Sub soare blând

toamna 3

 

 

 

 

 

 

Muindu-și soarele o rază
în călimara unui nor
a scris pe a cerului amiază
că toamna a sosit ușor.

Pe nevăzute au plecat cocorii
doar rândunelele au zăbovit
să-și mai învețe puișorii
de zborul ce le este pregătit.

Se pregătește toamna în septembrie
cu chipu-i elegant și parfumat,
să ningă cu frunze până în decembrie,
dar și cu ploi, să spele ce este de spălat.

Încep să își vestească rodul
vița de vie și castanii falnici
și parcă s-a schimbat și vântul
în fața bogăției și a oamenilor harnici.

Cu zile ce se-mbracă în bucurie
septembrie pășește cu grijă, luminos
sub soare blând ce pare fermecat de poezie
să-i dea ștafeta lui octombrie, prietenos.

(de Georgeta R.M. – 9 sept 2016)

Sursa foto: google.com

8 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Gând

Jucându-mă cu un fir de iarbă
și apoi privind seninul cerului
în care soarele cu a razelor jerbă
poate arde sau susține viața pământului,
găsesc natura o bibliotecă vie
cu numeroasele-i mesaje și multă poezie.
(Georgeta R.M. – 1 sept 2016)

2 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Prima femeie, membru de onoare al Academiei Române

Prima femeie numită membru de onoare al Academiei Române, a fost poeta și scriitoarea Elena Văcărescu. De asemeni a fost și membră a Academiei Franceze. Născută în 21 sept/3 oct 1864 într-o veche și vestită familie de boieri a primit o educație aleasă. Din 1895 s-a stabilit definitiv în Franța unde s-a distins printr-o viață literară remarcabilă și printr-o activitate neîncetată în slujba culturii române și afirmării spiritului național român: “Sălașul meu parizian a fost întotdeauna un colț de patrie românească. În casa mea dăinuia nu numai un spirit românesc, ci o atmosferă românească. Căci dacă nu eram în țară, țara era cu mine, în depărtata Franță, pe malul august al Senei”… (Memorii, p. 168), ”Am încercat să răspândesc peste hotare faima numelui românesc și am servit în lume expansiunea sufletului românesc.” (din Memorii, p. 171).
Debutul său literar cu ”Les Chants d’aurore” (Cântecele zorilor) din 1886 a fost remarcat în mod deosebit și încununat cu premiul Archon Desperouse al Academiei Franceze. „Rapsodia Dâmboviţei” al doilea volum din 1892, o culegere de cântece folclorice i-a adus gloria literară fiind tipărită în mai multe limbi (traducerea în limba germană fiind făcută de însăși regina Elisabeta). Volumul a fost premiat de Academia Franceză, afirmându-se că „nu există în lume o poezie populară mai frumoasă, mai profundă şi mai emoţionantă” (Auguste Dorghain), „o poezie ce include in ea o Romanie pastorala si viteaza” (Ana Noailles). Sursa citat
Subliniind receptivitatea și înțelegerea în ce privește arta autentică, delicatețea și discreția sa, simțul nuanțelor și o intuiție superioară a sufletului omenesc, Zoe Dumitrescu Bușulenga în Cuvânt înainte la volumul „Versuri – Elena Vacarescu, Ana de Noailles”, 1971, o apropie pe Elena Văcărescu de alți mari poeți, oameni de cultură ai timpului precum Rabindranath Tagore, Eleonora Duse. Deoarece în anii primului război mondial a militat pentru realizarea Marii Uniri de la 1918 a căpătat funcţia de secretar general al Asociaţiei Române, pe lângă Societatea Naţiunilor. Timp de douăzeci de ani a îndeplinit această funcţie cu cinste și devotament. Pentru meritele sale, guvernul francez i-a decernat ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare.
Din poeziile Elenei Văcărescu:

Destinul meu

Pe o seară clară am văzut venind
Destinul meu pe o mare de argint.

Era un om cu o frunte străvezie
Ce, vesel, surâdea în vijelie.

