Fantezie ritmică, vigoare în armonii vii
Fantezia ritmică, vigoarea, armoniile vii descoperite în Boureé-ul enescian m-au încântat căci vitalitatea și strălucirea muzicii impresionează, mai ales când există și rafinamentul interpretării.
Partea a 3-a, a Suitei a 2-a pentru pian, op.10, Bourrée, a lui George Enescu poartă o amprentă nouă în muzica vremii, prin orientarea neoclasică, compozitorul păstrând esența romantică, animat de inconfundabilul său lirism. Exegeza enesciană susține să-i fie recunoscută contribuția anticipativă, prioritar cronologic la curentul neoclasic, căci această piesă muzicală (1903) e în spiritul muzicii care va urma să caracterizeze «noul neoclasicism» impus în perioada interbelică.
Suita integrală din care face parte Bourrée a fost prezentată în anul 1903 la Paris unde George Enescu a participat la un mare concurs, secția «piese pentru pian» inițiat de revista Musica având un juriu format din: Claude Debussy, Gabriel Pierné, Vincent d’Indy, Alfred Cortot, Reynaldo Hahn și alți critici muzicali cunoscuți.
În urma acestui concurs George Enescu a câștigat premiul la secțiunea la care a participat și un frumos pian de concert Pleyel. La data aceea, sfârșitul anului 1903, George Enescu avea 22 de ani.
«Știu din experiență că cel mai bun, singurul mijloc de a cunoaște pe cineva este să-l iubești». – George Enescu.
Un triolet, un sonet și un rondel
Un triolet, un sonet și un rondel
pentru azi care e o zi altfel
o zi de frumoasă sărbătoare
oriunde trăiesc români sub caldul soare:
Sonor catifelat și viu
limba română mângâie
să-ndemn condeiul, să îi scriu.
Sonor catifelat și viu
limba română e spațiu
cald, hrănitor, armonie,
sonor catifelat și viu
limba română mângâie.
***
Are un sonor catifelat și viu
limba română ce dulce mângâie,
mă crește cu povești și poezie
de înalte minți ce vrednic o descriu.
Regenerări în formă, armonie
lapidară, grai de viitor, îți scriu
să crești mereu frumoasă, cu prestigiu,
păstrându-ți inedita bogăție.
Contemplăm trecutul ca bun argument
cu fața luminată spre viitor
dar stăruind cu încredere-n prezent
căci clipa de-acum are rol lucrător,
fiind mereu solia spre existent
să te păstrăm cu cuget prevăzător.
***
Cuvântul îmbrăcat în sărbătoare
cu forme literare variate
în rondel pășește cu demnitate
azi, în limba română, cu vigoare.
Demersul său nu e o noutate,
iubește poezia, cu ardoare,
cuvântul, îmbrăcat în sărbătoare
cu forme literare variate.
Din glia cea română creatoare
de frumos se nasc o varietate
de poeme, povești, romane care
îmbogățesc cultura – o străbate
cuvântul îmbrăcat în sărbătoare.
© Georgeta R. M.
