Acasă » Articole publicate de Georgeta R. M.

Arhive autor: Georgeta R. M.

Prin culorile toamnei

Sursa Foto

Sub semn de belșug
timp al echilibrului
ziua și noaptea.
Culorile toamnei în
terapii cromatice.

***

Cântă în toamnă
lumini în rodul viei,
arome de must.

© Georgeta R. M.

http://www.youtube.com/watch?v=aNfm09GSHQw

Eros și Agape

Sonet dintr-un divin panseu

Iubirea dă farmec universului
când Eros și Agape se întâlnesc,
o armonie apare în mod firesc,
subtil elixir – hrana sufletului.

Astfel sensuri divine înfloresc
sub cerul libertății, frumosului
dau gust, aromă, tărie fructului
și în toate ale vieții strălucesc.

Reinventând, păstrând dragostea mereu
Agape și Eros ca doi grădinari
lucrează împlinind și un curcubeu

dă farmec iubirii când sunt semnatari
femeia și bărbatul, divin panseu
din plinătatea divină emisari.

© Georgeta R. M. (noiembrie 2019)

Și plecând de la această poezie, ca un fel de completare care mi s-a părut oarecum folositoare (oarecum, pentru că descrierile sunt succinte, dar prin căutări fiecare poate afla mai mult) iată ce vă propun să citiți: despre noțiunea de iubire care nu este simplă, de fapt este destul de complexă; filozofii din Grecia antică au făcut conceptul mai concret, împărțindu-l în diferite categorii. Folosind cuvinte latine și grecești pentru dragoste putem spune că există șapte stiluri de dragoste. Eros, ce semnifică iubirea pasională, şi trecând prin philia, storge, ludus, pragma, philautia, agape, fiecare termen acoperă variatele moduri de a iubi.
Descriind pe scurt ar fi:
Eros sau dragostea romantică este o iubire care vine ca un instinct natural pentru majoritatea oamenilor. Este o iubire pasională afișată prin afecțiune fizică. Comportamentele romantice includ, dar nu se limitează la, sărutare, îmbrățișare și ținerea de mână. Această iubire este o dorință pentru corpul fizic al altei persoane. Este o iubire puternică, pasionată și se poate disipa relativ rapid. Relațiile construite exclusiv pe dragostea Eros tind să fie de scurtă durată.
Philia este iubirea afectuoasă fără atracție romantică care apare între prieteni sau membri ai familiei. Apare atunci când ambii oameni împărtășesc aceleași valori și se respectă reciproc – denumită în mod obișnuit „iubire frățească”. Acest tip de dragoste este legat de loialitate, companie și încredere și este împărtășită celor care au valori și experiențe similare. Filozofii greci au considerat că Philia este o iubire egală și a apreciat-o mai mult decât iubirea Eros.
Storge este o iubire familiară, naturală, înrădăcinată în părinți și copii. Este o iubire infinită construită pe acceptare și conexiune emoțională profundă, un tip de iubire ce descrie iubirea necondiționată pe care părinții o au pentru copiii lor. Această dragoste vine ușor și imediat în relațiile dintre părinți și copii.
Ludus sau dragostea jucăușă este definită de flirt, seducție și sex fără angajament sau, o dragoste copilăroasă și cochetă care se găsește de obicei în etapele inițiale ale unei relații. Acest tip de dragoste constă în tachinări, motive jucăușe și râsete între două persoane. Frecvente în cuplurile tinere, sunt și cupluri mai în vârstă care se străduiesc pentru această dragoste găsind o relație mai plină de satisfacții deoarece cuprinde elemente de joc, tachinare și emoție.
Pragma sau iubirea durabilă este o dragoste de lungă durată, care se maturizează de-a lungul mai multor ani. Este o iubire în cadrul unui cuplu care alege să depună eforturi egale în relația lor, ea descrie sincronizarea și echilibrul. Pentru a ajunge la „Pragma” sunt necesare angajamentul și dăruirea. În loc să te „îndrăgostești”, „te îndrăgostești” de partenerul pe care îl dorești alături de tine la nesfârșit.