Și se uita-ncruntat fără de milă
La valul de lopeți sucit în silă.

Privea fără un pic de înduioșare
Sărmana lună și-a ei disperare.

Privea în față, neîncredințat,
Un cer de seară, binecuvîntat.

Privea fără să spună un cuvînt
Cum valul lacrimă, purtat de vînt.

Privea, fără de frica nimănui
Inima-i tare, inima lui.
(Elena Văcărescu)

Ţară de taină

Carpaţi sonori cu schituri visătoare
Din care turma sunetelor cade,
Cerdacuri, luciul apei din ulcioare,
Pe stânci panaşul albelor cascade,

Pe lângă culmi cărări se răsucesc,
Sunt fagi ce-ntrec palate din Assur,
Iar ceţurile roze se-mpletesc,
Măreţii brazi fac ziduri împrejur,

Durea lumina, ţară tăinuită,
La tine-n braţe cel mai mult am plâns,
M-am vrut pentru vecie împietrită
Şi inima, de moarte, mi s-a strâns.

Din vol. “Din somn trezită”
(în româneşte de Elisabeta Isanov)

Patriei mele

Iar dacă îți devin straină
Și cântecu-mi de început
Grăirea n-a ales, divină,
A plaiului ce m-a născut.

Seninul dulce grai în care
Lin, ruga, buzele-mi șoptesc,
O, patrie, putea-vei oare
Să-mi ierți păcatul meu firesc?

Lua-vei viersul meu în seamă,
Grea munca-mi binecuvântând,
Cum își blagoslovește-o mamă
Copiii mâine-n luptă stând ?
(din vol. ”Cântecele zorilor” de Elena Văcărescu,
traducere de Monica Pillat)

Vezi și: http://ploaiadecuvinte.blogspot.ro/2012/04/elena-vacarescu-intre-dragoste-si-exil.html

Lasă un comentariu

Filed under Motive pentru condei

În Muntii Sucevii

Prin România pitorească, ”o poezie de la un capăt la altul…” (Nicolae Petrașcu), Alexandru Vlahuță „ne-a făcut să vedem și să iubim și mai mult țara, frumusețile ei, locul unde s-a desfășurat istoria acestui neam” (Garabet Ibrăileanu)

