Acasă » Articole etichetate 'Ziua Europei'

Arhive etichetă: Ziua Europei

Zile care au marcat istoria României și a Europei, motive de sărbătoare

Această prezentare necesită JavaScript.

În zilele de 9 și 10 mai, România are mai multe motive de sărbătoare:
Ziua independenţei – se împlinesc 143 de ani de când ţara noastră şi-a proclamat independenţa (9 mai 1877 – Declarația de Independență);
Ziua Victoriei – se aniversează 75 de ani de la victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial (9 mai 1945);
Ziua Europei – în ziua de 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus formarea C.E.C.O. (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului). C.E.C.O. a devenit fundaţia pentru Comunitatea Economică Europeană (redenumită ulterior Comunitatea Europeană şi în final Uniunea Europeană).
Ziua Regalității, sărbătoare națională – 10 mai, începutul domniei lui Carol I şi încoronarea primului rege al ţării.
La 10 Mai 1866, Carol I devine domnitor al României,
10 Mai 1877 statul român își va oficializa independența,
10 Mai 1881 România devenea regat.
Aceste zile care au marcat istoria României și a Europei sunt chiar și în aceste vremuri motive de sărbătoare rememorându-le oriunde am fi, ne bucurăm, fac parte din istoria noastră. Cine știe dacă și cum am fi fost noi cei de astăzi dacă părinții, bunicii, străbunicii… nu s-ar fi străduit ca ele să existe.
Tot azi e ziua de naștere a filozofului, poetului, dramaturgului, traducătorului, jurnalistului, profesorului universitar, academician și diplomat român Lucian Blaga personalitate impunătoare și polivalentă a culturii românești.

Din aspirația spre cunoaștere
a spiritului său descopăr și eu
enigme cosmice, taine, mistere
ce se învăluie luminos în versul său
dar și vibrații românești, profunde
la actul Unirii, din însemnările fecunde.

O zi cu triplă semnificație istorică

Pentru români Tripla semnificaţie a zilei de 9 mai este:
proclamarea Independenţei de Stat a României la 9 mai 1877, victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei (1985 – Consiliul European a ales 9 mai ca Ziua Europei, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună „bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii”).
Această zi este sărbătorită în toate statele Uniunii Europene, dar şi în cele care mai aspiră la integrare. În România ca în fiecare an, de Ziua Europei, și pe parcursul lunii mai au fost și sunt organizate diverse evenimente: un inedit eveniment METRO EUROPE – 8 mai – a fost deschis publicului larg la București. Periplul European oferit – aici.
La Iași Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și SC ApaVital SA Iași au marcat Ziua Europei (9 mai) și Ziua Păsărilor și a Arborilor (10 mai), luni, 11 mai 2015, de la ora 10.00, printr-o activitate care a avut loc in Parcul dendrologic din Copou, aflat in custodia ApaVital. Astfel sub genericul „Europa păsărilor și a arborilor” elevi de la Colegiul National „Garabet Ibraileanu” în urma acestei „expediții” își vor exprima impresiile sub forma unor eseuri cu tema „De la arbore spre carte”, îndrumați de prof. învățător Bogdan Sebastian Lisnic. Tot la Iași sub genericul „Europa, MAI aproape 9” – aici.
Și la Suceava, s-au desfășurat o serie de acțiuni de interes public, astfel Biroul Francez de la Casa Prieteniei, în colaborare cu Biroul Informațional al Regiunii Schwaben, a organizat sâmbătă, 9 mai, începând cu ora 11:00 un eveniment dedicat Zilei Europei, sub genericul Unité en diversité.

Ziua Europei, sărbătorită de Biroul Francez de la Casa Prieteniei, Suceava:
www.youtube.com/watch?v=pmVIaGO8VwY

Această prezentare necesită JavaScript.


newsme.ro
ziare.com/suceava

De asemeni pe esplanada din fața Universității Ștefan cel Mare, Ziua Europei a fost marcată anul acesta printr-o manifestare în aer liber:
www.youtube.com/watch?v=J9HrK6nkcoE
www.youtube.com/watch?v=dYsWx1d-LFQ