Acasă » Articole etichetate 'Unirea Principatelor Române'
Arhive etichetă: Unirea Principatelor Române
Unirea Principatelor Române
Sub pavăza artei păstrăm vie Unirea, prin muzică, pictură, sculptură, literatură, etc. cu gânduri, cuvinte și fapte bune. Unitatea și cultura unui neam se construiește zi de zi cu istoria neamului știută și păstrată cu iubire și respect. Azi, Unirea Principatelor Române, Unirea de bază, în pictură:
Despre Unirea Principatelor Române de la 5/24 Ianuarie 1859:
https://revistafloarealbastraccsvaratic.wordpress.com/2021/01/24/unirea-principatelor-romane/
Unirea Principatelor Române primul act al devenirii României ca stat
24 ianuarie 1859 – Unirea de bază
Deși e iarnă în suflet e primăvară
când amintiri de aur din veacul ce-a trecut
aduc aminte de un moment atât de drag ce ne-a crescut
de 1859 ianuarie 24 când românii întemeiară
Principatele Unite și-n anii ce urmară
România spre stat modern recunoscut.
Nu pot să nu-mi amintesc această dată
o chintesență a stării noastre de a fi
ce a rodit și peste ani aproape toată
țara, neamul românesc se împlini,
o România Întregită în 1918 deveni.
La începutul secolului al XIX-lea, idealul unirii de secole a fost reluat și formulat de elitele politice și intelectuale românești educate în marile orașe vest-europene, primii pași fiind realizați în timpul Revoluției de la 1848, când s-a realizat o uniune vamală între Moldova și Țara Românească. În august 1858, în cadrul unei conferințe internaționale la Paris, s-a semnat o Convenție care permitea reorganizarea Moldovei și Țării Românești, care erau tratate în relațiile internaționale unitar, cu condiția alegerii în fiecare dintre Principate a doi domni, două adunări și două guverne. Totuși, existau și două instituții comune, cu sediul la Focșani, respectiv Comisia Centrală și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Alexandru Ioan Cuza este unul dintre cei mai apreciați lideri din istoria românilor care a fost ales ca domnitor în ambele țări românești fiind preferat pentru domnie atât de liberali, cât și de conservatori, domnia sa fiind recunoscută pe de Marile Puteri.
Evenimente care marchează momente definitorii din istoria unui popor sunt asociate cu numele unor oameni deosebiți pe care istoria îi consacră între paginile sale, astfel Unirea Principatelor care este primul act al devenirii României ca stat a înflăcărat minţile şi sufletele celor mai mulţi intelectuali, pictori, sculptori, desenatori, scriitori, poeți şi oameni simpli de la începutul celei de a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea care au lăsat mărturiile lor. S-au creat portrete ale artizanilor Unirii, s-au conceput compoziţii inspirate din realitate sau alegorice, unele înainte de Unire, altele celebrând faptul împlinit.
Astfel Nicolae Gane va scrie în „Amintiri din timpurile Unirii” că ”dorinţa cea mai vie, cea mai aprinsă, cea mai generală a naţiunii române, Unirea ţărilor surori, era acum îndeplinită”, căci atunci când:
”… citim în vechea carte a istoriei străbune
Virtuţi mari, ilustre fapte ale naţiei române,
Care inimă stă rece? care suflet nemişcat?
Cine n-are dor să vadă ţara sa în fericire,
Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie şi-n unire,
Cultivând artele păcii pe al său pământ bogat?”
(Unirea Principatelor – Grigore Alexandrescu)
Despre momentul memorabil al Unirii Principatelor care a însuflețit mulți artiști, scriitori, ș.a. Nicolae Grigorescu îi va relata lui Al. Vlahuță:
„Într-o dimineață ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus șaua pe cal, și fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părțile. Îți ieșeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau vorbeau de Cuza, de Unire, se îmbrățișau și încingeau horă în mijlocul drumului. Și era un ger de crăpau pietrele. Da unde mai sta cineva în casă?Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie. Vreo săptămână n-am mai putut lucra. Plăteam câte trei și câte patru sfanți pe o gazetă și ne strângeam toți s-ascultăm noutăți – «novitale» cum se zicea pe atunci. Nici nu mai era chip să ne gândim la altceva. Mi-aduc aminte că stam seara până târziu și făceam desenuri alegorice despre Unirea Principatelor.”
