Primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina

Alexandru_Voevidca
Aminteam într-un articol scris în 2014 ”Un alt ales cântăreț liric al Bucovinei” despre George Voevidca (care a participat alături de Mathias Friedwagner și Gavril Rotică la alcătuirea unei antologii de lirică populară – 1940), fiu al altei personalităţi cunoscute în epocă, dascălul şi folcloristul Alexandru Voevidca care a contribuit la rândul lui la acel ”climat de o specială efervescenţă, de o spiritualitate densă şi prolifică, la care au contribuit personalităţi puternice şi active, publicaţii impresionant de numeroase, o viaţă artistică şi culturală de-o concentraţie uimitoare şi un număr mare de creatori a căror înflorire a fost stimulată de miracolul mult aşteptat al Marii Uniri” despre care ne vorbește scriitoarea și poeta Lucia Olaru Nenati în cartea sa „George Voevidca: viaţa şi opera“ în care descrie participarea acestuia alături de alți scriitori la fenomenul cultural din spațiul bucovinean la acea epocă.
Mathias Friedwagner, profesor de limbi romanice la Universitatea din Cernăuţi care a scris „Rumänische Volkslieder aus der Bukowina“ a simțit lipsa melodiei în ceea ce a dorit să transpună, și a dorit o înfăptuire completă a unei antologii sub titlul „Bukowiner Liederbuch“ (înaintea sa fiind Simeon Florea Marian (1847-1907) care a cules poezii populare, Gheorghe I. Sbiera (1836-1916), elev şi urmaş al lui Aron Pumnul care s-a ocupat de această problemă și a tipărit culegeri de poezii populare și colinde românești, Gustav Weigand cel dintâi cercetător care culege cu fonograful, cu a sa „Dialekte der Bukowina und Bessarabiens“, 1904), cu un interes justificat prin profesia sa pentru muzica populară din zona Moldovei a făcut apel la studenţii societăţii „Junimea” ca să contribuie la această antologie de cântece populare bucovinene.
Dar cel care s-a dovedit capabil de a culege muzica populară dorită a face parte din cartea care dorea să o scrie a fost Alexandru Voevidca care avea temeinice cunoştinţe muzicale pe care și le-a însușit sub conducerea lui Adalbert Hrimaly, director al „Societăţii filarmonice” din Cernăuţi, și după cum observa și Ion Drăgușanul în capitolul ”Cântecul este cel ce urmează pe Român în toată viața lui” din cartea ”Povestea așezărilor bucovinene”, avea ”o putere reală de a judeca valorile”.

Alexandru Voevidca (n. 27 mai 1862, satul Vaslăuți, Bucovina, – d. 6 iunie 1931, Cernăuți) a fost un folclorist și muzicolog român, dirijor de cor și orchestră din zona Bucovinei.
A fost învăţător în Suceava, Sinăuţii de Jos, Siret, Boian, Coţmani şi Cernăuţi, translator la Prefectura Cernăuţi (1919-1921), dirijor de cor şi orchestră, inspector de muzică în Cernăuţi (1923-1927). A cules folclor din Bucovina, Basarabia, nordul Moldovei, fiind „primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina” (după cum îl consideră Liviu Rusu). A colaborat cu articole la revistele Izvorașul, Voința Școalei. Este autor de lucrări didactice: „Manual metodic pentru predarea cântului în școalele primare. Partea I”; „Predarea cântecului după auz” (1923).
A compus muzică de teatru: „Doi morți vii” (vodevil pe un libret de Vasile Alecsandri, după „L’Homme blase” de Duvert și Lausanne (1928); muzică corală: „Poptpuriu național”, cor mixt și pian, versuri populare (1922). A publicat mai multe culegeri de folclor: „17 Colinde, cântece de stea și urări de Anul Nou” (1924); „Cântece populare românești” (10 volume), manuscrise, publicate parțial în Matthias Friedwagner: „Rumänische Volkslieder aus der Bukowina. Liebeslieder mit 380 von Alex. Voevidca auggezeichneten Melodien, Würzburg” (1940) etc. – Sursa
Fără a folosi fonograful și cum a cules aceste cântece populare am găsit într-un articol al d-nei Lucia Olaru Nenati care afirmă că ”Voevidca a cules cântecele cu tot cu note, fiindcă el avea şi auz muzical şi şcoală serioasă la Cernăuţi. Şi aşa am avut temeiul să zic că acesta e cântecul pe care-l cânta poetul, de vreme ce transcierea muzicală a lui Voevidca se armoniza cu textul găsit la Eminescu.” și o altă descriere:
”Deci, lui Alexandru Voevidca i se adresează, la 2 Iulie 1907, profesorul Friedwagner, cerându-i colaborarea. S-a păstrat corespondenţa dintre Voevidca şi Friedwagner. Ea a fost tipărită parte în revista profesorului Leca Morariu, „Făt Frumos”. Alexandru Voevidca nu a cules cu fonograful; avea, însă, o mare îndemânare în învăţarea şi notarea cântecelor populare. Activitatea sa de culegere se cuprinde între anii 1907-1924, în care timp a notat nu mult mai puţin de 3.000 de cântece, împărţite in 10 volume, foarte frumos scrise. Cele mai multe au fost adunate, între 1907 şi 1914, datând din acelaşi timp în care Tiberiu Brediceanu a făcut culegerile sale din Maramureş şi din Banat, Bela Bartok a cules în Bihor (1909-1910) şi Maramureş (1913), iar în vechiul regat a-are „Hora din Carta””, de Pompiliu Pârvescu (1908)”.
Mai multe detalii bogate și relevante, despre o cercetare sistematică a folclorului muzical din Bucovina în continuarea citatului de mai sus în: ”Povestea așezărilor bucovinene” pag.406 – 442.
Ar mai fi important de adăugat că a început fonotecarea cântecelor naţionale bucovinene în studioul de înregistrări al Centrului Cultural Bucovina (CCB) la îndemnul scriitorului Ion Drăguşanul avându-se în vedere ”moşteniri ale vremurilor uitate, păstrate în manuscrisele lui Alexandru Voievidca” așa după cum ne relatează în articolul său d-l Tiberiu Cosovan