Philautia sau iubirea de sine este o formă sănătoasă de iubire în care îți recunoști valoarea de sine și nu îți ignori nevoile personale. Iubirea de sine începe cu recunoașterea responsabilității pentru bunăstarea ta. Filozofii greci credeau că adevărata fericire nu putea fi obținută decât atunci când cineva avea o iubire necondiționată pentru ei înșiși.
Agape sau iubirea altruistă este cel mai înalt nivel de dragoste de oferit. Se dă fără așteptări de a primi ceva în schimb. Iubirea Agape este reprezentativă iubirii universale. Oferirea Agape este o decizie de a răspândi dragostea în orice circumstanțe – inclusiv în situații distructive. Filozofii greci au considerat că acesta este tipul de dragoste pe care unii oameni o simt pentru ceilalți oameni, pentru natură, spre depășirea condiției.
Eros-ul elenist se face cunoscut prin intermediul lui Platon și semnifică iubirea pentru Divinitate, tendința sufletului de a accede spre ceea ce îi este propriu, adică lumea supra sensibilă, calea omului spre divin, Agape autentic apare odată cu Hristos.
Tema iubirii unice, în care dragostea pasiune (eros) și iubirea spirituală (agape) sunt împreună, continuă să fie actuală și astăzi, dacă citim Fenomenul erosului (2003) în care Jean-Luc Marion, consacră iubirii șase meditații sau Eros și Agape, prefaceri ale iubirii creștine de Anders Nygren, o lucrare cu largi ecouri și influențe în filozofia religiei și teologia secolului XX, publicată în 1930 (partea I) și 1936 (partea a II-a) în Suedia, tradusă la noi de Wilhelm Tauwinkl și apărută la editura Humanitas în martie 2019. Denis de Rougemont în lucrarea sa Iubirea și Occidentul(1939), (1972 ediție definitivă) preia schema Eros-Agape a lui Nygren.
.
Despre Erosul dumnezeesc unitar aflăm de la Sf. Dionisie Areopagitul:
”Sfântul Dionisie îl numea pe Dumnzeu „eros”, fără a considera că termenul „eros” are sensul unic al unei pasiuni iraționale, trupești. Dimpotrivă, „Scripturile văd un înțeles comun în numele de iubire (agape, n.n.) și eros” (Despre numirile dumnezeiești, III, §12). Dionisie distinge între erosul adevărat dumnezeiesc și erosul trupesc, ce este un „idol” (Ibidem). În esența sa erosul este extatic, adică nu îi lasă pe îndrăgostiți să rămână ai lor, închiși în egoismul propriu, ci îi îmbie să se dăruiască total celor de care sunt îndrăgostiți. Astfel, Apostolul Pavel, „rănit” de erosul dumnezeiesc extatic, va zice: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal., 2, 20). Pe de o parte, împins de bunătatea, de iubirea și erosul său, Dumnezeu iese din sine „prin purtările de grijă spre toate cele ce sunt”. Pe de altă parte, El stimulează râvna dorinței de dragoste în toate cele pe care le are în grijă (Despre numirile dumnezeiești, III, §13). În același Duh, Sfântul Maxim Mărturisitorul scria: „Ca amor și iubire (eros kai agape), Divinul se mișcă, iar ca îndrăgit și iubit (eraston kai agapeton) mișcă spre sine pe toate cele capabile de amor și iubire” (Ambigua 23, PG 91, 1260C)”.

Sursa citat: https://sfintiiarhangheli.ro/sfantul-dionisie-areopagitul-teologul-erosului-divin

Europa Christiana. Eros sau Agape? (15 03 2019) Invitat: Conf. Univ. Wilhelm Tauwinkl:
http://www.youtube.com/watch?v=xyKPjxWkgL4

Agape meets Eros:
http://www.youtube.com/watch?v=YpACKn3VpfM

Triolete închinate limbii române

Limba noastră românească
astăzi se sărbătorește
i-a fost dat să ne unească
limba noastră românească.
Mulți pot să o folosească
corect, atenți spre a crește,
limba noastră românească
astăzi se sărbătorește.

