème, Poèmes épars.
Sursa: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/15/ziua-de-15-noiembrie-in-istoria-romanilor/
Alte surse:
http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/premiul-de-excelenta-b-fundoianu-benjamin-fondane
https://fondane.net/

Dorm florile

Dorm florile uşor în pluşul moale
Al nopţii ce se mistuie şi moare,
Iar licurii de rouă-n cupe clare
Au scânteieri fugare de opale.

Şi risipit în straturi şi în oale
Norodu-ntreg de flori mirositoare
Îşi profilează-n noaptea visătoare
Conturul zvelt al trupurilor goale.

Un crin suspină-n somn; apoi se-nclină
Extatic, în cascade de lumină
Ce se scoboară blândă dinspre astre.

Şi dintr-atâtea cupe-nlăcrimate,
Aromele se-nalţă val, furate
Dintr-un buchet suav de flori albastre.
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Benjamin+Fondane

Femeie luminoasă…

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.

Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Benjamin+Fondane

Cuvânt de miere și alint

O dulce, tandră mângâiere,
cuvânt de miere și alint
e limba română cu al ei cânt
și a poeziilor cu a versurilor adiere.

Are lumina cuibărită în cuvânt,
un dar ceresc în vorbă și în scriere
ce din lăstarul iubirii prin scânteiere
din seva veche a pornit cu sfânt cuvânt.

Privirea-i luminoasă n-are bariere
are surori întru cuvânt și simțământ,
se întâlnesc, se bucură, și-n legământ
cu pagini aurii fac să dispară frontiere.

Lumina din credință și cultura
susțin cuvântul și îi dau măsura.

© Georgeta R.M.

Clipe poetice cu parfum de flori de tei

Gând de iunie
cu teii plini de floare,
copacul simbol.

*****

Teii vechi din Bucovina
înfloresc și în poezii
izvorăsc din ei lumina,
teii vechi din Bucovina.
Cânt, poem nasc din tulpina
ocinii, o știu toți barzii,
teii vechi din Bucovina
înfloresc și în poezii.

© Georgeta R.M.

Citind “Fat-Frumos din tei” și “Povestea teiului”, două povești de iubire, cuprinse în versuri nemuritoare după cum au fost considerate și în:
https://www.literaturadeazi.ro/rubrici/un-vers-de-eminescu/flori-de-tei-el-are-n-paru-i-14213
descoperim spiritul teiului sacru care se confundă cu însăși natura care-l înconjoară, tei care a inspirat mulți poeți îndrăgostiți de opera eminesciană :
”Sara vine din arinişti,
Cu miroase o îmbată,
Cerul stelele-şi arată,
Solii dulci ai lungii linişti.

Dar prin codri ea pătrunde
Lângă teiul vechi şi sfânt,
Ce cu flori pân-în pământ
Un izvor vrăjit ascunde.

Îngânat de glas de ape
Cânt-un corn cu-nduioşare
Tot mai tare şi mai tare,
Mai aproape, mai aproape;

Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea, sunând din valuri –
Sus în codri de pe dealuri
Luna blândă ţine strajă”.
(Povestea teiului)

” Şi dacă se întâmplă pe tine să te văz,
Desigur că la noapte un tei am să visez.
Şi dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,
Desigur toată noaptea visez la ochii tăi.”
(catren de Mihai Eminescu din Corespondenţă Mihai Eminescu – Veronica Micle)

De altfel teiul apare în multe poezii eminesciene: Luceafărul (Sub șirul lung de mândri tei), Dorința (”în păr înfiorate/Or să-ți cadă flori de tei” sau “Adormind de armonia/Codrului bătut de gânduri,/Flori de tei deasupra noastră/Or să cadă rânduri-rânduri.”), Scrisoarea IV (tei cu umbra lată și cu flori până-n pământ), ș.a.
Ambele poezii au în esență tema iubirii, a dragostei, dar teiul, teii locului natal al poetului, teii din Cernăuți, Iași, din Bucovina, au devenit un simbol, au căpătat o aură proprie găsindu-și un loc special în poeziile românești, marcate de amprenta eminesciană (de parcă în teiul lui Eminescu s-a concentrat iubirea unui neam întreg), ca un omagiu adus Eminescului:
„Teii vechi din Bucovina/ Te-au văzut, te ştiu, te simt / Şi-nfloresc a câta oară / Prin pădurea de argint” (Vasile Levițchi).