Din amintirile lui George Enescu
Povestea vieții lui George Enescu începe pe plaiurile Moldovei și se sfârșește în inima Parisului; o cale anevoioasă, străjuită de copaci ce se pierd în zarea îndepărtată, pe care, cum singur mărturisește, nu ar fi putut-o parcurge fără credință: „Cum cred în muzica pe care am iubit-o atât, cred și în Dumnezeu, care m-a creat. După umila mea părere, trebuie să fii cu adevărat naiv ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însuși faptul că e invizibil ne face să-L adorăm. Mă înspăimântă însă mulțimea și varietatea căilor pe care le urmează oamenii, pentru a ajunge până la El. Anumite credințe mi se par amare, pline de deznădejde; astfel, Missa lui Ernest Bloch se termină lăsându-ți o impresie de neant, în timp ce liturghia … este plină de iubire și frumusețe. Deoarece tot sunt pe calea mărturisirii gusturilor și credințelor mele, vreau cel puțin să mă spovedesc în totul. Înainte de a termina, voi fi drept cu mine, mărturisind că nu am căutat gloria și deșertăciunile ei. Când suntem copii, părinții noștri ne dăruiesc un cerc. Mai târziu, o femeie ne pune în deget un inel de aur, iar pentru a ne consola că îmbătrânim, prietenii ne oferă o cunună de lauri. Jucării – rotunde toate – …simple jucării! Eu nu am dorit decât inelul de aur. S-a sfârșit!… (G. Enescu în B. Gavoty, Amintirile lui George Enescu) Sursă citat: doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/george-enescu-marturisindu-credinta
Un geniu al muzicii universale întâlnește unul dintre cei mai remarcabili critici muzicali: din această întâlnire, care a avut loc într-un ciclu de memorabile discuții la Radiodifuziunea Franceză, s-a născut o operă biografică unică: Amintirile lui George Enescu. Unică și prin faptul că poate fi considerată o autobiografie. Însăși vocea marelui compozitor român, vorbind la persoana întâi, dezvăluie, capitol după capitol, o poveste care își încântă cititorul întocmai unei creaţii muzicale. Tumultul trăirilor personale se aranjează în teme riguroase, destinul unui geniu este înscris cu claritate în cel al artei căreia i-a fost predestinat.
Cu o empatie rar întâlnită în scrierile biografice, Bernard Gavoty își asumă și își joacă strălucit rolul de interpret al operei care este viața unui creator autentic.
„Când, în iunie trecut, i-am arătat lui George Enescu proiectul ce avea să ducă la publicarea acestui volum, a fost foarte încântat şi şi-a manifestat satisfacţia fără nicio reţinere.“ BERNARD GAVOTY
„Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara George Enescu lui Bernard Gavoty.
”De îndată ce am avut la dispoziţie un pian, am început să compun. (…) Am schimbat cu o adâncă bucurie instrumentul monodic pe care cântasem până atunci, cu un instrument polifonic; după ce nu putusem face altceva decât să execut nişte melodii fără cel mai mic acompaniament, ce bine era să mă desfăşor acum în acorduri! (…) Şi – fără să mai stau pe gânduri – am început să compun.” (G. Enescu în B. Gavoty, Amintirile lui George Enescu)
”De altfel, încă de atunci, nu mă prea mai gândeam la vioară. Eram beat de muzică şi nu de performanţe la instrument. Nu visam decât să compun, să compun şi iar să compun. (…) Evocând timpurile acelea fericite, zâmbesc şi eu. Cert, pentru a-mi deprinde pana şi a-mi exersa spiritul, scriam mult – este adevărat – dar pot să afirm că totul venea, totuşi, din inimă!”
(G. Enescu în B. Gavoty, Amintirile lui George Enescu)
Sursa: georgeenescu.ro/evenimente_doc_1095_lansare-de-carte-bernard-gavoty-amintirile-lui-george-enescu-les-souvenirs-de-georges-enesco_pg_0.htm
1/10.G Enescu-Impressions d’Enfance for Violin and Piano Op. 28 – 1. Minstrel
http://www.youtube.com/watch?v=viFb59yQiN0
10/10.G Enescu Suite Impressions d’Enfance for Violin and Piano Op. 28 10.Sunrise
http://www.youtube.com/watch?v=ftqDHacoWAY
George Enescu: Prélude – from “Suite No.1” for piano Op.3
http://www.youtube.com/watch?v=Wwy7okeYuMA
În acorduri de liră
Simbol universal care scoate în evidență lirica poetică și frumusețea ei, lira se spune că a fost creată de Hermes cu scopul de a aduce armonie, să armonizeze planetele, să unească lumile, cerul cu pământul – temă culeasă de la platonicieni și pitagoricieni care considerau că la baza sistemului planetar sunt sunetele, vibrații care nu sunt percepute de urechile omenești, lira având 7 corzi, corespunzătoare planetelor din sistemul nostru solar cunoscute atunci. De-a lungul timpului lira apare în diverse forme la majoritatea popoarelor având legendele lor proprii în acest sens. Totuși, Orfeu de la greci care era de origine tracă apare pretutindeni ca un muzician prin excelență care, cu lira lui potolește stihiile dezlănțuite de furtuni și farmecă animalele, plantele dar și pe oameni și zei deopotrivă.