Pe la-ngânarea zorilor iesim din cotlonul mânastirii, pe poarta pâraului Agapia, în largul luncii aburite de bruma, trecem prin Târgu-Neamtului, printre dughenile ce-ncep a-si ridica obloanele, deschizând ochi somnorosi în ulita pustie, urcam dealul Oglinzilor, din zarea caruia vedem la stânga „Baile Oglinzi”, sub poalele codrului, si dam pe la satul Boroaia în frumoasa si îmbelsugata vale a Moldovii. În dreapta noastra, legendarul râu, care-a chemat pe Dragos descalecatorul din poghiazurile Maramuresului sa-i urzeasc-o tara noua, se-ndoaie linistit pe sub dealul învârstat de lanuri, taindu-si printre fânete si huceaguri o albie cu mult mai lata decât îi trebuie. În stânga, pe marginile luncii, în falduri largi îsi lasa Carpatii gateala lor de codri. Suntem în Suceava, în cel din urma tinut de munte al tarii. Cerul e de un albastru limpede, straveziu, câtiva noruleti, prigoriti de razele soarelui, se frâng încet în bulgari de rubin si se topesc. soseaua, neteda si alba, abate printr-o alee de salcii, trece podul Moldovii si urca traganat dealul Spatarestilor, de unde se lasa-n Falticeni; iar noi tinem înainte drumul Bogdanestilor, pe sub poalele muntilor, dam pe la Mânastirea Râsca, pusa subt o sprinceana de braniste, la marginea sesului, întemeiata de episcopul Macarie al Romanului în zilele lui Petru Rares, care-a înzestrat-o c-o biserica si cu opt chilii. Ne oprim la Baia, sat harnic si bogat, oras de frunte pe vremea lui Dragos-voda, pamânt framântat în sânge: plugarii de azi rastoarna brazda peste mormintele a zece mii de unguri si povestesc lucruri înaltatoare, auzite din batrani. S-a sculat craiul Ungariei, Matei Corvin, care nu mai putea dormi de vâlva lui stefan cel Mare, si, ridicându-si toata oastea, a razbatut încoace prin pasul Oituzului, pradând satele în cale; s-a oprit sapte zile la Roman, apoi i-a dat foc s-a purces spre Suceava. Înserând pe valea asta si fiind vreme de iarna si vifor, s-a tras cu oastea la adapost s-a tabarât în Baia, sa stea pâna s-o mai lumina de sus. Iar domnul nostru, care-l astepta la portile Sucevei, vazând zabava craiului, n-a mai stat la gânduri, ci iute si-a luat o mâna de sprintenasi si, gonind dealurile, s-a lasat, în puterea noptii, ca o vijelie, în lagarul ungurilor, si-atâta i-a izbit de naprasnic si fara de veste, încât toata falnica ostire a lui Mateias, învalmasita de spaima întunericului si de grindina sagetilor ce-o împroscau de pretutindeni, a fost în mai putin de-un ceas sfarâmata si pusa pe fuga. Cic-a fost asa macel, ca urla valea de vaiete, armele scaparau fulgere-n bezna, pâlcuri întregi se abateau stropsite-n picioarele cailor, si ori încotro fugeau bietii unguri, tot de stefan dadeau. Praful s-a ales pâna-n ziua din oastea cea grozava. Iar trufasul rege, care venise sa cucereasca Moldova, de-abia a scapat, ranit de-o sageata si dus pe targa prin cararile muntilor. Pentru amintirea acelei biruinti, stefan a ridicat în Baia Biserica Alba – la ruinele ei, taranii cu dare de mâna, pazitori unei sfinte datine stramosesti, duc în toti anii, în ziua de Sfântu Gheorghe, mâncari, bauturi, în vase noua, împodobite cu flori, si fac praznice pentru saraci. Ce oameni alesi, si ce gospodarii frumoase sunt prin partile astea ale Sucevei! Pe lunca Moldovii si pe vâlcelele somuzului sparte de iazuri se-nsira ca o salba în jurul Falticenilor mândrete de sate, asezari de mosneni, care pastreaza cu sfintenie portul, legendele si bunele obiceiuri ale vremurilor de demult: Baia, Bogata, cu urmele vechilor mine de aur desfundate de romani, Sasca, Radasenii, cu vestitile-i livezi de meri, Bradatelul, cu minunata-i padure, în care doarme un lac albastru, încunjurat de brazi, izvoare zgomotoase se prabusesc printre stânci – o bucatica de munte, rupta din Carpati si rasadita aici, ca de-o putere dumnezeiasca, sa stea podoaba satului… si pe toate vaile astea gasesti amintiri pretioase din trecutul neamului nostru, biserici vechi, durate de Alexandru cel Bun, de Ștefan cel Mare, de Petru Rares…

Suntem la Cornul-Luncii, în pragul tinutului Suceava – si al tarii. Neteda si alba ca marmura se întinde înaintea noastra soseaua care merge la Dorna… Frântura de rai, scumpa inimii noastre, cântata de poeti, tarâna sfânta în care se odihnesc vasele celui mai glorios Voievod al Moldovei, nespus de duios freamata izvoarele tale – si ce dulce-i umbra codrilor tai!… tu esti într-adevar una din cele mai frumoase tari de pe pamânt, – dar numele tau ne doare sa-l rostim si -strabatându-ti fermecatoarele drumuri – ochii nostri nu-ti pot privi podoabele decât printr-o perdea de lacrimi.

