Excelsior

Sub luna plină,
Cu farmecul ce-n jos se lasă,
Oricare acoperiș de casă
E baltă de lumină.

Albastra noapte
E toată ploaie argintie,
Un vis de-naltă poezie,
De cântec și de șoapte.

Din lumi astrale
Magia înfășurătoare
Cuprinde în a ei splendoare
A plângerilor vale.

Sub pulberi de aur,
Sub stele, flori scânteietoare,
Ce griji pot fi predominatoare,
Și ce destin, balaur?

O! cer, natură,
O! Dumnezeu, mister albastru,
M-ai ridicat peste dezastru,
Peste blestem și ură.

(Alexandru Macedonski)
Tudor Gheorghe – Excelsior
Tudor Gheorghe Pedeapsa macului (Vasile Voiculescu)
Dorul Calator – Tudor Gheorghe
Tudor Gheorghe – Vara (Summer)

Lasă un comentariu

Filed under Motive pentru condei

De la Arseni la Laur sau Arseni pe calea transformărilor

Am citit romanul Laur de Evgheni Vodolazkin (traducere de Adriana Liciu) premiat în Rusia cu cele mai importante distincţii literare după ce am aflat de el de pe bloguri, unde, este lăudat și după părerea mea pe bună dreptate.

Este un roman care te prinde, surprinzător prin conținut, un conținut variat, bogat ce descrie spațiul cultural rus din Evul Mediu, dar prin felul cum e scris, de a ne determina să ne oprim, să cugetăm la cele scrise, să ne punem eventual întrebări, pare a se împleti cu prezentul, (lucru care a fost dorit și specificat de scriitor chiar de la începutul cărții: roman neistoric), ”aceasta fiind și ideea esenţială a romanului: există veşnicie, nu timp. Principalul mijloc prin care încerc să exprim acest lucru este limba” ne spune autorul. Conținutul cărții scrisă într-un stil original, filigranat și ușor de citit, cu un spirit liber și sensibil dă impresia de roman filozofic, inițiatic căci ne vorbește despre credință, vină și ispășire. Romanul este apropiat majorității românilor prin ortodoxie cu precizarea că spre deosebire de mesajul cam pesimist (suntem condamnați la suferință) al romanului, spiritul ortodoxiei românești este optimist, credința în Iisus și învățăturile lui aduc bucurie. Cartea în întregul ei este minunată, bine documentată, și aș aminti câteva pasaje:

”Mai degrabă decât să creadă în ierburi, Hristofor credea în faptul că prin fiecare iarbă vine ajutorul Domnului pentru un anumit lucru. La fel vine acest ajutor și prin oameni. Și unii și alții sunt numai instrumente. (…) Ajutorul dat de Hristofor celor apropiați nu se mărginea la medicină. El era convins că influența tainică a ierburilor se răspândește asupra tuturor domeniilor vieții omenești. Știa că iarba susai cu rădăcină deschisă la culoare, ca ceara, aduce reușită. Le-o dădea celor care se ocupau cu negoțul, pentru ca, oriunde mergeau, să fie primiți cu cinste și să li se ducă faima.

Doară să nu întreceți măsura fudulindu-vă, îi prevenea Hristofor. Că mândria e rădăcina tuturor păcatelor.

Iarba susai le-o dădea doar celor de care era absolut sigur. (…)

Noaptea, când băiatul deja dormea, Hristofor scria pe coajă de copac despre acele însușiri ale plantelor pe care, din pricina vârstei fragede, nu i le dezvăluise până atunci nepotului. A scris despre ierburile care dau piroteală, și despre ierburile care îmboldesc gândurile de pat. Despre mărar, care se presară pe hemoroizi, despre iarba pelin împotriva vrăjilor, despre ceapa sfărămată pentru mușcătura de motan. Ca să gonești ispita și visele rătăcite bea ceai de levănțică.(…) O piatră din stomacul de cucoș întoarce țările luate de la vrăjmaș. Cine ține pe el un magnet place femeilor. Aur făcut praf și îngurgitat îi vindecă pe cei ce vorbesc singuri cu ei, și singuri se întreabă și singuri își răspund și îi apucă urâtul. Plămânul de vier de-l usuci, îl pisezi și-l arunci în apă; cine bea din apa aceea nu se va îmbăta la chef.”

