Pentru o viață autentică

Elemente de caracterizare a unui profesor ideal, este vorba de: morala unui profesor, ce ar trebui să facă, faptul că el însuși trebuie să fie un exemplu, să aibă dorința de a fi generos – de a dărui ceva valoros.
Interviu cu prof. univ. dr. Vasile Morar:
http://www.youtube.com/watch?v=unCZ1VEwcog
Morala elementară și provocările vieții – cu prof. univ. dr. Vasile Morar:
http://www.youtube.com/watch?v=ZU6UNYnor14

Scrie un comentariu

Filed under Motive pentru condei

Din universul visului …

This slideshow requires JavaScript.

Gândul la tine, călător în timp
îmi rătăcea precum visul sub pleoape,
ca o corabie pe-ntinsul de ape,
să întâlnească cel mai drag anotimp.

Și doar în vis se făcea primăvară,
verde anotimp cu mirosul de floare,
ce-mprăștie în jur aer de sărbătoare,
cum sunt mugurii ce-mbobocesc prima oară.

Și-n dorul de tine, sub cer luminat
cu ochii te văd din vis că răsari,
chemat de gându-mi intens, tu apari
căutând ca și mine diamantul iubirii imaginat.

Din universul de vis, anotimp și culoare,
un curcubeu s-a înălțat din iubirea solară,
rogvaiv protector ce-a făcut să răsară
poezia iubirii, dragă, cuprinzătoare.

© Georgeta R.M.

4 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Reverii

Toamna în coloritul ei,
frunze galbene și arămii
este primăvara iernii
un adagio în reverii.

Reverii în colorit
frunze ca de hiacint,
albe dimineți de argint,
se topesc pân la asfințit.

Reverii ce amintesc
fulgii albi care vestesc
iarna anotimp frumos,
rece, alb și inimos.

de:Georgeta R.M.

4 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Părintele Dumitru Stăniloae, un om familiar cu Dumnezeu

Rolul poporului român in Istorie Pr Dumitru Staniloaie

Scrie un comentariu

Filed under Motive pentru condei

Dobrogea – Tărâm al Frumuseții Românești

Dobrogei la zi aniversară

Bătrân ţinut de ape ocrotit,
De multe seminţii ai fost poftit!
Ne spune Herodot că în vechime
Un împărat persan a dat de tine.
Când grecii corăbieri au poposit,
Oraşe noi la mare ţi-au zidit;
Din liră ţi-au cântat în temple albe,
În amfiteatre purtai straie dalbe.
Romanii şi-au trimis al lor poet
Să-i cânte Mării Negre un duet,
Al Tristelor şi Ponticelor rime,
Melancolia dorului s-anime.
Ai fost şi vatră veche de credinţă,
Ai tăi întâi creştini cu biruinţă
Şi-au dus cu cinste crucea lor de piatră,
Îngenunchiaţi prin vremuri să răzbată.
Ţi-a dat apoi un nume Dobrotiţă,
Ori poate fiica lui cu grea cosiţă
De grâne aurii cu unde line,
Sub briza mării-albastre şi senine.

Iar Mircea cel Bătrân te-a înălţat,
Cetăţi de apărare el ţi-a dat,
Dar vântul Semilunei te-a găsit,
Sub iatagane de spahii te-ai prăbuşit.
Sultanul cel păgân când te-a râvnit,
El paşalâc prin veacuri te-a sortit
Şi dobrogenii astfel s-au plecat,
Dar vatra şi credinţa şi-au păstrat.
Un val prielnic marea a adus,
De patru veacuri jumătate-apus
Când roşiorii-n lupte s-au jertfit
Să-i deie ţării sceptrul regăsit.
Şi regele-a păşit apoi semeţ,
Călare-n fruntea oştii, îndrăzneţ,
Ca Dobrogea, ţinut scăldat de apă,
La pieptul României să încapă.
În evul tău cel nou ce-a început,
Tărâm prea blând de ape şi de lut,
Cusut ai fost c-un pod de ţara-mamă
Spre-a scrie o istorie de seamă.
Ca azi să ne-nchinăm la chipuri care,
Preacunoscute şi nepieritoare
Ţi-au desenat destinul potrivit,
Bătrân ţinut de ape ocrotit!
de: Gigi Stanciu