Mai multe despre Orfeu, liră și Euridice iubita lui, puteți afla aici:
Și, bineînțeles, în antichitate, poezia era însoțită de cântecele lirei pentru a accentua metrica versurilor conferindu-i atmosfera dramatică mult mai pronunțată.
Înlănțuiri de armonii redau o linie melodică deosebită prin sunetele lirei. Am descoperit frumusețea străveche a lirei în interpretările actuale care mi-au plăcut mult. Cum am ajuns să vă povestesc toate acestea? Pentru că am descoperit-o pe Fata cu liră a lui Ion Irimescu care a inspirat și un triolet:
Când Fata cu liră cântă
ne farmecă armonia
sunetelor, ne încântă,
când fata cu liră cântă.
Frumusețea-i evidentă
conferă stilul, grația
când fata cu liră cântă,
ne farmecă armonia.
© Georgeta R. M.
Sunt nenumărate videoclipuri frumoase având acordurile lirei, eu am selectat câteva care mi-au plăcut și dacă aveți timp le puteți găsi și asculta aici:
Can’t Help Falling in Love Lyre Harp Cover:
http://www.youtube.com/watch?v=FvFzQ35ESvM
| Lyre Gauloise – Tan – Atelier Skald | The song of times:
http://www.youtube.com/watch?v=nmExqfKa1Uc
Bach ,Prelude No 1 from Well-tempered Clavichord. 里拉琴Lyre(432hz):
http://www.youtube.com/watch?v=RxuSNRxe5DU
Constantin Antonovici, o viață dedicată artei
Pe sculptorul Constantin Antonovici numit și ”un sculptor pe două continente” a cărei viață a fost dedicată artei l-am descoperit prima oară acum câțiva ani când, căutând un articol despre C-tin Brâncuși am dat peste articolul ”Un sculptor pe două continente” pe cotidianul.ro și lansarea de carte Un sculptor pe două continente de pe:
Antonovici Book Launch 4 aprilie 2012
http://www.youtube.com/watch?v=mWTGb3xlL0s
Am aflat că era un artist care a realizat sculpturi de o valoare remarcabilă care a fost mai puțin cunoscut în România dar mult mai bine cunoscut și apreciat în Europa mai ales Franța și America. Constantin Antonovici s-a născut în 1911, în satul Cârligi, comuna Ştefan cel Mare din judeţul Neamţ, și a plecat la ceruri spre veșnicie în 2002 New York. A absolvit Academia de Arte de la Iaşi, Academia de Arte Frumoase de la Viena, a ucenicit câţiva ani în Tirol, unde s-a desăvârşit în arta sculpturii lemnului şi a fost asistent de atelier la Constantin Brâncuşi între 1947 şi 1951 care a îmbogățit viziunea lui Constantin Antonovici asupra artei, vieții și printre altele l-a învățat să forjeze și să facă unelte pentru sculptură, care erau mai bune și mai durabile decât orice unelte cumpărate din magazin. Cunoștințele sale artistice ancorate în folclor s-au rafinat de-a lungul timpului, au asimilat și din tradiția modernității și susținute de acea forță artistică interioară a marilor artiști s-au exprimat prin forme sintetice, rafinate, stilizate, menite să exprime esențe, forme expresive care au fost admirate și apreciate; a sculptat în diverse materiale: în lemn, ipsos, bronz, aluminiu, marmură, rășini sintetice. Astfel, în căutarea simplității și a esențelor, asemeni lui Brâncuși, stilul său se cristalizează și bufnița, percepută sau investită cu calități benefice și joviale devine motivul principal al lucrărilor sale fiind reprezentată în diferite ipostaze a adoptat-o ca simbol al operei sale și l-a consacrat:
«Dacă opera lui Brâncuşi reprezintă faţa diurnă a lumii, Antonovici o arăta pe cea nocturnă. Măiestrelor brâncuşiene, luminozităţii lor, Antonovici le opune Bufniţa, această pasăre a întunericului, dar şi a înţelepciunii. Lucrărilor din marmură albă, el le contrapune bufniţele din marmură neagră». Sursă citat: weart.ro
O carte-album, un tratat de artă, în text bilingv română-engleză, care detaliază cronologia operei artistului Constantin Antonovici precum și impactul său în artă este, așa cum ați aflat din videoclip (Antonovici Book Launch 4 aprilie 2012), „Un sculptor pe două continente”, autori Doina Uricariu, Vladimir Bulat a fost publicată în România în 2011. Despre această serie de sculpturi, a bufnițelor, Doina Uricariu a afirmat în carte că: «are o expresivitate ironică și un potențial de expunere în spațiul urban și ambiental, capabilă să creeze mărci vizuale memorabile» (citat memorat de pe unul din panourile prezente la expoziție).