Scriitorul Ion Drăguşanul
„Zicalasii” Bucovinei – Walachische Tänze und Lieder

8 comentarii

Filed under Motive pentru condei

8 responses to “Primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina

  1. Un comentariu important și doct. Ar fi interesant să se menționeze, în acest context politic încordat. că Bartok Bela a și compus câteva suite de muzică românească (transilvană) și cutez a spune, mult mai frumoase decât însăilările kitschuriste care sunt rapsodiile enesciene…

    Apreciază

    • Nu sunt deloc de acord cu d-vs în legătură cu comparațiile pe care ați cutezat să le faceți. Mă refer la cei doi mari muzicieni și compozitori George Enescu și Béla Bartók. (În 1924, Societatea Compozitorilor Români organizează un concert dedicat aproape în întregime operelor lui Bela Bartok, ocazie cu care Enescu cântă, acompaniat la pian de Bartok însuși, Sonata a II-a pentru vioară și pian a acestuia. Doi ani mai târziu, compozitorul maghiar revine la București ca pianist solist în propria Rapsodie pentru pian și orchestră – lucrare de debut – dar stârnește interes și prin alte două opus-uri pianistice ale sale, expresionistul „Allegro barbaro” și „Dansurile românești”, oferite ca supliment în același concert – wikipedia). M-ar bucura să citesc un articol scris de d-vs în legătură cu suitele de muzică românească (transilvană) compuse de Béla Bartók, de care bănățenii și nu numai se pot mândri. Rapsodiile lui Enescu nu au termen de comparație, sunt minunat de frumoase (nu mi-a venit să cred că d-vs ați putut scrie așa ceva). Iar despre George Enescu, celebrul violonist și dirijor american Yehudi Menuhin l-a considerat prietenul și părintele său spiritual, având o deosebită stimă și afecțiune atât pentru persoana sa cât și opera acestuia, dar de fapt … cred că știți. Ar fi multe de spus, dar nu știu dacă are rost, mai bine citiți și ascultați aici:
      https://motivepentrucondei.wordpress.com/2015/09/02/ceea-ce-conteaza-in-arta-este-sa-vibrezi-tu-insuti-si-sa-i-faci-si-pe-altii-sa-vibreze-george-enescu/ :
      Enescu Festival: Magic makes hearts beat together!
      http://www.youtube.com/watch?v=35QsAFPV8bg
      și Béla Bartók :
      Muzsikás: Bartók: Romanian Folk Dances / with Danubia Orchestra
      http://www.youtube.com/watch?v=4HAIHSqiwAA în:
      https://motivepentrucondei.wordpress.com/2015/03/25/poezie-si-muzica/
      Toate cele bune !

      Apreciază

      • În primul rând se scrie „ați”, „nu a-ți”. Apoi, „CUTEZ” să-mi am propriile păreri. La ora la care i-am luat un interviu lui Yehudi Menuhin „dvs” încă nu erați pe lume. ENESCU doarme la Paris. Pe Bartok l-au adus în Ungaria. Apreciez cultura și românismul dvs. Totuși, ca muzicolog al revistei la care am lucrat, nu cred că am nevoie de lecții. Thanks!

        Apreciază

        • Scuze pentru neatenție și, bineînțeles că puteți avea propriile păreri, doar v-am comunicat părerea mea. În general vârsta își spune cuvântul când erudiția, cultura acumulată, experiența de viață sunt folosite ca atare.
          Toate cele bune !