Al doilea este despre cum i-a venit ideea pelerinajului: ”Arseni, care crescuse departe de întinderi de ape, simțea prezența râului clipă de clipă. Șeksna nu era mare, dar adâncimea apei curgătoare, chiar sub gheață fiind, radia deosebita energie a mișcării. Forța aceasta era nouă în viața lui, și asta îl impresiona. Ea a trezit în el gândul pelerinajului”. Gândul pelerinajului apare în Cartea renunțării, căci identitatea personajului principal suferă patru transformări de-a lungul vieții sale descrisă de autor în patru capitole: cartea cunoașterii, cartea renunțării, cartea drumului și cartea liniștirii. Alt pasaj, referitor la întâlniri și despărțiri: „Uneori te gândești: merită oare să te atașezi de oameni dacă pe urmă e așa greu să te desparți. Îmbrățișându-l pe fratele Hugo, Arseni îl bătu pe spate: Știi, prietene, orice întâlnire e mai mult decât o despărțire. Înaintea întâlnirii e gol, nu e nimic, iar după despărțire nu mai e gol. Odată ce te-ai întâlnit, nu te mai poți despărți cu totul. Omul rămâne în memorie ca o parte a ei, a memoriei. Partea asta a creat-o el, și ea trăiește și uneori intră în contact cu creatorul ei. Ce altceva face să îi simțim pe oamenii dragi la distanță?“.

Este o carte despre spiritualitatea răsăriteană (din care facem parte și noi dar cu specificul nostru), în care personajul principal este un creștin în sens mai larg, care duce o viață de sfânt, este o istorie a vieții creștine și în același timp și o istorie a unei povești de dragoste de esență metafizică (care nu se termină odată cu dispariția persoanei iubite).

Un interviu cu autorul acestei cărți care ” A impresionat nu numai întreaga Rusie, ci şi întreaga lume cu romanul său greu clasificabil ca gen, splendid scris şi adânc problematizant intitulat „Laur“, publicat de Humanitas Fiction” în:

adevarul.ro

11 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Wolfgang Amadeus Mozart

2 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Un român cu tot sufletul şi în toată opera sa

” Sentimentul colorează, nu pensula. Poţi colora cu o bucăţică de cărbune, şi toate tuburile din lume nu-ţi dau albastrul unei flori de inişor dacă nu-l ai în suflet. (…) Orice lucru are o latură a lui mai expresivă, acolo-i taina vieţii lui. De obicei, n-o găsesc acei care o caută. Dacă ai pus într-un vers o tresărire a inimii tale, să ştii că şi peste o mie de ani, cine-l va citi, va simţi în inima lui bătaia inimii tale. Dacă n-ai pus nimic, ce vrei să fie acolo?”

Nicolae Grigorescu-Autoportret
Sursa foto: wikipedia.ro

Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița, d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești. Continuare…
Îmbinând tradiţia bizantină cu stilul neoclasic, și adăugând elemente specific românești Grigorescu a realizat la Agapia pictura interioară de o valoare deosebită la doar 20 de ani:
Pictura lui Nicolae Grigorescu la Agapia
„Pentru mine, sfinţii erau vii, stam cu sfială înaintea lor şi eram încredinţat că şi ei se uită la mine, mă aşteptam să-i aud vorbind, să-i văd mişcându-se, ridicând mâna să mă binecuvânteze…” Al. Vlahuţă, „România pitorească”

20 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Inimi ascunse…

Inimi ascunse
sub arcușul viorii,
dezvăluire.

www.youtube.com/watch?v=FIdbQsBXf-w

9 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Poezii – Tudor Arghezi (II)

Dragoste târzie

Da, te-aș iubi cum mă iubești și tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai așteptat vâltoarea să mă ia
Și să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele și cu-atâți fiori ?
Nu ți-ai dat seama, și de-abia
Vedeam și eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simțirea dragostei, ades nebună,
Răzlețele streine le-mpreună,
Și vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimașă, aprinsă, uscățivă,
Ești tânară, trufașe și frumoasă.
Mă vrei al tău și-atât, și nu-ți mai pasă
De toți ai tăi, de toți ai mei,
Jertfiți unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele,
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beția te prinsese deodată,
Și vreai să fii a mea de tot și toată,
Călcând o pravilă, uitând
Că ai ieșit din rând.
Și te-am făcut să suferi, știu,
În ce aveai în tine mai zvâcnit și viu.
M-am prefăcut că nu-nțeleg,
Ca să ramâi ce ești, și eu întreg,
Și te-am jignit cu voie, să mă ierți,
Poți să blestèmi și să mă cerți,
Din depărtarea care îți ascunde,
Cu plânșii ochi, și coapsele rotunde.

Modernitate

Ce nu ar da Sofocle sau Virgil
Pe lampa cu petrol și cu fitil
Și pe cutia noastră cu chibrituri!
Și purpura, și lauri și nimb-oval și mituri.