”A înflorit argintu-n ramuri,/parfum de tei îmbată satul,/s-au ridicat a noastre neamuri/Zicând că le-a sosit veleatul” (Scrisoare de răzeș, lui Eminescu de Pavel Corutz)

”Șoapte de dragoste și adieri de vânt, frunzele de tei le aduc pe pământ” (Lacul lui Eminescu de Andrei Breabăn)

”Pe statuia învechită/Teiul crengile îşi apleacă,/Spiritul lui Eminescu/Veşnic viu, vine şi pleacă (…) Luna îi sărută ochii reci,/Teiul îi mângâie obrazul,/Spiritul lui Eminescu /Cântă versuri printre ramuri”
Sau:
* * *
Bate vântul printre ramuri,
Teii tremură la geamuri
Şi vorbesc de Eminescu;
Plopii străjuiesc aleea,
Luceafărul stăpâneşte
dragostea şi epopeea,
iar în lume poezia.
(Valeria Mahok)

”Plouă din Teiul lui Eminescu,/Plouă cu miere din faguri de stele,/Cerul lăcrimează de Luceferi,/Marea se întoarce în valurile grele”. (Marin Moscu)

”Din teiul eminescian am frânt un ram…
Ce sfânt balsam! Firească reverie!
Pământul tot… şi eu, eram un psalm
Şi era lumea imn de fericire”.
(Rodica Nicoleta Ion)

”Acum când vara îşi aşterne
Culoarea şi căldura ei
Eu mă topesc în amintirea
Parfumului din flori de tei”.
(Doina Bonescu)

Un alt exemplu este poezia ”Parfum de tei” care dă și titlul volumului Parfum de tei a lui Gheorghe A. Stroia care se constituie ca un adevărat crez artistic:
http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=177906
http://armoniiculturale.ro/2017/04/27/gheorghe-a-stroia-parfum-de-tei-trilingv-ro-fr-en/

În încheiere:

Un freamăt verde,
aripi fiecărui dor
teiul și codrii.
Îmi vor aminti mereu
chipul drag și versul tău.

© Georgeta R.M.

Cum era Magda Isanos

Trebuie să tindem mereu spre realizarea ideii de bine, generozitate şi frumuseţe, nici o operă literară nu poate trăi fără ele. Puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o trebuie s-o întrebuinţăm bine, încât în urma noastră arta să devină mai bogată şi oamenii mai buni. Magda Isanos

”Pentru ea, poezia în cele mai fericite expresii nu voia să încarce lumea, ci, dimpotrivă, s-o descarce … poezia ei în epocă a fost o rara avis, care nu se alinia cerinţelor la modă … Citeşti Magda Isanos şi nu mai ai nici o legătură cu tot ceea ce e contorsionat şi şocant” – Dan Stanca
Când citeai poeziile ei, necunoscând-o, nu puteai nici măcar bănui ce fire veselă avea: în versuri răsuna tristețe multă și gravă… Cum se împăcau aceste două fete? Lumina și umbra conviețuiau în totală armonie. Artist înnăscut, simțea că trebuie să se țină departe de sinceritatea impudică a confesiunii directe, de mărturisirea spontană și uneori necugetată, care mută povara pe sufletul altuia, relatându-și jurnalistic necazurile culese la cald și spuse de-a dreptul, sub formă de vești din infernul personal. Veselia diurnă îi filtra, dar îi și potența tristețea. Structurată în adâncime, ca o eclipsă, când între Soare și Terra se interpune Luna, iar sus se ivește „soarele negru al melancoliei”, Magda avea forța care se naște din echilibrul energetic al contrariilor. Știa din experientă că oamenii nu vor sã plângă, ci să râdă ori să fie mângâiați. Râsul, o altă fateță a hohotului de plâns, e mai greu de stârnit, iar a mângâia e un har pe care puțini îl au, de obicei doar aceia care au suferit. Din îmbinarea între râs vădit și plâns ascuns, izvora profundul ei farmec. Nu alesese calea egoistă și ușoară a celor care se gândesc doar la durerea lor, afișându-și nefericirea, în loc să-și menajeze aproapele. Ea făcea mai mult: încerca să-i vindece pe cei din jur de melancolia vieții, ca și cum rostul ei pe lume era să nu-i lase pe ceilalți să-și risipească lacrimile. Continuare aici

