Acasă » Articole etichetate 'Ziua Regalitatii'

Arhive etichetă: Ziua Regalitatii

Zile care au marcat istoria României și a Europei, motive de sărbătoare

Această prezentare necesită JavaScript.

În zilele de 9 și 10 mai, România are mai multe motive de sărbătoare:
Ziua independenţei – se împlinesc 143 de ani de când ţara noastră şi-a proclamat independenţa (9 mai 1877 – Declarația de Independență);
Ziua Victoriei – se aniversează 75 de ani de la victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial (9 mai 1945);
Ziua Europei – în ziua de 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus formarea C.E.C.O. (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului). C.E.C.O. a devenit fundaţia pentru Comunitatea Economică Europeană (redenumită ulterior Comunitatea Europeană şi în final Uniunea Europeană).
Ziua Regalității, sărbătoare națională – 10 mai, începutul domniei lui Carol I şi încoronarea primului rege al ţării.
La 10 Mai 1866, Carol I devine domnitor al României,
10 Mai 1877 statul român își va oficializa independența,
10 Mai 1881 România devenea regat.
Aceste zile care au marcat istoria României și a Europei sunt chiar și în aceste vremuri motive de sărbătoare rememorându-le oriunde am fi, ne bucurăm, fac parte din istoria noastră. Cine știe dacă și cum am fi fost noi cei de astăzi dacă părinții, bunicii, străbunicii… nu s-ar fi străduit ca ele să existe.
Tot azi e ziua de naștere a filozofului, poetului, dramaturgului, traducătorului, jurnalistului, profesorului universitar, academician și diplomat român Lucian Blaga personalitate impunătoare și polivalentă a culturii românești.

Din aspirația spre cunoaștere
a spiritului său descopăr și eu
enigme cosmice, taine, mistere
ce se învăluie luminos în versul său
dar și vibrații românești, profunde
la actul Unirii, din însemnările fecunde.