Dobrogea. Inceputul lumii. Partea 1
Dobrogea. Inceputul lumii. Partea 2

6 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Tulcea: 14 Noiembrie – Ziua Dobrogei

Originally posted on Evenimente culturale recomandate de www.CIMEC.ro:

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă SimionTulcea vă invită la sărbătorireazilei

14 Noiembrie – Ziua Dobrogei

De Ziua Dobrogei – Joi, 14 Noiembrie 2013, toți tulcenii sunt invitați să participe la evenimentele ce vor avea loc la muzeele tulcene.

Pentru dobrogeni, 14 noiembrie 1878 reprezintă marea zi a Unirii cu Țara a acestui străvechi teritoriu românesc dintre Dunăre și Mare după patru secole și jumătate de stăpânire otomană.  În acea zi de neuitat, domnitorul Carol I a asistat la trecerea trupelor și autorităților în partea nouă a României, prilej cu care a dat citire Înaltului ordin de zi către armată și Proclamației către Dobrogeni .  Primele unități ale armatei române au fost primite cu mult entuziasm de populația provinciei.

Unirea Dobrogei cu România reprezenta o nouă și importantă etapă în procesul de desăvârșire a unității de stat a românilor, proces încheiat prin Marea Unire din 1918.

PROGRAM MANIFESTĂRI…

View original 225 more words

4 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Gânduri călătoare

Să mă iubești ca soarele de primăvară,
să mă săruți ca soarele de vară,
să mă cunoști cu soare blând de iarnă,
să-ți fie dor ca soarele ce-i fermecat de toamnă.

Căci ne hrănim cu puritatea primăverii,
suntem exuberanți în zile calde a verii,
cum bogăția toamnei inspiră demn respect,
perseverența-n timpul iernii, e lucrul drept.

Sub cerul schimbător al toamnei,
cu un bogat parfum de struguri copți,
trimit aceste gânduri călătoare
să fie rod de începuturi făuritoare.

© Georgeta R.M

12 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Îngerii și arhanghelii – prieteni cerești

soborul arh si ing

Sobor de îngeri
și arhangheli – pavăză,
dar și lumină.

La mulți ani tuturor ce poartă numele sfinților arhangheli !

Îngerii și arhanghelii – prieteni cerești

Un comentariu

Filed under Motive pentru condei

Romancierul român cu un desăvârşit dar al istorisirii

This slideshow requires JavaScript.

Unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români, Mihail Sadoveanu este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri (unde acțiunea operelor sale are loc în Moldova), dar și prin nuvele, povestiri, pagini memorialistice, reportaje de valoare. Perioada istorică abordată în romanele lui Mihail Sadoveanu este foarte lungă: de la vremurile arhaice însuflețite de spiritul dacic în Creanga de aur (apărută în 1933, în care eroul, Kesarion Breb, “copil al pământului și al cerului său” dar și ”martor al noii religii” poartă “strai alb încins cu colan subțire de argint, însă fără nici o altă podoabă”, având în picioare “cnemide, iar mânicile hainelor erau largi “, și este însoțit de Constandin, “omul acela mare și pletos cu înfațișare de dulău ciobănesc” ) până la evenimentele istorice de după moartea lui Ştefan cel Mare, căci, având și el obârșie răzășească a umblat de-a lungul și de-a latul Marii Moldove mărturisind despre romanul Nicoară Potcoavă, conceput în 1903 și apărut în 1952, o reluare a unei tematici abordate în romanul său de tinerețe Șoimii :
„Umblam la apa Moldovei cu fraţii lui Ion Vodă cel Cumplit, eram martor vitejiilor şi suferinţelor lui Nicoară şi lui Alexandru Potcoavă. I-am însoţit în Iaşi pe drumurile stepei, până în amurgul carierei lor şi jeleam cu lacrimi pe moş Petrea Gânj. Douăsprezece zile n-am fost în timpul meu. Absorbit într-o schivnicie subită, îmi povesteam mie însumi aventuri romanice. Văzusem şi cunoscusem toate, fără îndoială, Ghiţă Botgros îmi fusese prieten şi-l întâlnisem în huceagurile de la Oprişeni; iar popa Ciotică a fost şi el aievea în această viaţă, deoarece m-a cufundat cu ale sale mâini în cristelniţa de la biserica din Miteşti”.
Sursele sale principale de inspiraţie în romanele istorice au fost Letopiseţul lui Grigore Ureche şi cel al lui Nicolae Costin, dar și a lui Neculce și Creangă după cum mărturisește:
„Revăd cu emoție orașul copilăriei și al amintirilor… La Folticeni am băut apa vie a sufletului românesc, pe care n-am uitat-o nici până azi. În ea se va răsfrânge până la moarte toată taina sufletului meu. Darul cu care m-a înzestrat Dumnezeu, nu se datorește mie, ci parinților mei. Împrejurările și pitorescul locurilor, munții și apele, natura încântătoare și poporul, toate au creat ceea ce dumneavoastră sărbătoriți azi. Să mulțumim lui Neculce și lui Creangă, poporului și părinților mei, să slăvim natura, care au contribuit la înzestrarea darului meu.” – discurs cu prilejul sărbătoririi, la Fălticeni, a vârstei de 50 de ani, (16 noiembrie 1930) unde Mihail Sadoveanu a scris în cartea de aur a Liceului „Nicu Gane”, sau: „…Am stat mult, sfătuind în noaptea aceea de frăţie; am deschis cărţile cronicarilor şi am chemat între noi, cu ochii înlăcrimaţi, trecutul frumoasei şi nefericitei noastre Moldove” – referindu-se la întâlnirea lui cu Simeon Murafa, și la peregrinările prin Basarabia care au făcut să apară în 1919-1920 volumul „Drumuri basarabene”. El s-a identificat „profund sufleteşte cu fiecare dintre meleagurile cutreierate, spre a fi – cum şi-a dorit – reprezentantul literar al întregii naţiuni” (I. Oprişan).
Despre romanele ”Șoimii”, ”Nunta domniței Ruxandra”, ”Neamul Șoimăreștilor”, ”Frații Jderi” V. Beșleagă afirmă că reprezintă ”o epopee a moldovenilor” .
Bineînțeles că un mare scriitor este inepuizabil, dar opera sa poate fi grupată în trei etape: cea de început sau etapa sămănătoristă, a primelor încercări, nuvele și povestiri, a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul Persian) și a treia corespunde perioadei socialiste-comuniste, la care Sadoveanu va adera ideologic. În afara numeroaselor sale opere aș vrea să reamintesc de însemnările sale, sub formă de scrisori, ciorne despre care totuși, el însuși spune: „Am obiceiul – se confesa el – să distrug scrisorile, ciornele si notele”, ca să șteargă în felul acesta urmele căutărilor sale mai mult sau mai puțin reușite, din punctul său de vedere și să rămână doar rezultatul final al actului său creator. Multe din însemnările sale sunt ocupate de pagini de jurnal sau de confesiuni intime, observații, aforisme, maxime și proverbe, culese din carți.
O asemenea curiozitate ne satisface volumul ”Pagini de jurnal și documente inedite”, apărut la Editura Junimea, Iași, 2005 de Constantin Mitru, Olga Rusu, machete, introducerea și note de C-tin Ciopraga.
O descriere sumară a acestui volum din articolul d-lui Ion Simuț: ”Sertarele unui clasic” :