.
Evenimentul istoric din ianuarie 1859, Unirea Principatelor, l-a prins pe Nicolae Grigorescu pictând la Agapia unde stareța mănăstirii i-a încredințat tânărului pictor pictarea bisericii mari. ”Entuziasmat de bucuria populară, Grigorescu, la rându-i un mare patriot, a dorit să marcheze în mod cu totul original momentul de răscruce din istoria românilor: a pictat aripa dreaptă a arhanghelului Gavriil, din icoana hramului așezată în catapeteasmă, în culorile steagului românesc. Considerând unirea celor două țări românești o veste dumnezeiască, a pus tricolorul pe aripa îngerului binevestitor. Detaliul, unicat în iconografia românească, nu se mai poate observa, căci ferecătura icoanei îl tăinuieşte sub argintul aurit, dar reprezintă pentru viitorime o nezdruncinată mărturie că autorul său, român adevărat, și-a iubit nespus -neamul. Această dragoste l-a determinat ca în anul 1877 să însoţească armata română în calitate de pictor de front, realizând la faţa locului, în luptele de la Griviţa şi Rahova, desene şi schiţe ce au rămas dovadă a curajului și jertfei eroilor români”. (N.Grigorescu, erou smerit al artei românești)
.
Alături de Vasile Alecsandri, a cărui „Hora Unirii” a fost scrisă în 1856 şi, pusă pe muzica lui Flechtenmacher, a devenit imnul Unirii, Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Costache Negri, Bolintineanu, Negruzzi, Bolliac, Baronzi, Dimitrie Rallet, Alexandru Donici, C.D. Aricescu și mulți alții au lăsat pagini relevante sau versuri înflăcărate dar elocvente pentru atmosfera momentului.
160 ani de la Unirea Principatelor Române
Amintindu-ne și cinstind trecutul,
24 ian. 1859, Zi Mare a veacului, în spiritul
ei, în albastru, galben și roșu e și cuvântul,
precum tricolorul scrutând demn orizontul
ne îndeamnă să făurim cu cinste prezentul !
EDITIE SPECIALA Iasi, capitala istorica a Romaniei 23 ianuarie 2019
_________________________________________________________________
Aspirația unității naționale, gândindu-ne la trei lucruri fundamentale: pământ, cultură și credință a vibrat de-a lungul veacurilor pe întreg spațiul românesc. Datorită istoriei sale zbuciumate, patria noastră, cea străbună (de pe vremea geto-dacilor) a început să-și vadă visul împlinirii începând cu 5/24 ianuarie 1859, anul Unirii Principatelor Române, ce a reprezentat un prim pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar roman.
Pentru dreptul la identitate și unitate națională, emancipare socială și națională, apărarea credinței și a tradițiilor noastre, de-a lungul istoriei, au luptat cu însuflețire, până la jertfă bravi români și mari bărbați ai neamului românesc, lupte care au culminat cu înfăptuirea Unirii din 24 Ianuarie 1859, când a fost ales Al. Ioan Cuza ca Domn al celor două Principate Românești, Moldova și Țara Românească.
5/24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române
Aspirația unității naționale, gândindu-ne la trei lucruri fundamentale: pământ, cultură și credință a vibrat de-a lungul veacurilor pe întreg spațiul românesc. Datorită istoriei sale zbuciumate, patria noastră, cea străbună (de pe vremea geto-dacilor) a început să-și vadă visul împlinirii începând cu 5/24 ianuarie 1859, anul Unirii Principatelor Române, ce a reprezentat un prim pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar roman.
Pentru dreptul la identitate și unitate națională, emancipare socială și națională, apărarea credinței și a tradițiilor noastre, de-a lungul istoriei, au luptat cu însuflețire, până la jertfă bravi români și mari bărbați ai neamului românesc, lupte care au culminat cu înfăptuirea Unirii din 24 Ianuarie 1859, când a fost ales Al. Ioan Cuza ca Domn al celor două Principate Românești, Moldova și Țara Românească. Apoi s-a continuat cu obținerea Independenței din anul 1877 (cu alipirea Dobrogei și pierderea sudului Basarabiei) și Marea Unire înfăptuită începînd cu 27 martie 1918 – unirea cu Basarabia, 28 noiembrie 1918 – unirea cu Bucovina și culminând cu 1 decembrie 1918 – unirea cu Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul, zi care a fost proclamată mai târziu Ziua Națională a României. Toate categoriile sociale ale poporului român au fost însuflețite de oameni cu înalte idealuri ca: Al. Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, mitropoliții Sofronie Miclescu al Moldovei și Nifon al Țării Românești, Costache Negri, Vasile Mălinescu, Barbu Catargiu, frații Ion și Dumitru Brătianu, Alecu Russo, Anastasie Panu,C.A. Rosetti, Gh. Magheru, Ion Roată și mulți alții.