Opaițul e rânced, de fum opac, de seu.
Ei poate ar râvni chiar la condeiul meu
Cu teaca și cerneala, și la caiet, în stare
A fi pastrat nescris între sertare,

Ca marmura cu pagini și despicată foi.
Latini și greci n-au fost sporiți ca noi.
I-am întrecut și cu lumina rece.
Feștila lor cu fumul gros ne-ntrece.

Hai pensule, condeie, și dălți la noua școală,
Să încăpeți de-a valma în iscusința goală.

Inscripție pe amfora LUI

Pășiti încet cu grijă tăcută, feții mei,
Să nu-i călcați nici umbra, nici florile de tei,
Cel mai chemat s-aline, din toți, și cel mai teafăr
Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr.

Amintiri cu maestru Tudor Arghezi

9 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Vara, soarele și vântul

curcubeu soare vânt

Vara, soarele și vântul
și cu ploaia adeseori
ce întinde curcubeul
cât mai sus, de subțiori,
au un glas de ciocârlie
ce se-nalță spre azur
compunând măiastră arie
a belșug, de bun augur
spicelor de pe ogoare
coapte într-o mare aurie.

© Georgeta R.M.
foto: google.com
www.youtube.com/watch?v=uMw1YCgp76I

4 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Gustav Mahler

Gustav Mahler – Symphony No. 1 – Bernstein · Vienna Philharmonic Orchestra
https://www.youtube.com/watch?v=5c1RDalpXuA

6 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Toto Cutugno

Lasă un comentariu

Filed under Motive pentru condei

Dimitrie Paciurea, un precursor original al artei moderne din România

Această prezentare necesită JavaScript.

Personalitate foarte importantă în istoria artei româneşti, Dimitrie Paciurea este considerat primul artist expresionist român şi primul sculptor care a avut o viziune monumentală. El a fost supranumit şi “Luchian al sculpturii”, datorită dedicării sale pentru sculptură. Dimitrie Paciurea s-a impus prin lucrările sale ca un artist cu o pronunţată notă de originalitate situându-se între clasicism și modernism.
Cap de copil
Compoziția reflectă o figură învăluită în unda zâmbetului şi a alintului, a unei fericiri primare, o impresie care l-a făcut pe sculptor să dea naștere chipului care s-a înfiripat dintr-un boţ de pământ modelat cald, moale și sensibil. Un reper minim dar viguros este mâna părintească de sub bărbie care dă compoziției un aer duios.
Zeul Pan
Compoziţie figurativă, mitologică. Portret de bărbat, barbă, mustaţă, coarne de berbec. Lucrarea comandată de Casa Şcoalelor pentru bazinul din curtea şcolii române de la Roma. Transferat de la Muzeul Toma Stelian 1949. Copie bronz turnat la Combinatul Fondului Plastic 1964. Gipsul este în depozitul de sculptură al galeriei naţionale şi altă copie se găseşte în curtea Academiei Române din Roma, altă copie din bronz se găseşte la Muzeul din Târgu Mureş.
Sfinxul
Compoziţie figurativă, simbolistică. Reprezentând un bust de bărbat, în faţă o gheară de leu, întregul modelaj dând un aspect de monumentalitate.
Gigantul
Compoziție care aminteşte, prin reprezentarea sa, de arta antică grecească monumentală nu numai datorită proporţiilor, ci şi concepţiei.
„Gigantul în piatră al lui Paciurea, înmărmurit în fața frumoasei din peșteră, într-o încordare supraomenească, desfășoară toată splendoarea plastică a corpului uman” spunea despre operă Oscar Han.
Ciclul himerelor reprezintă fără îndoială apogeul și maturitatea deplină a creației lui Dimitrie Paciurea, el rămânând în mare parte unic în imaginarul grafic și sculptural românesc al ultimei sute de ani. Având ca origine crearea Sfinxului (1911), ciclul avea să se desăvârșească în cursul deceniului trei al secolului XX, când Paciurea desenează și modelează celebrele „Himera apei”, „Himera pământului” sau „Himera văzduhului”, dar și restul de compoziții ce descriau același simbolism grăitor și profund. (…)
S-a încercat încă de la apariția lor o interpretare a sursei de inspirație ce l-a motivat pe Paciurea să ajungă la aceste imagini purtate de simbol în multe arii expresive. Fie din surse populare, fie filosofice sau mitologice, Himerele lui Paciurea par a fi expresia unui eu propriu, atras de spiritele naturii (pământul, apa și cerul).
Întreaga operă a artistului se poate împărţi pe mai multe categorii: monumentală, portretistică, funerară şi fantastică : mai mult…

4 comentarii

Filed under Motive pentru condei