Acasă » Articole etichetate 'primăvara'

Arhive etichetă: primăvara

Alean

De Ziua Dorului,
popasuri poetice, la an de răscruce
într-o drumeție
spre universul poetic blagian,
când încă este primăvară.

© Georgeta R.M.

Dorul
Alean și amintiri ce torc poezie
Alean

Haiku

 

 

 

 

 

 

 

Sub soare vernal
strănută primăvara
spre zâmbete flori.

© Georgeta R.M.

De primăvară

Gândurile, cuvintele și zâmbetele
ce au umplut acest poem spre bine
fac parte din primăvara care vine
să țină de senin în toate clipele.

Totul depinde de noi, de clarviziune ce susține,
lumea pare fragilă și astfel par zilele,
depinde de noi cum vedem culorile
în dragostea de semeni, de glie, de mâine.

Privind copacul cum spre cer își înalță brațele-
iubire de lumină, în verde și flori deține
răspunsul, la felul de a fi sincer cu sine
și în el se odihnesc și cântă fericite păsările.

Să fie senină primăvara ce vine
cu dragoste de semeni, de glie, de mâine.

© Georgeta R.M.

Șirag de mărgăritare (apelative) ale dragostei: Drag, Drăguţ, Dragoş, (Descălecătorul), Drăgălina, Drăguliţă, Dragomir, Dragomirna, Dragobete

Azi e zi de Dragobete
cu dor mare după fete.

Dragobete-i un flăcău
coborât de pe Ceahlău.

E frumos, semeț și-i dac,
cu drag fetele îl plac.

Are zâmbetul șăgalnic
și din fire e năvalnic.

În suflet are o comoară,
dar curat de primăvară,

cu rost pe acest pământ:
de iubire, drag și cânt.

Și până la mărțișor
leagă în inimi dor cu dor.

© Georgeta R.M. (Dar curat de primăvară)

 

În tradiţia populară românească, Dragobetele este Ziua îndrăgostiţilor. Prilej de bucurie şi bunăstare. Dragobetele este una din cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Numit şi Cap de Primăvară, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele este sărbătoarea dragostei, având la origini obiceiuri şi datini străvechi ale poporului nostru. Se ţine pe data de 24 februarie, considerată data la care natura se trezeşte din somnul iernii. Denumirea de Dragobete ar proveni de la cuvintele dacice TRAGO (ţap) şi PEDE (picioare). După creştinarea dacilor Dragobetele a devenit un simbol al dragostei curate, ataşamentul, cuplului durabil. Dragobetele este un tânăr – mire împodobit cu o mantie de raze ţesută din străfulgerarea bucuriei divine. DRAG – cuvânt dac, ce semnifică „chip frumos”, „chip de lumină”, plăcut spiritual. BETEL – cuvânt dac, ce semnifică „casa lui Dumnezeu”, „cel ce locuieşte în Dumnezeu”, „Omul lui Dumnezeu”. Dragobetele se traduce prin „Chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tânărul frumos, ales”. Semnificaţia expresiei „din Casă spre Acasă exprimă naşterea prin tradiţii, prin credinţă, spre definire – întoarcere Acasă prin, în Dumnezeu, la mântuire”. Dragobetele era „peţitor şi protector al animalelor”, „naş cosmic” al păsărilor de pădure, căci toate găseau cu cale să se logodească la sfârşit de februarie – început de martie când îşi făcea şi el simţită prezenţa. Dragobetele era personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al romanilor, ce oficia în cer, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor, tradiţie care s-a extins treptat în rândul locuitorilor din sudul şi nordul Dunării. Conform legendelor, Dragobetele era fiul Babei Dochia, un bărbat frumos şi iubăreţ care oficia în cer nunta animalelor. Dragobetele este descris ca un tânăr voinic, frumos şi cumsecade, care inspiră fetelor şi femeilor încredere şi dragoste curată. În popor se credea că numele Dragobete înseamnă a iubi,a fi îndrăgostit şi a fi beat de dragoste. Dragobetele este zeul dragostei şi a bunei dispoziţii, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet. De Dragobete se credea că se logodesc păsările cerului. Era şi perioada când toate animalele, sălbatice sau domestice, intră în perioada ritului de primăvară. Toată natura se pregăteşte să renască. Ursul iese din bârlog, păsările…

view original post

Ninge cu fulgi mari și deși…

Din geana dimineții caut soare
obișnuită să văd că râde a primăvară
și îi găsesc lumina pătrunzătoare
prin norii deși, grei, plini de iarna
ce parcă uitase să ne mai arate haina
ei cea albă, rece și frumoasă.
De ce te-ai răzgândit?
Să fie gândul sau cuvântul
sau zâna primăvară nu s-a gătit
să fie primăvară?
De o fi una, de o fi alta,
de Mărțișor, haina de flori e gata
și-n ziua poeziei când gândul în cuvânt
înflorește, în aprilie
apriluri o să învie…

© Georgeta R.M.

♡ It’s Snowing

Gânduri

Citind, rostul ascuns
al cuvântului
când îl aflăm
ne bucurăm
precum copiii.

***

Iarna, mie nu-mi pare grea
și în ea înflorește ceva,
la fel ca și primăvara,
doar că florile ei
sunt nevăzute.

***

Încurajarea, îmbrățișarea
sunt și ele chei,
spre căi de primăvară
pline de nădejde
și din merindea vieții.

© Georgeta R.M.

Anotimpuri… în cuvânt

Primăvara e un cuvânt
plin de stele și de cânt,
e o putere trainică
de nădejde tainică
din împărăția dragostei,
cu uimirile copilăriei
de verde, de culori, de viață
cum e lumina dis de dimineață.

***

Vara e un alt cuvânt
plin de miere și alint,
de o putere dornică
dată de exuberanța rodnică
venită din raiul cel ceresc
și să vedem cum toate cresc,
ca ziua să ne o însenineze
și noaptea să ne regenereze.

***

Toamna este un alt cuvânt
plin de arome și de vesel cânt
despre lumini, iubiri și daruri,
o strălucire în cer, în zboruri,
și are înțelegeri diferite,
cum sufletul o trăiește, așa transmite,
un andante melancolic, grațios
sau cântul viei în mustul delicios.

***

Iarna e un cuvânt ce pare greu
dar cu ninsoare de iubire e ușor mereu
și cu sclipiri de geniu în poezie
iarna devine cunoaștere și armonie,
îmi arată o sete de cuvinte,
la ce din viață să luăm aminte
și căutând prin cărți și internet
să descoperim istorii și povești de preț.

© Georgeta R.M.