Despre Geneza și polenul artei. Constantin Antonovici-revelat, autor Adrian Grauenfels puteți citi aici.
A realizat și alt gen de creații, statuete, precum și busturi clasice printre care Voltaire, Beethoven, Mozart, de Gaulle, Ciprian Porumbescu, Brâncuşi, regina Ana, Homer, Moise, Dalí ș.a. cât și un bust al lui Dwight D. Eisenhower creat de Antonovici în semn de recunoștință pentru el, o cruce de piatră de doi metri înălţime aflată pe faţada de vest a catedralei newyorkeze St. John The Divine, de pe Amsterdam Avenue.
Alain Bosquet, poet şi critic expert în arta secolului XX îl aşează pe piedestalul marilor inovatori comparându-l cu Hans P.W. Arp şi Albert Giacometti, Jean-Paul Laurens, Henry Moore. El spune despre Antonovici într-un articol „Decouvrons Antonovici, un rare exemple de sobriete”. Opera sa a fost apreciată și de alți critici de artă, precum Georges Boudaille, Donelson F. Hoops, Ralph Fabri ș.a. A avut expoziţii în Austria (Innsbruck) în 1946, în 1949 la Paris (la un Salon al Independenţilor în 1950, unde indică adresa Impasse Ronsin 11), iar din 1959 în SUA (New York, Philadelphia, Washington), a expus din anii 1940-1970 în Italia, Austria, România, Canada și are lucrări în colecţia permanentă a Muzeului Kreeger din Washington D.C., colecții private.
Revenind la prezent, noua expoziție la Muzeul Național al Bucovinei, o expoziție eveniment, o expoziție foarte importantă care cuprinde creații ale artistului sculptor Constantin Antonovici este deschisă la Suceava grație donației domnului Stephan Benedict din New York, legatar al operei sculptorului Constantin Antonovici. Ea poate fi vizionată în Sala Multimedia de la etajul I al Muzeului de Istorie din Suceava până la data de 4 septembrie 2022. Această donație importantă pentru Muzeul Național al Bucovinei a fost mediată de către Cristinel Boghian, din New York, care deplasându-se în cursul anului 2019 la Suceava a pus bazele acestei fructuoase colaborări dintre Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei și donator.
Azi a fost ziua în care am vizionat această frumoasă expoziție de care am aflat mai târziu și astfel am pierdut ziua vernisajului din 6 iulie. Sunt desene și cinci lucrări: Portretul lui Ciprian Porumbescu realizată din mase plastice la sfârșitul anilor 1980, bustul lui Nicolae Rădescu realizată la New York ca model în ipsos pentru o viitoare efigie în bronz a celui care a fost ultimul șef democrat al guvernului Regatului României, Portret de bărbat, expusă în 1950 la Paris înfățișează pe omul politic român Iuliu Maniu, lucrarea The Map of Greater Romania, în marmoră cu detaliu ce poartă semnătura artistului, și lucrarea Bufnița adormită în ipsos patinat care are o dublură în bronz polisat deoarece:
«Pentru a împlini dezideratul artistului ca operele lui să fie turnate în bronz, domnul Stephan Benedict și-a dat consimțământul ca lucrările ce au ajuns la Suceava și care sunt lucrate în material intermediar (ghips sau epoxy) să poată fi transpuse în material definitiv, atunci când Muzeul Național al Bucovinei va putea realiza acest lucru. Astfel, în urma acestui consimțământ în prima parte a anului 2022 a fost turnată în bronz și polisată lucrarea ”Bufnița adormită”, sculptura fiind prezentă în expoziția de la Suceava».