”Volumul cuprinde însemnări cu un conținut foarte divers, dintr-o perioadă foarte întinsă, începând cu 1906 și terminând în 1956. Avem informații disparate dintr-o jumătate de secol de laborator de creație și de gândire sadoveniene. Editorii au organizat cele 30 de carnete sau caiete în cinci secvențe temporale, nu tematice – și cred că au procedat bine. În prima parte, au grupat reflecții și impresii din anii 1906-1913, cuprinzând însemnări despre oameni și locuri (excursii la mănăstirile moldovene), subiecte și personaje, lecturi, citate și conspecte, lista de cărți împrumutate sau de cumpărat, experiența unei chinuitoare concentrări în armată în august-septembrie 1906, note despre starea țărănimii în 1907, impresii dintr-o călătorie în Dobrogea și în Deltă, însemnări despre lumea bordeienilor, un jurnal al mobilizarii în Bulgaria, în 1913 („O tânără și nefericită Bulgarie!”- exclama militarul, p. 100). Partea a doua cuprinde însemnări din anii 1919-1927. Subiectele cele mai fierbinți sunt înnoirea Basarabiei, în a carei viață culturală Mihail Sadoveanu se implică,și cunoașterea Transilvaniei (în august 1926 face o vizită în sate din Bihor, fiind deputat al zonei, de unde culege observații de vocabular, p. 161-164). Vizitează entuziast Balcicul. Scriitorul meditează foarte încrezator la viitorul României reîntregite (p. 172). Adună posibile nuclee epice sau detalii de viaăa concretă de peste tot, chiar de la curtea cu juri (p. 145). La Iași se gândește în 1921 la proza din ”Venea o moara pe Siret” și din ”Hanu-Ancutei”. Ajunge la Pașcani, din nou în Dobrogea, la cafeneaua Capșa, la Cheile Bicazului, la Blaj, în Polonia și Germania. În 1926 face o călătorie la Berlin cu Liviu Rebreanu (despre care nu spune nimic), unde în centrul orașului aude „un mierloi, care cânta moldovenește, ca-n grădina la noi, la Iași” (p. 149). În 1927 face însemnari din Olanda. Spectacolul lumii văzute îi cultivă percepția în sensul cunoscut din proza sa naturistă: „Toate din lumea asta sunt interesante – și dacă știi să le vezi – găsești în ele minunea. În toate este fulgerul Dumnezeirii” (p. 179). Se desprinde o filosofie tolstoiana a vieții: „Rostul nostru este să mergem armonios în direcția fatalității divine care ne pretinde tot mai multă nobleță”, depășită însă pentru că nu respinge civilizația, ci propune „dezvoltarea depozitului minunat pe care-l avem în noi, acel fior care a tresarit în monadă și care vibrează astăzi în manifestări de civilizație” (tot p. 179). E intrigat de revoluția literară promovată de Tristan Tzara, aflată clar la antipodul mentalității sale artistice (p. 183-186). Nu uită de Basarabia (p. 189-192), revenită periodic în reflecțiile sale politice și culturale. Partea a treia din volumul de restituiri sadoveniene, datând din anii 1932-1936, cuprinde documentarea istorică despre epoca lui Ștefan cel Mare, șantier al romanului ”Frații Jderi”. Sunt pagini ce în viitor, într-o ediție critică, trebuie atașate acestui roman în dosarul de istorie literară al aparatului critic.
Partea a patra, axată pe însemnări din anii 1937-1944, e singurul loc unde, pe lângă un jurnal de călătorie la Karlsbad, din 1937, avem un jurnal propriu-zis din viața culturală a Iașilor și a Bucureștilor în 1939-1940. Mihail Sadoveanu apară aici masoneria de învinuirile lui A. C. Cuza, întâlnit întâmplător în trenul spre Iași (p. 273), relatează despre preocupările sale pentru adoptarea normelor ortografice la Academie și despre implicațiile involuntar anecdotice în comitetul de direcție al Teatrului Național. Cel mai tare îl supară zarva scriitorilor pentru acordarea unor pensii, întotdeuna nemulțumiti: „E de mirare lipsa de înțelegere și de inteligență a acestor breslași. Nemulțămirea lor e aproape tragică, dacă n-ar fi ridicolă. Pretenția de a fi categorisiți conform judecății lor despre valoarea proprie încununează totul: și lipsa de demnitate, și de conștiință, și de omenie și tot” (p. 276 si 278). Iubitor de ceremonii și onoruri, Mihail Sadoveanu consemnează, în 16 februarie 1940, de la Academie, „prima ședință în uniformă. Ședința solemnă, prezidată de Rege” (p. 278). Mai are însă suficientă detașare pentru a observa conformismele: „Se întrec oamenii în respect și stimă – ceea ce mă face să cred: 1) ca n-am facut rău nerăspunzând la feluritele atacuri de acum trei ani; 2) că încep a îmbatrâni” (p. 283). În 1940, Mihail Sadoveanu nu avea, totuși, decât 60 de ani. Lamentații în legătura cu vârsta lipsesc din însemnările sale. Multe pagini sunt ocupate și acum, ca în prima tinerețe, de observații, aforisme, maxime și proverbe, culese din cărți.
În partea a cincea (1944-1956), avem însemnările scriitorului din mai multe călătorii la Moscova și în Uniunea Sovietică: prima dată în 1945, cu ecouri ce se vor rasfrânge în 1949 în Nada Florilor, apoi în 1950, 1952, 1953, 1954 – mereu mai impresionat de viața politică și colhoznică a sovietelor: „Se găsește undeva în această stepă înfățisând liniștea și puterea poporului rus, caracter pe care îl are și statuia de 60 m înălțime a lui Iosif Visarionovici, dominând Volga la deschiderea canalului, se găsește un colhoz de 70.000 ha” (p. 374). E un Sadoveanu pierdut în stepa propagandei sovietice, regăsindu-se uneori, pentru o clipa, ca atunci când, aflat în lunca Donului, aude cucul cântând ca pe Siret (p. 375). Ar mai fi de relevat și alte documente excepționale din acest volum, cum este cuvântarea lui Mihail Sadoveanu ca Mare Maestru al Francmasoneriei Române Unite, rostită la Conventul Federal din 15 aprilie 1934, unde se văd foarte clar opțiunile sale în cadrul acestei organizații (p. 432-437), în favoarea religiei, a regelui și a intereselor naționale.”