(din România pitorească de Alexandru Vlahuță)
Sursa: scritub.com/literatura-romana

8 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Alexandru Vlahuță

2 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Despre trei culori

Ziua limbii române n-a trecut
căci vorba dulce cu care am crescut
e răsfățată de poeți și scriitori,
de toți cei ce o iubesc neabătut
pe drumul vieții călători.
Și iau condeiul spre mărturisire
căci nu-mi dă pace, din cauză de iubire:

Luat-am din galbenul
din spic și soare:
taina iubirii ambasadoare;
luat-am din albastrul
azuriu al cerului
o taină, spre dar pământului;
luat-am din roșul
sângelui de om viteaz
și-al buzelor ce dau cuvântul,
puterea realizării, simțul treaz;
de toate trei îmi spune gândul
că nu înseamnă numai tricolorul,
ci poate fi licoare fermecată
în care, să-mi înmoi condeiul
și despre trei culori să scriu,
în el – poemul.

© Georgeta R.M.

Lasă un comentariu

Filed under Motive pentru condei

Cartea de noblețe a neamului românesc, un ambasador

31 August - Ziua Limbii Române

Orice limbă e oglinda sufletului naţiunii care o creează. (Ion Pillat)
Limba este cartea de noblețe a unui neam. (Vasile Alecsandri)
”… Aici, pe-acest picior de plai,
vin rodnici ani în evantai
și-n limba mea ca-ntr-un izvor
e-un cer răsfrânt multicolor.

E limba mea, pe care mama
mi-a pus-o-n suflet pentru drum
și-așa-i de nouă și bogată,
că n-o știu bine nici acum”.

(O altă limbă mai frumoasă nu-i de Victor Teleucă, 1958)