          Apreciat de 1 persoană

          • Mi-a trecut prin cap ideea să refac ceea ce am comis înainte de *89, când am scris o pagină întreagă de revistă (Orizont) despre Bartok. Încercând să găsesc colecția, am aflat că „revoluționarii” tineri din Timișoara au confiscat și ars totul, să nu rămână dovezi ale colaborării lor cu materiale pro-ceaușiste și să înceapă o viață nouă. Așa ceva a fost posibil doar în minunata Timișoară, „culturală”. După apariția paginii cu Bartok, culturnicii PCR ne-au obligat să publicăm în numărul următor 2 pagini cu Enescu, pentru a cotrabalansa un maghiar. Estimp Ungaria îi aduceau lui BB osemintele din State, urmând exact traseul pe care a emigrat compozitorul…Românii nu au fost în stare de un gest asemănător. Bartok a fost dus la Budapesta, doar nu era să-l aducă la…Sânnicolau. Dacă voi găsi ceva în California despre Bartok, ceva nou, eventual inedit, cum am găsit despre Bruno Walter la L.A. sau Schoenberg la San Francisco, voi scrie ceva, dar în niciun caz despre felul în care recolta folclor bihorean cu pâlnia de gramofon. Este foarte frumos că scrieți despre muzică, lucru care se întâmplă tot mai rar în România. Nu v-ați gândit să scoateți o carte de muzicologie? De la George Bălan sau Pascal Bentoiu nu s-a mai întâmplat așa ceva. Succes!

            Apreciază

            • Nu mă pricep în critică muzicală, nu am veleități de muzicolog, doar îmi place muzica, și sunt de acord cu afirmația că: ”Fiecare persoană este muzicală prin natură; cu toate acestea, oamenii au moduri diferite de a experimenta muzicalitatea lor” și de a aprecia pe a altora aș adăuga, motiv pentru care vă înțeleg de ce nu vă place muzica enesciană. În legătură cu termenul de muzicolog, cred că acesta trebuie să aibă o profundă pătrundere în domeniul creaţiei muzicale, o exprimare elegantă, fără termene de comparație în detrimentul altei persoane, un aristocrat al spiritului, cum a fost definit de exemplu Pascal Bentoiu de care ați pomenit și care își începea o carte-capodoperă scriind cu modestie: „Întrucât nu sunt muzicolog, și deci nu am nici posibilitatea și nici dorința de a urmări și oferi cititorului adevăruri obiective, îmi propun să fac ceea ce mai degrabă îmi stă în putere: …un fel de jurnal de călătorie în cuprinsul creației enesciene“.
              Toate cele bune !

              Apreciat de 1 persoană

              • De acord, întrutotul. Doar că în domeniul criticii literare se face mult comparativism. Așa că nici critica muzicală nu se poate exclude din aceste modalități de reflexie. Până la urmă și Nietzsche a fost exclusiv, renunțând la Wagner și îmbrățișând-o pe „Carmen”…Un moment de mare tristețe. Francezii nu au vocație muzicală, începând cu poporul, marșul ”rezistenței” e penibil, Marsilieza la fel. Berlioz are o singură simfonie frecvetabilă…Anglo-americanii „s-au scos” abia prin counterculture. (Un timp s-au bucurat de prezența în Anglia a lui Haendel)…În domeniul muzicii seria au pierdut războiul cu germanii și austriecii. (La rândul lor foarte penibili când vine vorba de pop-rock). Toată lumea are orchestre bune, am avut prilejul să admir ceea ce postul tv MEZZO nu prea dă, orchestrele din USA. Filarmonica din San Francisco acompaniind baladele group-ului Metallica = sublim. Filarmonica din Los Angeles interpretând…Mahler – absolut sublim. Orchestra de tineret din Caracas sub bagheta tânărului Dudamel, cu un repertoriu Wagner-Mahler = sublim. L-am prins (încă în viață) și pe Dave Brubeck la un Festival de jazz. I-am ascultat pe Doobie Brothers și Chicago la ei acasă. Foarte OK. Mai de mult, la Conservatorul din Moscova am audiat un concert exclusiv german. Bine interpretat, cred, sub bagheta lui Svetlanov. Greu de suportat ”Școlile naționale”, baletul (cât mai sexy costumat). Este imposibil să nu faci diferențe. Aș putea trăi doar cu simfoniile cele mai colosale din lume, ale lui Bruckner. Mandeal a făcut o faptă bună înregistrându-i-le în domul din Cluj. Oh, manelele au venit din Balcani, prin oribilul comerț sârbesc. Mă dezgustă Bregovici și Lepa Brena. Și ungurii sunt mai muzicali decât noi. Credeam că după 1989 se dă liber la pop și la români. Din păcate existau mai mulți rockeri înainte de revoluție. În orice caz am descoperit în San Francisco Bay Area un post de radio emițând exclusiv country de West Coast. Am stat zi și noapte cu căștile pe urechi. Erau baladele vechi ale căutătorilor de aur. Ceva mai faine decât experimentele lui Cage…

                Apreciat de 1 persoană

  2. munteanioan

    Reblogged this on Cronopedia.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s