***

Lumină este în cuvânt
corect să-l folosim oricând
astfel înțelesul păstrând
lumină este în cuvânt.
Cuvinte se unesc în cânt,
temeiul în inimi vibrând
lumină este în cuvânt
corect să-l folosim oricând.

***

E o bucurie mare
să o cânt în triolete
semn discret că-i sărbătoare,
e o bucurie mare.
Cu ea scriem, creatoare
energie se transmite,
e o bucurie mare
să o cânt în triolete.

© Georgeta R. M.

Limba română, graiul țării

Limba română, cuvântul strămoșesc
care ne e drag chiar de la început
cu mama, cu tata, cu el am crescut
din toate cele bune să-mi însușesc.

De-a lungul vremii sincer m-au susținut
și uite azi în sonet vă povestesc
de limba română în crez părintesc
ce se bucură de un bogat conținut.

Mereu în gânduri ea devine sacră
căci folosind-o respect îi datorăm
înnobilându-ne astfel ne consacră
mereu , părinți, copii să o respectăm.

Frumoasa mea Limba Română lucră
prin noi mereu frumoasă să o păstrăm.

***

Poezia rămâne garanția
nobilă a limbii noastre române
purtată pe aripi de a sa misiune,
din dragoste trăgându-și bogăția.

Cu rădăcini în lumină rămâne
comoara neamului din părinția
cea dintru început, ca relația
cea iubitoare de înțelepciune.

Ca un fagure de miere, filtrată
prin razele sufletești, moștenire
vie e, mereu cu drag păstrată
îmbogățirea-i nouă strălucire.

Limba română-i muzică cântată
de poeți și scriitori cu iubire.

© Georgeta R. M.

În sunetul iubirii

Una dintre cele mai emoționante lucrări ale lui George Enescu, Balada pentru vioară și orchestră op. 4a, compusă de George Enescu între 1895-1896 și dedicată violonistei Eva Rolland este o melodie plină de lirism, caldă, de inspirație romantică care face parte din proiectul Sunetul Iubirii o ediție specială dedicată compozitorului, la 140 de ani de la nașterea sa, de organizatorii Festivalului George Enescu. Tema acestui an este tema iubirii, una din temele care se desprinde conform crezului și caracterului lui George Enescu care a găsit în muzică expresia supremă a vieții și a iubirii fiind un model de urmat căci a fost un om generos și atent cu ceilalți oameni:

Balada pentru vioară şi orchestră (George Enescu) – David Garrett şi Monte Carlo Philharmonic difuzată azi la ora 12.15 , eu am reascultat-o pe TVR (https://www.festivalenescu.ro/sunetul-iubirii-festivalul-enescu-invita-la-o-celebrare-fara-cuvinte-mari-a-140-de-ani-de-la-nasterea-lui-george-enescu/ ), deci cine doreste să o asculte sau reasculte, aici:

http://www.youtube.com/watch?v=Co-A8bPY630
Vizionați și:
O istorie din iubire | Festivalul Internațional George Enescu 2021
http://www.youtube.com/watch?v=eXZwCewSftQ
Cuvinte memorabile:
https://www.georgeenescu.ro/ctg_7_cuvinte-memorabile_pg_0.htm

Închei cu un triolet:

O savoare muzicală
ce-am găsit-o în Baladă
reverie vizuală,
o savoare muzicală.
Mi-a rămas în gând vocală
sunet al iubirii, caldă,
o savoare muzicală
ce-am găsit-o în Baladă.
© Georgeta R. M.

Despre Serbarea de la Putna -1871, 2021 – Anul Serbării de la Putna – 150 ani

Suvenir al trecutului
e Serbarea de la Putna
la semnalul Eminului.
Suvenir al trecutului,
la 150 ani dă prezentului
un impuls de a lumina,
suvenir al trecutului
e Serbarea de la Putna.