Limba și cultura sunt legate între ele fapt care nu apare evident decât la o gândire mai profundă în acest sens, ele sunt o oglindă una pentru cealaltă: dacă o limbă are un vocabular bogat atunci e ușor să descrii anumite idei, lucruri și bineînțeles contează metoda ei de folosire. Acest lucru se poate evidenția și atunci când faci o traducere dintr-o limbă în alta, și se poate observa astfel dacă limba devine sau nu o barieră în comunicarea dorită. Iată ce mărturisește d-na Herta Müller în dialog cu d-na Gabriela Adameșteanu în articolul Limba română participă la limba germană în care scriu din Revista22:
”Cred ca a fost un noroc pentru ca, neavand limba romana ca limba materna si invatand-o mai tarziu, cand deja aveam o privire fixata pe literatura si estetica limbii, mi-am dat seama din capul locului ce multa poezie exista in limba romana, ce multe comparatii si metafore. De multe ori mi-a aparut spontan in minte comparatia intre cum se spune in limba mea si cum se spune in limba romana. Si mi-am dat seama ca limba romana priveste acelasi lucru cu totul altfel decat limba mea materna si, din punct de vedere al structurii psihice, de multe ori, privirea asta mie mi-era mai aproape…
Cioran descrie limba română – în comparație cu franceza – ca fiind mai primitivă, dar mai concretă…
Da, sigur. Cred ca limba romana nu se lasa prea usor bagata in notiuni abstracte. Dar, pe de alta parte, spontaneitatea ei este mult mai mare, cred ca e mult mai vie si sunt mult mai multe nivele, mai ales in domeniul sentimentelor, al relatiilor. In germana, de exemplu, daca ai un iubit si vrei sa-i spui un cuvant gingas, ii spui schatz – schatz inseamna comoara. Pe cand in romana exista atatea cuvinte pentru acelasi lucru, e mult mai multa tandrete si de aceea e mai greu de tradus. ”
Sursa citat
Învățarea și cultivarea limbii române, ca factor de păstrare a individualității spiritului românesc este extrem de importantă, în contextul globalizării și diversităților multiculturale în care trăim. Limba română are statut oficial nu numai în România dar și în Uniunea Europeană, astfel că promovarea limbii române beneficiază de condiţii favorabile la momentul actual ”deoarece politica lingvistică a Consiliului Europei stipulează expres încurajarea predării şi învăţării limbilor „mici”Sursa citat
Despre un „om al energiilor luminate” ne povestește d-na Lucia Olaru Nenati în articolul său Un ambasador-făr-de arginţi al spiritului românesc în lume care a reușit să producă în locul unde viețuiește ”un curcubeu de suflet şi spirit românesc” și care este ”preocupat mereu de ridicarea nivelului spiritual al conaţionalilor săi, de păstrarea unei permanante comunicări şi legături între românii din diaspora şi cei din Ţară, având şi o deosebită grijă ca urmaşii săi să vorbească perfect şi limba-mamă”. Sau, Pr. Dumitru Ichim cu minunatele sale poezii în limba maternă, pline de forță, vitalitate și armonie pentru care limba română este o legătură vie cu originile și identitatea sa națională, exprimă cultura, valorile sale reprezentând un factor de coeziune în comunitatea română unde locuiește, dar și în comunitatea wordpress-ului, contribuind în cea mai mare parte la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la ridicarea unei noi biserici ortodoxe române. Având ca reper natura înconjurătoare, religia și istoria ne descoperă prin poeziile sale – rezultat al reveriilor contemplative, un univers sensibil, ce pune în valoare harul său, virtuțile creatoare ale limbii române. Citindu-i opera, d-na Muguraș Maria Petrescu ne spune că : ”poezia lui Dumitru Ichim este înnăscută, iar nu făcută pentru că în ruga lui permanentă, în dialogul lui zilnic cu Dumnezeu, „cu îndrăznire și fără de osândă” el este cel ce poartă cu sine, cu frică și smerenie „Nu vorba, ci spusul/ ce Tu l-ai pus în mine” (La poarta lui Omega, p. 70)”. Sursa citat
Citiți și o frumoasă poveste (adevărată) în legătură cu limba română, ”Undeva prin Pamir, munţii cei mai înalţi din Asia, cărora li se mai spune şi „acoperişul lumii”, se află un aul mic, pierdut între pietre, care vorbeşte româneşte”. În aulul de lângă Afganistan din Badahşanul-de-Munte al Tadjikistanului, se vorbesc două limbi: tadjica şi româna: cotidianul.ro
Rezultatul relațiilor interumane în decursul mileniilor, de la oamenii cei mai simpli (izvorul curat al creațiilor populare) până la cei mai învățați, sofisticați care au sporit în frumusețe limba română, a făcut ca limba română să ajungă asemeni unui ”fagure de miere” după cum constată și simte Eminescu în poezia Epigonii. Și indiferent unde locuim noi românii, acasă în România sau oriunde în lume, cinstindu-ne valorile, poeții și scriitorii, scriind și citind românește, ne înțelegem și ținem la istoria noastră, ne menținem identitatea noastră românească și ”comoara” care este limba română (Alexei Mateevici în poezia Limba română).
Fie ca, în continuare, cartea de noblețe a neamului românesc, să fie un bun ambasador în lume. Românii de succes de peste hotare, răspândiți pe tot globul care și-au construit o carieră (cercetători în diverse domenii, medici, ingineri, profesori, preoți, oameni de cultură sau de afaceri, etc) care nu au uitat să vorbească despre România sunt la rândul lor ambasadori ai României, ai limbii române.
Limba Română

