Arhive pe etichete: România

Pe cerul zilelor de vară

Ștefan cel Mare – statuie ecvestră – Suceava

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe cerul zilelor de vară
cel știm atât de limpede, senin
un gând ce stăruie, se-nalță, zboară
mai mult ca în alte zile, să ne reamintim
azi, de al nostru Ștefan cel Mare și Sfânt
trimis cu o misiune sacră pe pământ
întru cuvântul românesc, străvechi,
pornit din Dacia, vechiul trunchi,
cu roade peste veacuri, s-a oglindit
în întregita Românie, în fapt și spirit.
Azi în an de Centenar recunoștință îi aducem
la ceas comemorativ, ne întoarcem
cu fața spre răsărit și-i zicem:
Să ne trăiești Măria Ta întru lumină
și cuvânt, căci zarea cu tine e mai senină.
Iubirea sa de neam și de moșie
a vindecat și ne-a trasat o linie
a vieții mult mai vie, cu sens –
învățături pentru întreaga Românie.
© Georgeta R.M.

Mihai Eminescu a avut un cult pentru Ștefan cel Mare, deși bucovinean, născut în Moldova lui Ștefan s-a simțit român pe deplin, rădăcinile neamului său geto-dac spunându-și cuvântul:
”…
Căci să știi, iubite frate,
Că nu-s codru, ci cetate,
Dar vrăjit eu sunt demult,
Până când o să ascult
Răsunând din deal în deal
Cornul mândru triumfal
Al craiului Decebal.
…”
Mușatin și codrul – II – Mihai Eminescu
https://poetii-nostri.ro/mihai-eminescu-musatin-si-codrul–ii-poezie-id-9422/

Epoca lui Stefan cel Mare – despre viața și faptele marelui voievod

Reclame

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

O sărbătoare de suflet, oriunde ne-am afla

Simbol vital și drag odor
este al nostru tricolor,
sărbătoare pentru suflet,
libertate și lumină în cuget.
de Georgeta R.M.

Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/ 1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie și este ”o sărbătoare de suflet” pentru toți românii.

Oşteanul şi drapelul

De demult, de tine, Taica
Îmi spunea mereu poveşti
Ca de steaua cea mai mândră
A oştirii româneşti…

Şi, pe cât mi-aduc aminte,
Pomenind numele tău,
Se-nchina precum se-nchină
Un creştin lui Dumnezeu

Şi-mi spunea că în altarul
Patriei, nu-i alt odor
Mai de preţ decât drapelul
Unui neam biruitor.

– Pânza ta, zicea bătrânul,
Cu grai blând şi mângâios,
E cinstită ca şi giulgiul
Sfânt al lui Iisus Hristos.

Şi-apoi, cică-n ţesătura
De mătase s-a-ntrupat
Cerul zilelor de vară,
Limpede şi nepătat,

view original post

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Semnificații

Zi luminoasă,
însemnătatea zilei
din România.
Independență, Blaga
uniți în Europa.

© Georgeta R.M.

Comentarii închise la Semnificații

Din categoria Motive pentru condei

Semnale simbolice de unitate ale provinciilor istorice care, în 1918, s-au unit cu România

Un important semnal simbolic este realizat la Suceava, Alba Iulia și Chișinău unde a fost realizată expoziția „Centenarul României Mari”, expoziție realizată de Muzeul Bucovinei în colaborare cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Muzeul Național de Istorie al Moldovei din Chișinău. Manifestarea urmăreşte informarea publicului asupra însemnătății istorice a Centenarului Marii Uniri cât şi prezentarea evenimentelor dedicate sărbătoririi Centenarului României – care vor fi organizate pe întreg parcursul anului 2018:
https://www.newsbucovina.ro/evenimente/218215/expozitia-centenarul-romaniei-mari-la-suceava-alba-iulia-si-chisinau
Și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava Unirea Basarabiei cu România este marcată prin mai multe manifestări după cum aflăm din știrile următoare:
https://www.newsbucovina.ro/evenimente/218447/unirea-basarabiei-cu-romania-marcata-la-usv-prin-mai-multe-manifestari-inclusiv-printr-un-spectacol-al-ansamblului-arcanul
https://www.newsbucovina.ro/evenimente/218407/spectacolul-unire-n-cuget-si-n-simtiri-dedicat-unirii-basarabiei-cu-romania-la-cinema-modern
Informarea publicului asupra însemnătății istorice a Centenarului Marii Uniri și în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii „I.G. Sbiera” din Suceava:
https://suceavalive.ro/conferinta-cu-tema-100-de-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania-la-biblioteca-bucovinei/
În contextul acestei zile, Patriarhia Română anunţă următorul program al acestei zile aniversare:
http://basilica.ro/100-de-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania-27-martie-1918-27-martie-2018/
Participanți activi la Actul Marii Uniri de la 1918, George Tofan, Ion Inculeț, Alexie Mateevici, Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu și Ion Pelivan și mulți alții, intelectuali ce din străvechea provincie românească a Moldovei din care faceau parte, Basarabia întreagă, Bucovina de Nord și Herța care acum ne sunt vecini datorită contextului istoric potrivnic, au contribuit la înfăptuirea măreţului act istoric al unirii Basarabiei cu patria-mamă. Astfel, cu gândul la Basarabia am aflat citind diverse articole pe aceeași temă de Basarabia de azi, în Basarabia de altădată, că pe 29 martie 2018, în şedinţa Consiliului Municipal din Suceava va fi citită Declaraţia de Unire a Sucevei cu Republica Moldova și de antologia „Basarabia de altădată (cu imagini de azi)”, realizată de Liviu Papuc şi Olga Iordache şi apărută la Editura Alfa, Iaşi, 2017, în perioada 1858-1939.
De asemeni tot în cursul lunii martie:
Comuna Putna a adoptat „Declarația de Unire” cu Basarabia în „Ierusalimul neamului românesc”:
https://www.monitorulsv.ro/Local/2018-03-24/Comuna-Putna-a-adoptat-Declaratia-de-Unire-cu-Basarabia-in-Ierusalimul-neamului-romanesc
Mesaj unionist de la Vicovu de Sus pentru Liceul „Mihai Eminescu” din Edineţ, Republica Moldova
https://www.monitorulsv.ro/Local/2018-03-24/Mesaj-unionist-de-la-Vicovu-de-Sus-pentru-Liceul-Mihai-Eminescu-din-Edinet-Republica-Moldova
Strășeniul s-a înfrățit cu orașul Slănic-Moldova din România:
http://hotnews.md/articles/view.hot?id=47862
De altfel tot mai multe localități din Moldova au semnat declarații de Unire cu România:
http://diez.md/2018/02/25/lista-tuturor-localitatilor-din-republica-moldova-care-au-semnat-declaratii-de-unire-cu-romania/

Comentarii închise la Semnale simbolice de unitate ale provinciilor istorice care, în 1918, s-au unit cu România

Din categoria Motive pentru condei

Zilele Mihai Eminescu

 

Prietenă poemului
și cu seninul curcubeu
dau curs condeiului;

prietenă poemului
omagiu Eminescului
aduc aici, acum, mereu,

prietenă poemului
și cu seninul curcubeu.
(Georgeta R. M. – Triolet)

 

Prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 s-a declarat ca ziua de 15 ianuarie să fie Ziua Culturii Naționale, zi care reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889), cea mai importantă zi din zilele de-a lungul anului când îl omagiem pe ”Luceafărul” poeziei românești. Nu suntem singura țară care am ales ca Ziua Culturii Naționale să fie aleasă în ziua nașterii celui mai reprezentativ poet(ă), scriitor(toare)… există precedente pentru această sărbătoare: Spania, Portugalia, ș.a.
Românii, în majoritatea lor, indiferent de locul unde se află, în țară sau în comunitățile românești (ale vechii noastre Dacii) care sunt în componența statelor vecine României, nu uită sărbătorile sufletului românesc:
”Însăşi vitregiile suferite astăzi ne-au dictat găzduirea lui „Eminescu ziaristul” la redacţia ziarului nostru, angajat într-o luptă perpetuă pentru apărarea fiinţei româneşti prin dăinuirea limbii materne. Ne este nemărginit de drag Poetul Eminescu, ne cuprind dulci fiori la recitirea fermecătoarelor pagini din proza-i romantică… Însă ca model de luptă, de verticalitate şi rezistenţă îl luăm pe Eminescu publicistul”(…) neuitând nici o clipă convingerea lui Mihai Eminescu: „Indiferent de frontierele care îi separau, românii sunt populaţia autohtonă în spaţiul geografic pe care îl locuiesc”. Sursa citat:
http://www.zorilebucovinei.com/news/show/2092/
considerându-l pe Mihai Eminescu Voievod al sufletului românesc și astfel opera și personalitatea marelui și dragului nostru poet, care a devenit suport sufletesc și păstrarea identității, reunește pe românii de pretutindeni care îi consacră gândurile, admirația și scrierile lor cele mai frumoase:
Mihai Eminescu va fi omagiat în Moldova:
http://ziarullumina.ro/mihai-eminescu-va-fi-omagiat-in-moldova-129766.html
dar și în Basarabia, azi Republica Moldova:
https://www.moldpres.md/news/2018/01/12/18000236
http://www.bnrm.md/index.php/biblioteca/despre-noi/noutati/1199-lansare-de-carte-mihai-eminescu-un-dumnezeu-r-nit
Festivalul literar „Mihai Eminescu”, ediția a XXVII-a :
https://suceavalive.ro/festivalul-literar-mihai-eminescu-editia-xxvii/
Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită, luni, la USV:
https://www.newsbucovina.ro/evenimente/212700/ziua-culturii-nationale-va-fi-sarbatorita-luni-la-usv
Zilele “Mihai Eminescu” – Premiul Național de Poezie “Mihai Eminescu”, ediţia XLIX:
http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/zilele-mihai-eminescu-premiul-national-de-poezie-mihai-eminescu-editia-xlix/
Zilele „Mihai Eminescu”:
http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/zilele-mihai-eminescu/

2 comentarii

Din categoria Motive pentru condei

Vizita de acum 25 de ani a Regelui Mihai la Mănăstirea Putna, altarul spiritual al neamului românesc

Dumnezeu să-l odihnească în pace !
”După 45 de ani de exil, Regele Mihai a petrecut primul Paști în România la Mănăstirea Putna. Regele Mihai I și Regina Ana au sosit sâmbătă, 25 aprilie 1992, pe Aeroportul din Salcea, unde au fost așteptați de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Pimen. Peste 5.000 de oameni s-au adunat atunci la Putna pentru a asista la Slujba Invierii alături de Majestatea Sa. Starețul Mănăstirii Putna, părintele Melchisedec Velnic, a organizat primirea Regelui. El își amintește cum Mihai I a ieșit pe balconul casei domnești a slăvitului voievod Stefan și a adresat un mesaj de iubire poporului român, că s-a închinat la mormântul lui Stefan și la icoana Maicii Domnului”.
Sursa: https://www.stiridinbucovina.ro/2017/12/09/vizita-de-acum-25-de-ani-a-regelui-mihai-la-manastirea-putna/

Venirea în țară a Regelui Mihai I în Paștile anului 1992

Comentarii închise la Vizita de acum 25 de ani a Regelui Mihai la Mănăstirea Putna, altarul spiritual al neamului românesc