Poezii: http://www.isanos.ro/ro/magdaisanos/opera.html

Fără nume

O carte-mi tine-ades tovărăşie
Şi-a mai rămas pe rândurile ei,
Ca pulberea de soare străvezie,
Lumina unui gând din ochii tăi.
Stau astfel vremea fără s-o mai număr;
Mă-nşală visul bun şi mă gândesc
Că-mi urmăreşti lectura peste umăr,
Şi, dacă taci, e pentru că citesc.
http://poetii-nostri.ro/magda-isanos-fara-nume-poezie-id-19749/

Pentru pace mă rog…

Pentru pace mă rog, pentru lucruri uitate
și pentru oameni din singurătate.
Un cerc vrăjit se-nchide în jurul lor.
Și fruntea îngheață, orele cobor,
spre zi, mai albe, orele cobor.
Mă mai rog pentru sîngele plin
de întuneric și spaimă, sînge străin,
nicicînd să nu fie vărsat pe pămînt,
unde morții aproape ca florile sînt.
https://yousef59.wordpress.com/tag/magda-isanos/

Dimineața

Vreau să descopăr lumea, niciodată
n-am crezut, cum spun poeții, că-i frumoasă.
Însă astăzi, cu lumină pieptănată,
dimineața mi-a intrat în casă.

Fumegam de somn, când am simțit
pașii cuiva lângă perete –
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.

Cu picioarele goale ea pășea,
în oglindă răsuna cristalul,
dimineața strămutase balul
fetelor-lumini în casa mea.

Și privind, eu mă gândeam: e bine
să fii tânăr când afară-i soare.
Zi frumoasã, îți voi pune legătoare
după gât și-o să te iau cu mine.
Din volumul „Poezii/Poésies”, 1996
http://www.isanos.ro/ro/magdaisanos/opera.html#12

Poezii – Nichita Stănescu

”Cuvintele sunt umbra de aur în conştiinţă a materiei”– Nichita Stănescu

Cântec de primăvară

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.

Gând 3

Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş
scrie. Pur şi simplu, n-aş crede şi… e o falsă
modestie să spui „domnule, eu scriu pentru că
iubesc poezia… da’ nu prea cred dacă am talent,
dacă n-am talent”. Eu cred foarte mult în
talentul şi în vocaţia mea, pentru asta mi-am
jertfit întreaga mea existenţă, ca să adaug, cu o
picătură în plus, sensibilităţii contemporane o
formulare mai nouă, mai adecvată etcaetera.

Alegerea culorii

Inima mea îşi alege culoarea
Ea îşi alege propria ei culoare, culoarea pe care-o avea încă de dinainte de a şti că o are.

Inima mea îşi alege culoarea cea fără umbră, cea nemişcătoare.
Cea care se vede chiar şi atunci cînd ţii pleoapele-nchise

şi – asemeni deplinului soare,
tot timpu-n el însuşi,
tot timpu-n afară,
în acelaşi loc
şi pretutindeni,
purtînd istoria lumii în fiecare rază
cum poartă frumosul ou de pasăre în el
istoria tuturor păsărilor
până la punctul solemn din care începe
istoria zborului
care poartă în el istoria mişcărilor toate
până la punctul solemn de unde
începe
istoria însăşi
a luminii.
Inima mea îşi alege culoarea
roşie, îşi alege
roşu vertical,
roşul pe care l-a pulsat
necontenit, roşul pur

hrană a gândurilor
roşul care s-a născut sânge
ca să devină idee,
care s-a născut pasăre
ca să devină zbor.
Roşu, roşu vertical
cascadă, pantă de deal
săltând din oul secundei
ovalul de ou,
şi înfăţişat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricând şi oriunde,
naştere, zestre
a lui
A FI schimbîndu-se în
ESTE.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/nichita-stanescu-autor-25/