© Georgeta R. M.

Inițiatorul primei Serbări a românilor de pretutindeni, care a avut loc la Putna, în 15 august 1871 a fost Mihai Eminescu, care i-a avut alături pe studenții români din Viena, căruia i s-au alăturat Ioan Slavici, Nicolae Teclu, A.D. Xenopol și studenții organizatori care au dorit să reînsuflețească lupta pentru unire a românilor. Aceste manifestări care s-au reluat și în următorii ani au fost pași importanți spre Marea Unire din 1918.
În 15 august 1871 la M-rea Putna după Sfânta Liturghie a urmat o maiestuoasă procesiune salutată de salve, cuvântarea festivă a domnului A.D. Xenopol apoi corul teologilor români care a intonat cântecul „Imn religios”, compus anume de domnul Vasile Alecsandri, muzica de domnul A. Flechtenmacher:

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,
Tu, ce ai dat lumii viaţă şi omului cuvânt,
În tine crede, speră întreaga românime,
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Sub ochii tăi, în lume, lungi valuri de-omenire
Pe marea veşniciei dispar ca nori în vânt
Şi-n clipa lor de viaţă, trecând, strigă-n uimire:
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Tu din sămânţa mică înalţi stejarul mare,
Tu junelor popoare dai un măreţ avânt.
Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare:
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

În tine-i viitorul, trecutul şi prezentul,
Tu duci la nemurire, prin tainicul mormânt.
Şi numele-ţi cu stele lumină firmamentul,
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,
Tu care ţii la dreapta-ţi pe Ştefan, erou sfânt,
Fă-n lume să străluce iubita-i românime,
Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!
Imn religios – https://www.stefancelmare.ro/Scrieri-s4-ss20.htm

Luni, în 16 august, dimineaţa, junimea academică, clerul şi autorităţile publice și alți diverși reprezentanți au asistat la Sfânta Liturghie, după care s-a ţinut parastasul de pomenire, apoi Ciprian Porumbescu a cântat la vioară în fața mulțimii și corul teologilor a intonat „Imnul Iui Ştefan cel Mare”, compus anume de Vasile Alecsandri, muzica de A. Flechtenmacher. Acest imn suna astfel:

La poalele Carpaţilor,
Sub acest vechi mormânt,
Dormi, erou al românilor,
O, Ştefan, erou sfânt!
Ca sentinele falnice
Carpaţii te păzesc.
Şi de sublima-ţi glorie
Cu secolii şoptesc.

Când tremurau popoarele
Sub aprigii păgâni,
Tu le-apărai cu sângele
Vitejilor români…
Cu drag privindu-i patria
Şi moartea cu dispreţ,
Măreţ în sânul luptelor,
Şi-n pace-ai fost măreţ!

În cer apune soarele
Strângând razele lui,
Dar într-a noastre suflete
Etern tu nu apui.
Prin negura trecutului,
O, soare-nvingător,
Lumini ca raze splendide
Prezent şi viitor!

În timpul vitejiilor,
Cuprins de-un sacru dor,
Visai Unirea Daciei
Cu-o turmă şi-un păstor.
O, mare umbră eroică,
Priveşte visul tău:
Uniţi suntem în cugete,
Uniţi în Dumnezeu!

La poalele Carpaţilor,
Lâng-al tău vechi mormânt,
Toţi în genunchi, o, Ştefane,
Depunem jurământ:
„Un gând s-avem, în numele
Românului popor,
Aprinşi de-amorul gloriei
Şi-al patriei amor!”.
Imn lui Ștefan cel Mare – https://www.stefancelmare.ro/Scrieri-s4-ss20.htm

Pe calea ce conduce la mănăstire se înalță Arcul de Triumf, dedicat „Memoriei lui Ştefan cel Mare, mântuitorul neamului!”. Stindardele principale au purtat numele celor mai însemnaţi fondatori ai ţărilor şi neamului român, iar în decursul serbării, s-au împărţit medalii de bronz şi argint, bătute anume pentru această festivitate, cu următoarea inscripţie: „Putna – 15 august 1871”, iar pe cealaltă parte: „Memoriei lui Ştefan cel Mare – Râvnitorii gloriilor străbune”.
Urna, ce conținea pământ adus din toate provinciile românești ce s-a depus pe mormântul viteazului domnitor Ştefan cel Mare, turnată din argint curat are următoarea inscripţie: „Eroului. Învingătorului. Apărătorului existenţei române. Scutului creştinătăţii. Lui Ştefan cel Mare. Junimea română academică. MDCCCLXX”.