Din categoria Motive pentru condei

Integrarea Bucovinei în cadrul României Întregite

Între marii patrioți români ai Bucovinei din secolul XIX și primele decenii ale secolului XX, alături de alți români care au activat intens pentru unirea Bucovinei cu România, s-au situat Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Ion Nistor, Doridemont (Dori) Popovici, Gheorghe Sârbu, Radu Sbiera, Max Hacman, Vasile Marcu, Octavian Gheorghian, Nicu Flondor, Ipolit Tarnavschi, Aurel Țurcanu, Cornel Tarnoviețchi, ș.a. care ”au luptat pentru unirea Bucovinei integrale cu celelalte două țări românești într-un stat național independent”, suflete de români a căror inimă a bătut neîncetat pentru valorile naționale, valori sacre, pentru ca adevărul să învingă și Bucovina istorică să se alăture celorlalte țări românești care au fost odată un singur trup, trup care de-a lungul secolelor a fost rănit și ciuntit dar cu toate acestea memoria a ceea ce au fost, ce sunt, iubirea de neam, au rămas nestinse în sufletul lor devenind figuri emblematice a luptei bucovinenilor pentru unire. Noi, urmașii lor suntem datori cu iubirea de neam, cu cunoașterea celor care s-au ostenit pentru reîntregirea neamului românesc și propășirea lui.
Iancu Flondor, cavaler al dreptății și moralității
Iancu Flondor, o viață în slujba dreptății
Sextil Pușcariu – contribuții esențiale la studiul limbii române și participant activ la unirea Bucovinei cu România
Ion Nistor – istoric și militant unionist bucovinean
Doridemont (Dori) Popovici, fruntaș al luptei pentru unirea Bucovinei cu patria mamă

„Rugă pentru dreptate”, melodia Laurei Haidău, care a adus lacrimi pe față la Cernăuți

Comentarii închise la Integrarea Bucovinei în cadrul României Întregite

Din categoria Motive pentru condei

Un vechi şi dintotdeauna pământ românesc

”De obicei, când se vorbeşte sau se scrie despre teritoriile româneşti anexate de Uniunea Sovietică în iunie 1940, sunt menţionate Basarabia şi nordul Bucovinei se uită astfel că, în acele zile tragice, România a pierdut şi ţinutul Herţa. Un inimos român – şi herţan! -, prof. dr. doc. Ion Gherman, s-a străduit, după decembrie 1989, să păstreze în memoria românilor acest colţ de ţară, având şi astăzi o populaţie covârşitor românească. Citez dintr-o lucrare a sa: „Ţinutul Herţa este un vechi şi dintotdeauna pământ românesc care, cu o suprafaţă mai mică de 400 km2, era situat în fostul judeţ Dorohoi, în partea de nord-est a României (Vechiul Regat)
Dintre herţanii de seamă, amintim pe Gheorghe Asachi, pictorul Artur Verona şi filologul Vasile Bogrea, a cărui erudiţie îi atrăsese admiraţia lui Nicolae Iorga.
Cum a ajuns ţinutul Herţa sub stăpânirea Uniunii Sovietice, întrucât el nu făcea parte din Basarabia şi nordul Bucovinei – specificate în textul notei ultimative sovietice din 26 iunie 1940 – ci aparţinea, aşa cum am arătat, Vechiului Regat, mai exact jud. Dorohoi?”
Continuare:
http://www.art-emis.ro/istorie/950-cum-a-ocupat-armata-rosie-tinutul-herta.html

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

Clipa Basarabiei

Moto
„A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiunii ruseşti. Numele Basarab şi Basarabia exista cu mult înaintea vremii în care acest pămînt devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă”.
(Eminescu, Opere X. Publicistică. Editura Academiei, 1989, p. 57).

„Deşteaptă-te, pămînt român! Biruie-ţi durerea, e vremea să ieşi din amorţire, seminţie a domnitorilor lumei!… Aştepţi oare, spre a învia, ca strămoşii să se scoale din morminte?… Într-adevăr, într-adevăr ei s-au sculat, şi tu nu i-ai văzut… Ei au grăit, şi tu nu i-ai auzit… Cinge-ţi coapsa ta, caută şi ascultă… Ziua dreptăţii se apropie… toate popoarele s-au mişcat… căci furtuna mîntuirei a început!”
(Alecu Russo, Cîntarea României, versetul 62).

„Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.” (Grigore Vieru)

De la inversarea, cu intenţie, a geografiei istorice, fapt posibil doar pe hartă şi în cabinetele diplomaţilor, se ajunge la fenomene de aculturaţie şi de colonizare (sau, într-o retorică mai nouă, pentru întreţinerea orgoliilor „celui tare”, a „sălbatecului modern”), la „ciocnirea civilizaţiilor”; dar şi la bătălia pentru triumful adevărului în temeiul documentului de arhivă, ca să se dea o umbră de speranţă majorităţii păgubite. Basarabia reprezintă un caz tipic în această privinţă, destinat să întreţină nu doar starea conflictuală, „ciocnirea”, ci vrajba şi înrăirea, căderea din starea de umanitate.
S-a început cu o minciună imperială, tratatul de la Lutk. (Se întîmpla, totuşi, dincolo de Nistru şi de seria de cetăţi de strajă, preexistente: Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă); s-a continuat, după un secol, printr-un rapt monstruos, pe măsură (la 1812), ca atacurile împotriva insulei de romanitate, „de la Nistru pîn’ la Tisa”, să capete forme dramatice, fiind vizată îndeosebi fibra etnică, situarea spaţio-temporală, jurisdicţia istorică, deprinderile cutumiare şi etice. Dezbinarea şi acapararea au fost legile de fier ale năvălitorilor colonializatori. Ei au reformulat datele realităţii milenare, pentru a da faţă convenabilă, însă
înşelătoare, ordinii impuse în folos propriu. Ce înseamnă Moldova versus Basarabia, decît o nemaipomenită contrafacere geo-politică, o sfidătoare siluire a adevărului? Moldova şi-a luat numele de la un rîu care-şi poartă undele pe o întindere de teren aflată „dincoace”; şi de la o legendă intrată în conştiinţa tuturor românilor. Între Baia şi Siret se cuprinde spaţiul de întemeiere şi de extindere a Moldovei lui Alexandru cel Bun, a lui Ştefan cel Mare, a lui Dimitrie Cantemir. Mişcarea întemeietoare de viaţă istorică şi culturală a pornit dinspre Carpaţi spre Nistru şi mai departe. Nu invers. Pe-atunci, ruşii abia se organizau în jurul Novgorodului, ajutaţi de suedezi; Kievul avea să se înalţe în spiritualitate abia o dată cu Petru Movilă, iar curtea ţaristă se putea făli, ceva mai tîrziu, să aibă în mijlocul ei un reprezentant al Academiei din Berlin, în persoana înţeleptului, dar naivului domnitor, Dimitrie Cantemir. Lucrurile trebuie spuse răspicat în litera lor. Şi tot aşa: ce înseamnă Moldova versus România?
Este o nouă şi diabolică intenţie de spintecare a trunchiului comun şi indivizibil, nu numai teritorial, de data aceasta, dar şi etnic, lingvistic, spiritual. După ce criterii îşi fabrică manualele istoricii si lingviştii din cabinetul comunistului şi românofobului Voronin? Nu ne rămâne decît să ne angajăm, în bătălia pentru adevărul istoric, cu cărţile pe masă, pentru a discuta coerent, cu măsură, temeinic şi în firea lucrurilor.
O astfel de carte doveditoare, de replică este, fără îndoială, Basarabia necunoscută, elaborată în mai multe volume, începînd cu anul 1993 („Universitas”, Chişinău şi continuînd: 1997, „Museum”; „Museum”, 2002; „Museum”, 2006) de energicul publicist şi om de cultură basarabean Iurie Colesnic. Ni se înfăţişează, pe mai multe sute, chiar mii de pagini, „o clipă” din viaţa Basarabiei, cea mai semnificativă şi impunătoare dintre toate. Ea corespunde momentului de iluminare şi de voinţă, cînd forţele autohtone şi patriotice au ascultat chemarea pămîntului, au înfiinţat Sfatul Ţării, în tradiţia vechilor domnitori şi au decis, „într-un glas” cu fraţii ardeleni, Unirea cu Ţara. Această „clipă” aurorală nu însemna numai redeşteptarea Basarabiei. Era şi „clipa României” reîntregite. Basarabia a dat prima tonul, cum se ştie, în mod decis şi în perfectă cunoştinţă de cauză, ca partea cea mai îndurerată şi cea mai încercată din fiinţa etnică. Atunci s-a cîntat pentru toţi românii Limba noastră, în chip de imn, de doină şi de rugăciune. Să se reţină: o poezie alcătuită de un preot, fiu de plugar. Şi să nu uităm: tot un basarabean a fost primul care a pus în frază şi în ton melodios imaginea de glorie şi de îndurerare a României. L-am numit pe Alecu Russo. El este unul dintre aceia care au lucrat cu meşteşug şi înţelepciune ca numele Ţării să intre în gînd şi în inimă. Şi tot el a salvat şi dăruit pentru memorie Mioriţa, „cea mai frumoasă epopee păstorească din lume” (cuvintele îi aparţin). Aşadar, „clipa Basarabiei” este însăşi „clipa României” din totdeauna.
Basarabia necunoscută cuprinde succinte schiţe de biografie culturală privind personalităţi ale locului, care s-au afirmat în anume planuri ale vieţii politico-administrative şi spirituale, reuşind, prin lucrare grea şi la unison, să menţină suportul moral, continuitatea şi coerenţa etnică a elementului românesc dintre Prut şi Nistru, împotriva tendintelor vrăjmaşe, din afară, de dispersare şi de nimicire. Unii au roit, după împrejurări, spre alte centre de cultură, în interiorul ţării sau în afara graniţelor. Reveneau, însă, de fiecare dată cînd situaţia celor rămaşi locului devenea critică, reangajîndu-se, cu putere, întru ajutorare.
Se asigura ochiul de veghe, necesar şi vital.
Autorul, Iurie Colesnic, a trecut dincolo de nume de primă mărime, ca Alecu Russo, Hasdeu, Stere, care aparţin, în fond, tezaurului general românesc. S-a procedat aşa, după cîte se pare, din două motive. În primul rînd, personalităţile citate îşi fac simţită peste tot prezenţa, îndeosebi Alecu Russo şi Constantin Stere. Cel dintîi şi-a consacrat definitiv numele prin cultivarea neostenită a românismului şi a unitătii, în spiritul avîntat şi sacrificial, specific epocii lui Nicolae Bălcescu şi Vasile Alecsandri, cei doi mari prieteni ai autorului poemei
Cîntarea României. Patruzecioptiştii au fost unionişti înainte de toate. De altfel, ei au şi realizat acest ideal naţional, într-o primă etapă, decisivă. După înfăptuirea lui, orice încercare de dezbinare a fost totdeauna înţeleasă drept antiromânism, asasinat etnic, pînă la etnocid.
În ce-l priveşte pe Constantin Stere, el a preluat ideea unităţii neamului la scară lărgită, pînă la cuprinderea organismului în totalitatea lui naturală şi istorică şi a cultivat-o cu aceeaşi înflăcărare pe care o întîlnim la Goga şi la Iorga. Profesor la Iaşi, înfiinţa revista „Viaţa Românească”, în amintirea „Daciei literare”, publicaţii de cultură în general. Cu gîndul la basarabenii săi, însă, şi la partea din trupul românismului aflată în pericolul înstrăinării forţate, înfiinţa reviste unioniste în folosul direct al locuitorilor dintre Prut şi Nistru; şi tot el a fost cel mai activ şi influent în acţiunea de întemeiere a Sfatului Ţării, nucleul politic al dezvoltării Basarabiei viitoare, revenită în componenţa naturală a Ţării. Lui Constantin Stere i se datorează înfiinţarea ziarului „Basarabia” (ajutat de Zamfir Arbore, Ion Pelivan, Emanuil Gavriliţă), la 1906, primul în limba autohtonilor, adică româna. În acea vreme, română însemna unire. Au urmat „Viaţa Basarabiei” (1907) şi „Cuvînt moldovenesc” (1914). Ca amănunt: toţi cei trei mari basarabeni, Alecu Russo, B. P. Hasdeu şi Constantin Stere au fost adversari de neîmpăcat ai rusificării şi ai colonizării.
Din derularea destinelor acestor cărturari de seamă rezultă că ideea Unirii venea din timpuri îndepărtate, pentru basarabeni, ca un vis încă neîmplinit, cum spunea poetul, sprijinind speranţa încă înaintea înfăptuirii ei. De altfel, scriitorul de la Chişinău şi autorul Basarabiei necunoscute, care s-a afirmat, am putea spune ireproşabil, deopotrivă, în domeniul istoriei şi teoriei literare (a se vedea Literatura română, „Museum”, Chişinău, 2000, 520 p.), i-a consacrat lui Constantin Stere o cercetare temeinică, de arhivă (Constantin Stere, Documentări politice. Museum – Fundaţia Culturală Română. Bucureşti-Chişinău, 2002, 638 p.), corectînd necesar şi pertinent şablonul narodnicist cu care ne-au obişnuit manualele comuniste, ca şi prea mult lăudata şi amalgamata monografie a lui Z. Ornea. Pe scurt, aceeaşi menire de corectare şi cuprindere largă a imaginarului politico-cultural are şi cartea, în completare, Basarabia necunoscută.
Autohtoniei i se adaugă educaţia civică aleasă (dobîndită-moştenită), în măsură să întărească statura morală a combatanţilor. Ca să facem o statistică lămuritoare, din cele 46 de chipuri evocate în primul volum, o treime sunt preoţi, cu 4 mitropoliţi printre ei, iar majoritatea celor rămaşi (de regulă, cadre didactice, jurişti, scriitori, ziarişti, actori, pictori) şi-au început cariera trecînd prin seminarii şi academii teologice. Alexandru Cristea şi Alexandru David sunt preoţi, muzicieni şi publicişti; Ion Buzdugan, jurist, economist, poet şi jurnalist; Alexei Mateevici, preot-poet şi erou. Biserica, şcoala, tradiţia istorică îi menţineau în permanentă vibraţie. Li se adaugă profesori de mare profil ştiinţific şi profesional, asemenea lui Ştefan Ciobanu ori Al. Boldur. Găsim în paginile cărţii lui Iurie Colesnic informaţia, neştiută de multă lume, că unul dintre cei patru generali ai României, anume Alexandru Averescu, a fost basarabean. Cum vedem, sunt prezentate în carte caractere puternice, încercate. Este şi cazul preotului şi mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu care se deschide volumul întîi. Era „fiu de răzeş şi ostaş de frontieră”, unul dintre marii misionari ai românismului în prigoană, în legătură cu care s-a păstrat duşmănoasă tăcere. Şi-a început şcoala în Transilvania, unde avea un unchi preot şi a continuat-o la Budapesta, ca să urmeze Academia teologică din Kiev. După un stagiu la Iaşi, călătoreşte în Orient şi în sudul Dunării, la Constantinopole, Smirna, Patmos, Afon; se întoarce iarăşi o vreme în ţările române (Cozia, Iaşi) şi ajunge din nou la Kiev, Poltava, Odessa. Peste tot ţine cursuri la institute teologice şi predici de suflet în biserici şi mănăstiri. Ajunge episcop al Cetăţii Albe şi al Benderului şi e numit mitropolit al Moldovei şi Munteniei, „fiind sfinţit la Iaşi”. În cele din urmă, „se retrage la Chişinău şi este nevoit s-o înceapă cu organizarea unei noi eparhii a Basarabiei”. Remarcabilă este şi figura lui Vasile Gafencu, de asemenea fiu de plugar la origine. I se potriveşte perfect strofa lui Mateevici: „Limba noastră-i limbă sfîntă,/ Limba vechilor cazanii/ Care-o plîng şi care-o cîntă/ Pe la vatra lor ţăranii”. Pentru că a făcut parte din Sfatul Ţării, Vasile Gafencu a fost deportat şi s-a pierdut, prin 1940, într-un gulag din pădurile îndepărtatului Arhanghelsc. Fiul său, Valeriu Gafencu, „sfîntul închisorilor”, cum i se spunea printre deţinuţii de la Piteşti, avea să sfîrşească şi el dramatic; iar unchiul lui Valeriu şi fratele lui Vasile Gafencu, anume Grigore Gafencu, fost ministru în Guvernul României interbelice, s-a văzut nevoit să fugă din ţară sub ameninţarea tancurilor cu stea roşie. O familie zdrobită de comunişti, ca multe altele din spaţiul eminescian „de la Nistru pîn’ la Tisa”.