3 comentarii

Filed under Motive pentru condei

O motivație salutară

Da, o motivație salutară și dragă pentru că am văzut multă preocupare, interes, spre cunoaștere și împărtășire a descoperirilor în legătură cu trecutul nostru istoric mai depărtat, pentru aflarea istoriei noastre, cât mai mult posibil, a rădăcinilor din care am ajuns noi cei de azi, folosind surse autentice, cercetători renumiți, credibili, cei mai mulți din străinătate.
E vorba de un document autentic prin care aflăm că avem o istorie veche de cel puțin 8000 de ani datorită unor artefacte precum: plăcuțele de plumb de la Sinaia, amuletele de la Tărtăria, gresia de la Cosăuți, Biblia de la Wulfilla, Codex Rochonzi, acum dovezi incontestabile din cercetările făcute.
Iată un interviu interesant despre cum s-a descoperit cea mai veche scriere:
”am decis că nu trebuie să pierd aşa ceva, căci scria: Pentru a se apropia de adevăr, echipa de filmare a căutat istoria necunoscută a românilor în Italia, Macedonia, Bulgaria, Moldova, Ungaria, Suedia, SUA şi România, a deschis tezaure inestimabile din muzee ori colecţii particulare şi a strâns informaţii care leagă şi dovedesc o istorie logică a societăţii care a dat cea mai veche scriere din lume, o scriere sacră, şi a continuităţii acesteia pentru aproape 8 milenii. Este căutarea identităţii unui popor care şi- a păstrat pământul pe care s- a născut, cu bune şi rele, şi- a păstrat spiritualitatea ascunsă în cea mai veche scriere din lume. Iar când am văzut cine sunt acei oameni, cercetători de excepţie cu o reputaţie profesională impecabilă, care s- au adunat într- o echipă aproape multidisciplinară, am pus punct ezitărilor”. Sursa citat
Niascharian, un film documentar dedicat celei mai vechi scrieri din lume a fost pentru mine nu numai o sursă de revelații pe care le intuiam ci și momente de deplină încântare, cu riscul că mă repet – să văd preocupări ale românilor pentru aflarea istoriei lor, despre scrierea veche, obiceiuri, tradiții străvechi. Parcurgerea filmului a fost o călătorie spirituală în istorie.
Leonardo Tonitza despre Niascharian
Niascharian – Să renastem

2 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Graiul inimii, cu care noi trăim sub soare și dă rațiune poporului de a fi

”…Plămadă de sunete și gânduri
din ancestrale rădăcini ce dau cuvântul,
nu știu de are aripi, dar zboară pururi
pe-ntreg pământul, mări și râuri,
o floare de lumină ce-l iscă gândul”.

Cuvintele limbii române – de Georgeta R.M.

Slova românească

Prin dulcea slovă românească
rodește în lumină cu dragoste cuvântul,
lăsat cu grijă de iubirea strămoșească
ca să ne apere când aspru bate vântul.

E o tradiție a cerului, a luminii,
cuvântul să vegheze când e necesar
și nu oricum, pe drumuri rectilinii,
cu dragoste, înțelepciune, ca un dar.

Cuvântul netezește drumul, spre a-l veghea,
noi trebuie doar să îl păstrăm curat
și atunci mereu găsi-vom calea
s-avem un viitor mai luminat.
© Georgeta R.M

Eu știu…

Eu știu că limba românească-i o comoară
din care-și trage seva și condeiul meu
să poarte din primăvară în primăvară,
noi gânduri străbătute de lumină
avându-i pe poeții noștrii în inimă mereu.

E un grai de inimă, de sărbătoare,
e graiul cu care noi trăim sub soare
ce dă rațiune poporului de a fi,
să ne-nțelegem, să iubim și a vorbi,
ne reprezintă-n lume și spre a dăinui.
© Georgeta R.M

Lasă un comentariu

Filed under Motive pentru condei

Din amintirile călătoriei

Muzica e simbolul armoniei în viaţă, al acordului desăvârşit.
Mi-am slujit ţara cu armele mele: pana, vioara şi bagheta.
George Enescu

Această prezentare necesită JavaScript.

Ascultând din muzica iubirii
cu zbor de ciocârlie, dau semn
citirii deopotrivă duhului, viorii
să-i înțeleg deplin al său îndemn:
apropierea inimilor într-un cald consens.
(Georgeta R.M.)