Ion Pillat un poet în căutarea esenţei poetice a sufletului românesc

Academician, antologator, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român Ion Pillat s-a născut la 31 martie 1891 în București; este descendent, prin tată, al unei vechi familii cu sânge aristocratic, de boieri de țară din ținutul Fălciului, iar mama lui este fiica lui Ion C. Brătianu, cunoscutul politician Ion Brătianu, care a fost adesea evocat în poemele sale (Bunicul, Bunica). A rămas în conştiinţa publică literară ca o personalitate complexă cu rafinate şi vaste preocupări artistice căutând inspirație în poezia populară românească, pe care a considerat-o ”de o desăvîrşire artistică şi de o adîncime lirică neîntrecută, izvorul unei inspiraţii româneşti valabile”, fără să renunțe și la alte surse de inspirație literare, muzicale, sau din pictură, dar nu numai din acestea ci și din din experienţele călătoriilor făcute, oglindind o bogată erudiție.
Într-un registru inedit a explorat filonul prețios al naturii având ca arie de inspirație anotimpul toamnei în diverse chei, cu o dispoziție plină de fantezie, o mărturisire metaforică care ne dezvăluie atașamentul față de culorile toamnei cu paleta sa largă de semnificații, simbolică, în care atmosfera autumnală devine muzică de fond poetic în opera sa:
”Mi-am ctitorit viata pe dealurile toamnei.
Prin viile de aur ca banii dintr-o salbă,
Pe al colinei mele împodobit pieptar,
Închis-am fericirea în strimtul ei hotar
De nuci bogaţi în umbră, umbrind o casă albă”
.
(din Ctitorii).

Brumărel

Cu soarele azi galben ca fagurii de miere,
În jurul meu se-nchide un măr boltit de mere.

Din ram eu rup ca-n basme un rod de aur și
O, pom vrăjit de toamnă, nu poți să mă reții.

Prin ramuri desfăcute ușor de mîna mea,
Zăresc comoara viei și-odihna ei mă vrea.

Sub un butuc de viță rămîn culcat pe spate –
Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate.

În mîna iau ciorchina cu bob de chilimbar
Și o ridic spre soare, sus. Raza lui cu jar

Fantastic o pătrunde : un lampion aprins ;
Îi sug lumina dulce și focu-i m-a cuprins.

Beau soare. Dar un piersic cu brațul gol m-agață
Și îmi lipsește sînul, pietros și mic, pe față.

Eu îl sărut cu dinții, și poama lui cu sînge
Stropește pătimașa iubire ce o frînge.

O, toamnă, vrăjitoare mai tare decît moartea
La tine intru-n slujbă cît mă va ține soarta.

Dă-mi frunza ta ce sună cu galbenii din lună,
Dă-mi pe covorul foilor iar coborîtul oilor ;

Dă-mi în zăvoi sitarii, pe miriște ogarii,
Și peste zarea drumului, albastru, sulul fumului ;

Dă-mi în iatac sulfină, pe ceruri dă-mi lumină,
Și scîncetul cucoarelor pe liniștea ogoarelor ;

Și dă-mi un muc stufos, la umbră să stau jos,
Să scriu pe fruntea gliei tot calendarul viei.

Una din cele mai fecunde ipostaze ale creaţiei sale în care a căutat să redea esenţa poetică a sufletului românesc din care face parte, sunt Poemele într-un vers, care deși par să aibă o formă poetică austeră arată rafinament, erudiție, o autentică și valoroasă mânuire a metaforei în care descoperim frumusețea reflecției.
Aceste poeme au ca trăsătură principală concentrarea ideii poetice într-un vers ce pot induce o stare de meditaţie spre deosebire de poemele mai lungi unde ideea poetică este dezvoltată. Cititorul are posibilitatea să vină cu aportul său în interpretarea poemului devenind, într-un fel, coautor. În acest sens se apropie de poemele haiku japoneze.

Poeme într-un vers:

Arta poetică
Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.

Reîntoarcere
Am pribegit cu zeii, la oameni să mă-ntorc.

Ciocârlia
Din praştia câmpiei lumina cântă sus.

Marinarul
Din larg zăream pământul, pe ţărm privesc în larg.

Tinereţe
Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei.
Toamna copilăriei
Mireasmă de gutuie într-un iatac bătrân.

Poetul
Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod.

Păstorul
Cu fluierul la gură cum tace, codrul cântă.

Amintirea
La cuib, o rândunică prin suflet zboară lung.

Sfârşit de iarnă
Cocorii ţipă. Gheaţa din suflet mi se sparge.
Sursa: poezie.ro