Punte peste timp, prin Serbarea de la Putna – continuitatea unui ideal, la 150 ani de la primul eveniment, organizatorii notează că se impune să se redefinească idealul reunirii românilor, al regăsirii într-o lume și într-o istorie în reașezare în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor.

Vizionați un fragment din filmul ”Ciprian Porumbescu” (1972), cu Serbarea de la Putna din 1871:
http://www.youtube.com/watch?v=flLS64obI5I&t=1s
și de asemeni:
Serbarea de la Putna 150 – Tineri ai României, Este Șansa Noastră!
http://www.youtube.com/watch?v=RA6ZrXQ7z0w

Despre

Serbarea de la Putna 150. Continuitatea unui ideal

Program

150 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga

Poet, istoric, dramaturg, documentarist, enciclopedist, memorialist, gazetar, publicist, profesor universitar, academician, om politic, Nicolae Iorga a iubit scrisul și a lăsat o amprentă viguroasă în cultura română prin numeroase volume scrise, studii și articole publicate în ziarele vremii. Poliglot în adevăratul sens al cuvântului, mare savant, deținătorul a 32 de titluri științifice acordate de academii, universități și institute de învățământ superior din lumea întreagă, era descris ca:
”un bărbat în multe învăţat şi a multe scriitor, pe care, dacă aş voi să-l numesc Titu Liviu al Daciei sale Transdanubiene, ar fi să ascund ceea ce ar trebui rostit mai înainte de toate, anume : că el a scris opere istorice în patru limbi, că a mers până la izvoarele cele mai ascunse, că a prefăcut în piese de teatru povestiri istorice şi şi-a împletit numele său cu însăşi istoria… căci nu a descris numai faptele românilor, nu a publicat numai monumentele şi a străbătut cu o curiozitate ca a lui Pliniu arta, sălaşurile şi mânăstirile lor, el urmând analele turceşti, pe o întindere de cinci 45 secole, în tot atâtea tomuri le-a înfăţişat, precum a cercetat şi obiceiurile şi aşezămintele tuturor neamurilor din părţile de miazăzi şi soare-răsare ale Europei. Căci nimeni nu se bucură în atare privinţă de o mai mare şi mai răspândită faimă…” Poynter
„… Trăsăturile caracteristice izbitoare ale profesorului Iorga sunt amploarea spiritului său, universalitatea cunoştinţelor sale…” Paul Delacroix – sursa citate
Creator de publicaţii ştiinţifice şi culturale, revista Sămănătorul, apărută la Bucureşti în perioada 2 decembrie 1901 – 27 iunie 1910 a fost cea mai importantă revistă a sa care a jucat un rol important în viaţa literară a vremii constituind catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi literar care i-a purtat numele – „Semănătorismul” – care susţinea, printre altele, valorile naţionale tradiţionale şi folclorice şi necesitatea culturalizării ţărănimii. Nicolae Iorga a fost o personalitate care a dat substanţă culturii naţionale și școlii românești şi a influenţat puternic viaţa social-politică a României lăsând posterității o operă vastă și valoroasă, care cuprinde numeroase domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, literaturii, tipăriturilor, comerțului, a călătorilor în străinătate și altele.
Eugen Lovinescu despre Nicolae Iorga lasă scris în Istoria literaturii române contemporane că:
„Mulţi l-au întrecut prin sobrietate, prin echilibru, prin eleganţă; nimeni nu l-a egalat însă prin căldura pasională: lava incandescentă a prozei sale apostolice nu s-a stins nici până azi şi, probabil, nu se va stinge, atât timp cât vor exista ochi care să se plece peste paginile învechite ale trecutului: nimic nu-i rezistă; cele mai neînsemnate şi mai uitate lucruri, «bibliotecile circulante», «bisericile maramureşene», «calendarele», «serbările de la Sibiu», «cărţile de şcoală», «o comună rurală din România», «sfârşitul examenului» se aprind la torţa incendiară a stilului d-lui Iorga şi ni se înfăţişează în plină actualitate.
Cu o astfel de forţă de a comunica, nu e de mirat că, în literatură, d. Iorga a părăsit de la început domeniul esteticei în favoarea ideei naţionale, pentru a o lărgi apoi în domeniul acţiunii politice; neputând zăbovi în recea formulă estetică, tribunul avea nevoie de ceea ce leagă pe oameni şi-i poate îndrepta spre o acţiune determinată. Pentru acest scop, puterea explozivă a temperamentului era ajutată de mijloace literare neegalate de niciunul din scriitorii noştri: ironie, vervă, susţinută până-n cele mai îndepărtate ramificaţii, patetismul, invectiva, suflul puternic al unei singure idei iraţionale se leagă în personalitatea literară a d-lui Iorga sub forma atitudinii pamfletare”.
(dintr-un articol a lui Eugen Simion din Caiete critice, Revistă editată de Fundația Națională pentru Știință și Artă, nr.12 (374) • decembrie 2018, pag. 3-11 )
În portretul pe care i-l face ziarul „Paranny” din Varşovia, este caracterizat astfel: ”e mai mult decât un om, este un institut, o maşină care creează mereu, după ultimul model; se reliefează bunăvoinţa ce o are de a apropia toate popoarele între ele pe baze culturale, de prietenie şi colaborare”. (Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga. 1871–1940 Biobibliografie, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, p. 106).
Și pentru că se împlinesc 150 de ani de la nașterea acestui mare om de cultură al neamului românesc am să amintesc că la vârsta de 60 de ani revista „Raze de lumină” a Societății studenţilor în Teologie din Bucureşti îi dedică un frumos text omagial, care așa cum mărturisește autorul articolului, Lucian Radu Stanciu, într-o evocare din Revista de sociologie/2006 este ”caracterizarea splendidă a unor dimensiuni ale personalităţii sale”, pe care îl puteți citi în Revista de sociologie la pag. 11-14
Cu prilejul acestei evocări țin să amintesc că luna iunie este o lună bogată în simboluri și amintiri neprețuite. Dacă în iunie s-a născut cu 150 de ani în urmă, la Botoşani, un titan al gândirii şi faptei culturale româneşti, Nicolae Iorga, tot în iunie s-a născut la ceruri Mihai Eminescu, luceafărul poeziei românești.
Talentul său în a creiona portrete ale unor personalități pe care le-a cunoscut îl găsim în volumul ”Oameni care au fost” despre care George Călinescu și Valeriu Râpeanu au scris:
”Cînd vezi cum d. Iorga, decenii întregi, s-a oprit cu condeiul sau asupra tuturor acelora, oricît de mărunți, însuflețiți de un gînd de cultură, cum a știut să găsească un cuvînt de laudă și pentru cel mai umil, înlaturînd cu omenie punctul de vedere critic, cînd vezi ca nimic pornit din buna intenție de a face ceva bun nu-i scăpa, întelegi de ce omul acesta a fost iubit și este…” – George Călinescu

”Oameni cari au fost” o galerie de portrete cum nu a mai fost scrisă alta, unică în literatura română. Un omagiu adus celor mai de seamă făuritori de istorie, de frumos, de bine pentru obște… Un gînd luminos dăruit tuturor celor care și-au jertfit viața nobilei idei de apărare a patriei”. – Valeriu Râpeanu

Iată unul din ele la pag. 207:

Eminescu si tineretul
0 scrisoare către studenti
16 iunie 1929

Iubiți studenți,

Cultul vostru pentru Eminescu, acela care n-a avut înaintași și nu va putea să aibă ușor urmași ai geniului său, pentru marele creator de veșnică poezie în care se dovedește strălucit că se pot îmbina armonic cele mai înalte preocupări morale, cel mai nobil avînt național cu cele mai frumoase realizări estetice, e o adevărată garanție pentru viitorul nostru și prin aceasta pentru însușii viitorul acestei țări. Arătați astfel prin asemenea comemorari pioase și pline de discreție că mintea voastră, bine îndreptată, nu se lasă momita de formulele stralucitoare ale unui esteticism bolnav și ale unei dibace șarlatanii literare, meșteră în a jongla cu cuvintele : Cuvinte goale, ce din coadă pot să sune,… că nu cădeți în defectul naivilor sau pretențioșilor, cari, pozînd in „noua generatie” pentru meritul singur că au numai douazeci de ani, cred că lumea începe cu dînșii, ca nu priviți legătura, așa de naturală, cu ceea ce s-a facut pînă acum ca o îngenunchiere la zeii cari au murit, ca înțelegeți pe deplin unitatea organismului național urmînd de la sine, peste rătăciri de moment; drumul care corespunde mai bine cu scopurile lui imutabile. Vă felicit pentru toată siguranța pe care o dați celor de o vârsta cu mine, cari nu voiesc să lase în praful aventurilor comoara pe care au primit-o și au adaus-o.
Cu părintești sentimente al vostru N. Iorga

și de asemenea articolul de la pag. 103:
În amintirea lui Eminescu
Din cartea format pdf:

Dă clic pentru a accesa Nicolae_Iorga_-_Oameni_cari_au_fost.pdf

Citiți și Eminescu mentor spiritual al lui Nicolae Iorga

EMINESCU MENTOR SPIRITUAL AL LUI NICOLAE IORGA

De ziua copilului

Vei fi cu atît mai fericit, cu cît va trăi mai mult în tine copilul ce ai fost. – Nicolae Iorga

Copil, tânăr și bătrân
călător prin dimensiuni-
amintirile ce ne sunt
inocență, anotimpuri,
filozofii.

***

Aduc la viață
din proiectul meu propriu,
amintirile.
Copacul dorințelor,
printre ele sunt poeme.

© Georgeta R. M.

1 iunie Ziua copilului…să aveți o zi binecuvântată!
http://www.youtube.com/watch?v=X5X8IOSHhJA

Din taine…

Când se iubesc
părinții noștri
tăinuiesc (uneori fără să știe)
cu Dumnezeu
să dea naștere
unui cuib de lumină-
un suflet care
se construiește
mereu de-a lungul
vieții pământești
până ajunge din nou
la Dumnezeu.

***

De mici învățăm ușor
arta iubirii
cu cerul pe buze
prin sărut
pecete punem.
Rareori îi păstrăm
inocența, declarație
tainică în suprem.
De mici învățăm ușor
arta iubirii,
iubire care o avem în noi
ca dar divin,
doar ne reamintim de ea
în lumea în care am venit,
după modelul părintesc.
Ferice de cei ce își amintesc
că sunt
fii și fiice ai cerului
construind și mergând
pe poduri de lumină.

© Georgeta R. M.

Nicolae Grigorescu despre sinceritatea în artă

Unul dintre primele cotidiene de informație românești, Universul, care a apărut la București, a fost fondat la 20 august 1884 de către Luigi Cazzavillan, un jurnalist italian venit în Vechiul Regat al României în anul 1877, în calitate de corespondent de război. Avea pe prima pagină alături de titlu, două viniete, ilustrații de mici dimensiuni, statuia lui Mihai Viteazul și un dorobanț în stânga, și respectiv statuia lui Ștefan cel Mare în dreapta. Acest cotidian a fost un precursor al presei de marcă industrială și a fost unul din primele ziare românești care a introdus mica publicitate, prin rubrica special numită ”Micul anunțător”.
Dar despre ce vreau să amintesc este faptul că de-a lungul timpului acest ziar a editat mai multe suplimente: ”Ilustrațiunea română”, ”Universul copiilor”, ”Universul literar”, ”Universul ilustrat”, ”Duminica Universului”, ”Ziarul științelor populare și al călătoriilor”, ”Hoțul”.