Unirea din 1859 a reprezentat deci o etapă esențială pe drumul unității naționale și o reprezentare sub toate aspectele ei, ținând cont de condițiile sociale, interne și internaționale în care a avut loc, o găsim în ”Istoria României” – Academia Română.
Cel care a compus melodia ”Hora Unirii” pe versurile compuse de Vasile Alecsandri la rugămintea acestuia este compozitorul Alexandru Flechtenmacher, fiul unui mare jurist braşovean care a rămas în istoria României moderne şi prin acest cântec care a răsunat din piepturile unioniştilor ca ” să vadă sfântul soare/Într-o zi de sărbătoare/Hora noastră cea frățească/Pe câmpia românească !”
Unirea Principatelor Romane – 5/24 Ianuarie 1859
La mulți ani, România !
”Unirea spre folosul obştii ne fericeşte, unirea slăveşte, unirea întemeiază tot binele”
”Ideea unităţii naţionale o întâlnim formulată încă din 1822, într-un manifest semnat de Naum Râmniceanu, Eufrosin Poteca şi Barbu Paris Mumuleanu, în care se scria: „Corabia neamului românesc astăzi are trebuinţă de un corăbier iscusit şi acesta este unirea românilor!” O caldă pledoarie în sprijinul unirii introducea şi Dinicu Golescu în memorialul însemnare a călătoriei mele, apărut în 1826, îndemnându-şi compatrioţii să o înfăptuiască: „Unirea spre folosul obştii ne fericeşte, unirea slăveşte, unirea întemeiază tot binele. După aceasta alergând, fraţilor, să o îmbrăţişăm, ca prin fapte să ne cunoaştem că am vrut să slujim patria!” Convingerea că înfăptuirea Unirii tuturor românilor va fi spre binele obştesc o exprima şi Constantin Negruzzi într-o scrisoare adresată, la 23 martie 1839, din Iaşi, lui George Bariţ, la Braşov, mărturisind: „Ca deputat strig în Camera noastră, ca filolog scriu articule, ca român sfătuiesc şi propovăduiesc Unirea, fără care bine nu vom mai vedea.” La rândul său, George Bariţ scria în articolul său Naţionalitatea, publicat în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, nr. 51, din 18 decembrie 1844: „Tăria şi puterea unui popor, vaza sa, politica sa de cumpănire, nădejdiile sale, prezentul şi viitorul său zac în unirea naţională.”
…………………………………………………….
N. Gane mărturisea în Amintiri din timpurile Unirii: „Când Kogălniceanu îşi isprăvi discursul, toată lumea plângea în tribune, căci bucuria mare ca şi durerea mare tot prin lacrimi se exprimă. Afară văzduhul clocotea de sunetul clopotelor tuturor bisericilor din oraş şi de bubuitul a 101 lovituri de tun. Eu unul mărturisesc că niciodată n-am avut o mai puternică strângere de inimă ca în faţa acestui mare act care era prima piatră aşezată la temelia statului român. în acel moment am simţit individualitatea mea de român sporită, neamul meu înălţat; am văzut dintre negurile trecutului răsărind un soare nou care avea să ne încălzească şi să ne lumineze calea spre un viitor şi mai frumos. Şi într-adevăr, după 19 zile se împlini în Bucureşti un act şi mai măreţ, alegerea lui Cuza-Vodă de domn Ţării Româneşti. Astfel că dorinţa cea mai vie, cea mai aprinsă, cea mai generală a naţiunii române, Unirea ţărilor surori, era acum îndeplinită.”
Sursa: romlit.ro
Unirea Principatelor Române 24 ianuarie 1859
Renaşterea naţională în timpul lui Alexandru Ioan Cuza
Motive pentru condei 