Sunt prezentate în sala de expoziție de asemeni și panouri ce conțin fotografii și cu alte lucrări ale artistului, evenimente din viața sa, citate din scrieri ale persoanelor care l-au cunoscut și i-au admirat opera sa. Pot să spun că am fost impresionată de viața, arta sa, care merită să fie descoperită și cunoscută și acest modest articol este un semn de recunoștință și totodată o bucurie că o părticică din opera lui Constantin Antonovici se află în România la Muzeul Național al Bucovinei ce poate fi vizitat de orice doritor de artă frumoasă.
Vă invit să vizionați și să citiți și:
„Constantin Antonovici – Discipolul lui Brâncuși în Colecțiile Muzeului Național al Bucovinei”
http://www.youtube.com/watch?v=B9PLc-kiKOg
Cinci lucrări de la New York ale artistului plastic Constantin Antonovici au fost donate judeţului Suceava:
Constantin Antonovici, Mythical Modernism: Sculptures, 1942-1975
Creații literare dedicate lui Mihai Eminescu
15 iunie e ziua în care Mihai Eminescu a trecut pragul vieții pământești vegheat de stele, în parfumul florilor de tei, și în consens cu dorurile sale având codrul aproape, sub cer senin, la marginea mării, alături de strămoșii săi și s-a născut la ceruri nu numai prin poezia sa unde natura și iubirea-i scrisă în versuri de lumină ci prin întreaga sa operă în chip fericit pentru neamul românesc căci el este «întruparea literară a conștiinței românești una și nedespărțită», «expresia integrală a sufletului românesc» (N. Iorga).
Admirația pentru Eminescu s-a răsfrânt de-a lungul timpului mai ales în sfera artei, în sculptură, pictură, muzică, în literatură, devenind un cult spontan prin rezonanța cu sufletele altor poeți, scriitori care au scris despre el și sentimentele care s-au născut în ei citind versurile sale inspiratoare de factură romantică, patriotică. Dar să citim câteva poezii dedicate poetului atât de iubit și prețuit:
Lui Eminescu (triolet)
Nins de flori ni se arată
Printre tei aprinși de floare
Ani de ani, prin secoli, iată
Nins de flori ni se arată…
Cum din fruntea-i luminată
Curge-a versului suflare
Nins de flori ni se arată
Printre tei aprinși de floare.
Mircea Coroș
https://en.calameo.com/read/0026474451588569c6766 pag. 132
Domnul Eminescu
Doamne, când te-ai îndurat de neamul
Oropsit, ce-am fost în veacuri,
Mare mila Ta fiind-Ți,
Ni l-ai dat pe Eminescu –
Universului să-i fie
Lacrima de bucurie!
El – menit să facă limba
Mai frumoasă, mai bogată,
Inimile spre înalturi să deschidă și
Neamului să-i dea tăria
Epopeea să-și trăiască…
Străbătând cărări de suflet
Ce-s aceleași pe pământ,
Universul, El – Poetul, iată-l mișcă prin Cuvânt.
Constantin Mironescu
https://en.calameo.com/read/0026474451588569c6766 pag 196
Lui Eminescu
Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare
Ai cântat durerea noastră de la munte pân’ la mare,
Cântăreț al suferinței, al minunilor trecute
Într-a îngerilor lume liniștit acuma, du-te,
Căci necazurilor vieții le-ai adus un sfânt prinos:
Strai de purpură și aur, versul tău armonios…
În zadar ceruși în viață o lumină să se-arate,
Când slăveai albastra noapte din privirile-adorate.
