Arhive pe etichete: portrete

Expoziția de grafică: ”Chipuri în timp – Inocență și înțelepciune”

Această prezentare necesită JavaScript.

Vernisajul expoziției itinerante de grafică: ”Chipuri în timp – Inocență și înțelepciune”, eveniment găzduit în incinta Muzeului de Istorie Suceava (8 – 24 August 2017), a oferit vizitatorilor prilejul de a aprecia și admira lucrările d-nei Aida Șușter Boțan (a abordat până în prezent grafică de carte, artă religioasă, pictură murală, vitralii) și ale fiicei sale Alexandra Calistru.
Lucrările expoziției, lucrări de grafică în cărbune și pastel reunesc portretele unor personalități de seamă, cu înaltă trăire ortodoxă, începând din perioada interbelică până în contemporaneitate.
Ținând cont că anul 2017 a fost declarat de către Patriarhia Română ca Anul comemorativ Iustinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în perioada comunistă, artista Aida Șușter Boțan prin această expoziție aduce un omagiu reprezentanților de seamă ale spiritualității românești cum ar fi: Dumitru Stăniloae, Ilie Cleopa, Sofian Boghiu, Iustin Pârvu, Adrian Făgețeanu, Paisie Olaru, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Petre Țuțea, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Nicolae Șteinhardt, Rafail Noica ș.a. după cum veți descoperi din imaginile de mai sus sau vizitând expoziția.
Tema o reprezintă împletirea valorilor neamului – trăirea creștin-ortodoxă, tradiția și cultura română ca măreție morală și bastion al identității naționale. Alături de artista Aida Șușter Boțan a expus și fiica sa, Alexandra Calistru cu portrete în cărbune.
Prezentarea expoziției a fost susținută de dr. Valeriu Gavrilovici, medic și președinte APOR Filiala Suceava, Pr. arhim. Vartolomeu Chira de la M-rea Sf. Ioan cel Nou, Pr. Ioan Irimia de la biserica Sfânta Înviere și artiștii plastici mai sus menționați. Vernisajul s-a încheiat cu un recital de muzică și poezie:
http://www.youtube.com/watch?v=NrvACFtHduI

Scrie un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Chipuri de Nicolae Grigorescu

La icoană!
Iubire, sete de viaţă,
Tu eşti puterea creatoare
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile în soare.
(…)
(Al. Vlahuță)

Grigorescu a făcut puține portrete, în ințelesul obișnuit al cuvântului. Lucrările de atelier, în genere faptul de a sta pironit în aer închis, pentru acest mare iubitor de spațiu și de libertate erau ca un început de robie. Când însă găsea o figură seducatoare, profund caracteristică, fie ca tip al unei rase, fie ca expresie personală a unui suflet, atunci își uita de farmecul peisajelor, și toată puterea lui de adâncire, de ultravedere a lucrurilor se concentra cu pasiune asupra figurii omenești. În acest larg înteles al cuvântului am putea spune c-avem de la el sute de portrete.

Această prezentare necesită JavaScript.

Grigorescu și-a început arta lui zugrăvind chipuri omenești. Acesta e și începutul picturii. Atât e de adevarat că arta omenirii iși rezumă istoria în viața fiecărui ales al ei: în cei dintâi sfinți de pe iconițele pe care le vindea la obor nu se poate să nu se fi strecurat ceva din aerul familiei lui; cum, aproape instinctiv, a pus mai tarziu, în serafimul de la Zamfira, chipul fetiței care-l privea de pretutindeni cu marii ei ochi mirați. Era firesc, dar, ca acest profund observator al jocului de linii și de colori pe care-l fac formele în spațiu să se simtă atras de misterul figurii omenești, de cea mai înaltă și mai expresivă întrupare a vieții. Din câte lucruri poate să facă mâna omului, nimic nu-i așa de minunat ca un portret. Într-un bun portret e ceva din puterea lui Dumnezeu. (…)
L-au ispitit mai ales figurile gânditoare, discret gânditoare. Privirile încărcate de pasiune, expresiile alarmante, atitudinile obositoare, teatrale, îi displăceau pentru caracterul lor trecător, pentru lipsa lor de adâncime, de armonie și de naturaleță. Se fac mai ușor de obicei. Dar nu dau ceea ce se numește „un portret frumos”. Adecă un chip viu, nu al unei stări sufletești, ci al unui suflet. Cel care pozează nici nu se prea gândește la ceva hotărât în momentul acela, când tocmai ar trebui să aibă-n ochi lumina unei cugetări. Artistul are darul de a trage din adâncimile misterioase ale vieții lumina aceasta și a o răspândi pe toată figura, în toată ființa vizibilă a modelului. Și nu lumina unui anume gând, ci sinteza, timbrul sufletesc, mai lămurit, felul de a gândi al unei ființe. Prin aceasta, mai mult decât prin trăsăturile ei, o figura se deosebește de celelalte. Chiar și acolo unde Grigorescu are nevoie de-o figură mai mult decorativă decât expresivă, adânca lui iubire de adevăr și pasiunea lui de a fixa viața formelor îl fac să privească dincolo de pitorescul liniilor.
Fragment din Chipuri de Alexandru Vlahuță

Grigorescu sincer și simplu

Casa în care Nicolae Grigorescu şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, devenită muzeu memorial

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

195 de ani de la nașterea pictorului Gheorghe Tattarescu

Gheorghe M. Tattarescu (octombrie 1820, Focşani – 24 octombrie 1894, Bucureşti) – pictor. A fost nepotul pictorului de biserici Nicolae Teodorescu (născută 1786), la care, după moartea părinţilor săi, în 1826, va locui şi cu care va începe să înveţe pictura bisericească. De la Focşani se vor muta la Odobeşti, unde îşi ajută intens unchiul la pictarea bisericilor. Din 1831 unchiul său înfiinţează şi conduce o şcoală de pictură bisericească, la Buzău, unde se înscrie şi Tattarescu la vârsta de 11 ani. Se va muta pentru un timp la Bucureşti pentru pictarea Mitropoliei (până în 1837), la care îşi aduce o contribuţie însemnată.
După absolvirea Şcolii de la Buzău, Tattarescu începe să picteze pe cont propriu, îndeosebi biserici. Este remarcat şi va fi sprijinit pentru a pleca la Roma să-şi desăvârşească studiile (1845), unde va rămâne 6 ani. Va studia cu Natale Carta, Giovani Silvagni şi Gaglierti. Execută desene, copii după picturi celebre, portrete şi icoane, pe care le trimite în ţară. Influenţat de revoluţia de la 1848 realizează tabloul Renaşterea României care este expus la Roma, în 1850, şi în alte capitale din Europa, inclusiv la Bucureşti, tablou care-l va face pe artist celebru şi cunoscut. Vizitează Grecia (1850), apoi merge la Paris (1851), Londra, Haga, Bruxelles, Berlin, Viena şi Brussa. Revine la Bucureşti în 1852. Este numit pitar (rang boieresc) de către Domnitorul Ştirbei. Pictează biserica Zlătari (1853) şi apoi începe să fie solicitat şi la alte biserici (Cetăţuia, Oteteleşeanu, Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Bistriţa şi altele). Nu renunţă la pictura de şevalet şi se va remarca prin portrete (Nicolae Bălcescu, Familia Creţulescu etc.), compoziţii, peisaje.
Organizează la Bucureşti un gen de şcoală de pictură (iniţial particulară) pentru elevii care-l socotesc maestrul lor, apoi va ajunge directorul ei. Va fi numit şi profesor la liceul Matei Basarab din Bucureşti. Participă alături de A. Odobescu, C. Bolliac, Dim. Papazoglu şi A. Pelimon la alcătuirea unui Album naţional, unde vor fi transpuse în desene (36) imagini de monumente, costume naţionale etc., dintre care unele vor fi pictate de el ulterior. Împreună cu pictorul Th. Aman şi P. Alexandrescu obţine aprobarea înfiinţării primei şcoli de arte frumoase (15 martie 1861), care se va deschide la 14 decembrie 1864. Tattarescu va fi numit profesor, iar Aman, director. Pentru şcoală redactează lucrarea Studii folositoare asupra proporţiilor corpului uman şi desene după cei mai celebri pictori (1865).
Participă la organizarea unei expoziţii universale, la Paris (1867) şi la Expoziţia internaţională de la Viena (1873). Continuă să picteze şi să deseneze şi expune la Expoziţia artiştilor în viaţă. Primeşte comanda executării picturilor la Mitropolia din Iaşi, după care călătoreşte la Kiev, Moscova şi Petersburg. După moartea lui Aman conducerea Şcolii de Arte Frumoase îi este încredinţată lui Tattarescu de unde va demisiona în 1891, fiind bolnav. Moare în 1894, iar soţia în 1915. Nu a avut copii. Tattarescu este considerat, în arta românească, a începuturilor ei din secolul XIX, ca un prim precursor al transformării picturii religioase, de stil bizantin, într-una realistă, de tip renascentist, pe de o parte, iar pe de altă parte se afirmă ca un iniţiator al picturii alegorice realist-romantice-patriotice şi ca un militant activ pentru înfiinţarea primei şcoli de arte frumoase şi a unei pinacoteci a artei naţionale.
Ca pictor de biserici, în afara faptului că a avut o activitate extrem de intensă, realizând numeroase picturi de mare importanţă şi frumuseţe plastică, aşa cum este pictura de la Mitropolia din Iaşi, a transformat stilul pictural al înaintaşilor săi, imprimându-i un profesionalism avansat şi realist, un meşteşug temeinic şi dorinţa, prin exemplificări, de a apropia cât mai mult pictura religioasă de cea de şevalet, ca în pictura Răstignirea. A umanizat, astfel, pictura religioasă veche. Dar, în afară de pictura bisericească, unde rămâne figura cea mai reprezentativă, Tattarescu s-a remarcat şi ca pictor portretist, realizând numeroase portrete, dintre care unele sunt adevărate documente istorice autentice şi de caractere psihologice: portretul lui Nicolae Bălcescu (singura imagine autentică), portretul Generalului Magheru, portretul Arhimandritului Tigoreanu etc.
Alături de portret, Tattarescu a dezvoltat tabloul alegoric patriotic, pictura istorică şi desenul documentar sau de compoziţie preparator pentru picturi. Ca pictor profesor, Tattarescu şi-a adus o însemnată contribuţie în promovarea unor generaţii de tineri artişti. Tabloul care l-a făcut celebru a fost Renaşterea României, un tablou alegoric cu semnificaţii profund patriotice şi realiste şi totodată de bună calitate picturală. Acelaşi efect l-a avut şi tabloul Unirea principatelor, un rezultat al evenimentului istoric, tablou rămas ca cea mai autentică imagine a reflectării unirii celor două principate. Privit istoric, Tattarescu se înscrie în pleiada de frunte a primilor pictori care au contribuit la eliberarea picturii de canoanele tradiţionale şi la îndreptarea ei spre pictura modernă.

Sursa: crispedia.ro

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei