Acasă » Articole etichetate 'triolet' (Pagina 2)

Arhive etichetă: triolet

Trioletul zilei

12 februarie 2021 este o zi palindrom, soră a palindromului de anul trecut 02.02.2020, o zi rară care se spune că a fost cea mai palindromică dată din ultimii 10000 ani.
Având în vedere că e o zi specială, trioletul zilei de azi ar fi:

În ziua palindromului
senin e gândul din poem
sub semnul echilibrului,
în ziua palindromului.
Prin puterea cuvântului
un triolet ”reper” scriem,
în ziua palindromului
senin e gândul din poem.

© Georgeta R. M.

Într- o zi de sărbătoare

Raze aurii de soare
vin cu mesaj susținător
într-o zi de sărbătoare
raze aurii de soare.
Energii mai bune, clare
pline de tonus creator
raze aurii de soare
vin cu mesaj susținător.

© Georgeta R. M.

Colinde

”Din frumoasa Bucovina,
Ne-o dat Ștefan o lumină,
Sufletul să-l luminăm,
Pe toți să vă colindăm”.

versuri  din: Colindăm în toată țara

 

Sursa foto

***

Clinchet vesel, glas de argint
sunând voios, prietenos
însoțit de un bun cuvânt
clinchet vesel, glas de argint.
Cu gândul spre momentul sfânt
prin versuri colindăm frumos
clinchet vesel, glas de argint
sunând voios, prietenos.

© Georgeta R. M.

Forțe morale

Patriotismul, credința,
sufletul curat sunt forțe
morale, dau biruința.
Patriotismul, credința
dictate de conștiința
morală duc spre noblețe,
patriotismul, credința,
sufletul curat sunt forțe.

© Georgeta R. M.

Ce trebuie să știm și să nu uităm

Cuvintele pot fi chei

Cuvintele au înțeles,
sunt chei de valorizare,
creativitate, succes,
cuvintele au înțeles.
Cu ajutorul lor se țes
istoriile – izvoare,
cuvintele au înțeles
sunt chei de valorizare.

© Georgeta R. M.

Despre studii eminescologice, antropogonice

Când pun aripi gândurilor
îmi amintesc un răsărit
și dau curs cercetărilor
când pun aripi gândurilor.
Izvorul efluviilor
eminesciene e zărit
când pun aripi gândurilor
îmi amintesc un răsărit.

***

Din antiteze eminesciene
descoperim arheul
ce palpitând de viață
aspiră la transcendere
ființă de lumină
pe promenada superbei
curbe în infinit a universului…
Cuvântul cu puterile lui tainice
în cadrul rostirii deține
statutul devenirii.
.
Misterul cuvântului eminescian
se oferă, se revelează
fiecărui cititor ce meditează
când se adâncește în lirismul
universului său poetic
unde spiritul său atât de liber
s-a întâlnit cu altele
în perioada atât de frumoasă
și iubită a romantismului
luminând astfel spiritul
și scrisul românesc.

© Georgeta R.M.

Cine este omul, care este esența lui ? Întrebări care s-au pus din cele mai vechi timpuri de către filozofi, teologi, biologi, antropologi, istorici, etc., eforturi spirituale pentru a găsi un limbaj comun de înțelegere a omului. Susținând libertatea și virtuțile modelatoare ale acesteia Mihai Eminescu în tot timpul vieții lui a căutat răspunsuri în contextul raportării la natură, la univers, … într-un dialog spiritual cu Infinitul.
Cum universul eminescian relevă o viziune artistică și filozofică complexă despre om, pătrunsă de fiorul cosmogonic, vă propun să citiți despre apartenenţa lui Eminescu la romantism unde poezia e taină revelată și vizionarismul eminescian în articolele:

.
eminescu.bibliotecabotosani.ro/Poezia ca manifestare a sacrului la Eminescu
.
Antropogonia eminesciană de Carmina Cojocaru:
http://arhiva.bibmet.ro/Uploads/Literatorul_nr_151.pdf pag. 6-7
.
și articolul istoricului și criticului literar Dumitru Micu, despre cartea Antropogonia eminesciană de Carmina Cojocaru:

