Primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina

Aminteam într-un articol scris în 2014 ”Un alt ales cântăreț liric al Bucovinei” despre George Voevidca (care a participat alături de Mathias Friedwagner și Gavril Rotică la alcătuirea unei antologii de lirică populară – 1940), fiu al altei personalităţi cunoscute în epocă, dascălul şi folcloristul Alexandru Voevidca care a contribuit la rândul lui la acel ”climat de o specială efervescenţă, de o spiritualitate densă şi prolifică, la care au contribuit personalităţi puternice şi active, publicaţii impresionant de numeroase, o viaţă artistică şi culturală de-o concentraţie uimitoare şi un număr mare de creatori a căror înflorire a fost stimulată de miracolul mult aşteptat al Marii Uniri” despre care ne vorbește scriitoarea și poeta Lucia Olaru Nenati în cartea sa „George Voevidca: viaţa şi opera“ în care descrie participarea acestuia alături de alți scriitori la fenomenul cultural din spațiul bucovinean la acea epocă.
Mathias Friedwagner, profesor de limbi romanice la Universitatea din Cernăuţi care a scris „Rumänische Volkslieder aus der Bukowina“ a simțit lipsa melodiei în ceea ce a dorit să transpună, și a dorit o înfăptuire completă a unei antologii sub titlul „Bukowiner Liederbuch“ (înaintea sa fiind Simeon Florea Marian (1847-1907) care a cules poezii populare, Gheorghe I. Sbiera (1836-1916), elev şi urmaş al lui Aron Pumnul care s-a ocupat de această problemă și a tipărit culegeri de poezii populare și colinde românești, Gustav Weigand cel dintâi cercetător care culege cu fonograful, cu a sa „Dialekte der Bukowina und Bessarabiens“, 1904), cu un interes justificat prin profesia sa pentru muzica populară din zona Moldovei a făcut apel la studenţii societăţii „Junimea” ca să contribuie la această antologie de cântece populare bucovinene.
Dar cel care s-a dovedit capabil de a culege muzica populară dorită a face parte din cartea care dorea să o scrie a fost Alexandru Voevidca care avea temeinice cunoştinţe muzicale pe care și le-a însușit sub conducerea lui Adalbert Hrimaly, director al „Societăţii filarmonice” din Cernăuţi, și după cum observa și Ion Drăgușanul în capitolul ”Cântecul este cel ce urmează pe Român în toată viața lui” din cartea ”Povestea așezărilor bucovinene”, avea ”o putere reală de a judeca valorile”.

Alexandru Voevidca (n. 27 mai 1862, satul Vaslăuți, Bucovina, – d. 6 iunie 1931, Cernăuți) a fost un folclorist și muzicolog român, dirijor de cor și orchestră din zona Bucovinei.
A fost învăţător în Suceava, Sinăuţii de Jos, Siret, Boian, Coţmani şi Cernăuţi, translator la Prefectura Cernăuţi (1919-1921), dirijor de cor şi orchestră, inspector de muzică în Cernăuţi (1923-1927). A cules folclor din Bucovina, Basarabia, nordul Moldovei, fiind „primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina” (după cum îl consideră Liviu Rusu). A colaborat cu articole la revistele Izvorașul, Voința Școalei. Este autor de lucrări didactice: „Manual metodic pentru predarea cântului în școalele primare. Partea I”; „Predarea cântecului după auz” (1923).
A compus muzică de teatru: „Doi morți vii” (vodevil pe un libret de Vasile Alecsandri, după „L’Homme blase” de Duvert și Lausanne (1928); muzică corală: „Poptpuriu național”, cor mixt și pian, versuri populare (1922). A publicat mai multe culegeri de folclor: „17 Colinde, cântece de stea și urări de Anul Nou” (1924); „Cântece populare românești” (10 volume), manuscrise, publicate parțial în Matthias Friedwagner: „Rumänische Volkslieder aus der Bukowina. Liebeslieder mit 380 von Alex. Voevidca auggezeichneten Melodien, Würzburg” (1940) etc. – Sursa
Fără a folosi fonograful și cum a cules aceste cântece populare am găsit într-un articol al d-nei Lucia Olaru Nenati care afirmă că ”Voevidca a cules cântecele cu tot cu note, fiindcă el avea şi auz muzical şi şcoală serioasă la Cernăuţi. Şi aşa am avut temeiul să zic că acesta e cântecul pe care-l cânta poetul, de vreme ce transcierea muzicală a lui Voevidca se armoniza cu textul găsit la Eminescu.” și o altă descriere:
”Deci, lui Alexandru Voevidca i se adresează, la 2 Iulie 1907, profesorul Friedwagner, cerându-i colaborarea. S-a păstrat corespondenţa dintre Voevidca şi Friedwagner. Ea a fost tipărită parte în revista profesorului Leca Morariu, „Făt Frumos”. Alexandru Voevidca nu a cules cu fonograful; avea, însă, o mare îndemânare în învăţarea şi notarea cântecelor populare. Activitatea sa de culegere se cuprinde între anii 1907-1924, în care timp a notat nu mult mai puţin de 3.000 de cântece, împărţite in 10 volume, foarte frumos scrise. Cele mai multe au fost adunate, între 1907 şi 1914, datând din acelaşi timp în care Tiberiu Brediceanu a făcut culegerile sale din Maramureş şi din Banat, Bela Bartok a cules în Bihor (1909-1910) şi Maramureş (1913), iar în vechiul regat a-are „Hora din Carta””, de Pompiliu Pârvescu (1908)”.
Mai multe detalii bogate și relevante, despre o cercetare sistematică a folclorului muzical din Bucovina în continuarea citatului de mai sus în: ”Povestea așezărilor bucovinene” pag.406 – 442.
Ar mai fi important de adăugat că a început fonotecarea cântecelor naţionale bucovinene în studioul de înregistrări al Centrului Cultural Bucovina (CCB) la îndemnul scriitorului Ion Drăguşanul avându-se în vedere ”moşteniri ale vremurilor uitate, păstrate în manuscrisele lui Alexandru Voievidca” așa după cum ne relatează în articolul său d-l Tiberiu Cosovan

Scriitorul Ion Drăguşanul
„Zicalasii” Bucovinei – Walachische Tänze und Lieder