Cum spuneam, Iurie Colesnic a dat prioritate elitei culturale, locale deocamdată, dorind să se afle că lumea intelectuală a basarabenilor nu se reducea la cîteva nume cunoscute doar din surse publicate sub cenzură. Exista la faţa locului o categorie întreagă, bine constituită, de oameni activi şi curajoşi, pregătită să întîmpine tendinţele potrivnice, dirijate de aproape sau de departe. De aceea, în special volumul întîi pune în faţa cititorului schiţe de portret ale unor
cărturari, participanţi direct la momentele conflictuale de la începutul secolului trecut. Se lămureşte, indirect, cealaltă problemă de fond din istoria mai nouă a Basarabiei, ca un adaos la ce s-a spus deja: dorinţa generală de unire cu Ţara nu s-a produs spontan, sub impulsul împrejurărilor de moment. Ea s-a născut din interiorul organic, cu răspundere şi cu asumare şi a fost sprijinită de forţele locale care au pus în practică o comandă transmisă imperios din generaţie în generaţie. Dovadă că în „clipa” dată s-au ivit oamenii necesari şi vrednici care au fost recunoscuţi ca mesageri ai adevărului, intrînd glorios în istoria politică şi culturală a României: Pantelimon Halippa, Ion Inculeţ, Ioan Pelivan, Anton Crihan, Vasile Gafencu, Liviu Marian, etc.; ca să nu mai vorbesc de profesori de înaltă valoare, de savanţi, îndeosebi filologi, de artişti şi de actori celebri.
De reţinut modul tenace al basarabenilor de angajare pe toate planurile împotriva ţarismului, îndeosebi pentru libertate etnică şi democraţie. Doar un singur caz citez, figura de legendă a lui Zamfir Arbore, după însemnările unui martor de epocă: „În casa lui Arbore, veneau toţi acei care erau împotriva ţarismului, pentru eliberarea Basarabiei şi a Poloniei. Întîlneai acolo oameni de diferite neamuri, din diferite medii, din diferite ţări, de diferite dogme politice,
dar legaţi toţi printr-un profund sentiment contra ţarismului şi pentru eliberarea popoarelor de sub jugul lui. Şi toţi găseau la el un cuvînt de îmbărbătare, de îndrumare şi ajutor” (Cf. Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, ediţia, 2002, p. 8).
După pilda lui Zamfir Arbore (din viţa celebrului hatman de la Hotin?), acţionează şi basarabenii de astăzi, cu aceeaşi sete de libertate, organizaţi în societăţi culturale, instituţii publice, case de editură, fundaţii politice internaţionale. Dificultatea, ca o sporire a răului, constă în faptul că oamenii lui Voronin sunt mai pătimaşi decît slugile ţarului. Dacă asta e posibil! Probabil că se doreşte o încheiere ruşinoasă, fără margini, a domniei comunismului. Partea neplăcută este că a căzut năpasta pe biata noastră Basarabie, adică „cealaltă” Românie, să fie scena pentru ultimul act al sinistrei istorii. Îndemnul lui Alecu Russo încă este de actualitate: „Cinge-ţi coapsa, ţară română… şi-ţi întăreşte inima… miazănoapte şi miazăzi, apusul şi răsăritul, lumina şi întunerecul, cugetul dizbrăcător şi dreptatea s-au luat la luptă… Urlă vijălia de pe urmă… Duhul Domnului trece pre pămînt!…” Ca şi oastea de preoţi basarabeni, şi scriitorul de pe malul Bâcului dădea un înţeles înalt psalmic scrierilor sale. De aceea a şi compus Cîntarea României; de aceea se dovedeşte a fi mai mult decît utilă cartea lui Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută.

Petru Ursache

Sursa:
Revista Bucovina literară nr. 3-4 (301- 302) martie-aprilie 2016, pag. 84-86

Un comentariu

Din categoria Motive pentru condei

E 1 Decembrie

Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu țara-mamă.

La mulți ani tuturor românilor !

28 comentarii

Din categoria Motive pentru condei