Vizionarismul eminescian într-o noua exegeza

Problema Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu

27 martie -102 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu România

Ștefan SOFRONOVICI,
Centrul Academic Internațional Eminescu

Genialul poet Mihai Eminescu, publicist și om de știință de același calibru, ne-a lăsat drept moștenire prin opera sa un adevărat tezaur spiritual nu doar de talie națională, ci și de talie europeană și universală. Din cele opt volume ale operelor sale complete, editate în 2001 în Chișinău, la Editura Gunivas, publicistica sa cuprinde ultimele patru din ele: vol 5; 6; 7; și 8. Fiind la fel de valoroasă ca și poezia și alcătuind un tot întreg cu ea, publicistica eminesciană cuprinde cugetări în domeniul artei și al culturii, ( limbă și literatură, istorie și sociologie,) dar și în domeniul unor științe exacte( economie, astronomiei ș.a.), care sunt actuale și acum, la începutul mileniului trei.
Marele nostru gânditor, în rezultatul unei munci titanice, a realizat învățături valoroase, aducându-le drept ofrandă plină de adevăr, de dragoste și de slujire cu devotament pe altarul poporului român, pe care l-a iubit, l-a slujit și pentru care s-a jertfit. Și din cauza că a fost un luptător pentru dreptate și că adevărul i-a fost toată viața mai scump chiar decât unii prieteni, el a luptat neîncetat cu aceste flagele sociale cum sunt minciuna, corupția, trădarea și alte metehne omenești. Tocmai de aceea și-a făcut mulți dușmani, în țară și peste hotare. Și iată că dușmanii lui și ai țării s-au unit împotriva lui. Mai întâi l-au hulit, numindu-l nebun, ca să-l poată scoate din câmpul bătăliei în calitatea sa de jurnalist, iar după ce l-au lăsat fără nici o sursă de existent, sub pretextul afișat fariseic de a-l ajuta, așa, de ochii lumii, dezinformând opinia publică, l-au sechestrat, l-au maltratat, l-au batjocorit, înjosindu-l și chinuindu-l timp de șase ani de zile, din 28 iunie 1883 și până la 15 iunie 1889, când l-au asasinat.
Valoroasele învățături rămase de la el, ne sunt de mare folos și noi avem privilegiul de a le moșteni, dar și sfânta datorie de a le însuși, a le valorifica și a le păzi de răuvoitori. Căci, din păcate, sămânța lor încă n-a pierit.
Mă voi referi succinct la problema / chestiunea Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu, problemă apărută, după cum se știe, în rezultatul războiului ruso-turc din anii 1806- 1812, fiind stipulată în tratatul de pace, semnat între Imperiul Rus și Poarta Otomană la 16/29 mai 1812, la București.
Publicistul Mihai Eminescu consacră acestei teme mai multe articole. Eu am consultat peste treizeci din ele, convingându-mă că sunt adevărate capodopere publicistice și științifice. În ele găsim valoroase lecții de istorie, de sociologie, de diplomație și politică, lecții de cunoaștere și de promovare a adevărului, dar și lecții de moralitate, și de demnitate . În ele se vede caracterul său, caracterul unui mare bărbat al Neamului Românesc, în ele vedem eroul și martirul Mihai Eminescu, un model pentru noi.

view original post

Pelerinaj spiritual

Pelerinaj spiritual
spre Basarabia, cu crez,
pământ din trupul național
pelerinaj spiritual.
Cu gând, cuvânt memorial
neamului meu îi datorez
pelerinaj spiritual
spre Basarabia, cu crez.

© Georgeta R.M.

Codrii mei

Lui Grigore Vieru

Poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut
prin versuri dorul ți-ai trăit,
poet cu vis neîmplinit.
Prin tot ce-ai scris și-ai năzuit
unirea ai dorit, cerut,
poet cu vis neîmplinit
din geniul neamului născut.

© Georgeta R.M.

Nu, nu mi-e totuna
(pentru Grigore Vieru)

Nu, nu mi-e totuna,
dacă nu ai fi fost,
și eu strig soarele și luna
ca să le spun al tău rost.

Nu, nu mi-e totuna,
când știu de dorul tău
de țară și graiul ei – româna
ce are înțelesul și farmecul său.

Nu, nu mi-e totuna,
dacă condeiul tău nu ar fi scris,
de poezia ta știu una:
e o rază însorită – un orizont deschis.

(de: Georgeta R.M.)

view original post

”Noros ori clar ca o amiază
Eu sunt poetu acestui neam
Și-atunci când lira îmi vibrează
Și-atunci când când cântece nu am”.
Grigore Vieru

„Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” – Grigore Vieru (supranumit „Poetul podului de cuvinte”)
„Vin din Basarabia, unde românii sunt săraci de mângâiere. Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e iubirea. Mângâierea noastră e credinţa în Dumnezeu”.
De aceea s-a scris despre el: ”Poetul cu lira în lacrimi” – Eugen Simion
Pentru el rolul poeziei era: ”să-i facă omului clipa mai ușoară și mai frumoasă, să-l facă pe om mai bun, mai încrezător în forțele sale. Să-l facă să-i fie dragă viața, natura din sânul căreia uneori este smuls. Să încurajeze soarele să răsară și femeia să nască. Să împingă la viață. Cam astea ar fi sarcinile distinsei Doamne Poezia.”
Grigore Vieru a fost unul dintre inițiatorii Frontului Popular din Moldova și s-a aflat printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A fost împlicat în Mișcarea de Eliberare Națională a Românilor din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. A susținut cu tărie necesitatea introducerii limbii române ca limbă oficială și trecerea la grafia latină în Republica Moldova participând activ la Sesiunea istorică a Sovietului Suprem din RSSM ce s-a ținut între 29 august și 1 septembrie 1989 alături de alți participanți activi la dezbateri în sprijinul proiectelor lingvistice precum Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Ion Druță, Veneamin Apostol, Nicolae Matcaș, Mihai Volontir și Vladimir Curbet.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sesiunea_a_XIII-a_a_Sovietului_Suprem_din_RSSM
În satul natal al poetului – Pererâta din Republica Moldova în august 2015 a fost inaugurată – Casa muzeu Grigore Vieru. Câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi şi Buzău poartă numele lui Grigore Vieru.

Amintitiți-vă despre Grigore Vieru: https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru

Dorul si limba

Cerul e țesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.
Din pamânt izvorul iese,
Grâul – din semințe dese,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

de: Grigore Vieru

Vine Nașterea Luminii

Vine Nașterea Luminii
și în colinde o vestim
se bucură toți creștinii,
vine Nașterea Luminii.
Se presară mirodenii
și în cuvinte le-mpletim,
vine Nașterea Luminii
și în colinde o vestim.

© Georgeta R.M.

Colind ceresc
Sărbători fericite !