Am scris aceste rînduri pentru că azi e 5 noiembrie, ziua sa de naștere, pentru cei care nu l-au citit încă și ar putea fi un îndemn, pentru cei care iubesc, cărora le place opera sadoveniană, pentru că prin opera sa, Mihail Sadoveanu este socotit în rândul clasicilor și este un român care prin operele sale a realizat ”o epopee a poporului roman; o rapsodie moldavă” (Dragoș Vicol), și de asemeni există destulă forță și subiect pentru a ne atrage atenția în continuare citindu-i operele și însemnările din Paginile de jurnal și documente inedite.

Câteva cugetări din gândirea sadoveniană:
”Unii prieteni sunt umbre, nu apar decât când e Soare”.
”Strategia e ştiinţa cea mai folositoare nu numai în război, ci şi în căsătorie”.
”Toate adevărurile sunt legi, dar nu toate legile sunt adevăruri”.
”Pentru a înfrâna trebuie legi. Dar trebuie oameni care să împlinească legile”.
”Mie mi-a plăcut întotdeuna să beau vinul împreună cu tovarăşi. Numai dragostea cere singurătate”.
”Sărmana făptură omenească! E capabilă de toate relele, dar în ea se găseşte şi comoara binelui”.
”Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic”.

Mihail Sadoveanu la Falticeni

George Enescu și Mihail Sadoveanu (București, 23 februarie 1945)

Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7

12 comentarii

Filed under Motive pentru condei

Constantin Loghin

Primul preşedinte al SSB, din 14 decembrie 1938, pe care o întemeiase Mircea Streinul, în 12 noiembrie, Constantin Loghin, autorul primei „Istorii a literaturii române din Bucovina” (1926) şi a antologiei „Scriitori bucovineni” (1924), a publicat: „O sută de ani de la naşterea lui Alecu Hurmuzachi” (1924), „Anul 1848 în cultura şi literatura Bucovinei” (1926), „Istoria literaturii române” (1926), „Din trecutul Societăţii pentru cultură” (1932), „Cernăuţi” (1936), „Aron Pumnul – Mihai Eminescu” (1943) etc. Mai mult, în Mărturisitorii (pg.724-729).
Galeria personalităților bucovinene, de Radu Bercea și Ion Drăgușanul, Ed. Mușatinii, Suceava, 2014
Constantin-Loghin
foto: referate.com
Fiu a lui Leon Loghin și al Rozaliei s-a născut la 4 nov. 1891, comuna Budeniț, județul Storojineț, Bucovina – moare în 23 febr. 1961, Gura Humorului. A fost profesor la Liceul „Mitropolitul Silvestru” din Cernăuți (1920-l940; 194l-l943), la Liceul „Matei Basarab”din Bucuresti (1940-l941). la Colegiul National Bănățean „C. Diaconovici-Loga” din Timișoara (1944-l949), la Gherla (din 1949) și la Gura Humorului.
Personalitate a culturii din Bucovina interbelică, vicepreședinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina, Constantin Loghin s-a implicat în activitatea acesteia, a elaborat și publicat o amplă monografie a acestei societăți ( publicată în presa timpului) cât și o monografie a capitalei Bucovinei istorice, Cernăuți.
Este unul din fondatorii Societății Scriitorilor Bucovineni, SSB, corespondent și redactor pentru Bucovina la ziarul ”Universul” timp de 15 ani, întemeietorul și directorul Editurii Mitropolitul Silvestru din Cernăuți.
Constantin Loghin a avut un țel constant de dezvăluire și promovare a valorilor bucovinene, scrierile sale având în primul rând un caracter cultural prin destinația propagandistică și mesajul viu care le animă.
A fost preocupat de literatura română scrisă pe teritoriul Bucovinei istorice, și în acest sens a colaborat, începând din 1923, la majoritatea periodicelor cernăuţene: „Poporul”, „Glasul Bucovinei”, „Codrul Cosminului”, „Cuvântul ţărănimii”, „Bucovina”, „Tribuna”, „Revista Bucovinei”, „Bucovina literară”, „Cronicar”, „Junimea literară”, „Spectatorul”. Ocazional a semnat în „Adevărul literar şi artistic”, „Unirea” (Bucureşti), „Familia” (Oradea).
În studiui Aron Pumnul – M. Eminescu (1943), Constantin Loghin pune în valoare meritele sistemului ortografic al dascălului Aron Pumnul, valoarea culturală a Lepturariului subliniind dăruirea sa pedagogică și elanul său patriotic mai importante decât unele erori de ordin lingvist.
A scris o sumară antologie, Scriitori bucovineni (1924), ca în 1938, să realizeze o lucrare în două volume, Antologia scrisului bucovinean până la Unire, ce cuprinde o selecţie reprezentativă şi bibliografii bogate şi exacte. În 1934 a tipărit o carte, Geschichte der rumanischen Literatur împreună cu S. Drimmer care prezintă fenomenul literar românesc, de la folclor până la cenaclul Sburătorul într-un mod succint și exact. Constantin Loghin a mai realizat o Istorie a literaturii române (1926), și un manual de limba română.
A corelat planul social-politic cu cel cultural și acest lucru este cel mai bine ilustrat de studiul Anul 1848 în cultura și literatura Bucovinei (1926), cuprinzând și câteva portrete miniaturale de „literați ieșiți din frământările politice ale anului 1848″.
”Profesor de înaltă ţinută pedagogică şi cercetător de reală valoare ştiinţifică, Constantin Loghin a dat la lumină lucrări care au dăinuit peste vremi şi continuă şi azi, după scurgerea a mai bine de trei sferturi de veac, să rămână surse de referinţă mult solicitate şi înalt apreciate de către cititorii cointeresaţi de destinele literaturii şi culturii române din Bucovina”. (Nicolae Bilețchi, Inst. de Filologie Chișinău)

Surse: http://www.if.asm.md/reviste/RLSL_1-2-2009.pdf

http://www.philippide.ro/distorsionari_2008/065-072%20Cernov_vol_red%5B1%5D.pdf

http://www.crispedia.ro/Constantin_Loghin

http://dragusanul.ro/wp-content/uploads/marturisitorii_vol2.pdf (pg. 724-728)

Scrie un comentariu

Filed under Motive pentru condei