Dar acum, acum te cheamă, în iubirea lor dintâi,
Visătoarele copile ce te țin la căpătâi…
Nu simți tu în nopți cu lună cum se-adună pe-ndelete
Feți-frumoși cu păr de aur, zburători cu negre plete,
Cosânzenele, fecioare ce-ți roiesc lângă mormânt?
Nu-ți aduce glas de bucium blânda batere de vânt?
Ca un stol de corbi trecură deznădejdiile grele…
Vin la teiul tău acuma somnoroase păsărele
Să-și ascundă sub aripă obositul căpușor…
Ca și ele, dormi în pace somnul dulce, somn ușor…
Dormi în pace. Dulci iluzii vor veni să te-mpresoare,
Or să-ți cânte, de departe, singuratice izvoare.
Iar pădurea murmura-va: Numai eu știu să te-ascult,
„O, rămâi, rămâi la mine…te iubesc atât de mult!”
Te iubim și noi atâta, drag copil al suferinții!
Ne-ai vrăjit copilăria și bunicii și părinții,
Tot ce e simțire naltă, caldă, suflet românesc,
Ai vibrat până-n zenitul unde aștrii se-ntâlnesc.
Noapte bună! Noapte bună!…Universul tău de gânduri
N-a fost scris să-l nimicească învelișul cel de scânduri.
El împarte înstelarea-i din hotar până-n hotar,
Preamărind pe cel ce fuse „Împărat și proletar”!
Victor Eftimiu
https://poetii-nostri.ro/victor-eftimiu-lui-eminescu-poezie-id-43607/
Elena Gheorghe – Eminescu (Love Moments – Live Session) Cover
Poezii pentru copii
1 Iunie
Ziua parcă-i mai senină
Și se-nalță de cu zori,
Trece primăvara lină
Printre cântece și flori.
Vântule ce zbori în zare,
Pașii peste ape du-mi-i.
Azi e zi de sărbătoare
Pentru toți copiii lumii.
Autor: Nicolae Nasta
Sonetul adevăratei credințe
Singurii credincioși cu adevărat
Sunt copiii: ei văd ce nu se vede;
Doar ei citesc, necitind, străvechi vede
Și au sufletul doar din aur curat.
Doar ei văd în frunze arginți, monede
Și-n orice piatră un rubin sau agat
În șotron un ducat pătrat un palat
Și – n-ai crede – în scaun patrupede.
Doar copii vorbesc cu o păpușă:
Cred în sacra lucrurilor iubire
Și în a cerului lunii privire,
Că soarele însuși poate fi mire,
Că fiarele încap într-o mănușă.
Doar ei schimbă lumea cu-o nuielușă…
Autor: Lucian Strochi
Mihai Viteazul în conștiința și pictura europeană
„El era bine cunoscut tuturor prin strălucirea părintească şi prin prerogativele datorate naşterii sale, printro distinsă frumuseţe şi dreaptă purtare a trupului; astfel, încât, între alte virtuţi alese era plin de credinţă faţă de Dumnezeu, împodobit cu statornicie, îngăduinţă şi alte asemenea calităţi faţă de ceilalţi. Toţi cei buni se simţeau atraşi cu dragoste prin atâtea calităţi desăvârşite, de o fire atât de generoasă şi care de la natură părea a fi chemată la fapte mari; nu mai puţin prin elocinţa cuvintelor sale, care oricât se cerea, vorbirea sa ştia fără o pregătire prealabilă să curgă dulce şi înţeleaptă“ – cronicarul silezian Baldasar Walther, cel care îl cunoscuse personal pe marele voievod, îl va consemna în lucrarea sa, Scurtă descriere a faptelor de arme ale lui Mihai, domnul Moldovei, Munteniei sau Valahiei
Sursa:
Mihai Viteazul în conştiinţa europeană
Vezi și
Portretul lui Mihai Viteazul în pictura europeană
Mihai Viteazul – simbolul unităţii naţionale a românilor
Tiberiu Olah – Suita Simfonica „Mihai Viteazul”
http://www.youtube.com/watch?v=gztfD6J1X60