Suplimentul de cultură ”Universul Literar” al ziarului ”Universul” unde au debutat printre alții Ștefan Augustin Doinaș, Ion Caraion, Ion C. Pena, a apărut prima dată în 1893 la București, și i-a avut ca directori pe Virgil N. Dărăscu, Stelian Popescu, Al. Ciorănescu și redactori pe D.P. Perpessicius, Camil Petrescu, Traian Chelariu.
Obișnuiesc de obicei, când am mai mult timp, să citesc despre viața și operele marilor poeți, scriitori, muzicieni, pictori, sculptori, filozofi, teologi și sfinți, istorici, etc. și un reper pentru ce să mai citesc, reamintesc printre altele este și istoricul zilei. Răsfoind un album cu picturi aparținând lui N. Grigorescu (cu picturile minunate de la M-rea Agapia) a cărui zi de naștere a fost pe 15 mai și vrând să-mi completez niște informații am început să ”răsfoiesc” internetul și astfel am dat de ”Universul Literar”, Anul XLVIII, nr. 15 din 28 mai (1938) unde am găsit câteva articole referitoare la acest pictor minunat și m-am gândit să scriu aceste rânduri.
În articolul”Sinceritatea în artă” de Iosif I. Gabrea din acest număr al Universului Literar, mai sus menționat, l-am descoperit și altfel pe Nicolae Grigorescu, și anume în frumusețea reflecțiilor despre artă cu acea forță a simplității, profunzime și înțelegere (ca și la Brâncuși). Explicând ce înseamnă sinceritatea în artă, obiectiv și subiectiv:
„Orice lucru are o latură a lui mai expresivă…. Acolo e taina vieţii lui”. „Artistul vede şi înţelege o mulţime de lucruri, pe care alţii nu le văd, cărţile nu le spun , şi pe care numai ani şi ani de adâncă observaţie şi de răbdătoare muncă te ajută să le desgropi şi să le tragi la lumină din propriul tău suflet”. Este specificul, eternul din lucruri. „Şi din acest etern al lucrurilor, natura n’arată decât linii vagi, forme nehotărâte şi pete de colori; eu am să completez , am să spun tare ceea ce-mi şopteşte ea încet”.

Eternul găsit în lucruri este redat prin sentiment, dacă acesta este sincer. „Sentimentul colorează, nu pensula ! Poţi colora c’o bucăţică de cărbune, şi toate tuburile din lume nu-ţi dau albastrul unei flori de inişor, dacă nu-l ai în suflet”. „De cât e ori nu mi s’a întâmplat, — continuă Grigorescu, — să văd un colţ din natură admirabil, când n’aveam colorile la mine. Mă uitam la ceas, ca „să viu a doua zi la aceeaşi oră, să lucrez… Veneam… şi… nu mai era nimic . Erau copacii, era valea şi aceeaşi lumină era, dar… nu mai eram eu cel de ieri „.

”Artistul e dator să aleagă din natură, din realitate, clipa, care înfăţişează eternul (sinceritate obiectivă), s’o simtă sincer şi s’o redea ca atare (sinceritate subiectivă)”.

-fragmente din: Sinceritatea în artă din:
http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/18888/1/BCUCLUJ_FP_P3441_1938_047_0015.pdf la pag. 5

Menirea artiștilor este de a ne arăta, și nouă cei care le admirăm operele de artă, cum au trăit clipa (acea memorabilă Carpe Diem) care i-au impresionat atât de mult încât au dorit să o redea în lucrarea lor de artă într-un chip inedit, original funcție de sentimentul care i-a stăpânit în acea clipă. E vorba de talentul artiștilor care ne dă posibilitatea să întrezărim și noi eternul din clipa trăită de ei.