Spre o amiază frumoasă de august înviorată la un moment dat cu o ușoară ploaie de vară, trecătoare, în care ne-am hotărât să plecăm din Sinaia spre o altă destinație dar nu fără să vizităm Casa memorială George Enescu numită și Vila ”Luminiș”, o vilă sobră, simplă, într-un stil autentic românesc, construită între anii 1923 – 1926 de compozitor ca loc de recreere și inspirație, atras de frumusețea locurilor, ne-am bucurat mintea și sufletul cu amintiri de la cel care și-a dăruit viața muzicii, slujirii înaltului titlu de violinist și muzician român, devenind astfel un exemplu strălucit și însuflețitor pentru tinerimea română și nu numai. Terasa casei situată deasupra intrării care oferă o priveliște frumoasă spre Munții Bucegi era un loc preferat al compozitorului unde se inspira și se odihnea servind ceaiul. Totuși, timp de 20 de ani George Enescu a locuit aici temporar, între concertele sale. Odată cu schimbarea regimului, în 1947, fiind stabilit la Paris, donează casa statului român, pentru a putea fi folosită ca loc de odihnă şi creaţie de către artiştii români.
Vizitând Casa memorială George Enescu, și amintindu-mi de statuia reginei Elisabeta, din grădina Castelului Peleș (un alt loc pe care am dorit mult să-l văd și vizitez și de unde am rămas cu amintiri de neuitat) celebra protectoare a artelor – Carmen Sylva, mi-am adus aminte că bucurându-se de admirația acestei regine George Enescu a fost invitat deseori să cânte la Castelul Peleș. La seratele date de regină o acompania și inspirat de unele poeme ale reginei a compus câteva lieduri. Iată ce reprezenta pentru el protectoarea artelor: ”Regina Elisabeta judeca oamenii şi lumea după inima-i curată şi generoasă. Pentru mine, Ea a fost o prezenţă supraomenească, o fiinţă cu nimb, departată de oamenii obişnuiţi, revărsând numai lumină şi bunătate. …” Vizitând casa memorială și trecând din cameră în cameră în timp ce încercam să mi-l imaginez pe compozitor în ambianța camerelor susținute de prezența lucrurilor rămase ce aminteau de activitățile lui, mi-am adus aminte ce am citit:
-despre George Enescu și Maruca Cantacuzino singura femeie pe care a iubit-o, dragostea fiind aproape la fel de importantă ca muzica – rațiunea sa de a fi. Se pare că Maruca Cantacuzino avea genul acela de frumusețe care se distinge prin eleganță, rafinament și distincție. Vezi aici și aici.
-despre Yehudi Menuhin, marele violinist și dirijor american, în perioada când i-a fost elev, și care a păstrat o profundă afecţiune pentru Enescu: „Dacă cititorul ar putea să-și închipuie mintea enciclopedică, îngemănată cu inima cea mai generoasă și mai lipsită de egoism din câte pot exista într-un om, cu o înfățișare nobilă și frumoasă, cu un chip romantic însuflețit mereu de un geniu creator, fie că vorbea, preda, dirija, cânta la vioară ori la pian, dar mai cu seamă atunci când compunea, imaginea tot n-ar fi completă. Enescu rămâne pentru mine cea mai extraordinară ființă omenească, cel mai mare muzician și cea mai puternică influență exercitată vreodată asupra mea.” (Yehudi Menuhin)
-despre Cella Delavrancea cea care a fost prietena compozitorului și martoră la căsătoria lui George Enescu cu Maria Cantacuzino și care ne mărturisește că: ”Vioara lui Enescu devenise un freamăt luminos, aluneca în noi, redeştepta aspiraţiile noastre spre inefabila pace a armoniei”. (într-o cronică publicată în Arpegii în ton major)
Pe parcursul vizitei casei memoriale am fost însoțiți de muzica marelui violonist, pianist, compozitor, dirijor, dar şi profesor „cinci într-unul în lumea muzicii”, cum îi făcea plăcere să spună că este și de asemeni de explicațiile de rigoare.
Mai multe imagini din interiorul casei memoriale în: povestidecalatorie
Un interviu din Fonoteca de Aur Radio România a Cellei Delavrancea despre George Enescu
George Enescu – Ciocîrlia
George Enescu – Romanian Poem

Lasă un comentariu

Filed under Motive pentru condei