Acasă » Motive pentru condei » Creații literare dedicate lui Mihai Eminescu

Creații literare dedicate lui Mihai Eminescu

15 iunie e ziua în care Mihai Eminescu a trecut pragul vieții pământești vegheat de stele, în parfumul florilor de tei, și în consens cu dorurile sale având codrul aproape, sub cer senin, la marginea mării, alături de strămoșii săi și s-a născut la ceruri nu numai prin poezia sa unde natura și iubirea-i scrisă în versuri de lumină ci prin întreaga sa operă în chip fericit pentru neamul românesc căci el este «întruparea literară a conștiinței românești una și nedespărțită», «expresia integrală a sufletului românesc» (N. Iorga).
Admirația pentru Eminescu s-a răsfrânt de-a lungul timpului mai ales în sfera artei, în sculptură, pictură, muzică, în literatură, devenind un cult spontan prin rezonanța cu sufletele altor poeți, scriitori care au scris despre el și sentimentele care s-au născut în ei citind versurile sale inspiratoare de factură romantică, patriotică. Dar să citim câteva poezii dedicate poetului atât de iubit și prețuit:

Lui Eminescu (triolet)

Nins de flori ni se arată
Printre tei aprinși de floare
Ani de ani, prin secoli, iată
Nins de flori ni se arată…

Cum din fruntea-i luminată
Curge-a versului suflare
Nins de flori ni se arată
Printre tei aprinși de floare.

Mircea Coroș
https://en.calameo.com/read/0026474451588569c6766 pag. 132

Domnul Eminescu

Doamne, când te-ai îndurat de neamul
Oropsit, ce-am fost în veacuri,
Mare mila Ta fiind-Ți,
Ni l-ai dat pe Eminescu –
Universului să-i fie
Lacrima de bucurie!
El – menit să facă limba
Mai frumoasă, mai bogată,
Inimile spre înalturi să deschidă și
Neamului să-i dea tăria
Epopeea să-și trăiască…
Străbătând cărări de suflet
Ce-s aceleași pe pământ,
Universul, El – Poetul, iată-l mișcă prin Cuvânt.

Constantin Mironescu
https://en.calameo.com/read/0026474451588569c6766 pag 196

Lui Eminescu

Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare
Ai cântat durerea noastră de la munte pân’ la mare,
Cântăreț al suferinței, al minunilor trecute
Într-a îngerilor lume liniștit acuma, du-te,
Căci necazurilor vieții le-ai adus un sfânt prinos:
Strai de purpură și aur, versul tău armonios…
În zadar ceruși în viață o lumină să se-arate,
Când slăveai albastra noapte din privirile-adorate.
Dar acum, acum te cheamă, în iubirea lor dintâi,
Visătoarele copile ce te țin la căpătâi…
Nu simți tu în nopți cu lună cum se-adună pe-ndelete

Feți-frumoși cu păr de aur, zburători cu negre plete,
Cosânzenele, fecioare ce-ți roiesc lângă mormânt?
Nu-ți aduce glas de bucium blânda batere de vânt?
Ca un stol de corbi trecură deznădejdiile grele…
Vin la teiul tău acuma somnoroase păsărele
Să-și ascundă sub aripă obositul căpușor…
Ca și ele, dormi în pace somnul dulce, somn ușor…
Dormi în pace. Dulci iluzii vor veni să te-mpresoare,
Or să-ți cânte, de departe, singuratice izvoare.

Iar pădurea murmura-va: Numai eu știu să te-ascult,
„O, rămâi, rămâi la mine…te iubesc atât de mult!”
Te iubim și noi atâta, drag copil al suferinții!
Ne-ai vrăjit copilăria și bunicii și părinții,
Tot ce e simțire naltă, caldă, suflet românesc,
Ai vibrat până-n zenitul unde aștrii se-ntâlnesc.
Noapte bună! Noapte bună!…Universul tău de gânduri
N-a fost scris să-l nimicească învelișul cel de scânduri.
El împarte înstelarea-i din hotar până-n hotar,
Preamărind pe cel ce fuse „Împărat și proletar”!

Victor Eftimiu
https://poetii-nostri.ro/victor-eftimiu-lui-eminescu-poezie-id-43607/

Elena Gheorghe – Eminescu (Love Moments – Live Session) Cover


3 comentarii

  1. bernard25 spune:

    Bonjour , bon mercredi
    Ce matin
    La fraîcheur du matin
    Le chant des oiseaux
    Le soleil qui se lève
    Les rayons passent à travers les rideaux
    Je viens te dire bonne journée
    Attention aux grosses chaleurs restons au frais
    Bisous Bernard
    i.postimg.cc/Jh4RGfR8/l-amiti.jpg

  2. Suzana spune:

    https://suzanamiu.blogspot.com/2014/07/la-steaua.html
    Vei vedea in postare un tanar care l-a tradus exceptional pe Bardul nostru si care din pacate a murit la
    cutremur. Oricat s-ar scrie despre Eminescu nu e suficient daca nu se va face lumina oficial in cauza mortii lui.
    Multumesc mult pentru aceste poezii noi pentru mine!
    Seara frumoasa!❤️

    • Mulțumesc mult pentru pentru acest comentariu ❤️ A fost o bucurie să aflu de acest tânăr frumos (i-am văzut poza în ziarul Libertatea, via wikipedia), inteligent și talentat îndrăgostit de versurile poetului nostru național.
      Am citit cu plăcere și încântată de ce-am găsit în cele două postări din ianuarie și iunie 2014 și mi-a plăcut mult compunerea ta din timpul liceului, am găsit în ea frumusețe, profunzime în descrierea celui ce luminează deplin literatura, cultura românească. Ideea de la sfârșitul compunerii tale că versurile eminesciene au «rezonanță de suflet» este atât de adevărată…
      Sfârșit de săptămână cât mai plăcut !

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: